„Nu căutați că nu ne găsiți“. Profanarea instituțiilor evreiești în perioada comunistă

În toamna anului 1963, în lumea evreiască s-a răspândit rapid vestea că Templul Co­ral a fost devastat și profanat. Într-ade­văr, pe 20 septembrie, în plină zi, per­soane necunoscute au intrat în Templu și au ars suluri de Tora, au rupt cărți reli­gi­oase, au spart candelabre, au tăiat per­de­le, au devastat biroul șef-rabinului Moses Rosen, au furat diferite obiecte, printre ca­re un lanț de aur de 150 de grame cu in­signa cultului, și și-au făcut nevoile în al­tar peste obiecte sfinte. Pe jos era scris cu cretă „Nu căutați că nu ne găsiți. Mihai și Belu“.

Indignarea şi îngrijorarea s-au răs­pân­dit repede între evreii din București. Incidentul a fost discutat și întors pe toate fețele. Unii au afirmat că reînvie vremurile de altădată, când de­vas­tă­rile, profanările și violențele erau la or­di­nea zilei. Că antisemitismul nu a dispărut din România, în ciuda discursului oficial triumfalist, și că, mai mult, autoritățile co­muniste devin din ce în ce mai na­țio­na­liste și închid ochii la fărădelegile îm­po­triva evreilor. Alții, care știau că în ultimii zece ani fuseseră mai multe valuri de ares­tări împotriva „sioniștilor“, au răspândit ideea că devastarea ar fi fost un act de diversiune sionist, menit a-i convinge pe evrei să emigreze. Comunitatea evreiască din România se diminuase dramatic, ca urmare a emigrărilor masive, dar în Bu­cu­rești tot mai frecventau diferite instituții comunitare 50-60.000 de evrei.

Profanarea cimitirului din Şoseaua Giurgiului, 4 aprilie 1989 (Arhiva FCER)

Din gură în gură, s-a aflat că incidentul de la Templul Coral nu a fost unul izolat, ci doar cel mai grav din ultima vreme. Lucrurile se precipitau cu precădere în a doua parte a anului, în timpul sărbătorilor de toamnă evreiești. Cele mai multe in­cidente s-au înregistrat în București și în localități din Transilvania. În Moldova a fost și un caz de violență fizică, la Piatra Neamț, împotriva membrilor familiei ra­bi­nului Samuil Tobias, cărora doi indivizi le-au strigat „Voi, jidanilor, duceți-vă în ța­ra voastră!“. Atmosfera s-a schimbat cu precădere după 1960, odată cu creș­te­rea numărului actelor de devastare și pro­fanare la sinagogi, cimitire și instituții co­munitare din toată țara. Până spre 1960, autoritățile comuniste au epurat și ro­mâ­nizat instituțiile statului și partidului, pon­derea evreilor din sectorul public scăzând dramatic. Încă din a doua parte a anilor ’50, devenise clar că statul comunist își schimbase în rău atitudinea față de evrei, iar frecvența sporită a incidentelor din anii ’60 a întărit ideea că antisemiții pro­fi­tau de atitudinea mai îngăduitoare a au­torităților. Oficial, regimul pretindea că an­tisemitismul fusese eradicat, iar inci­den­tele erau puse pe seama „elementelor de­clasate, descompuse“, a minorilor, ani­ma­lelor sau a naturii. Dacă vinovații pro­ve­neau din familii muncitorești, procedurile legale erau suspendate în favoarea unor aver­­tismente pe linie de partid sau sin­di­cat.

Autoritățile au găsit vinovate do­uă fetițe, una de 10 ani, cealaltă de 12, în cazul profanării din 20 septembrie 1963. Securitatea a pus în scenă un întreg spec­tacol, reconstituind incidentul de la Tem­plul Coral și făcând o mulțime de fo­to­grafii cu fetele pe post de figurante. Cu toate acestea, mai nimeni nu a crezut ver­siunea oficială și acest lucru se vede din interceptările făcute de Securitate aflate în arhiva CNSAS. Moses Rosen a reacționat cu nervozitate față de rezultatele anchetei, iar Leon Stern, președintele Comunității Bu­curești, a fost interceptat spunând cu sar­casm că vinovații „dacă sunt majori sunt bețivi, iar dacă nu sunt majori sunt co­pii“, care nu pot fi trași la răspundere.

Nu avem prea multe date despre de­vas­tările din anii ’70. Nu este clar dacă a scă­zut numărul incidentelor sau dacă mu­șa­malizările oficiale au fost mai eficiente. Din anii ’80, însă, Federația Co­mu­ni­tă­ților Evreiești a început să țină o situație clară a cazurilor de distrugere de pro­prie­tate și profanare. Aceste dosare se află as­tăzi în Arhiva FCER. Am prelucrat 220 de dosare, numărând tot atâtea cazuri, dintre care o treime sunt din București. Cele mai multe incidente din București s-au produs la Cimitirul Evreiesc din str. Giurgiului – 30 la număr. În 25 aprilie 1983, indivizi neidentificați au pătruns în cimitirul se­fard din Giurgiului și au profanat cavoul familiei Elias, împrăștiind osemintele. Es­te de semnalat că, în 1988-1989, s-a în­registrat un număr mai mare de incidente, iar câteva au avut loc în preajma Paștelui creștin-ortodox. Se știe că, pe vremuri, în Estul ortodox, acțiunile pogromiste izbuc­neau cu precădere în preajma sărbătorilor pascale. De exemplu, în noaptea de 12 aprilie 1988 (a treia zi de Paște), au fost dis­truse 6 monumente funerare din Ci­mi­tirul Giurgiului; în noaptea următoare, au fost devastate alte 10 monumente, iar pe 29 aprilie, au fost distruse încă 36 de mo­numente. Luna aprilie a anului următor a adus un nou val de devastări. Pe 4 aprilie 1989, au fost distruse nu mai puțin de 53 de pietre de mormânt. Miliția a indicat ca responsabili 4 copii de 12-13 ani, dar nu a explicat cum au putut acești copii să ră­vășească cimitirul.

Copiii au fost găsiţi de multe ori ţapi ispăşitori pentru profanarea cimitirelor evreieşti (Fototeca CSIER)

Am contabilizat 12 incidente produse în anii ’80 în Cimitirul Filantropia. Cele mai grave s-au produs în 3 decembrie 1982, când au fost profanate 35 de morminte, și în 7 septembrie 1986, când au fost în­re­gistrate 78 de pietre funerare distruse.

Atacuri vicioase au fost comise și asupra si­nagogilor din București. Cele mai afec­ta­te au fost Sinagoga Mare și Sinagoga Mal­bim. Ceremoniile religioase au fost deseori perturbate de diferiți indivizi, care au adre­sat invective evreilor și au profanat lo­cul cu materii fecale.

Cele mai multe anchete nu s-au soldat cu rezultate concludente. Uneori, au fost indicate per­soa­ne responsabile, dar, în marea majoritate a situațiilor, era vor­ba de minori care nu puteau fi trași la răspundere. Cazurile în care s-au aplicat sancțiuni au fost tratate drept cazuri de huliganism. Oricum, ca urmare a De­cre­tu­lui 290 din 1984, infracțiunea de pro­fa­nare a fost amnistiată. Miliția scria în­tot­deauna în acte că acțiunea nu a avut ca­racter antisemit și organizat. Dacă Secu­ri­tatea afla prin informatori sau interceptări că responsabilii comunităților evreiești pu­neau incidentele pe seama anti­se­mi­tis­mului sau se plângeau de mușamalizarea cazurilor, aceștia erau convocați la Se­cu­ritate sau Miliție, li se punea în vedere că ancheta oficială nu a evidențiat date în acest sens și erau somați să nu denigreze autoritățile de partid și de stat. Moses Ro­sen a trimis mai multe adrese conducerii PCR în care reclama că responsabilii pen­tru profanări nu au fost trași la răspundere penal și că anchetele s-au soldat prea des cu indicarea unor minori ca responsabili. Astfel de scrisori de protest au fost trimise și după 1989, semn că practica au­to­ri­tă­ților a continuat și după revoluție.