Pe aceeași temă
Noul acord cu FMI ţine prea mult doar de reducerea deficitul bugetar, fără să mai impună politici coerente de restructurare cum erau în vechiul acord. Marele avantaj este că noile cerinţe nu au rigurozitatea celor din vechiul acord.
Nu sunt multe ţări în lume în care o luare de poziţie a Legislativului este ignorată complet, de vreme ce este un proces intermediar care nu contează în procesul final de decizie. Este cazul Senatului român, care a confirmat o lege trecută din greşeală, cum s-a spus prima dată, şi pe care preşedintele a trimis-o înapoi în parlament: scăderea TVA la produse de bază la 5%. O lege cu implicaţii fiscale serioase, dacă ar fi aplicabilă şi aplicată, care nu a impresionat însă pe nimeni, pentru că nimeni dintre cei care iau cu adevărat decizii în ţara asta nu crede în ea. Şi chiar în timp ce senatorii confirmau dacă nu o aberaţie, măcar o greşeală fiscală, boardul FMI încheia acordul cu România din 2009 şi deschidea unul nou, de tip preventiv, de 3,6 miliarde de euro (plus alte 1,4 de la UE şi 0,3 miliarde BM), utilizabili în caz de dezechilibru de balanţe de plăţi. Dar un prim dezechilibru ar apărea în cazul aplicării unui TVA la alimente de 5%. Mizând pe păstrarea unor parametri de consum constanţi şi a creşterii economice între 0 şi 1, acest TVA aplicat la alimente ar da o gaură în buget de 3–4 miliarde de euro.
Desigur, preţuri mai mici ar însemna consum mai mare, dar e greu de crezut că preţurile vor scădea proporţional cu scăderea TVA şi că noile cereri vor compensa scăderea. Oricum însă, această ipoteză nu sperie pe nimeni de la Fond, cel puţin din două motive. În primul rând, prevederea este inaplicabilă pentru că defineşte confuz şi nepractic produse de bază (carne, dar nu produse din carne, lapte, dar nu produse lactate...). Un TVA redus are sens (şi impact fiscal şi asupra preţului) doar aplicat la produse alimentare ca atare. Un al doilea motiv este că se presupune că deputaţii vor reveni la o logică economică mai corectă şi vor respinge legea. Noroc însă cu inaplicabilitatea ei practică, pentru că deputaţii pot furniza la rândul lor o serie de surprize populiste în perioada care vine, cel puţin pentru a răspunde cumva Fondului Monetar Internaţional, cu cerinţele sale tot mai controversate din noul acord.
Scrisoarea de intenţie a guvernului aprobată de FMI - pentru a păstra logica acordului - este însă un document care întrece în controverse aproape toate celelalte scrisori din cursul acordului stand by. Guvernului îi va fi foarte greu să spună că măsurile sunt propriile sale criterii şi ele nu au fost impuse de FMI. La o primă vedere, prea multe dintre ele sunt autodistructive şi contradictorii: de exemplu, desfiinţarea a 1.000 de km de cale ferată, asta în timp ce ne plângem că am abandonat dezvoltarea transporturilor şi a infrastructurii. Desigur, guvernul va explica (deşi nu a făcut-o încă) această desfiinţare prin găsirea unor trasee al căror cost nu se justifică. Dar, pe această logică, cel puţin jumătate dintre rute nu se justifică. Întregul sistem creşte marginal în valoare kilometru cu kilometru, întregul este mai valoros decât suma kilometrilor săi.
În plus, banii economisiţi de aici nu se duc în dezvoltarea unor alte căi mai eficiente, ci pur şi simplu dispar din deficitul bugetar. Că este doar o judecată contabilă este dovedit de cifra în sine: 1.000 km. Nu e vorba de trasee cumulate, ci de kilometri care să poată permite calcule mai simple. Cazul paturilor de spital desfiinţate este oarecum similar şi tot rezultatul unui calcul matematic (5.700 exact!), care acum încearcă să-şi găsească aplicabilitatea în spitale izolate din ţară, nu al unui proces coerent de reformă în domeniu.
Şi aici apare o mare deosebire între acest acord şi cel precedent. Acordul stand by a prevăzut economii bugetare ca parte a unor politici consistente de reforme, construite pe baza unor schimbări majore de legislaţie gândite cu impact pe termen lung (Legea pensiilor, Legea salarizării unitare, Legea responsabilităţii fiscale). Aplicate stângaci – asta este altă chestiune -, dar aplicate, economiile au venit şi există şanse pentru consolidare fiscală pe direcţia anunţată. Acordul de tip preventiv nu pare să facă acest lucru. Anunţă că procesul de consolidare continuă, că deficitul trebuie tras în 4,4% anul acesta şi 3% anul viitor şi propune tăieri din zone unde guvernanţii consideră că mai pot face economii de 2 miliarde de euro. Marea dramă a economiei româneşti este că tăierile acestea abrupte nu mai pot fi suportate fără consecinţe serioase asupra dezvoltării viitoare. De aceea, întrebarea cum să ne întoarcem la deficite mai mici nu poate primi un răspuns tăind din infrastructură.
E nevoie de procese ceva mai complicate, de genul eficientizării, armonizare, management de calitate, prioritizare de investiţii pentru a intra cât mai repede şi mai consistent pe creştere economică. Cifra de 0,1% din trimestrul IV e o glumă proastă, iar orice referinţă bazată pe ea pentru ieşirea din recesiune e cinică. Alte două condiţii trebuie, de asemenea, respectate şi nu mai par atât de ferme în perioada următoare: păstrarea cheltuielilor de salarii şi pensii în limitele bugetare actuale şi păstrarea unui moratoriu fiscal, pentru anul acesta cel puţin, dacă nu şi în 2012. Alegerile de anul viitor i-au făcut pe guvernanţi să anunţe deja recuperări de salarii pentru sfârşitul anului, semn că preferă să taie de oriunde (infrastructură, sănătate), dar să dea la salarii.
Apoi, eternele discuţii legate de modificările fiscale nu se opresc în TVA redus, ratat ca propunere legislativă de data aceasta. FMI nu ţine cont de ce spune parlamentul, dar e îngrijorat de ce spune guvernul şi, dacă reducerea de TVA de acum nu sperie, cea a cotei unice sau a contribuţiilor sociale, da. Chiar dacă scăderile lor sunt binevenite pe termen lung, şi TVA, şi cota unică, şi CAS trebuie anul aceasta să rămână la nivelul existent, pentru a nu tăia din greu dintr-o infrastructură pe care o construim cu anii, o administrăm prost şi vrem, în consecinţă, să ne dispensăm prea uşor de ea. //
Citeste si despre: FMI, acord de imprumut, conditii de finantare, infrastructura, politici financiare.
