Chipurile răului - Românii la moartea lui Stalin (II)

Adrian Cioflanca & Adriana Radu (cnsas) 16.04.2013

De același autor

În ciuda imaginilor uniformizatoare transmise de propaganda vremii, nu toată lumea a fost tristă la moartea lui Stalin. Și, cum este ușor de înțeles, nu toată România l-a iubit pe dictatorul sovietic. Putem bănui chiar contrariul, că foarte multă lume l-a urât. Cu precizie nu vom ști niciodată câți l-au venerat și câți l-au detestat pe tătucul Stalin în anii ’40-’50. Teroarea inhiba exprimarea deschisă a opiniilor și, oricum, un regim totalitar nu făcea sondaje de opinie. Însă, din documentele represiunii, putem înțelege că opoziția față de comunism a fost consistentă și că nemulțumirea exprimată în medii private a fost încă și mai răspândită. Activitatea intruzivă a Securității a făcut ca orice gest de rezistență la adresa regimului să fie înregistrat și, adeseori, penalizat. Oameni care au comis simple delicte de opinie au fost închiși ori au fost luați sub supraveghere informativă. Acte normative secrete îi condamnau pe toți cei care aduceau „injurii“ liderilor comuniști români și sovietici. Ca urmare, mulți oameni care au bombănit la adresa conducătorilor au suferit consecințe, înainte și după moartea lui Stalin.

 

Dimensiunea totalitară a comunismului se vede cel mai bine din funcționarea co­lo­niilor de muncă. Dacă, în cazul celor în­ca­drați penal și trimiși în închisorile po­litice autoritățile organizau, de obicei, pro­ces sau simulau procedurile judiciare, în cazul unităților de muncă, rebotezate colonii de muncă din 1952, detenția se numea in­ter­nare administrativă și era decisă extra-ju­diciar, pe baza unei anchete minimale a Mi­liției sau Securității, de o comisie a Mi­nisterului Afacerilor Interne formată din ofițeri de Securitate de rang înalt. Actele normative secrete pe baza cărora erau or­ganizate unitățile de muncă forțată îi vi­zau, printre altele, pe cei care „defăi­mea­ză puterea de stat sau organele sale“ (1950) și „toți cei care aduc injurii PMR, conducătorilor săi, Guvernului, Uniunii So­vietice și conducătorilor săi și țărilor de democrație populară“ (1952).

 

Infracțiunea de lezmajestate în comunism

Consiliul Național pentru Studierea Ar­hi­velor Securității a digitalizat și făcut pu­blice pe site-ul propriu, în 2012, deciziile de internare administrativă. Parcurgând lis­tele cu persoanele clasate pentru a fi tri­mise în colonii de muncă, putem observa că foarte mulți au fost internați ad­mi­nis­trativ pentru „injurii la adresa Tov. Sta­lin și a URSS“.

Iată mai multe exemple. Primele provin din­­tr-un dosar din 1950 privind zona de vest a țării. Eleonora Cozma (n. 1929), în­vă­țătoare din Voevozi-Sălaj, declarată „chia­bură“, provenită dintr-o familie cu tată țărănist, a avut „manifestări duș­mă­noase împotriva tov. Stalin“ și „a blamat pe tov. Ana Pauker, scuipându-i por­tretul“. Nicolae Stoi (n. 1919) din Sâm­bă­teni – Arad, fost comerciant, membru în PNȚ-Maniu, 2 ani pentru că „Înjură mur­dar comuniștii și URSS. Amenință cu ve­nirea americanilor și distrugerea co­mu­niștilor. Instigă țăranii să se înarmeze. A pus pe servitorul lui de a sparge ta­bloul Tov. Stalin“. Ioan Bonca (n. 1910), din Vărșand – Arad, „Fost mare con­tra­bandist, traficant de frontieră, înjură mur­dar pe Tov. Stalin, face pe comuniști bandiți. Exprimă dorința să fie arși de vii. Instigă contra colectivizării“. Pavel Oieș (n. 1896), țăran mijlocaș și militant în PNȚ-Maniu din Rapsig - Arad, pedepsit cu 12 luni pentru că „Instigă contra pre­dării cotei și contra URSS. Injurii mur­dare la adresa Tov. Stalin și a regimului nostru. Prevestește venirea iminentă a americanilor“.

Alt dosar, cu persoane din zonele Ploiești și Iași internate administrativ tot în 1950. Doi ani a primit Dumitru Hriscu (n. 1904), țăran sărac din Deleni – Botoșani, care „Lansează svonuri alarmiste. Aduce injurii la adresa tov. Stalin, URSS, RPR. Instigă țăranii împotriva gospodăriilor agri­cole colective“. Filip Bercovici (n. 1905), avocat din Iași, fost membru al PNȚ-Ma­niu, a primit un an și 6 luni pentru că „A adus insulte tov. Stalin și povestește ban­curi cu caracter pornografic la adresa URSS și regimului nostru. Lansează zvo­nuri alarmiste“.

În zona Mureșului, despre Silvestru Ciurba (n. 1931), „chiabur“ din Comori – Mureș, se spune: „În 1950 a căutat să împiedice munca org[anizației] UTM din comună și s-a manifestat împotriva URSS, lovind în tabloul tov. Stalin. În Februarie 1950 a plătit 2 Kg de țuică unui tânăr pentru ca să-l bată pe secretarul Sindic[atului] Agricol din comună“. Pentru aceasta a primit 2 ani într-o colonie de muncă. Re­zultatul: tot 2 ani într-o C.M. Gheorghe Brejea (n. 1903), plugar din Roșia – Bihor, a fost internat administrativ, în 1952, în­tr-o unitate de muncă pentru șase luni „pentru că a lansat svonul că: «tov. Sta­lin este bolnav, iar doi generali sovietici au fugit în America»“.

În Moldova, Iosif Brandel (n. 1913), fierar din Gura Humorului, a fost arestat pentru a fi trimis 6 luni într-o unitate de muncă obligatorie pentru că „În ziua de 9 apr. a.c. [1950] a rupt tabloul lui Lenin și tov. Stalin, afirmând că din cauza lor este astăzi sărac“. Din același dosar, aflăm de un caz mai exotic. Constantin Mașală (n. 1925), țăran mijlocaș devenit funcționar și membru PMR în București, „A adus ca­lomnii la adresa Tov. Stalin. Se dă drept secretarul tov. Ministru General Colonel Emil Bodnăraș, afirmă că deține mari se­crete de Stat, și că a fost alături de ex. regele Mihai care îi propusese o bursă în străinătate în urma unui poem făcut de el și dedicat fostului monarh“. Pentru aces­te fabulații, respectivul a primit o pe­deapsă administrativă de 12 luni într-o colonie de muncă.

 

Câinii Stalin și Pauker

Un alt dosar dezvăluie mai multe cazuri in­teresante. Ioan Vlad (n. 1908) din Izimșa – Mehedinți, învățător declarat „chia­bur“, membru în PNȚ-Maniu, care a fost clasat cu o pedeapsă de 2 ani pentru că „Adu­ce injurii tov. Stalin și con­du­că­torilor PMR, ponegrind regimul și speră în răsboiu, după care spune că va fi pus într-un post de răspundere și când va ști el ce să facă cu cei care caută să facă colhozuri“. Gogu Roșca (n. 1901), do­mi­ciliat în Băilești – Dolj, declarat „chia­bur“, fost cuzist și liberal, „A adus in­sulte tov. Stalin și CC al PMR, spunând că sunt buni de spânzurat. Colportează svonuri și insultă org. ad-tive locale. Difuzează permanent știrile posturilor ca­pitaliste“. A primit pedeapsa de 2 ani. Ion P. Dorobanțu (n. 1916), un „chiabur“ fost profesor și membru în PNL-Brătianu, „Lansează zvonuri despre răsboi și îm­potriva colectivizării. Aduce injurii PMR și preamărește pe americani. A afirmat că tov. Stalin a fost împușcat“. Alexandru Dulamea (n. 1896), din Maglavit – Dolj, fost membru al PNȚ-Maniu, „Are in­flu­ență asupra țăranilor și le vorbește nu­mai despre răsboi. A afirmat că Tov. Sta­lin este mort din 1916 și că Petrache Lu­pu i-a spus că se apropia sfârșitul lumii. Se manifestă contra colectivizării“. Pen­tru aceste afirmații, și Dulamea, și Doro­banțu au fost trimiși în colonii de muncă 2 ani.

Gheorghe Vișcianu (n. 1896), „chiabur“ din Câmpulung Muscel, „a aruncat tablourile tov. Stalin“, cu prețul a 2 ani într-o co­lonie de muncă. Stan Gh. Oancea (n. 1901), „chiabur“ din Gemenea – Dâmbovița, fost membru în PNL-Brătianu, „Duce pro­pa­gandă intensă contra regimului, propagă ideia răsboiului. A luat în derâdere nu­mele tov. Stalin și al tov. Ana Pauker (dând numele lor câinilor lui)“. A fost în­cadrat la o pedeapsă de 2 ani. Constantin Iancu (n. 1906), „chiabur“ din Mozăceni – Argeș, fost învățător și membru în PNȚ-Maniu, era un caz cu recidivă: „A fost judecat și condamnat pentru instigare în anul 1949. În prezent lansează zvonuri min­cinoase, duce acțiune contra GAC, aducând insulte la adresa URSS și Tov. STALIN, propagă misticismul“.

Această ilustrare detaliată a situațiilor în care oamenii puteau atrage sancțiunea re­gimului comunist arată dimensiunile ca­pilare ale terorii stocastice din România stalinistă. Oricine putea fi trimis la muncă forțată în unități și colonii de muncă, dacă încălca ortodoxia ideologică și se atin­gea de tabuurile politice ale vremii. Între cei sancționați, predominau țăranii, oa­menii în vârstă, foștii activiști în partide democratice sau extremiste, dar, pe an­samblu, oricine putea fi denunțat și trimis departe de familie pentru o vorbă arun­cată într-o discuție banală.

 

Bucuria la moartea lui Stalin

Cum este ușor de înțeles, moartea lui Sta­lin a fost primită cu bucurie și speranță de deținuții din coloniile de muncă și în­chisori. „Când a murit sperau, toată lumea. Numa’ «scăpăm!» și «scăpăm!» (...) Am sperat!... Și nu numai eu, toată lumea!“, își amintește, într-un interviu de istorie orală, un țăran închis atunci.

Anticipând acest lucru, autoritățile au re­acționat imediat. La Direcția Coloniilor și Unităților de Muncă a sosit un ordin spe­cial, care prevedea: „începând de la 6 mar­tie 1953 și până la noi ordine, se vor lua următoarele măsuri: La toate Lagă­rele și Coloniile de Muncă se vor lua mă­suri pentru întărirea pazei, vigilenței, ordinei, disciplinei, muncii informative și controlului. Vorbitorul se suspendă. Pa­chetele și scrisorile pentru deținuți vor fi atent verificate și reținute până la noi or­dine. Cadrele vor fi în mijlocul unităților. (...) Orice eveniment se va raporta ime­diat“.

Autoritățile aveau motive să își ia măsuri de precauție, pentru că la bucuria de­ți­nuților se adăuga nesiguranța gardienilor. Vorbește despre acest lucru Cicerone Io­nițoiu, țărănist condamnat, tri­mis la mun­că obligatorie la Canal. Ionițoiu a refuzat să mai muncească, „având un atu în plus: crăpase Stalin și se observa la toți ne­siguranța zilei de mâine“. „Fru­moasă puș­cărie, se apropie sfârșitul...“, își spu­nea Ionițoiu. Într-adevăr, în iulie 1953, PMR a decis să „amâne“ construcția Ca­nalului Dunăre-Marea Neagră, iar șan­tie­rele au fost închise. Ionițoiu a fost mu­tat la Poarta Albă.

În lumea celor din afara închisorilor, bu­curia s-a consumat de cele mai multe ori în privat. „Mulţumesc lui Dumnezeu, din rărunchii sufletului meu, că am ajuns această zi mare de astăzi, în care lumea de până aci apune şi o altă lume, mai bună, mai dreaptă, mai omenească, îşi anunţă ivirea ei“, scrie Onisifor Ghibu în jurnal, pe 6 martie 1953, comentând moar­tea liderului sovietic.

Documentele relatează numeroase cazuri de oameni care s-au îmbătat de bucurie la aflarea veștii. Au fost și securiști în această situație. Iată ce relatează un document: La 15 martie 1953, slt. Blendea Vasile, şef al Secţiei Anchete, din cadrul Serviciului Raional de Miliţie Târgu-Jiu, a fost trecut în rezervă pentru că „în zilele de doliu pen­tru moartea tov. Stalin, fiind ofiţer de serviciu, a părăsit cazarma şi s-a îna­poiat pe la orele 24.00, în stare de ebri­etate. Intrând în birou, a început să cân­te. Atrăgându-i-se atenţia de către co­mandantul raionului asupra atitudinii ce o are, ofiţerul a luat o poziţie indisci­pli­nată şi a refuzat să se culce“.

Cei care au sărbătorit nunți, aniversări și alte petreceri în familie au fost sanc­țio­nați. Unii dintre cei care şi-au arătat sa­tisfacţia public au fost denunţaţi, ra­poar­tele partidului şi Securităţii menţionând câteva cazuri.

Trebuie remarcate în primul rând cazurile de elevi sancţionaţi pentru că nu s-au com­portat conform aşteptărilor oficiale în acele zile de martie. În regiunea Hune­doara, la Şcoala Pedagogică din Deva, un raport al Uniunii Tineretului Muncitor (UTM) dă exemple: Nicolar Cristoie a spus că „Stalin trebuie uns cu murdărie pen­tru a nu putrezi“; Emil Silvester a jucat şah „în cinstea morţii lui Stalin“; An­tonie Pompiliu şi Gheorghe Munteanu au apreciat, conform relatării agramate din raport, că „Stalin nu este bun de nimic şi de ce să-l ţină atâta ca o păpuşă, că acum este timpul de a se da lovitura, de asemeni şi-au exprimat bucuria pe care o are în aceste clipe Tito şi Eisenhower“; iar Augustin Iasan a spus că „Stalin a mu­rit demult şi că comuniştii ascund acest lucru faţă de popor“. Toţi aceştia au fost excluşi din UTM şi exmatriculaţi.

În regiunea Bucureşti, la Liceul de Fete din Călăraşi, mai multe eleve au tăiat cu creionul miniştrii dintr-o listă a mem­brilor guvernului, după care au rupt Cons­tituţia şi au aruncat-o pe foc. Trei fete au fost exmatriculate (Ana Nicolaiescu, Cor­nelia Davidescu şi Gemina Nedelcu), iar al­te şapte au primit avertisment. Mai mulţi băieţi din Liceul de Băieţi nr. 1 din Iaşi, în ziua mitingului de pe 9 martie, au furat din piaţă patru sticle de lichior, s-au îm­bătat şi au făcut gălăgie. Toţi au fost ex­matriculaţi. Raportul conţine în total o listă de 23 de elevi şi studenţi care au cre­at probleme şi au fost sancţionaţi cu aver­tisment sau exmatriculare şi excludere din UTM. Au fost sancţionaţi, de asemenea, şi activişti utemişti care au dat dovadă de „împăciutorism“, adică nu au reacţionat când numele lui Stalin era întinat.

În finalul raportului, aflăm şi că la Liceul din Sighişoara, din regiunea Stalin, au fost incidente mai grave, intrând pe fir Se­cu­ritatea, care a operat şi arestări.

 

„A mai crăpat un drac“

Într-un raport al Securităţii privind nor­dul ţării sunt enumerate 76 de persoane care l-au vorbit de rău pe Stalin după de­ces, fiind trecute sub urmărire in­for­ma­tivă. Să spicuim câteva cazuri.

Când Stalin nu murise încă, Mitică An­dre­escu (n. 1909), lăcătuş din Botoşani, ob­serva cu ironie că, deşi comuniştii credeau că nu va muri niciodată, „iaca moare şi Sta­lin“ şi „de acum o să avem şi schim­bări 100%“. Vasile Ghenici (n. 1898), zidar originar din Polonia, fost ţărănist şi el, a sărbătorit la restaurantul din Siret când a aflat că Stalin este bolnav, iar când a murit a închinat din nou: „Hai să bem că Stalin a murit şi de acum totul se va schimba“. Pentru aceasta, a fost con­dam­nat la un an şi zece zile. Dumitru Pă­du­raru (n. 1910), un ţăran mijlocaş din Frontul Plugarilor, domiciliat în Mâ­năs­ti­rea Doamnei – Botoşani, a apreciat că da­că Stalin ar fi murit 20-30 de ani mai de­vreme „nu mai sufeream“. Păduraru s-a oferit să împartă pânză de doliu la oameni pe cheltuiala lui „numai să-i ia dracul pe toţi“. Ioan Obuf (n. 1905), preot ortodox, fost membru PNL, din Cristeşti – Bo­to­şani, aflând de decesul liderului comunist cehoslovac, Klement Gottwald, la doar cinci zile după ce asistase la funeraliile lui Stalin, a afirmat că „a mai crăpat un drac, are Stalin pereche“, adăugând că bine ar fi ca moartea să treacă neîntârziat pe la toţi liderii comunişti ca să scape lu­mea de sărăcie. Vasile Ciorăscu (n. 1907), din Manoleasa – Săveni, fost membru în PNL-Brătianu, cu studii teologice, pro­fe­ţea că „tot un drac îi va lua locul lui Sta­lin, dar poate nu va fi încăpăţânat ca acesta“.

User Birman (n. 1891), fost mare co­mer­ciant din Botoşani, sublinia situaţia para­doxală: „(…) se trag clopotele şi se fac rugăciuni în toate bisericile de toate cul­tele şi toate sinagogile evreeşti pentru cel mai mare ateu“. Observaţia este fă­cu­tă şi de alţii. Florea Alexandrescu (n. 1908), fost locotenent colonel de artilerie, cu­nos­cut în evidenţele Securităţii pentru ma­ni­festări în organizaţie subversivă, a admis că Stalin a fost un geniu, doar că nu înţelege „teatrul care se joacă“, tră­gân­du-se clopotele la moartea celui care a distrus biserica; acelaşi care urăşte pe regi, dar l-a decorat pe regele Mihai cu cea mai înaltă decoraţie. Gheorghe Vieru (n. 1908), fost membru PNŢ, din Ştefăneşti – Tru­şeşti, a produs următoarea analiză: „La drept vorbind, Stalin n-a fost decât un duş­man al bisericii, nu a fost decât un ateu, care nu a crezut în nimic. Mă mir cum au mai dat ordin ca să-i tragem clo­potele şi să-i facem parastas, pome­nindu-l. Noi ştim că este oprit a te ruga la Dumnezeu pentru păgâni“.

Unii au făcut haz de situaţie. Eugenia Borş (n. 1887), casnică din Dorohoi, a spus că pune doliu la mătură. Simion Natansohn (n. 1907), fost ziarist din Botoşani, glumea că „a murit Stalin şi nu mi-a lăsat mie mus­taţa“. Vladimir Simota (n. 1910), fost ţărănist din Rădăuţi, a fost auzit de un informator al Securităţi spunând un banc despre moartea lui Stalin. Ioan Alexan­droaei (n. 1911), pensionar din Todireni – Truşeşti, a apelat la imprecaţii din re­gistrul pornografic la adresa comuniştilor.

Optimismul făcea regula. Cristofor Po­povici (n. 1906), membru al Frontului Plu­garilor din Botoşani, considera că „a mu­rit Stalin, a murit şi răul“ şi credea că „lucrurile se vor schimba complect“. Ioan Vasiliu (n. 1921), fost cadru militar, din Botoşani, se aştepta la schimbări la ni­vel internaţional, înlocuitorii lui Stalin tre­buind să înţeleagă că toată lumea este con­tra URSS. Eugen Cristea (n. 1896), fost comerciant din Rădăuţi, observând că mi­lioane de oameni au suferit din cauza lui Stalin şi că închisorile sunt pline în vreme ce se vorbeşte despre pace, anticipa că moar­tea lui Stalin „va duce la grăbirea eliberării noastre“. Constanţa Botez (n. 1895), casnică din Fălticeni, cu soţul în în­chisoare, după ce puncta „Bine că a cră­pat Stalin“, spera că „acum îi va da dru­mul şi bărbatului meu“.

Au fost şi unii care au îndemnat la pon­derare. Mircea Costineanu (n. 1907), din Câmp­ulung, semnalat cu activitate în „Su­manele negre“, a recomandat tăcere, „căci mulţi vor fi arestaţi“. Traian Franc (n. 1901), colonel în rezervă din Dorohoi, ştiind să decripteze mesajele partidului despre „întărirea vigilenţei“, profeţea: „veţi vedea că bandiţii ăştia au să facă arestări“.

Cea mai interesantă observaţie i-a apar­ţi­nut lui Moses Kornblitt (n. 1914), co­mer­ciant din Rădăuţi, fost preşedinte al orga­nizaţiei sioniste de tineret Bethar. Acesta a afirmat: „S-a dus Stalin şi în curând vom scăpa de toţi comuniştii, acesta este începutul sfârşitului“.

 

Începutul sfârșitului

Da, într-un fel se poate spune că atunci a fost începutul sfârşitului comunismului. Charisma partidelor comuniste a intrat, după moartea lui Stalin, într-o fază de ru­tinizare care a provocat dezangajarea pro­gresivă a celor mai mulţi dintre cei care le-au sprijinit, până la prăbuşirea din 1989. Dar va mai dura mult până când oa­menii se vor vedea eliberaţi de comunism.

Până una-alta, regimul comunist din Ro­mânia se pregătea în martie 1953 pentru eternitate. În şedinţa Biroului Politic al PMR din 12 martie, urmând un model sovietic, au fost luate mai multe măsuri pentru „eternizarea memoriei to­va­ră­şu­lui Stalin“. Concret, mai multe instituţii şi obiective economice au primit numele liderului sovietic. Mai multe monumente dedicate lui Stalin urmau să fie ridicate în marile oraşe, dar apariţia Raportului lui Hruşciov din 1956 a schimbat radical si­tuaţia.

După moartea lui Stalin, unele schimbări au venit rapid, altele gradual, până spre 1956. Colectivizarea a fost întreruptă, Ca­nalul a fost închis, coloniile de muncă au fost desfiinţate oficial, ritmul arestărilor a scăzut simţitor, măsurile de „raţi­onali­za­re“ au fost relaxate, nivelul de trai s-a îm­bunătăţit cât de cât, iar relaţiile inter­na­ţionale erau contaminate de spiritul Ge­nevei. Lucrurile aveau să se schimbe, din nou, dramatic, din toamna anului 1956, odată cu reprimarea revoluţiei din Ungaria şi ecourile represive din România.

 

(Acest text face parte dintr-un studiu care va fi publicat în volumul Istoria recentă altfel. Perspective culturale, editat de Andi Mihalache și Adrian Cioflâncă, Editura Universității „Al. I. Cuza“, Iași, 2013.)

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22