Anatomia conferinţei

Codrut Constantinescu 12.04.2011

De același autor

Una dintre găselniţele Comisiei Europene prin care se încearcă popularizarea, decriptarea programelor comunitare care finanţează miile de proiecte o constituie obligativitatea organizării de către fiecare beneficiar a unei conferinţe de deschidere, uneori (nu întotdeauna) a unei conferinţe intermediare, în care să se expună rezultatele obţinute până în acel moment, şi a unei conferinţe de încheiere, în care să se facă publice rezultatele finale (cât mai cuantificabile cu putinţă). Marea majoritate a zecilor de conferinţe la care am participat păcătuiesc printr-o previzibilitate extremă. La aceasta contribuie atât programul, care este ataşat atât în invitaţia primită prin intermediul faxului sau e-mailului, cât şi desfăşurarea în sine a conferinţei. Calupurile tematice sunt întotdeauna despărţite de mici pauze de cafea care, de regulă, durează de la 15 la 30 de minute.

Ştim că toată lumea trebuie să organizeze astfel de evenimente, însă este dureros când dai peste beneficiari care doresc să te izbească în plex cu o agendă grea, menită a te ţine în priză de la 9 până la 17. După două ore, inevitabil, te apucă somnul, trebuie să te tragi de degete să nu aţipeşti. Lăudabile sunt conferinţele de maximum două ore, fără inutila pauză de cafea, care poate fi oferită fie înainte, fie după (eventual cu posibilitatea de a o lua în sală pentru a-l trezi pe auditor), evenimente concentrate în care îţi este prezentat rapid cam ce doreşte să facă respectivul proiect, unde şi de ce bate el.

O altă specie a evenimentelor finanţate din banii comunitari o reprezintă seminariile. Acestea pot dura, de regulă, mai mult de o zi, în general mergându-se până la trei nopţi de cazare, căci atât seminariile, cât şi conferinţele sunt organizate în sălile de recepţie ale diverselor hoteluri, acolo unde de regulă au loc botezuri, nunţi etc. Mai puţin înmormântări. Seminariile au o tematică mai vastă, ele doresc neapărat să îţi ofere în două-trei zile materia concentrată a unui întreg domeniu. Ele pot fi organizate atât de beneficiarul direct al proiectului, cât şi de alte firme subcontractante. Nu ne interesează aici legalitatea acestor contracte, care este în competenţa Departamentului de Luptă Antifraudă, ci doar eficacitatea lor, care pare a fi mai degrabă nulă. De acord, „resursa umană“ trebuie instruită cât mai bine, însă, de regulă, la aceste seminarii, participanţilor li se livrează un set de informaţii şi materiale pe care le iau acasă şi nu se mai uită niciodată peste ele, care sunt ori prea greu de digerat, ori deja cunoscute, cărări bătătorite. Căci, la un moment dat, aceleaşi persoane participă, reprezentând instituţiile publice, la nenumărate astfel de acţiuni. La unele dintre aceste evenimente iau parte şi experţi din Occident, care reprezintă diverse firme de consultanţă în diverse domenii, firme devenite partenere cu beneficiarul român. De altfel, Comisia Europeană încurajează parteneriatele strategice şi pe cele paneuropene. În principiu, ideea este bună, celor din Est priindu-le experienţa (know-how, pentru cei în branşă) vestică. Uneori, în cadrul acestor seminarii, lectorul străin, însoţit de un interpret chiar dacă aproape toată lumea o rupe puţin pe englezeşte, nu face altceva decât să organizeze turma autohtonă în grupuri de discuţii.

De ce? Pentru a vă cunoaşte mai bine, pentru a vă împărtăşi experienţele. Se oferă o temă de discuţie, celulele se agită, discută şi îşi descriu concluziile pe o foaie de flipchart. O foaie mare. Se alege un reprezentant, care face oficiile şi expune punctul de vedere formulat. Expertul străin dă îngândurat din cap, mormăie câteva banalităţi repede traduse de interpret şi, cu asta, basta. Restul grupurilor fac acelaşi lucru, se trage o concluzie generală, ura şi la gară. Participanţii nu prea beneficiază de măreaţa expertiză occidentală care este plătită cu sume mai mult decât generoase. E frumos, ne zâmbim, ne mai exersăm limba engleză pe care uneori expertul (eston, ceh sau sloven) o foloseşte cu mai multă stângăcie decât noi şi am mai bifat un seminar, eventual am mai obţinut un carton inutil pe care-l vom pune în ramă. Iar ramele se vor înghesui în birou sau acasă. Se cheamă că am devenit doctori docenţi în europenism. Există şi experţi autohtoni care doresc să cucerească sala prin prestanţa lor intelectuală, rafinată şi care nu vor ezita să-şi prezinte pe scurt CV-ul împănat cu cursuri de marketing, management şi alte asemenea noi religii. Toţi experţii se dau în vânt după socializare, panaceul absolut, lansând apeluri prietenoase de tipul „Oricând vreţi puteţi să mă întrerupeţi şi să-mi puneţi întrebări“ căci „Sunt şi eu om ca şi dumneavoastră“, o constatare care ne lasă perplecşi, căci noi credeam că avem în faţă un semizeu, un Ales între Aleşi. Când colo, dăm doar peste un alt om!

Ştim, banii europeni trebuie cheltuiţi cumva şi, dacă nu s-a dorit de către Comisia Europeană ca marea majoritate să se îndrepte către lucruri tangibile, e preferabil să fie direcţionaţi către lucruri intangibile. Să se scurgă încet în economie. Ce, hotelurilor le strică nişte bani? Firmele de catering nu trebuie să mănânce nişte euro? Experţii nu trebuie să se aleagă cu salarii de mii de euro? Colecţia de mici flecuşteţe primite de-a lungul lungii frecventări a acestor evenimente cuprinde o gamă largă de pixuri şi stilouri (de cele mai multe ori proaste şi ieftine), umbrele, agende, stickuri, semne de carte, mape, tricouri, pungi, brelocuri, calendare (cu peisaje din Europa!) etc. Aştept lucruri chiar mai concrete: pungi de zahăr, făină, cereale, măsline, salam uscat şi ţuică de prună (poate fi şi grapa, nu-i vorbă!). Toate poartă însemnele Uniunii Europene şi, uneori, dacă încape, şi numele proiectului. Beneficiarul proiectului este obligat să respecte un Manual de identitate vizuală (pentru instrumentele structurale 2007-2013 în România) care defineşte regulile care trebuie urmate de cei care beneficiază de fondurile europene. Manualul conţine numai 23 de pagini şi reglementează în detaliu domeniul identificării vizuale. De exemplu, dacă pe lungimea sectorului de drum / cale ferată există poduri, se va instala câte un panou publicitar la fiecare capăt de pod. În cazul în care pe traseul drumului la care se referă proiectul sunt mai mult de trei poduri, se vor instala aceste panouri la minimum trei poduri. Numărul şi dimensiunea panourilor trebuie să corespundă anvergurii proiectului şi trebuie să fie suficient de vizibile, astfel încât cei care sunt în trecere să le poată citi şi să înţeleagă natura proiectului.

Din punct de vedere culinar, există două mari tipuri de conferinţe / seminarii: cele bogate şi cele sărăcăcioase, adoptându-se, de regulă, sistemul bufetului suedez. Treci pe lângă mesele încărcate şi-ţi umpli farfuria. Din nefericire, sistemului bufetului suedez nu i s-a adăugat până acum inovaţia comunistă a tăvii, care te-ar putea ajuta să menţii cu mai multă stabilitate atât farfuria, tacâmurile (căci doar nu o să mănânci cu mâna), cât şi chifla şi paharul sau sticla cu apă plată. În cadrul primului tip, serviciile de catering oferă de obicei regaluri culinare care domolesc foamea participanţilor, foame provocată de drumul lung şi plictisitoarele discursuri de până la masa de prânz. Uneori se mai ia şi acasă, doar mesele trebuie curăţate! Mare este dezamăgirea participanţilor când bufetul suedez se dovedeşte un bufet somalez, o simplă cafea cu un fursec tare ca piatra sau un saleu rece, datând din vremuri preistorice. Chiar şi în cazul unui bufet suedez generos, reuşit, imposibilitatea, în multe cazuri, de a te aşeza şi lumea pestriţă din jur care zumzăie fericită că a scăpat contribuie la o digestie dificilă, cu noduri în gât.

Atunci când seminariile asigură şi cazare în vreun hotel respectabil, nimic nu se compară cu micul dejun, care se transformă în singura masă care îţi va tihni cu adevărat, căci, retras într-un colţ, poţi răsfoi în linişte un ziar, înfulecând un meniu variat. Fiind unul dintre subiectele cele mai trendy, accesarea fondurilor structurale, mai ales în domeniul relativ facil al Programului pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, atrage o grămadă de experţi şi consultanţi de strânsură care, mirosind sumele consistente, s-au aruncat în noua luptă revoluţionară cu un avânt fără precedent. În fond, cum îi mai putem condamna pe aceştia, dacă însuşi celebrul cap de listă Adrian Severin acorda consultanţă de zeci de mii de euro anual (40 sau 30 de mii de euro doar anul trecut, nici domnia sa nu era foarte sigur, ca şi cum această sumă ridicolă ar fi fost un detaliu penibil, jenant de terre à terre pentru un om politic atât de desprins de natura umană şi de nevoile ei). Multe firme de consultanţă din Bucureşti au impresia că restul ţării este populat de ţărănoi care habar nu au cum şi ce să acceseze, prefecturile şi consiliile judeţene nu au făcut nimic pentru a aduce lumina la sate, de aceea aceste mari mase de ignari trebuie convertite la noul crez. Viaţa în teritoriu ar trebui să înceteze în aşteptarea experţilor bucureşteni! Între timp, ne descurcăm cum putem! //

Citeste si despre: conferinte, seminarii, antifrauda, hoteluri, experti.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22