Eseu

Şerban Rădulescu-Zoner a murit miercuri, 14 martie, la vârsta de 82 de ani.

Care este motivul pentru care mediul academic, mass-media, birocraţii, poeţii, literaţii, „creativii“, jurnaliştii şi mulţi profesori universitari şi neuniversitari au înclinaţii atât de pronunţat anticapitaliste?

Viitorul ţăranului român se joacă în următorii 10-20 de ani, iar soluţiile posibile nu sunt decât modernizarea sau dispariţia. Mediul rural trebuie să devină un loc de viaţă, nu doar unul de producţie intensivă şi agonie lentă. Atunci când nu vor mai exista ţărani, oare cine va mai asigura gestiunea naturii?

Actuala formă a capitalismului global - cu accentul pe dezindustrializare şi economia de servicii - erodează fundamentele sociale ale clasei de mijloc. Oare poate supravieţui democraţia liberală declinului clasei de mijloc?

Anul acesta se împlineşte o jumătate de secol de când Algeria şi-a câştigat independenţa, fapt ce continuă să rămână unul dintre cele mai delicate subiecte din istoria contemporană a Franţei, a doua criză masivă internă după problema colaboraţionismului din timpul celui de-al doilea război mondial.

Anul acesta se împlineşte o jumătate de secol de când Algeria şi-a câştigat independenţa, fapt ce continuă să rămână unul dintre cele mai delicate subiecte din istoria contemporană a Franţei, a doua criză masivă internă după problema colaboraţionismului din timpul celui de-al doilea război mondial.

G.B. Shaw este reprezentantul tipic al călătorului ideologic care pleacă chiar din ţara sa natală convins de superioritatea regimului stalinist, odată ajuns în URSS căutând doar confirmări ale adevărurilor dinainte ştiute.

Revista The Newyorker a publicat la sfârşitul anului trecut un top 10 al celor mai îndrăgiţi scriitori de către Václav Havel şi care ar putea trece cu uşurinţă drept bibliografia obligatorie pentru înţelegerea totalitarismului comunist. Toate sunt semnate de oameni care au cunoscut „viaţa în adevăr“ trăind în plin totalitarism.

În tot acest timp, se continua cu furie „ridicarea evreilor“ de pe străzi, fără distincţie de vârstă sau avut, fără alegerea locului unde să fie anchetaţi sau schingiuiţi ca ostateci sau ca ultima pradă a legiunii.

Academia Română ar trebui să repare nedreptatea făcută prin alegerea lui Ioanel Sinescu şi, în acelaşi timp, să-şi reafirme integritatea şi prestigiul.

Cartea Zenobiei Niculiţă constituie o bază solidă de plecare, de la care se pot construi o mulţime de studii referitoare la religia din/în spaţiul virtual.

Revoluţia a pornit cu o frică acaparatoare, a-toate-cuprinzătoare, o frică permanentă cu o lungă istorie.

Lion Feuchtwanger a ajuns în URSS vag simpatizant, ezitant, presimţind adevărul, punând întrebări incomode care dovedesc că nu intuiţia-i lipsea, dar, odată ajuns în Europa, a preferat să mintă, să se înhame cu entuziasm la carul celor care aduceau osanale stalinismului.

Istoria regimurilor politice româneşti, în secolul şi jumătate de după adoptarea Regulamentelor Organice, este o istorie a votului. Modul în care se organizează relaţia dintre reprezentare şi electorat, maniera în care se instituie mecanismul menit să dea semnificaţie suveranităţii naţionale sunt dimensiuni pe care nicio radiografie a modernităţii autohtone nu le poate ignora. Temele centrale pe care le evocă dilemele votului (de la alternativa monocameralism / bicameralism până la clasica interogaţie privind dezirabilitatea votului universal) sunt cele în funcţie de care se va structura câmpul politic românesc, vreme de aproape două veacuri. De aici, oportunitatea unui demers care să fie centrat pe explorarea acestui teritoriu al arheologiei reprezentării politice.

Va fi capabilă Europa să formuleze o reformă de adâncime, se va lăsa ea pradă vechilor demoni sau va deveni un tărâm decadent despre a cărui mărire vor mai şti în viitor doar câţiva istorici?

Ducem o acută lipsă de gesturi tandre prin care cei care deţin marea putere în cultura românească decid să găsească, să încurajeze şi să promoveze tineri.

Spre deosebire de alte oraşe din provincie, Baia Mare ştie să-şi valorifice muzeele. Cel puţin, aceasta este prima impresia resimţită în faţa panourilor de semnalizare uriaşe, cu numele muzeelor, înscrisuri foarte vizibile pe care nu prea ai ocazia să le găseşti în alte părţi.

Îmi vine extrem de greu să scriu câ­teva rânduri, cu cap şi coadă, despre despărţirea definitivă de Leon Volovici, vechi şi drag prieten, cu care m-am aflat cel puţin patru decenii într-o relaţie vitală de minte şi inimă.

Istoricul literar şi eseistul, cercetătorul şi ideologul nu pot fi despărţiţi, aşa cum, în amintirea mea, omul public nu poate fi despărţit de prieten sau textul de vocea care îl rosteşte.

La Baia Mare simţi efectiv că te găseşti într-un spaţiu de frontieră: locul are ceva din Europa Centrală.