`Ciocnirea civilizațiilor` politice

Pentru Ucraina, Azerbaidjan, Armenia, Georgia, Moldova, miza Parteneriatului Estic este una civilizațională. Este o alegere între două modele de societate: una inclusivistă, alta extractivă; între acquis-ul Bruxellesului și legea Moscovei.

„De ce eșuează națiunile? De ce America Latină este atât de diferită de America de Nord?“ Pentru a răspunde la aceste între­bări, James Robinson, profesor de eco­no­mie la Harvard, sugerează o comparație între cum și-au construit puterea fi­nan­ciară doi dintre cei mai bogați oameni din lume: Bill Gates (SUA) și Carlos Slim (Mexic). Ambițioși, ta­lentați, deștepți, amândoi sunt în esență firi antre­pre­noriale, dar rețeta de făcut bani a fiecăruia este com­plet diferită. În cele din ur­mă, diferența majoră este una de cultură instituțională. În Statele Unite, instituțiile (înțelese într-un sens larg ca norme, re­guli, sisteme de stimuli și oportunități) recompensează productivitatea, ca­pa­ci­ta­tea de a inova. Dimpotrivă, în Mexic, sti­mulii instituționali recompensează mono­polul, oligarhia, pe „băieții deștepți“ care cunosc cum funcționează sistemul, știu ci­ne are influență și mai ales pe cine trebuie să mituiești ca să reușești. Vorbim de ati­tudini profund înrădăcinate în modul în care cele două societăți au funcționat în is­torie. Una este bazată pe „instituții inclu­si­viste“, participative, care încurajează idei­le, talentul, aptitudinile, tehnocrația, energia productivă să ajungă la vârf. De cealaltă parte sunt societățile care au „ins­tituții fundamental extractive“, gândite să plaseze oportunitățile exclusiv în mâna unor tehnocrați ai puterii și a clientelelor lor. „Slim și-a făcut banii în economia mexicană în mare parte mulțumită co­ne­xiunilor sale politice. Iar când s-a aven­turat în Statele Unite a eșuat“, spune pro­fesorul James Robinson.

Tensiunea dintre cele două tipuri de culturi ins­ti­tu­țio­nale reflectă în esență con­trastul și ciocnirea dintre două civilizații politice. În aceasta constă și sim­bo­lis­tica summit-ului de la Vil­nius, din 28 noiembrie. Pentru Ucraina, Azer­baid­jan, Armenia, Georgia, Mol­dova, miza Parteneriatului Estic este una civi­liza­țio­nală. Este o alegere între două modele de societate: una inclusivistă, alta extractivă; între acquis-ul Bruxellesului și legea Mos­covei. O sugerează chiar unul dintre ar­hi­tecții întregului demers, ministrul de Ex­terne al Suediei, Carl Bildt: „Statele par­tenere trebuie să conștientizeze că UE nu este doar un bloc comercial sau un club pentru politica mare. Este o opțiune ci­vilizațională - în favoarea politicii com­petitive, a alegerilor democratice, a sta­tu­lui de drept, a protecției minorităților și a unei societăți civile dinamice și une­ori nerușinate“.

Între timp, regimul putinist reacționează prin arsenalul consacrat (presiuni ener­ge­tice, războaie comerciale), de parcă s-ar afla sub asediu. Și, într-o anumită mă­su­ră, chiar este. Popularitatea rețetei Putin es­te tot mai contestată în tradiționala „stră­inătate apropiată“. Ceea ce observa George Kennan (arhitectul doctrinei de containment) în 1947 este la fel de actual și astăzi: „Amenințarea cu care se con­fruntă societatea sovietică în raport cu lumea din afară rezidă nu în realitățile antagonismului extern, ci în necesitatea de a explica menținerea autorității dic­tatoriale acasă“.

Se continuă într-o variantă „soft“ ex­tin­derea comunității euroatlantice, o sec­ven­ță întreruptă în august 2008. Parteneriatul Estic semnalează în egală măsură și un proiect geopolitic similar celui anunțat de Condoleezza Rice în 2005, de „diplomație transformativă“. Reperele sunt aceleași: o balanță eurasiatică în favoarea statelor ce reflectă instituțiile „bunei gu­ver­nări“. Uniunea Europeană este, în cele din ur­mă, un „imperiu“ normativ. „Aș spune că UE este asemeni Imperiului Roman. (...) Pentru unii, în Vest, frontiera men­tală a Europei se oprește la capătul dru­murilor romane antice. (...) Pentru mine, Europa se întinde până acolo unde se apli­că legile europene“, spunea Radosław Sikorski în raportul anual prezentat Sei­mului despre obiectivele de politică ex­ter­nă ale guvernului. Mai mult, în discur­surile sale, Sikorski vorbește de nece­si­tatea de a răspândi, în vecinătatea estică, „buna guvernare“ europeană. Teaser-ul îl reprezintă chiar transformarea po­lo­ne­ză. În 25 de ani, Polonia a ajuns între pri­mele 20 de economii ale lumii. Legătura de cauzalitate este explicită. „Buna gu­ver­nare este crucială pentru a crea pe ter­men lung o prosperitate pentru toți ce­tă­țenii, nu doar pentru cei câțiva în­fo­me­tați de putere“, spunea Sikorski în mai 2013.

Cum se va termina totul? Oare Vilnius o să fie un nou București, când promisiunile făcute Georgiei și Ucrainei nu au putut fi onorate? Pentru Moscova, situația este la fel de fierbinte.

* Octavian Manea este masterand Fulbright în studii de securitate la Maxwell School of Citizenship and Public Affairs.