Pe aceeași temă
Vasile Paraschiv este unul din cei patru dizidenti de marca ai Romaniei ceausiste, alaturi de Paul Goma, Doina Cornea si Radu Filipescu. Fiind unul dintre initiatorii sindicatului muncitoresc, independent de cel manipulat si creat de PCR, Vasile Paraschiv a fost arestat si torturat de Securitate, adeseori fiind internat si in spitale psihiatrice specializate pentru detinutii de constiinta. Protestand constant impotriva nerespectarii drepturilor omului in Romania, ploiesteanul Vasile Paraschiv a devenit extrem de iritant pentru regimul comunist care, cu toate eforturile sale, nu a izbutit sa il reeduce. Curajul si obstinatia, ambele iesite din comun, au facut, poate, ca inclusiv pentru cei care il admirau (in secret sau fatis), Vasile Paraschiv sa para un “nebun”. Dar “nebunia” sa, daca a fost vreuna, a constat doar in impetuozitatea cu care s-a opus regimului comunist (desi el insusi fusese, candva, membru PCR), constatand gaunosenia si injustitia funciara a respectivului regim, din interior. Nu i-a fost dat lui Vasile Paraschiv sa devina un Lech Walesa roman, dar nici nu este nevoie sa il gandim pe viteazul ploiestean in asemenea parametri. Intrucat nu ideea de posibil lider sindical anticomunist este cea care trebuie sa atraga atentia in cazul lui Vasile Paraschiv, ci, asa cum spuneam, puterea lui de a da o batalie decisiva, individuala, personalizata, pentru libertate, de a avea curaj si de a merge pana la capat, indiferent de umilinte si de maltratari, de santaj si indiferent de riscul de a fi singur intr-o lume robotizata si infrigurata de temeri si reactii pavloviene. Desi a fost exemplar, Vasile Paraschiv refuza sintagma de erou, dintr-o modestie care ii este caracteristica. Simplitatea si onestitatea alcatuiesc natura sa primordiala. Iar ele sunt autentice si infioara.
Lupta mea pentru sindicate libere in Romania (editie ingrijita, studiu, note si selectia documentelor de Oana Ionel si Dragos Marcu, postfata de Marius Oprea, Iasi, Editura Polirom, 2005) este subintitulata oarecum abuziv Terorismul politic organizat de statul comunist: astazi termenul terorism este limpede ancorat ca sens; Vasile Paraschiv ii acorda insa un sens al sau, intransigent, personal, legat strict de regimul comunist; de mentionat - cartea a fost realizata in cadrul programului de cercetare al CNSAS! Lucrarea este realizata ca un puzzle, din memoriile lui Vasile Paraschiv (care sunt esentiale, pentru ca alcatuiesc un testimoniu), din documentele prin care protesta oficial la adresa regimului ceausist, din lista de nume a ofiterilor de Securitate si Militie, dar si a medicilor psihiatri care l-au maltratat direct sau indirect pe Vasile Paraschiv, din testamentul politic al acestuia si dintr-un masiv dosar alcatuit din documente obtinute prin CNSAS (rapoarte si note informative ale Securitatii, adrese ale Procuraturii RSR, inregistrari de convorbiri, procese verbale etc.).
Sectiunea cea mai interesanta a cartii, din punct de vedere istoric si informational, este cea legata de reeducarea practicata de autoritati pe dizidenti si opozanti in spitalele psihiatrice: in acest sens, Vasile Paraschiv a fost internat la Urlati, apoi la Voila (Campina, judetul Prahova) si Sapoca (judetul Buzau), printre bolnavi cronici, incurabili, fiind tratat abuziv inclusiv farmaceutic. Imaginea cea mai impresionanta din memoriile sale este aceea a spitalului de la Sapoca, “iadul pe pamant”, cum il numeste Vasile Paraschiv: fapturi umane dezarticulate, murdare, ranite, traind in comun aproape in stare de nuditate, jelind sau, dimpotriva, practicand pasul de defilare in chip autist, fiind biciuite atunci cand erau dezorientate in chip animalic, alcatuind o “lume profund indurerata si dezordonata care forfotea tot timpul fara rost - era o atmosfera de haos, un calvar”. Inclusiv spectatorului inca nealienat nu ii ramane decat sa stea ghemuit, cu genunchii in brate si sa contemple frisonat acel spectacol al deznadejdii umane.
La fel de importante, ca marturie documentara pentru sistemul de represiune din ultima etapa a ceausismului, sunt cele trei rapiri la care a fost supus Vasile Paraschiv de catre Securitate: in 1979, cand este dus in padure si batut; in 1987, cand este sechestrat si torturat intr-o cabana, la munte, vreme de patru zile (in urma presiunilor, securistii-tortionari ii smulg declaratii si angajamente de loialitate fata de Securitate si PCR - dar acestea nu vor fi materializate si respectate niciodata, dimpotriva); in 1989, cand este sechestrat din nou intr-o cabana si schingiuit vreme de sapte zile, chiar iradiat, tocmai pentru ca nu respectase pactul din 1987 (din nou, i se smulge, prin presiuni, un alt angajament, dar nici acesta nu va fi respectat). Comandourile de securisti care de trei ori il rapesc, il umilesc si tortureaza sunt percepute ca grupuri teroriste: si asa se explica mai clar subtitlul cartii de fata - Terorismul politic organizat de statul comunist.
Nu este greu de ghicit ca Vasile Paraschiv este vazut de membrii aparatului de represiune si ridicat la rangul de “dusman al poporului”, drept pentru care metodele de intimidare si tortura sunt pe masura respectivei acuze: asa se explica, de pilda, de ce, in 1987, este confectionata de catre Securitate inclusiv o sosie a dizidentului, sosie care urma sa fie internata intr-un spital psihiatric, in timp ce realul Vasile Paraschiv ar fi putut fi, la o adica, lichidat de Securitate. Vasile Paraschiv nu se sfieste sa descrie pe indelete supliciile la care a fost supus. Si este bine ca procedeaza astfel, intrucat romanii tocmai de o memorie concreta au nevoie, de o marturie palpabila; de sange si rani pe care sa le atinga, ca sa creada, asemenea lui Toma Necredinciosul. Iata o mostra in acest sens: “am fost lovit cu pumnii in fata, in stomac si in ficat, cu saculetii de nisip in cap si cu bastonul de cauciuc la talpi, pana cand imi pierdeam cunostinta si cadeam in nesimtire pe banca, apoi aruncau o galeata cu apa rece peste mine si ma lasau asa pana seara sau dimineata, cand supliciul incepea din nou - si tot asa, de doua ori pe zi, seara si dimineata, sapte zile si sapte nopti, fara apa si fara mancare”. Aceste schingiuiri aveau loc in martie 1989; iar in decembrie 1989, ele au fost aplicate si reluate fata de protestatarii iesiti in strada impotriva comunismului si a regimului Ceausescu. Nu imi ramane sa spun decat À bon entendeur, salut!
