De același autor
Șopârla de presă democratică a primit o funcție activă, menționată și de definițiile dicționarelor de argou,
unde „șopârla“ este nu doar o vorbă cu subînțeles, ci mai ales „urzeală, intrigă“, discreditare prin bârfă.
Mass-media și-au însușit termenul, făcând rabat la deontologie și îngăduind să pătrundă insinuări și zvonuri.
Moștenită din vremea dictaturii ceaușiste, când scenariștii de televiziune, dramaturgii, regizorii de teatru și film strecurau mesaje echivoce în răspărul celor acceptate de cenzură, „șopârla de presă“ a făcut carieră tocmai în democrație. Dacă scheciul Omul cu șopârla interpretat de Toma Caragiu și difuzat la TVR la Revelionul din 1975 a trecut de cenzură, asta se datorează influenței lui Tudor Vornicu. Altminteri, cerberul Bujor Sion, șeful Secției de Presă a Comitetului Central al PCR, tatăl lui Mihai Bujor Sion, acesta din urmă pupil al lui Iliescu, azi diplomat, ar fi tăiat fiecare „șopârlă“ din sorcova lui Toma Caragiu, iar urmările pentru autori și actori ar fi fost drastice: interdicția de a publica, de a apărea pe scenă sau pe ecran, pușcărie.
Umorul comunicării cotidiene din vremea dictaturii se baza pe „șopârle“, „șopârlițe“ și bancuri, pe codificări ușor de descifrat, adesea pline de haz, indicând, pe de o parte, pasivitatea comunității inhibate de frică, pe de altă parte, tentația de a submina ordinea impusă. Șopârla de presă democratică a primit o funcție activă, menționată și de definițiile dicționarelor de argou, unde „șopârla“ este nu doar o vorbă cu subînțeles, ci mai ales „urzeală, intrigă“, discreditare prin bârfă. Mass-media și-au însușit termenul, făcând rabat la deontologie și îngăduind să pătrundă insinuări și zvonuri. Când jurnalistul strecoară „o șopârlă“, el nu dorește să își asume informația și o servește precedată de predicate cețoase, precum „se zice“, „se pare“, „se aude“ etc. Pentru ce, atunci? Pentru discreditare, pentru a influența ceva, pentru a determina o reacție în favoarea cuiva. Și, adesea, pentru profit.
Bloggerul Zoso dă vina pe criza presei: „Atunci când nimic nu mai are succes, apelezi la șopârle. Arunci un DVD, o carte, înjuri concurența, cauți mizeria peste tot, reduci totul la absurd. Orice“, la fel ca și eftimie.net, care crede că „în 2014 presa românească e ca-n Ultima oră a lui Mihail Sebastian. Jurnaliștii nu-s plătiți, dar prestează în continuare scriind advertoriale fără P și băgând șopârle pentru potentații zilei. Anchetele de presă se livrează pe sub ușă, în plic, gata scrise, trebuie doar să le publici“. Până la articolul din revista Nature și ancheta lansată pe B1 TV, despre plagiatul premierului Ponta, s-au aruncat pe piață doar șopârle pe acest subiect. Verificarea, documentarea sunt spaima șopârlelor. Cristian Duicu de la Adevărul arată cu degetul spre politicieni și lideri de opinie, care folosesc presa în interes propriu sau de grup, distorsionând agenda publică: „Şopârle de tot soiul sunt lansate şi, dacă adversarul muşcă momeala, cu atât mai rău pentru el“. Informaţiile de primă mână se dau „pe surse“. Sursele lansează şi confirmă zvonuri, dezvăluie strategii secrete, spun cine şi când urmează să fie demis şi ce alianţe se mai fac. Şi, poate înainte de orice, distrag atenţia de la ce este cu adevărat important. Guvernul lansează adeseori „baloane de încercare“, „șopârlește“, pentru a vedea reacțiile publice. Dar asta înseamnă o conivență vinovată între putere și presa obedientă.
Prin 2011, Adevărul îl declara pe Sebastian Lăzăroiu campion la șopârle: „Nu mai are rost să reamintim toate şopârlele lansate, de-a lungul timpului, de Sebastian Lăzăroiu. Cu trecutul său de sociolog cu ştaif şi de fost director al unui institut de sondare a opiniei publice, orice şopârlă lansată de acest personaj va fi, dacă nu crezută, cel puţin dezbătută intens de presă, politicieni şi opinia publică. Poate că el însuşi reprezintă imaginea vie a şopârlei, o fiinţă camuflată bine în iarbă, căreia îi creşte coada la loc, de fiecare dată când este prinsă pe picior greşit de vânători“. Din inventarul făcut atunci, multe informații declarate șopârle s-au adeverit, semn că Lăzăroiu a rămas sociolog, și nu crescător de reptile mediatice. Ziarul de Vâlcea are o rubrică Șpârle și șopârle. Găsim acolo zvonistică, bârfotecă și informații locale „pe surse“ din mediul politic, administrație și lumea mondenă.
Regionalismul „șperlă“, pe care îl găsim în Amintirile lui Creangă, are în argoul media semnificația inducerii în eroare. Praful în ochi este pulberea fină a cenușii de la suprafața jăraticului, conform DEX. Două expresii argotice au înglobat moldovenismul: „a da prin șperlă“ înseamnă a maltrata, a se purta rău, brutal cu cineva și „a da cu șperlă în ochi“ – a amăgi, a înșela, a minți, ceea ce gușterii de presă fac. Evenimentul zilei publica prin iunie sub un titlu mare O femeie a dat naştere unei şopârle. Autorităţile au deschis o anchetă. Ei bine, ăsta e curat „fonfleu“! //