Pe aceeași temă
Tia Şerbănescu remarca într-un interviu din 22 că e bine ca presa să fie câinele de pază al democraţiei. Rău e când acest câine turbează... Căci turbate sunt tabloidele în chip de canale de ştiri, Realitatea TV şi Antena 3: standardele jurnalistice – obiectivitate, informare corectă etc. – au fost înlocuite cu standardele mogulilor Voiculescu şi SOV (ascuns recent sub sacoul tânărului şi bogatului Ghiţă): – propagandă, manipulare, instigare etc. Jurnaliştii devin pe ecran procurori. Verdictele ţin loc de informare. Prostul gust e mod de viaţă. Ş.cl.
Tocmai de aceea, doi jurnalişti tineri, care cred încă în nobila meserie de a-şi sluji publicul, Vlad Mixich şi Laurenţiu Diaconu-Colintineanu, merită azi un 10 cu coroniţă. Reportajul multimedia realizat de ei, Crima din telecomandă, şi care poate fi accesat pe site-ul HotNews.ro este o exemplară lecţie de presă: în 2008, doi elevi din Strehaia se iau la ceartă, apoi la bătaie, lovindu-se reciproc. Unul dintre ei moare, celălalt este cercetat de parchet pentru omor. Dar raportul medico-legal arată că victima suferea la momentul incidentului de anevrism, cauza în fapt a decesului, ceea ce face ca procurorii să dea NUP în cazul primului băiat. Aici însă intervine OTV şi Dan Diaconescu: seară de seară, pe ecranul imundului canal stă titrat, cu litere de-o şchioapă, CRIMINALUL. O faună diversă, căreia i se adaugă „poporul“, consultat prin telefon, îşi dă cu părerea şi face justiţie la televizor, stabilind verdictul – crimă. Familia e arătată cu degetul. Băiatul devine o ţintă vie. Profesorii, şi ei fani ai OTV, se lasă convinşi de justiţia televizată şi îl „sfătuiesc“ să se mute la o altă şcoală. Adolescentul e pus la stâlpul infamiei de OTV, rămânându-i doar să spună simplu: nu sunt criminal.
Acesta este, foarte pe scurt, reportajul celor doi. O gură de oxigen în mlaştina sulfuroasă a presei române de azi. Aşadar, există speranţă.
Taguri: