De același autor
Într-un articol pentru The New York Times scris după ce la ultimul congres al Partidului Comunist Chinez Xi Jinping și-a consolidat regimul de putere personală, demantelând toate aranjamentele instituționale gândite cu trei decenii în urmă de Deng Xiaoping tocmai pentru a împiedica acest lucru, Bret Stephens îi mulțumește liderului chinez care prin strângerea șurubului ideologic și prin atitudinea vădit mai ostilă față de sectorul privat din economie ar face un cadou, nesperat cu ceva vreme în urmă, Statelor Unite. De altfel, ca o confirmare, vicepremierul Liu He, al cărui mandat expiră în câteva luni, principalul arhitect al politicii de dezvoltare economică a Chinei din ultimul deceniu, a făcut recent, lucru rar în China, un apel la menținerea acestui curs, rejectând ideea de izolaționalism, semn al îngrijorării sale privind o schimbare de atitudine la vârful regimului în ceea ce privește economia.
Apar însă două probleme. Prima este o posibilă supraestimare a provocărilor cu care se confruntă China și a impactului viziunii diferite adoptate de Xi Jinping pentru care controlul absolut al partidului și securitatea au căpătat prioritate absolută. Însă nu e prima dată când scenarii pesimiste privind evoluțiile din China nu s-au materializat până la urmă.
A doua problemă este aceea că, deși Bret Stephens recunoaște, în oglindă, dificultățile serioase cu care se confruntă America, tinde să le subestimeze. Vina este pusă din acest punct de vedere aproape exclusiv pe seama extremei dreapte și pe suprematiștii albi. Dar promovarea agresivă a agendei woke, mai ales în ultimul deceniu, este cea care a avut un impact negativ asupra tuturor instituțiilor, de la școli și universități la Pentagon și corporații, slăbind America din interior și diminuând considerabil prestigiul său în exterior.
Pleiada de lideri care s-au grăbit să vină la Beijing, de la Olaf Scholz (urmat, se pare, în lunile următoare, de Emmanuel Macron) la liderul vietnamez Ngueyen Phu Throng (care, având în vederea animozitatea tradițională dintre cele două țări, se spera că poate fi un potențial punct de sprijin pentru Statele Unite în competiția din regiune) nu pare să confirme așteptările optimiste ale lui Bret Stephens. „China vrea să arate Statelor Unite că izolarea Chinei nu va funcționa; nici eforturile de a muta lanțurile valorice și de aprovizionare din China nu vor funcționa”, a declarat Cheng Li, directorul Centrului pentru China al Brookings Institution. „Acesta este un mesaj politic atât pentru populația Chinei, cât și pentru cei din afară.” Pe care vizita lui Scholz la Beijing, în ciuda opoziției din interiorul propriului guvern, dar și din UE, nu face decât să-l întărească.
„Modernizarea nu trebuie să însemne occidentalizarea”, i-a spus Xi Jinping președintei Tanzaniei, Samia Hassan, cu prilejul vizitei acesteia la Beijing. Un semnal clar că Xi va promova tot mai agresiv un model de guvernare și societate opus celui occidental, competiția dintre America și China intrând astfel și pe teritoriul ideologic, alături de dimensiunea militară, diplomatică, economică, tehnologică.
Influența globală: America vs China
„Factorii de decizie din aparatul de politică externă al Chinei ar putea pune deja în aplicare o strategie de pregătire pentru vînturile puternice, apele agitate și chiar valurile periculoase cu care Raportul politic al Partidului Comunist a avertizat că se vor confrunta”, crede Li Mingjiang, profesor de relații internaționale din Singapore, citat de Wall Street Journal. „Strategia ar implica câștigarea și menținerea sprijinului din partea cât mai multor țări printr-o serie de demersuri, inclusiv în materie de comerț și investiții, și o viziune a unei ordini mondiale care să nu mai fie dominată de Statele Unite.”
De partea cealaltă, Statele Unite ar putea avea dificultăți majore să păstreze în siajul lor în confruntarea cu China chiar și aliații din Europa. Ce să mai vorbim de cei din restul lumii. În cursul unui dialog recent despre Rusia, China și Riscurile geopolitice, fostul premier australian Kevin Rudd, un fin cunoscător al Chinei, și Ian Bremmer, președintele fondator al think tank-ului Eurasia Group, au fost amândoi de părere că Washingtonul nu trebuie să fie prea optimist în această privință. Șansele ca unitatea de acțiune a Vestului manifestată în ceea ce privește Ucraina, care nici ea nu este pe deplin garantată, nu sunt ridicate atunci când vine vorba de China. Decizia lui Olaf Scholz este un semnal în acest sens. Și să nu uităm că Angela Merkel s-a pronunțat în repetate rânduri ca UE să rămână neutră în ceea ce privește competiția geopolitică dintre Statele Unite și China. Nici ambițiile Franței, care visează la postura geopolitică de lider al unei „Europe suverane”, nu lasă prea multe speranțe în această privință. Iar o cercetare sociologică recentă a German Marshall Fund, din 29 septembrie 2022, întreprinsă în 14 țări membre NATO, între care și România, relevă informații deloc liniștitoare în privința dinamicii percepției asupra influenței globale a Americii, respectiv a Chinei, în următorii ani, mai ales în Europa.
De pildă, dacă în 2022 Statele Unite sunt văzute drept cel mai influent actor global în proporție de 67% (UE – 17%, China – 13%, Rusia – 6%), se înregistrează o modificare dramatică în defavoarea Americii (-27%!) și în favoarea Chinei (+12%), atunci când respondenții sunt întrebați cum cred că vor arăta lucrurile peste 5 ani, în 2027. Doar 37% cred că Statele Unite vor rămâne cel mai influent actor global, în timp ce China, cu 25%, devansează semnificativ Uniunea Europeană (15%) și Rusia, aflată totuși în creștere (10%). E semnificativ și faptul că în cazul a două țări mari din Europa, Franța (37% vs 26%) și Italia (44% vs 25%) China este văzută devansând deja Statele Unite din poziția de cea mai importantă putere globală. Și în România, deși America rămâne pe primul loc, scade sever, de la 62% la 42%, în timp ce China creștea spectaculos, de la 17% la 31%. E interesant de remarcat că în timp ce prevedeau o creștere masivă a influenței globale a Chinei în următorii 5 ani, respondenții nu priveau acest lucru cu ochi buni. În medie, 57% au o percepție negativă și doar 27% una pozitivă despre China, în timp ce despre Statele Unite percepția era pozitivă în proporție de 57% și negativă în proporție de 30%. România este singura țară din cele analizate în care percepția privind China este mai mult pozitivă (49%) decât negativă (40%). Or, dacă lucrurile arată în acest fel printre aliații din Europa, nu e greu de presupus că în restul lumii percepția privind ascensiunea Chinei pe fondul declinului Americii este și mai accentuată.
Sigur, se poate spune că e vorba doar de percepții și că acestea se pot schimba în cursul anilor următori, în funcție de evoluțiile de pe teren. Dar ce șanse sunt ca lucrurile să se schimbe în acest sens, cel puțin în perioada următoare? Destul de modeste. La Casa Albă se află un președinte grevat de unele probleme cognitive vizibile (la reuniunea ASEAN din Cambodgia, a încurcat țara-gazdă cu Columbia), a cărui administrație, din convingere sau sub presiunea puternicului curent radical stângist din Partidul Democrat, a introdus în noua Strategie de Securitate Națională condiționări ideologice naive nerealiste. Care o fac pe Nadia Schadlow, care a coordonat redactarea Strategiei Naționale de Securitate din 2017, în timpul administrației Trump, să scrie, într-o analiză din Wall Street Journal, că deși e pozitiv faptul că este identificată China drept „cea mai semnificativă provocare geopolitică” pentru Statele Unite, în alte privințe intră în „zona fanteziei”. „Atunci când descrie clima drept o amenințare existențială la adresa Statelor Unite, încurajând cooperarea cu Beijingul pe această temă, documentul de strategie creează o contradicție periculoasă”, subliniază Nadia Schadlow.
Nu este clar ce ar putea aduce întâlnirea Biden – Xi Jinping de la Summitul G20 de la Bali. S-a speculat despre faptul că partea americană ar intenționa să le comunice chinezilor care ar fi liniile roșii la care s-ar raporta în relația cu Beijingul. Însă pe fond e greu de crezut că se vor produce schimbări fundamentale. În privința Taiwanului, Xi Jinping va decide în funcție de propria analiză și de propriile interese dacă va ordona sau nu invazia militară a insulei. Nu în funcție de ceea ce i-ar putea spune Biden. Kevin Rudd crede că un factor care ar putea amâna decizia Chinei privind invazia Taiwanului este temerea privind enormul impact asupra economiei mondiale, oricum afectată grav de războiul din Ucraina. S-a discutat de asemenea destul de mult, cu satisfacție, pe seama faptului că liderul chinez i-a transmis lui Vladimir Putin în timpul vizitei lui Olaf Scholz un avertisment în privința utilizării armelor nucleare.
Însă, în ciuda acestei atenționări și a unei vizibile nemulțumiri a lui Xi, care este iritat de trenarea războiului din Ucraina și de faptul că acesta a dus la o întărire a unității Vestului în condițiile în care obiectivul strategic major al Beijingului, ca și al Kremlinului, de altfel, este decuplarea Europei de Statele Unite, cele două țări vor continua cooperarea, în bună măsură conjuncturală, pentru „de-americanizarea lumii”. Nici de partea cealaltă nu este deloc probabil ca Washingtonul să renunțe la strategia de restricționare a transferului de tehnologii avansate către China și la demersurile de a descuraja, cu puțin succes până acum, investițiile strategice chineze în zone sensibile de pe glob. Singura temere este aceea ca America să accepte naiv să facă unele concesii, la schimb cu promisiuni legate de schimbările climatice pe care se știe deja că Beijingul nu le ia oricum în serios. În acest timp, o bună parte din planetă așteaptă să vadă către ce se îndreaptă lucrurile în războiul din Ucraina și cine punctează mai bine în competiția dintre Statele Unite – China pentru a vedea cum se va poziționa fiecare țară în viitor. //
