Migrație, cifre și propagandă

    Pentru o bună parte din mass media occidentală, pentru politicienii și intelectualii de stînga de pe continent, și bienînțeles pentru zecile de mii de imigranți, Angela Merkel și Germania au devenit eroii momentului. Cu doar două-trei luni în urmă cancelarul german era înfierat vehement în The Guardian, The Independent, Le Monde, peste ocean în The New York Times și Washington Post sau chiar în Der Spiegel, pentru maniera "brutală" și "arogantă" în care trata Grecia. "Angela Merkel este cel mai monstruos lider european al generației sale. Din păcate, politicienii responsabili pentru cultivarea cruzimii economice la scară de masă, care distrug viețile a milioane de oameni, nu sunt aduși în fața justiției" tuna în The Guardian, la începutul acestui an, Owen Jones o tînără vedetă a stîngii britanice, invitat adesea și la BBC. Acum, aceleași voci, au sărit la polul opus. Un editorial recent din Washington Post se încheia în felul următor: "Pînă la viitorul summit al UE guvernele trebuie să decidă dacă Europa va fi guvernată de principiile umanitare ale doamnei Merkel sau de șovinismul abject al d-lui Orban".

    Emoțiile pe această temă au ajuns la apogeu atunci cînd a circulat în rețelele sociale și în mass media fotografia unui băiețel de trei ani găsit înecat pe o plajă din Turcia, în urma încercării familiei sale de a ajunge în insula grecească Kos, pentru a intra în UE, într-o din ambarcațiune fragilă, supraaglomerată.  Astfel de demersuri au provocat, doar în ultimul an, mii de victime printre imigranți. Imediat au fost aspru criticați, unii i-au considerați chiar responsabili moral pentru tragedie, David Cameron și Victor Orban care alături de alți lideri din Europa de Est și-au declarat opoziția față de ideea de a accepta cote obligatorii de imigranți, în contrast cu Angela Merkel care a anunțat generos că Germania va primi 800 de mii dintre ei. Așa a trecut Berlinul, aproape peste noapte, în viziunea acestor cercuri, din postura de vampir economic la aceea de deținător al compasului moral al vechiului continent.

     În realitate, paradoxal, dar cine stă să mai judece rațional atunci cînd emoțiile sunt copleșitoare!, tocmai acest gen de mesaje, atît de lăudate, sunt în principal responsabile nu doar pentru moartea micuțului Aylan, al cărui trup a fost găsit eșuat pe plaja din Bodrum, ci și a altor mii de oameni, printre care și o mulțime de copii, care au ajuns, anonim, pe fundul Mediteranei. Pentru că dacă anunți că Europa are datoria morală să-i primească pe toți refugiații care ajung în țări europene din prima linie, în Grecia sau Italia, zeci, sute de mii de oameni, își vor risca în continuare viața în astfel de aventuri. Orice punct periferic din Italia sau Grecia oferă în acest fel un pașaport de intrare în UE oricui reușește să ajungă acolo, ceea ce inevitabil va pune în mișcare un flux gigantic de milioane de imigranți. Și ca să știm cum stăm, dacă suntem acum impresionați de cifra celor peste 300 de mii de imigranți intrați în UE de la începutul anului, doar potențialul de refugiați proveniți din Siria, între care o parte se află în taberele din Liban, Iordania sau Turcia, este de 13 milioane de persoane. Iar mulți dintre ei vor fi tentați să vină în Europa. Adaugați la această cifră alte contingente masive, multe alte milioane, provenite din Libia, Mali, Eritreea, Irak, Pakistan, Afganistan.

    Oricum, busola morală a acestui cor redutabil și influent, este destul de selectivă. După cum observă Janet Daley în The Telegraph "lecția săptămînii trecute este aceea că o fotografie poate pune în mișcare un continent și schimba decizii guvernamentale - dar doar dacă acea fotografie este în acord cu politica promovată de vocile influente din spațiul public. Din anumite motive, imaginile la fel de dramatice, de acum doi ani, ale copiilor sirieni gazați deliberat de guvernul Assad nu au provocat nici pe departe același gen de reacții. Sunt oare copiii morți un ultragiu moral doar atunci cînd sunt găsiți morți pe plajele Europei? Sau e convenabil să utilizezi imaginea pentru a culpabiliza Occidentul, o temă dragă unei bune părți din opinia publică?".

    Problema principală a acestei discuții este aceea că registrul emoțional, creat, firesc, de drama  refugiaților, ocupă aproape tot spațiul mediatic. Principalele canale internaționale de știri, CNN și BBC  au devenit o simplă porta voce a discursului pro-migrație. Un flux aproape non-stop de imagini sunt transmise din gara Keleti de la Budapesta, din trenurile cu refugiați, de pe autostrada care leagă Ungaria de Austria. Am văzut cum refugiații acuză imediat încălcarea drepturilor omului atunci cînd autoritățile maghiare doresc să-i înregistreze (așa cer reglementările europene în materie!) și aruncă provocator pachetele cu alimentele și apă trimise de către acestea. Majoritatea liderilor europeni fiind, bineînțeles, criticați pentru lipsa lor de compasiune. Cu excepția d-nei Merkel.

    Lipsesc analizele consistente privind impactul pe termen mediu și lung al migrației copleșitor musulmane sau riscurile legate de terorism, considerate cît se poate de serioase de către experții din serviciile secrete. E adevărat există astfel de analize pe website-urile principalelor canale de televiziune internaționale dar ele de regulă nu-și găsesc loc și pe micile ecrane. Majoritatea comentatorilor invitați cîntă cam același gen de refren în care acest tip de rezerve sau avertismente sunt considerate fanteziste sau voit panicarde, după caz. Cu alte cuvinte, o bună parte din mass media occidentală influente au ieșit aproape complet din fișa postului devenind un fel de platforme de activism pro-imigrație și de culpabilizarea a Europei care, cu cîteva excepții, nu se arată generoasă în a-și deschide larg porțile în fața fluxului de refugiați. Cam același gen de voci erau entuziasmate acum cîțiva ani de "primăvara arabă" și viitorului luminos al democrației în regiune deși aveau la îndemînă lecția eșecului demersului american făcut în aceeași direcție în Irak. Ce s-a ales între timp din acele previziuni optimiste am văzut!

    Problema e că, după cum afirmă și Anne Applebaum în Washington Post, chiar și fanii d-nei Merkel ar trebui să recunoască că în fapt ea nu oferă nici un fel de soluții pe termen lung. În opinia autoarei criza migrației este în esență o criză de securitate. "Europenii au crezut că războaiele din Siria și Libia erau problema altora. Fără o politică externă și de securitate comună Europa este lipsită de forța politică și diplomatică care să-i permită să facă față unor astfel de provocări". Într-adevăr, nu poți rezolva o criză de aces tip doar cu mult îndrăgită componentă de soft power. În afară de asta, europenii realizează și cu acest prilej care sunt efectele absenței Americii, care sub administrația Obama a decis să se implice cît mai puțin în gestionarea unor astfel de crize regionale.

Imigranţi în gara Keleti din Budapesta (septembrie 2015)

    Din perspectiva UE, cu implicații foarte concrete care vizează și România, există cel puțin trei chestiuni delicate, total ignorate în spațiul public sub imperiul emoțiilor de moment:

    1. În ciuda retoricii stîngii occidentale chestiunea integrării, mai bine zis a lipsei de integrare, a comunităților musulmane într-o mulțime de orașe importante de pe continent, la Bruxelles, la Marsilia, la periferia Parisului, ca să dăm doar cîteva exemple este una reală și explozivă. O ilustrează, între altele, imagini precum cele văzute în cursul unei transmisiuni a canalului de știri francez BFMTV, pe marginea atentatului Charlie Hebdo, în care trei tineri musulmani făceau semnul victoriei. Pe moment totul arată bine. Se strîng ajutoare, imigranții sunt întîmpinați cu pancarte inscripționate cu urări de bun venit. Și românii erau primiți cu entuziasm în primele luni din anul '90. Ulterior însă sunt toate șansele să apară probleme, dacă privim la ce s-a întîmplat în trecut în cazuri similare, și aceeași imigranți vor rejecta, poate chiar violent, ordinea liberală pe care o aplaudă astăzi. Imaginile transmise în acest moment de către televiziuni din Germania pot fi înșelătoare. Dau impresia că toată țara s-a aliniat entuziast în spatele d-nei Merkel în a aplauda exodul migraționist din Europa. În fapt  lucrurile sunt mult mai nuanțate. Un sondaj de opinia realizat în prima parte a anului relava că doar 29 de procente dintre germani priveau pozitiv ideea unei imigrații din afara UE în timp ce 57 de procente erau ostili pe față fenomenului.

   Pe moment, o fotografie ca aceea cu Aylan, imaginile cu copiii extenuați purtați pe drumurile Europei sau călătorind în bărcile ucigașe de pe mare, au modificat aceste percepții. Între timp însă emoțiile se absorb, încep să apară probleme în zonele în care vor fi cazați refugiații, și foarte probabil opiniile se vor reașeaza din nou. La începutul lunii iulie cotidianul Die Welt releva faptul că directorul unui liceu din Poking, un oraș cu 15 mii de locuitori din Bavaria, le-a scris părinților elevelor cerîndu-le ca acestea să poarte, "pentru propria lor protecție", haine "adecvate" avînd în vedere că fusese instalat în apropiere un centru pentru refugiați. "Cetățenii sirieni sunt în marea lor majoritate musulmani și vorbesc araba. Refugiații sunt marcați de propria lor cultură și pentru că școala noastră se află în imediata vecinătate a locului în care sunt cazați este recomandabil ca fetele să poarte haine mai modeste. Bluzele decoltate, pantalonii scurți sau fustele scurte pot duce la neînțelegeri" se spunea în scrisoare.

   Deja au și apărut unele rezerve, chiar critici explicite, față de deciziile luate la Berlin, la vîrful CSU, ramura bavareză a creștin-democraților d-nei Merkel. În plus, Germania este o țară dependentă masiv de exporturi. O recesiune economică globală, provocată de problemele economice ale Chinei dar și de dificultățile prin care trec alte țări, precum Brazilia, o pot afecta. Iar în momentul în care apar probleme pe această linie și climatul social se deteriorează.

   În mod ironic, culmea, tocmai statele bogate din Golf, cu locuitori în majoritate suniți, ca și cea mai mare parte a refugiaților sirieni, se declară preocupate de impactul cultural și social al primirii unui număr mare de imigranți (în fapt Arabia Saudită, Kuweitul, Qatarul și Emiratele Arabe Unite nu au acceptat pînă acum nici măcar un singur refugiat sirian). "Nu putem accepta ca persoane dintr-un alt mediu și dintr-un alt loc, care au probleme psihologice sau traume să intre în societatea noastră și oricum viața din țările noastre este prea scumpă pentru ei", era de părere, cinic, un comentator kuweitian într-un interviu televizat (citat de Reuters). Statele din Golf se apără spunînd că donează în schimb sume importante de bani pentru ajutorarea refugiaților. Însă, conform datelor existente, suma cumulată oferită de Arabia Saudită, Qatar, Kuweit, Bahrain și Emiratele Arabe Unite (circa $900 milioane, conform Relief Web) este totuși de 4 ori mai mică decît cea alocată de Statele Unite (peste $4,1 miliarde, conform US AID) și cu 50 procente mai mică față de cea oferită de Marea Britanie ($1,4 miliarde).

     2. Nu e deloc lipsit de sens un scenariu în care cel puțin o parte din traficanții care organizează transferul masiv de imigranți către Europa să fie asociați cu ISIS. Ar fi în egală măsură o sursă de bani pentru gruparea teroristă, o formulă de destabilizare a Europei și un bun prilej de a infiltra militanți în țări de pe vechiul continent. În fapt, un alt motiv pentru care țările bogate din Golf declară că nu doresc să primească refugiați din Orientul Mijlociu este și acela că se tem că printre ei s-ar putea strecura teororiști, un scenariu considerat însă exagerat și panicard de către vocile pro-migrație din Occident.

     3. Au apărut turbulențe politice majore în interiorul UE (tensiuni între statele membre) și cresc șansele ieșirii Marii Britanii din Uniune. Un sondaj de opinie recent, publicat de Daily Mail, relevă pentru prima dată că, excluzînd nehotărîții, mai mulți britanici vor ca țara lor să părăsească UE decît să rămînă în continuare parte a Uniunii. Or, criza migrației poate deveni catalizatorul consolidării acestei tendințe. Nemaivorbind de faptul că toate aceste evoluții oferă contextul optim pentru creșterea simpatiilor pentru partidele radicale cu agendă anti-imigrație și puternic euroscpetice deja extrem de influente în Olanda, Franța sau Suedia.

     Și atunci, se pune întrebarea: de unde acest entuziasm german pentru absorbția migranților în număr mare? Nu cu mult timp în urmă Angela Merkel vorbea despre "eșecul multiculturalismului". De unde  această schimbare bruscă de atitudine? Un răspuns parțial îl găsim în articole precum cele apărute în ultima vreme în presa germană, de exemplu în Der Spiegel ("Companiile germane văd refugiații ca o oportunitate"), care văd în acest proces un răspuns la criza demografică pe care o traversează țara și la nevoile în creștere de mînă de lucru pentru companiile nemțești. Mai multe proiecții prevăd că în ritmul actual populația Germaniei va scădea cu 10 milioane, în următorii 45 de ani și va fi una îmbătrînită.

   Problema deficitului demografic din Europa, mai acut în Germania, nu este o noutate. Și nu este prima oară cînd se discută despre migrație ca o soluție a acestei probleme. Berlinul consideră probabil că varianta migrației siriane, o țară care datorită regimului politic de acolo din ultimii zecid e ani, este semnificativ mai secularizată față de altele din regiune, este de dorit altora soluții din perspectiva integrării. Robert Peston, editor economic la BBC, crede că Angela Merkel mizează pe faptul că refugiații din primul val sunt cei mai tineri și mai intreprinzători, mai dispuși să-și asume riscuri, mai ușor de integrat, deci mai folositori Germaniei decît valurile ulterioare. Autoritățile germane sunt conștiente că asta ne va duce către o Europă remodelată, printr-un masiv flux migrațional, dar speră că integrarea acestuia va fi totuși posibilă, după modelul din America de acum 150-200 de ani. O Europă care, în ultimă instanță, să graviteze în jurul Germaniei. Nu e clar dacă Berlinul urmează liniile unui scenariu pregătit de mai multă vreme sau pur și simplu s-a hotărît să exploateze ceva ce consideră a fi o oportunitate de moment. Un rol l-ar putea juca și dorința nemților de a repara prin deschiderea către refugiați deficitul de imagine acumulat în perioada crizei grecești. Însă sunt cu totul alte timpuri și ne confruntăm cu un cu totul alt tip de migrație decît cea consemnată în Statele Unite, unde era vorba de una copleșitor creștină. În timp ce aceea despre care vorbim acum, de extracție musulmană, respinge totuși instinctiv integrarea după cum s-a văzut în mod evident în ultimii zeci de ani. Deși acest tip de argumente sunt imediat rejectate, în cheia corectitudinii politice, ele se dovedesc consistente în lumea reală. De aceea un astfel de pariu presupune riscuri serioase, poate chiar existențiale, pentru vechiul continent.