Războaiele anului 2016: puțini actori, mulți figuranți

Două rânduri de alegeri, schimbări majore în instituții-cheie pentru arhitectura statului, câteva reforme mereu în așteptare și o penurie vizibilă de lideri politici. Șansele reconfigurării scenei politice în 2016 nu sunt însă prea mari.

Cele două mari partide – PSD și PNL - in­tră în anul electoral aproape umăr la umăr, așa cum reiese din sondajele de opinie. INSCOP-ul din decembrie arată un PNL co­tat cu 40,1%, stagnând în pofida oportunităților ofe­rite de demisia Guvernului Ponta și venirea la putere a celui tehnocrat, condus de Cioloș. PSD, în schimb, a su­praviețuit cu brio lo­vi­tu­rii primite în urma neno­rocirii de la Colectiv, cu tot ceea ce a urmat, și a schimbării de gardă la con­ducerea partidului, în­re­gis­trând chiar o ușoară creștere față de lunile precedente, find cotat la 36,3%. Situația este complicată de faptul că în percepția publică poziționarea partidelor, în raport cu noua guvernare și, implicit, cu pre­șe­dintele Iohannis, este confuză: 30,4% con­sideră că PSD este la putere și alți 53,3% spun asta despre PNL.

Din cauza contextului în care Cioloș a ajuns să preia guvernarea, pe fondul respingerii vehemente a partidelor tradiționale, dar și a susținerii de care se bucură cabinetul, nu vor exista mișcări bruște care să ducă la căderea acestuia printr-o moțiune de cenzură. Mai mult, în funcție de modul în care Guvernul Cioloș își va propune să abordeze chestiunile de finanțare elec­to­rală, să se raporteze la interesele dife­ri­te­lor grupuri economice și de influență din parlament (deocamdată prudența este ma­ximă), se profilează o situație de menajare re­ciprocă, un consens. Acesta pare dorit, cel puțin în prima fază, de toți actorii po­litici, de la președinte la Dragnea și Gor­ghiu-Blaga.

Pentru PSD va fi însă un joc de-a șoa­re­cele și pisica. În parlament, unde deține doar majorități ad-hoc, nu va face o opo­ziție radicală pe modelul 2012, în schimb va ataca Guvernul Cioloș și pe președintele Iohannis mediatic, prin intermediul te­le­viziunilor unde vedem că deja a pus în ac­țiune toate gurile de foc.

PNL este ombilical legat de Cabinetul Cio­loș. O situație ingrată. Nu a obținut pu­te­rea, observăm că nici măcar în eșalonul doi nu prea reușește să-și bage oamenii, dar este nevoit să susțină guvernul și la bi­ne, și la rău. Succesul acestuia nu i-ar adu­ce însă prea multe puncte electorale, în schimb, jumătățile de măsură, în special în zonele cu mari așteptări derivate din pro­teste, ar putea mări dezamăgirea în ce-l privește. Șansa PNL și a lui Iohannis ar fi să joace rolul opoziției reformiste și să impulsioneze cu fermitate critică gu­ver­nul în direcția asta, dacă e cazul. Altfel, vor rămâne voci slabe, fără personalitate și proiect. Vor rămâne, ambii, figuranți.

Integritatea, cântec de sirenă

Adoptarea codurilor de etică s-a vrut me­sajul prin care partidele încearcă să con­vingă că au înțeles doleanțele societății, ale străzii. Rapiditatea mișcării – la nici o lună de la proteste, PNL și PSD votaseră fie­care câte un decalog al integrităților, fra­pant asemănător – arată teamă și stra­te­gie de imagine. Atât PNL, cât și PSD au anun­țat că vor prezenta liste, la alegerile lo­cale deocamdată, din care vor lipsi pe­nalii și cei cu probleme de integritate. Es­te de așteptat însă ca epu­ra­rea să vizeze doar cazurile flagrante, care nu pot fi ți­nute sub obroc, și listele să fie împănate, în cel mai bun caz, cu eșaloanele doi și trei. Alegerile într-un sin­gur tur - rezultatul unui compromis între PNL, PSD și președinte - dau șanse pri­marilor deja aflați în func­ție sau personajelor din administrație cu notorietate locală, deci forțează partidele spre menținerea statu-quo-ului. Practic, este imposibil să asis­tăm la o veritabilă reformă a listelor de can­didați; penuria de personaje cre­di­bile, dar loiale partidelor este vizibilă, iar con­vin­gerea fermă, consolidată în timp, că func­țiile de primari sunt vitale pentru puș­cu­liță și afaceri va avea ultimul cuvânt.

Deși valul protestelor a trecut, în partide persistă totuși o nesiguranță în ce privește reacția societății, devenită mai activă și mai sensibilă la problemele de corupție. Ne­siguranța rezidă și din faptul că so­cie­tatea, ONG vechi și noi, au anunțat că vor monitoriza listele după grila integrităților. Motiv pentru care PNL și PSD nu-și vor asu­ma riscuri prea mari, încercând o spo­ială a listelor.

Leadership-ul, călcâiul lui Ahile

Cea mai frapantă lipsă de lideri este la li­be­rali, iar șansele unei schimbări de gar­ni­tu­ră sunt minime. Singura reușită a tan­de­mu­lui Gorghiu-Blaga a fost realizarea fu­ziu­nii fără prea mari scandaluri mediatice, deși piatra de încercare - listele de can­di­dați și alegerea unui singur lider de or­ga­nizație - nu a fost încă depășită. În rest, par­tidul nu a produs niciun nume nou sau vreun proiect de anvergură, iar guvernul din umbră al lui Predoiu acolo a murit. PNL s-a culcat pe gloria președintelui, ca­re însă a refuzat să fie locomotiva par­ti­dului, menținându-se într-o expectativă con­fortabilă. Puțin probabil ca Iohannis să de­pășească stadiul declarativ al „re­for­mă­rii clasei politice“ și să impună acest lu­cru chiar liberalilor. Prin aducerea lui Cio­loș, distanța dintre președinte și PNL s-a mărit, dar alegerile și refuzul premierului de a se implica în politică, după cum s-a spe­culat, ar putea duce la o reapropiere. În ultimă instanță, Iohannis și PNL depind unul de celălalt. Dar partidul va rămâne mort fără o infuzie de idei și oameni.

Nici PSD nu stă mai bine, Dragnea a ajuns președinte printr-un concurs de îm­pre­ju­rări, dar nu are anvergura și profilul de po­tențial candidat. În perspectiva alege­ri­lor locale, Dragnea se va descurca, este pe teren cunoscut, ține partidul în mână și ştie să organizeze, rezonează cu baronii pe­nali ca el, dar, pentru parlamentare și pre­zi­den­țiale, aceste calități devin insu­fi­ciente. Dragnea trebuie să producă un can­didat pentru prezidențiale, o locomotivă, să pro­pună o alternativă la tandemul PNL-Io­han­nis. Complicat, deși multe voci susțin că asul din mânecă se numește Va­sile Dâncu.

Arhitectura alianțelor fără miză

Același sondaj INSCOP arată că partidele mici desprinse din alte formațiuni politice nu au șanse la viitoarele alegeri să treacă pragul electoral. ALDE (Tăriceanu & Cons­tantin), UNPR, PSRO (Geoană) sau MP (Bă­sescu) nu depășesc 5%, iar potențialul de creștere este relativ redus. Cu toate aces­tea, PNL și PSD vor încerca să-și com­ple­teze zestrea cu puținele lor procente, mer­gând în alianțe, așa cum s-a întâmplat mai totdeauna, deși acestea nu mai au mi­za de odinioară. Teoretic, actualele partide de buzunar ar trebui să fie indezirabile pen­tru PSD și PNL. Tăriceanu este curtat de ambele partide, cu toate că vehemența acestuia în atacarea justiției ar trebui să-l facă nefrecventabil pentru liberali. Par­ti­dul lui Oprea este practic terminat după episodul cu polițistul, iar o alianță cu el ar fi contraproductivă pentru PSD. Geoană este frunză în vânt și ar trebui de pe acum să înceapă să bată la uși, dacă vrea să mai rămână în politică. Cât despre anunțata fundație a lui Ponta, e doar o încercare dis­perată de rebranduire, fără șanse de a rupe fie și o fărâmitură din PSD.

Cu Mișcarea Populară a lui Băsescu luc­ru­rile stau însă diferit. Veritabil animal poli­tic, acesta își caută cu cinism un electorat în zona naționalistă și populistă lăsată liberă de Corneliu Vadim Tudor. Hăr­mă­laia făcută de fostul președinte umple timpii morți ai televiziunilor și furnizează teme. Dacă Băsescu nu va repeta greșeala de a o apăra pe Elena Udrea, ale cărei pro­cese intră în linie dreaptă (vedem că în cazul condamnării fratelui său a fost pre­caut), MP ar putea depăși pragul electoral. Partidul nu are nevoie de alianțe, pe care oricum nici nu are cum să le găsească, fi­ind izolat pe scena politică. Acest lucru es­te însă și un avantaj, Băsescu joacă cu suc­ces partitura unicei opoziții, în contextul vidului de lideri și al unui electorat avid de scandal.

Partidele noi, un vis la fel de îndepărtat

Ce se va întâmpla însă cu marota par­ti­de­lor noi? Ce șanse au? În mod normal, scâr­ba generală față de partidele tradiționale, percepute drept focare de corupție, clien­telism și găști de influență, ar trebui să fie climatul propice pentru apariția acelor forțe proaspete, dorite de public. Dar nu e așa. Deși, în sondaje, 47,2% consideră că e nevoie de partide noi (scor apropiat de acela al nehotărâților și absenteiștilor - 44,1%), doar 36,2% spun că ar vota un ast­fel de partid. Condiția pusă este ca res­pectivul partid să promoveze persoane ca­re nu au mai fost afiliate politic. Un cerc vi­cios. Vedem că dezamăgirea, ne­în­cre­de­rea și inerția afectează și noile formațiuni. Un exemplu este M10, partid care, deși se înscrie în aceste cerințe radicale, nu de­pășește 2,4%.

Din protestele de la Colectiv, acolo unde s-a strigat „aceeași mizerie“, au apărut câteva formațiuni civice active, cum este Iniţiativa România, dar șansele de a se im­pune într-un timp atât de scurt sunt mici. Singurul mai mai bine poziționat este par­tidul lui Nicușor Dan, care va și candida la Primăria Capitalei, dar căruia îi lip­seș­te anvergura națională. O soluție, im­pro­babilă însă din cauza orgoliilor, ar fi uni­ficarea tuturor acestor partide și găsirea unui lider comun.