Argumentul „secerătorului“

Conspiraționismul susținut de media sau de politicieni interesați, așa cum se întâmplă și la noi, invită opinia publică, dar și pe cei responsabili la pasivitate și resemnare.

Andrei Cornea 31.05.2016

De același autor

 

Contrar a ceea ce se crede de multe ori, teoriile conspiraționiste nu sunt propriu-zis iraționale, ci, dimpotrivă, suferă de un exces de raționalism. În primul rând, ele presupun că totul în lume se lea­gă într-un mod rigid și univoc. Nu există în­tâm­plare sau arbitrar, iar coincidențele sunt doar apa­rente. În spatele lucrurilor și evenimentelor există întotdeauna o cauză bine determinată; mai mult, există voințe bine determinate, chiar dacă, firește, ascunse sub anonimat și prezentate sub denumiri convenționale colective, precum „Oculta“, „Sis­te­mul“ etc. Omul care controlează conspirația sau par­ticipă la ea este și el o făptură pur rațională, do­tată cu abilități excepționale și cu o inteligență fără cusur. De exemplu, într-o țară ca România, unde de cele mai multe ori instituțiile de stat func­ționează deficitar, conspiraționistul presupune că autorii conspirațiilor lucrează fără greșeală, când, de pildă, l-ar fi asasinat pe Condrea, mimând un ac­cident de mașină.

 

Filosofia conspiraționismului presupune, pe de o par­te, determinismul cel mai absolut, refuzând ori­ce hazard, pe de alta, este personalismul iarăși ab­solut, refuzând să vadă în evenimente altceva de­cât manifestarea unor voințe personalizate. Nu exis­tă forțe sau tendințe obiective, ci numai su­biective. La limită, și când e vreme rea, de vină sunt tot „ăia“. De asemenea, conspiraționismul ra­ționalizează cât poate istoria, tinzând să reducă tendințele și acțiunile istorice la ceea ce este cel mai măsurabil și numărabil: motivele economice. Elementele iraționale ale istoriei – fie că vorbim despre credințe, despre ambiție, invidie, teamă – sunt pe cât se poate eliminate din cadru.

 

De ce apar conspiraționismele? Cauza principală tre­buie să fie sentimentul neajutorării, pe care îl încercăm adesea. Lumea ne apare imensă, adesea ostilă, iar complexitatea ei desfide mereu în­cer­cările noastre de a o înțelege și interpreta corect. Apoi suntem, și nu fără motiv de multe ori, sus­picioși pe guvernele noastre; credem, și nu fără temei, că acestea ne ascund adevăruri incomode. Suspiciunea rezonabilă devine însă paranoia con­spiraționistă atunci când refuzăm să acordăm orice credit informațiilor oficiale, ba chiar vedem întotdeauna în spatele unor vădite erori și inad­vertențe cine știe ce motive obscure. O lume plani­ficată perfect rațional și a cărei cheie con­spi­ra­țio­nistul o posedă – nu se știe niciodată în ce fel – es­te adesea preferată unei lumi cu insule de ra­țio­nalitate și determinism scăldate de un ocean de ha­zard. Numai că aceasta din urmă lume este sin­gura adevărată.

 

Nu de puține ori, conspiraționismele vin în aju­to­rul unor guverne și conducători de state cu aspi­ra­ție autoritară sau de dominație. A inventa sau mă­car a susține presupuse conspirații – precum cea „ie­zuită“, în secolul XIX, sau cea „iudeo-masonică“, în secolul XX - s-a dovedit o armă propagandistică și de mobilizare so­cia­lă puternică, iar consecințele, oribile, se cunosc. Într-un alt sens, cons­pi­ra­ționismul susținut de media sau de po­liticieni interesați, așa cum se în­tâm­plă și la noi, invită opinia publică, dar și pe cei responsabili la pasivitate și resemnare. Dacă ai în față servicii atot­puternice, dacă toți suntem ascultați, monitorizați, înregistrați de ele, ce sens mai are să te agiți, să acționezi, să te revolți, să speri? Consecința prac­tică a conspiraționismului este că „nu se poate face nimic“, fiindcă tot „ei“ vor decide întotdeauna și întotdeauna vor avea câștig de cauză, chiar și atunci când aparențele sugerează contrariul, căci și o asemenea aparență min­ci­noasă e parte a conspirației.

 

În Antichitate, unii determiniști se fo­lo­seau de următorul argument (sau so­fism), numit „al secerătorului“: cel ca­re are un ogor de secerat poate fie să-l secere, fie să nu-l secere. Or, una dintre aceste două acțiuni este ne­ce­sară, fiindcă a fost determinată cauzal dintotdeauna. Așadar, nu contează ce vei face, deoarece oricum ceea ce este necesar să se întâmple se va întâmpla. Pasivitatea și neimplicarea devin jus­tificate rațional. La fel procedează și conspiraționistul: pentru el, de pildă, afacerea Condrea-Hexi este insolubilă. Niciodată – crede el – nu se va afla ce-i adevărat, iar ceea ce se va afla nu va fi adevărat, deoarece ei se opun. În consecință, dacă e simplu cetățean, conspiraționistul va comenta totul la o bere cu superioritatea gnosticului ca­re știe. Iar dacă chiar știe ceva, fiind­că e medic într-un spital de stat, sau șef de clinică, sau de secție, sau lu­crează sau a lucrat în vreo direcție de sănătate și a avut de-a face într-un fel sau în altul cu produsele dezinfectante res­pective și cu firma Hexi Pharma, atunci va tăcea, fiindcă, nu-i așa, ce­ea ce-i fatal să se întâmple se va în­tâm­­pla oricum, cu sau fără implicarea lui. Și atunci, convins că Marele Plan se realizează și fără el, poate dormi li­niș­tit. Liniștit? Există, ce-i drept, o mi­că problemă, care, uneori, nu prea des, dar nici chiar rar de tot, strică un ast­fel de somn: o numim con­știin­ță.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22