1916 - Centenar irlandez

Pentru a înţelege importanţa pe care o are Rebeliunea irlandeză din 1916 în mentalul şi istoria poporului irlandez în ansamblul său, o putem compara cu sărbătoarea noas­tră naţională de la 1 Decembrie 1918. Dintr-o anumită perspectivă, pentru irlan­dezi, Rebeliunea Paştelui este chiar mai sem­nificativă, având în vedere că data de 1 Decembrie 1918 implică unirea celor trei provincii româneşti cu un stat care deja era format şi independent. În schimb, pen­tru irlandezi, evenimentele din 1916 au aprins mentalul şi conştiinţa naţională, du­când, în cele din urmă, la obţinerea in­de­pendenţei faţă de Marea Britanie. Dar la ni­velul percepţiei populare a irlandezilor şi românilor, cele două date istorice sunt, probabil, similare ca impact şi rezonanţă emoţională.

Deja implicată în primul război mondial de doi ani, fără a fi fost consultată, Irlanda a urmat iniţial entuziasmul britanicilor, care, încetul cu încetul, s-a to­pit, pe măsură ce războiul devenea un aba­tor fără a oferi rezultate concludente pe Frontul de Vest. Mulţi irlandezi s-au în­ro­lat în Armata Britanică pentru ca familiile rămase acasă să poată primi solda lor şi supravieţui fizic. O minoritate naţionalistă (care luptase împotriva britanicilor şi în Războaiele Bure din Africa de Sud) şi re­pu­blicană nu s-a lăsat adormită de ma­ne­vrele guvernului de la Londra, care pro­mitea o anumită formă de autonomie du­pă terminarea războiului, şi a declanşat în 1916 Rebeliunea Paştelui. Teatrul eve­ni­mentelor a fost Dublin, chiar dacă se spe­ra la o ridicare a întregii ţări. Pe 24 aprilie 1916, rebelii s-au baricadat în mai multe clădiri strategice, dar, fiind puţin nu­me­roşi şi având armament vetust, au fost o pradă uşoară pentru regimentele bri­ta­ni­ce. Totuşi, naţionaliştii irlandezi au re­zis­tat şase zile, până pe 29 aprilie. Rebelii au suferit mai puţine pierderi decât forţele Co­roanei Britanice (fie că vorbim despre regimentele Armatei Imperiale Britanice sau despre forţele locale de poliţie care, de cele mai multe ori, erau formate tot din irlandezi, aflaţi în slujba ocupantului), 64 fiind ucişi, în timp ce britanicii au în­registrat 132 de morţi şi 397 de răniţi. Ci­vilii prinşi între cele două tabere au avut cel mai mult de suferit, 254 fiind ucişi şi 2.217 răniţi, dar aceste cifre se explică prin faptul că britanicii au adus în oraş ar­ti­lerie, neezitând să introducă în gura râ­u­lui Liffey şi o canonieră care a pilonat imo­bilele unde se aflau baricadaţi rebelii. Li­de­rii Rebeliunii au fost executaţi de britanici în închisoarea Kilmainham, iar celelalte su­te de rebeli - îmbarcaţi pe nave şi ex­pe­diaţi în lagăre din Ţara Galilor.

Sute de mii de irlandezi au participat la manifestările care marchează centenarul

Autorităţile irlandeze au ales să come­mo­reze centenarul în funcţie de Paştele ca­to­lic şi nu după data istorică exactă când a avut loc Rebeliunea, 24 aprilie 1916, astfel încât duminică, 27 martie, prima zi a Paş­telului catolic, au avut loc mai multe evenimente care au marcat centenarul. La ora 11.30, Proclamaţia care fusese citită de Patrick Pearse în faţa clădirii Poştei Ge­nerale din Dublin, spre amuzamentul şi ne­încrederea trecătorilor simpli, a fost ros­tită din nou, în mod solemn, de către un ofiţer al Armatei Republicii Irlanda, în ace­laşi loc. Preşedintele Republicii Irlanda, Michael D. Higgins, a rostit un jurământ în numele poporului irlandez, moment ca­re a fost urmat de ţinerea unui moment de reculegere în amintirea celor care au mu­rit în 1916, dar şi mai apoi. Tricolorul irlandez a fost înălţat pe catargul Poştei în ritmurile imnului irlandez, sugestiv in­ti­tulat A Soldier’s Song, cântec compus de Peadar Kearney, unchiul scriitorului Bren­dan Behan. Parada militară, la care au luat parte militari irlandezi din diverse ar­me, a început din apropierea Parcului St. Stephen’s Green, a traversat râul Liffey şi a trecut pe lângă clădirea Poştei Generale, îndreptându-se către Piaţa Parnell, din apro­piere. Ceremonia a fost survolată de avi­oane de vânătoare irlandeze, iar 21 de sal­ve de tun au fost trase. În aceeaşi seară, Preşedinţia Irlandeză a organizat un dineu festiv la Castelul Dublin, la care au fost invitaţi 3.000 de oaspeţi.

De-a lungul întregul an au avut loc sau vor fi organizate nu mai puţin de 50 de evenimente care vor marca acest centenar, atât în Irlanda, cât şi în dias­pora irlandeză. Vorbim despre conferinţe universitare, precum cea care va fi găz­duită de Universitatea din Galway, în no­iembrie, şi care se va axa asupra im­pac­tului anului 1916 asupra Irlandei, despre compoziţii muzicale scrise de Lorcan Mac Mathuna, intitulate sugestiv 1916 Visio­na­ries and their Words, şi care s-a inspirat din scrierile celor şapte semnatari ai Pro­clamaţiei de Independenţă, piese de tea­tru, expoziţii (precum cele deschise la Na­ţional Museum of Ireland - Collins Ba­r­racks sau la Cimitirul Glasnevin, unde sunt înmormântaţi liderii executaţi în 1916, dar şi mulţi alţi reprezenanţi ai elitei politice irlandeze, precum Michael Collins sau Éamon de Valera), dar şi despre eve­nimente care implică cooperare trans­fron­ta­lieră între Irlanda şi Marea Britanie (co­memorarea victimelor britanice şi pro­tes­tante ale violenţelor din 1916). Un nou film documentar de 70 de minute, inti­tu­lat 1916 Rebeliunea Irlandeză, a avut pre­miera la 16 martie. Vocea naratorului a fost asigurată de celebrul actor irlandez Li­am Neeson, cel care l-a jucat magistral de altfel pe Michael Collins, unul dintre par­ti­cipanţii la rebeliunea din 1916, e drept, la începutul ascensiunii sale, dar profitând de uciderea liderilor mai experimentaţi pentru a promova în mişcarea naţio­na­lis­tă. Bugetul documentarului a fost de 3 mi­lioane de euro! Pentru a marca centenarul, el va fi difuzat de BBC în Marea Britanie, Canada, Australia. De asemenea, a fost achi­ziţionat de un mare număr de tele­viziuni americane, având în vedere po­ten­ţialul public ţintă, marea comunitate ir­landezo-americană din Statele Unite.

Amplificând perspectiva, se mar­chează trecerea unui secol care a fost pur şi simplu uimitor pentru Irlanda, care a parcurs uluitorul drum de la una dintre cele mai sărace şi dezavantajate provincii ale Marii Britanii, din care o bună parte a tineretului se exila, pentru a reuşi în via­ţă, iar restul trăia mai degrabă din agri­cul­tura de subzistenţă, la un stat inde­pen­dent, membru al Uniunii Europene, cu un nivel de viaţă care îl situează pe locuri fruntaşe în mai toate statisiticile mon­diale, uneori depăşindu-şi chiar fosta me­tropolă. Produsul intern brut al Irlandei se ridica în 2014 la suma de 181 miliarde de euro, la o populaţie de 4,5 milioane de locuitori (astfel încât PIB-ul pe cap de locuitor se învârtea în 2014 în jurul a 40.000 de euro - după criza economică ce a lovit de plin şi Irlanda), cu un salariu net mediu de 2.200 euro. În comparaţie, România, cu cei aproximativ 20 de mi­lioane de locuitori, are un PIB care se în­vârte în jurul cifrei de 140 miliarde de eu­ro (2014). Alegerile parlamentare din 26 februarie 2016 nu i-au permis fostului pre­mier Enda Kenny să-şi păstreze majori­ta­tea în Dáil Éireann, chiar dacă partidul său, Fine Gael (Familia Gaelilor), a câştigat cele mai multe locuri şi în noua adunare, 50, dar pierzând un număr mare de man­date faţă de 2011, 26. Partidul Laburist cu care Fine Gael formase o coaliție a suferit pierderi majore, de la 37 de locuri în Dail la numai 7. Cel de al doilea mare partid ir­lan­dez, Fianna Fáil, în ciuda faptului că şi-a revenit după alegerile din 2011 când a fost blamat de electoratul irlandez pentru efectele crizei economice, obţinând numai 20 de locuri, cel mai prost rezultat din în­treaga lui istorie, nu are capacitatea de a forma o nouă majoritate şi, mai mult, refu­ză o mare coaliție, după model german, cu Fine Gael. Enda Kenny este totuşi încre­zător că va obţine sprijinul parlamentarilor independenţi (care, în Irlanda, chiar sunt in­dependenți, şi nu traseişti oportunişti) şi ai Partidului Ecologist, pentru a forma un nou guvern Fine Gael stabil, chiar dacă mi­noritar. Realizările irlandezilor au stârnit in­vidia scoţienilor, iar în timpul re­feren­du­mului privind inde­pen­denţa de Marea Britanie (adică Anglia), din sep­tem­brie 2014, modelul irlandez a fost adus de­se­ori în dezbatere de tabăra in­dependentistă.