Electoratul de dreapta, alegeri grele

Voi vota iarăși, pentru a nu știu câta oară, cu sufletul îndoit. Politicenii care reprezintă segmentul meu electoral au făcut din nou într-un fel în care să mă demotiveze și să mă încurce.

S-au terminat și alegerile europarlamentare din România. Aproape imediat cum au în­ce­put. E clar deja că partidelor le e indiferent câți și ce fel de parlamentari trimit la Bru­xel­les. Pentru cele de pe dreap­ta, cel puțin, miza e p­o­zi­țio­narea pentru negocierile de unificare de după 25 mai. În strania logică a politicii ro­mânești, rostul tuturor sci­ziunilor și atacurilor fratricide din ultimul an e marea îm­păcare. Nu ni se mai cere să votăm pentru ce votăm, ci pentru ce urmează să votăm. Aportul de democrație ori­gi­nală al României în Europa continuă voios.

Iar cel mai voios, pentru încă vreo două săp­tămâni bănuiesc, e președintele Băsescu. Op­țiunea lui, veche, dar mereu reînnoită, pentru Elena Udrea ne-a intrigat din nou pe cei care aș­teptam ceva mai mult de la domnia sa. Și de la finalul domniei sale. Această ieșire din scenă, cu miza pe câștigătorul imposibil, e o încununare nefericită a fantasticelor lupte pe care președintele le-a dus în ultimii zece ani, împotriva oricăror obstacole.

Primul președinte de dreapta postdecembrist a fost răpus de un sistem ti­căloșit, al doilea, de o femeie loială. Noi, votanții de dreap­ta, suntem răpuși sistematic de lipsa președinților noștri de înțelegere a ceea ce ne-am dori să reprezinte în numele nostru. Dar, cum e foarte po­sibil ca președinții să știe mai bine ca mine ce-și doresc vo­tanții de dreapta din Ro­mâ­nia, o să vorbesc doar în nu­mele meu.

Eu mi-aș fi dorit de la aceste alegeri eu­ro­par­lamentare să îi văd opunându-se celor care sunt mândri că îi fură pe români pe unii care sunt mândri că se pot uni în lupta cu hoții ăștia așa de mândri. A fi împreună e cea mai mare provocare pe care societatea ro­mâ­neas­că o trăiește de 25 de ani. Mai presus de ori­ce, comunismul ne-a distrus această ca­pa­ci­tate de a avea încredere unii în alții. Pretenția politicienilor de dreapta ca noi să avem în­credere în ei, deși ei nu au încredere unii în alții, e absurdă. Pentru că și ei știu, și noi știm că, deși acum îi votăm separat, în câ­teva luni îi vom vota la un loc. Jocul lor pen­tru a-și schimba locurile între ei e ipocrit și contraproductiv. Iar exemplul dat de pre­șe­dintele Băsescu, de a avea încredere doar în cine i se supune necondiționat, e fix pe dos fa­ță de ceea ce aș avea eu nevoie ca model de conducere a unei Românii europene.

Mi-aș mai fi dorit o majoritate de candidați noi și redutabili pe locurile eligibile. România are nevoie și de voci noi, conectate la mo­der­nitatea mentalităților și aspirațiilor pe care se clădește Europa de mâine. Cu fiecare ciclu elec­toral, lucrurile se schimbă din ce în ce mai rapid. Chiar dacă politica și administrația au rămas mult în urma economiei, din pers­pectiva vitezei de transformare, sensul schim­bărilor e același.

Și mi-aș mai fi dorit, nu în ultimul rând, să aflu de la candidați ce fel de Uniune Eu­ro­peană își doresc ei pentru România. Criza din Ucraina repune pe tapet fundamentul ar­hi­tecturii militare, economice și politice a con­ti­nentului, iar România are șansa, pentru prima dată în istorie, să aibă un cuvânt de spus din interiorul coaliției care decide viitorul Europei. Aș fi vrut să aflu cu ce planuri se duc la Bru­xelles europarlamentarii noștri de dreapta. Că despre cei de stânga mi-e clar că se duc aco­lo cu planurile Rusiei în buzunar.

În concluzie, mă apropii de votul din 25 mai cu două gânduri: dacă voi vota pentru eu­ro­parlamentare, voi pune ștampila în căsuța PDL, pentru că Monica Macovei e singurul can­didat pe care îl votez fără niciun fel de re­zerve. Dacă voi vota acum în perspectiva ale­gerilor prezidențiale din toamnă, atunci votul meu va merge către Forța Civică, pentru că Mi­hai Răzvan Ungureanu mi se pare cel mai potrivit candidat al dreptei dintre cei care se prefigurează în acest moment.

Oricum ar fi, voi vota iarăși, pentru a nu știu câta oară, cu sufletul îndoit. Politicienii care re­prezintă segmentul meu electoral au făcut din nou într-un fel în care să mă demotiveze și să mă încurce. Să mă lase cu sentimentul că își văd în primul rând de ale lor, nu de ale mele. Dacă mi-aș vedea și eu de ale mele în 25 mai și nu i-aș mai vota, pe nici unii, poate ar simți un pic cum e și le-ar mai veni mintea la cap și prioritățile în ordinea firească. //