De același autor
Trump visa la o victorie republicană pe care a și proclamat-o în pofida rezultatelor iar democrații la un „val albastru” care să șteargă ca un burete politica ultimilor doi ani și să le permită să „întoarcă foaia istoriei”. Nici una nici alta nu s-au produs.
Mai degrabă s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat cu ultimii doi președinți – Bill Clinton și Barack Obama - care au beneficiat de o majoritate în Congres în primii doi ani de mandat. Au pierdut-o. Democrații au reușit să câștige majoritatea în Camera Reprezentanților obținând în jur de 30 de mandate în plus, o performanță impresionantă, dar nu atât de impresionantă ca cea a republicanilor din 2010, care au câștigat atunci 64 de mandate, cele mai multe din 1948 până astăzi. Din această perspectivă „valul anti-Trump” nu a fost nici pe departe atât de puternic pe cât și l-au dorit democrații, fapt confirmat că mai multe dintre figurile-cheie ale democraților anti-Trump au pierdut împotriva contracandidaților lor republicani în alegerile pentru Senat sau pentru pozițiile de guvernator. De partea cealaltă, republicanii au reușit să își mențină majoritatea în Senat (la fel ca democrații în 2010) și au pierdut câteva posturi de guvernator importante deși au câștigat unul – Florida – pe care democrații au mizat mult în aceste alegeri.
În final, rezultatul nu a fost cel așteptat de nici una dintre părți. Valul de indignare populară anti-Trump nu s-a ridicat pentru a strivi Casa Albă așa cum sperau democrații iar Trump nu și-a văzut validate politicile controversate. Mai degrabă americanii au făcut ceea ce fac cam de fiecare dată atunci când un președinte riscă să acumuleze prea multă putere și să scape de sub control: au votat pentru a readuce Casa Albă sub controlul Congresului și pentru a ține într-un frâu mai mult decât necesar un președinte care risca să piardă hățurile. Acest lucru nu înseamnă însă că lucrurile se vor liniști la Washington începând de azi. Dimpotrivă, este pe cale să înceapă un război politic de uzură a cărui miză sunt alegerile prezidențiale din 2020.
To impeach or not to impeach
O dată obținută majoritatea în Camera Reprezentanților, democrații au șansa să facă ceea ce mulți dintre cei mai vehemenți militanți anti-Trump cer în mod extrem de vocal: să declanșeze procedura de demitere din funcție a președintelui Trump. Termenul „Impeachment” nu desemnează, ca la noi, procedura de suspendare din funcție așa cum mulți cred în mod eronat, ci simplul act de a audia martori, de a strânge dovezi și de a formula, pe baza acestora acuzații la adresa președintelui în funcție în vederea demiterii sale. Impeachment-ul reprezintă, tehnic, faza „prosecutorială” a procesului sau, ceea ce în termeni juridici s-ar numi faza de „urmărire penală” și este o putere care aparține exclusiv Camerei Reprezentanților. O dată încheiate procedurile, Camera Reprezentanților votează cu majoritate simplă „actul de impeachment” care este echivalentul unui act de acuzare al unui rechizitoriu. Dacă votul trece, atunci președintele este considerat „impeached” fără ca asta să însemne vreo pierdere de atribuții prezidențiale. În acest moment democrații au numărul de mandate necesar pentru a-l pune pe Trump sub acuzare.
Decizia de impeachment este trimisă ulterior Senatului, care acționează în acest caz ca Tribunal și, în această calitate, audiază martori, ascultă pledoarii și dă un verdict. Deși are toate caracteristicile unui proces judiciar, procedura de demitere a președintelui este una strict politică și de aceea, o decizie de demitere se ia cu o supermajoritate de două treimi din voturile senatorilor.
Cum democrații sunt în minoritate în Senat, nu pot spera în mod realist la demiterea lui Trump. Pot însă declanșa un război de uzură care să se întindă pe toată durata celor doi ani rămași până la prezidențiale. Camera poate face publice declarațiile de impunere ale lui Trump pe care acesta a refuzat – fiind primul președinte care a făcut asta – să le facă publice, poate institui comisii de anchetă care să investigheze implicarea rușilor în campania electorală din 2016 în favoarea lui Trump, poate de asemenea investiga ceea ce par a fi multiple conflicte de interese generate de președinte prin numirile în funcții importante a membrilor propriei familii și a apropiaților săi.
Prin urmare democrații pot pune la bătaie un arsenal vast de arme anti-Trump care să îl fixeze pe președinte sub tirul unei rafale de scandaluri politico-mediatice până în pragul alegerilor. Cum președinția Camerei urmează să fie preluată de un vechi adversar al lui Trump, Nancy Pelosi, este de așteptat democrații să declanșeze exact acest tip de război. Singura întrebare este dacă strategia va fi una câștigătoare în 2020 sau dacă nu cumva le va exploda în față în cazul în care Trump va reuși să se reinventeze politic ca o victimă a Sistemului supus neîncetat „persecuțiilor” „deep state” și „presei anti-americane”.
Un frâu necesar
Camera Reprezentanților are de asemenea câteva atribuții esențiale care vor fi utilizate pentru a bloca sau a limita politicile prezidențiale. Una din cele mai importante este puterea de a stabili bugetul federal. De aceea, este foarte probabil că Trump nu va mai reuși să obțină o nouă reducere de taxe cu o Cameră ostilă. Pe de altă parte, nu va mai primi banii pentru construcția zidului de la granița cu Mexicul. Camera are puteri considerabile în supervizarea politicii comerciale a Statelor Unite și aici sunt de așteptat câteva frâne puse de Congres politicilor comerciale agresive ale lui Trump.
Cea mai importantă putere a Camerei Reprezentanților este controlul asupra banilor federali. Democrații pot adopta o politică de tip pământ pârjolit în care să se opună în mod automat la orice propunere sau inițiativă venită de la Casa Albă, dar aceste tactici distructive arareri aduc avantaje politice majorității, mai ales într-o situație cum este cea de astăzi în care nu vorbim despre o majoritate covârșitoare ci de una destul de modestă. De aceea este mai degrabă de așteptat să se producă ceea ce nici cu gândul nu gândeau facțiunile extreme ale partidelor și anume ca democrații din Congres să lucreze împreună cu Casa Albă a lui Trump pe anumite politici „bipartizane”. Una dintre ele este, de exemplu, modernizarea infrastructurii pentru care vor aloca probabil banii ceruți.
Alegerile de marți au adus multe dezamăgiri atât pentru democrați cât și pentru republicani și, implicit pentru Trump, în pofida lăudăroșeniei sale fără obiect că ar fi obținut „o mare victorie” dar au adus și un beneficiu evident. Balanța puterii a fost întrucâtva echilibrată. Trump nu va mai putea face tot ceea ce-i trece prin cap, ceea ce reprezintă în sine un câștig, deși păstrează puteri considerabile, iar democrații nu au câștigat suficient încât să treacă la acțiuni mai radicale. Politicile lui Donald Trump vor primi un frâu necesar pentru că președintele va fi obligat să negocieze cu noua majoritate în condițiile ostile ale anchetelor care vor fi lansate împotriva sa. Democrații ar putea declanșa procedura de impeachment dar când rezultatele sunt dinainte cunoscute demersul poate fi interpretat ca o operațiune de publicitate ceea ce ar trebui să îi îndemne la reținere.
Singurul domeniu unde Camera are puține pârghii de control, cu excepția cele bugetare, și unde Trump se va putea desfășura ca și până acum în voie, având susținerea Senatului republican, este politica externă. Dacă asta este o veste bună sau nu rămâne în continuare de dezbătut.
