De același autor
Guvernul format în urma alegerilor parlamentare a fost primit cu mult scepticism, dacă nu chiar cu ostilitate. Mulți, cu PSD în frunte, îi prezic un sfârșit timpuriu („nu apucă anul!”) în urma inevitabilelor conflicte ce vor izbucni în interiorul coaliției PNL–USR-PLUS–UDMR, alții îl consideră prea fragil și prost echipat pentru a propune reforme îndrăznețe. Aproape nimeni nu crede că va fi eficient.
Există, ce-i drept, câteva mari probleme potențiale care apasă asupra acestui guvern, prima fiind cea a distribuției puterii politice în interiorul executivului. Prim-ministrul nu deține întreaga putere executivă, lucru care nu s-a mai întâmplat de pe vremea guvernării CDR, al cărei eșec este reamintit acum de PSD. Cîțu este secondat de doi viceprim-miniștri, Barna și Kelemen, a căror unică funcție pare în acest moment să fie cenzurarea acțiunilor lui Cîțu. În plus, prim-ministrul va fi supus unei condiționări interne din partea PNL, al cărui lider, Ludovic Orban, va controla, din poziția de lider al Camerei Deputaților, agenda legislativă a parlamentului. Această distribuție difuză a puterii la vârful executivului riscă să producă blocaje chiar și în exercitarea funcțiilor esențiale ale guvernului.
O sintagmă pe care o vom auzi tot mai des în următoarea perioadă este „consolidare fiscală”, care nu înseamnă altceva decât măsuri de reducere a deficitului bugetar. Un „aperitiv” din ceea ce va urma a fost ordonanța care plafonează salariile bugetarilor, prin care Cîțu și-a asigurat o economie la buget, dar a reușit să-și pună sindicatele și opoziția în cap. Deja Dîncu a dat strigătul de luptă al PSD în bătălia politică viitoare, calificând guvernarea care stă să înceapă drept antisocială, pentru că știe că guvernul va fi obligat să reducă anumite cheltuieli. Desigur, Cîțu va trebui să fie inteligent pentru a tăia din anumite părți și a crește cheltuielile bugetare în alte zone pentru a stimula creșterea, dar este evident că opoziția și mass-media asociată vor specula reducerile necesare de cheltuieli și poate de personal și vor crea tensiuni politice ce se pot resimți cu ușurință în interiorul coaliției. Ideea este că pentru a putea demara redresarea economică după anii de distrugeri PSD, Cîțu trebuie să dețină deplina autoritate politică pentru adoptarea politicilor fiscale și bugetare necesare guvernării. Or, din modul în care este distribuită puterea atât la nivel formal, cât și informal în guvern și în partide nu rezultă deloc că prim-ministrul va avea această autoritate.
A doua mare problemă o constituie administrarea banilor. PNL și-a păstrat pentru sine companiile energetice de stat prin (re)înființarea Ministerului Energiei condus de Virgil Popescu, în rest, totul e la ceilalți, la USR-PLUS și UDMR: Transporturile, Fondurile Europene, Mediul, Sănătatea, Dezvoltarea, adică domeniile în care vor trebui să se investească și încă rapid cei mai mulți bani, în primul rând, cei veniți de la Uniunea Europeană. Această distribuție a portofoliilor poate fi sursa unor nesfârșite conflicte politice între membrii coaliției. Investițiile și proiectele europene vor fi coordonate, cel puțin teoretic, de useristul Cristian Ghinea și oricât i-am acorda prezumția de competență, nu este deloc exclus ca modul în care acesta va stabili prioritățile sau va favoriza anumite proiecte în dauna altora să nu provoace nemulțumirea celorlalți parteneri. Dacă mai punem la socoteală proiectele ministrului Drulă de la Transporturi și eventual pe cele ale lui Voiculescu la Sănătate, este foarte posibil să se contureze o „enclavă” USR-PLUS în interiorul guvernului, care, sub flamura onorabilă a reformelor, investițiilor și proiectelor publice, să pretindă și să obțină cea mai mare parte a finanțărilor, spre nemulțumirea tuturor celorlalți.
Un alt exemplu este Ministerul Dezvoltării. Ne-am obișnuit pe linia Udrea-Dragnea ca ministrul dezvoltării să fie un fel de al doilea prim-ministru care are pe mână fondurile și programele pentru dezvoltare locală, fonduri de care depind cei mai mulți primari pentru investiții locale, dar și pentru alimentarea rețelelor locale de corupție. Pare exclus ca, sub administrarea UDMR, Ministerul Dezvoltării să mai aibă puterea și, implicit, fondurile pe care le avea la dispoziție odinioară. Acest minister derula programe precum PNDL, finanțate de la buget, cu care acum nu știm ce se va întâmpla și de ce mecanisme vor fi înlocuite. În plus, cu ministrul Cseke Attila la Dezvoltare regională, nu va trece mult până când se vor găsi destui care să apese pedala naționalismului și a „pericolului maghiar”. Ministerul Dezvoltării nu poate fi însă nici deposedat în întregime de putere și relevanță, pentru că ar antagoniza UDMR.
În sfârșit, cea de-a treia mare problemă este Klaus Iohannis. Că președintele are propria sa felie din executiv îl dovedește faptul că nimeni nu s-a gândit serios să pretindă unul din cele două ministere arondate Cotroceniului - Externele și Apărarea. Întrebarea este dacă Iohannis va juca un rol mai extins și, dacă da, cu ce mijloace. Principalul său colaborator în interiorul guvernului pare să fie în acest moment prim-ministrul, ceea ce ar fi o premieră în mandatul lui Iohannis, care a avut fie relații conflictuale, fie, în cel mai bun caz, reci cu toți premierii de până acum.
Până acum, regula tare a oricărei guvernări a fost că rațiunile politicii de partid au bătut întotdeauna rațiunile de politici publice. Dacă vrea să supraviețuiască și să performeze, guvernul Cîțu trebuie să spargă această regulă. //
