De același autor
Dacă este lăsat să se manifeste, neofascismul maghiar care se invită în România poate avea efecte dintre cele mai periculoase.
Nu ţin minte să fi fost comentată, ci doar semnalată recenta iniţiativă a unuia dintre eurodeputaţii partidului Jobbik din Ungaria de a deschide un birou la Târgu-Mureş. Szegedi Csanád, una dintre figurile proeminente ale Jobbik, are 28 de ani şi s-a făcut remarcat, în ţara sa, prin atacurile contra „criminalităţii ţigăneşti“ şi a „ţiganilor a căror înmulţire este finanţată din fonduri publice controlate de stat“1, iar în incinta Parlamentului European prin arborarea ostentativă a uniformei Gărzii Maghiare – miliţia, scoasă în afara legii, a partidului pe care îl reprezintă. Totul asezonat cu discursuri iredentiste, pronunţate inclusiv la Strasbourg, ostile în special Slovaciei şi României.
Nu ar fi prima dată când Jobbik se invită în România – dar una sunt vizitele, oricum inoportune, ale şefului mişcării, Gábor Vona, în Transilvania şi alta această tentativă a eurodeputatului Csanád de a crea un cap de pod politic pentru partidul său tocmai în Târgu-Mureş. Jobbik este un partid neofascist relativ sofisticat, de un dinamism indiscutabil, fără echivalent în vreo altă ţară din Europa Centrală. Trăsături uşor recognoscibile - discurs naţionalist-radical, puternic colorat de antisemitism şi de rasism, miliţie de partid în uniforme, defilări, ceremonii şi simboluri care trădează nostalgia pentru Crucile cu Săgeţi, fascismul maghiar al anilor 1930 şi 1940 –, dar şi caracteristici noi: un grup de lideri tineri şi zâmbitori, cu studii superioare şi aspect de echipă de manageri ai unei mari companii, retorică antimondialistă cu accente ecologiste, parazitarea şi deturnarea unor teme ale discursului despre drepturile omului, utilizarea abilă a muzicii rock, a videoclipurilor şi a resurselor Internetului pentru difuzarea mesajului politic.
Se adaugă, la toate acestea, progresele spectaculoase ale mişcării pe scena politică maghiară: aproape inexistent la alegerile din 2006, Jobbik obţine 14,7% din voturi la alegerile europarlamentare din iunie 2009 şi 16,7% la legislativele din aprilie 2010, devenind al treilea partid politic din Ungaria.
Pe lângă Jobbik, capabil să adune mii de oameni la un miting electoral sau la sărbătorirea zilei de 15 martie, neolegionarii români de la Noua Dreaptă, cu cei zece ani de marginalitate politică şi cu cei 100-150 de membri şi simpatizanţi pe care îi strâng, o dată pe an, la aşa-numitul „Marş al normalităţii“, fac, din fericire, o figură dintre cele mai palide. Infiltrarea Jobbik-ului în viaţa politică românească ar putea schimba, însă, lucrurile. Dacă este lăsat să se manifeste, neofascismul maghiar care se invită în România poate avea efecte dintre cele mai periculoase. El poate reprezenta, în primul rând, un model de organizare şi de propagandă pentru un extremism naţionalist românesc aflat încă în faza „post-vadimistă“ şi care îşi caută noi forme de expresie şi de organizare, precum şi o nouă audienţă.
Combinată cu efectele crizei economice şi politice, proximitatea modelului Jobbik poate fi cu atât mai îngrijorătoare. Tema, obsesivă în discursul neofascismului maghiar, a combaterii aşa-zisei „criminalităţi ţigăneşti“ prin acţiunea unei miliţii de partid, care - după exemplul Gărzii Maghiare – s-ar substitui forţelor de ordine, poate găsi un teren dintre cele mai fertile şi la noi. Isteria pe care a provocat-o în România anului 2007 cazul Romulus Mailat, ca şi cea din jurul uciderii handbalistului Marian Cozma la începutul anului trecut ar trebui să ne servească drept avertisment. Pe de altă parte, începând cu episodul Hădăreni, din 1993, Transilvania a fost un teren fertil pentru unele dintre violenţele cele mai cunoscute la adresa romilor din România. Jobbik nu trebuie decât să confere, în Ardeal, o nouă „legitimitate“ tentaţiei de a exercita acest tip de violenţă. Urmările vor veni de la sine.
La rândul său, antisemitismul combinat cu discursul antimondializare din ideologia Jobikk-ului riscă să devină o sursă de împrospătare a antisemitismului local: „Ungaria exportă astăzi antisemitism în România, constata Radu Ioanid în toamna anului trecut. Ceea ce se întâmplă acolo în materie de extremism de dreapta şi antisemitism e mult mai primejdios decât ceea ce se întâmplă în România“2.
Jobbik în România mai înseamnă două lucruri: riscul politizării sub semnul rasismului şi iredentismului a unei părţi dintre tinerii maghiari din România, vizaţi cu precădere de partidul lui Vona şi Csanád. Acest proces a început deja – membri ai Jobbik şi ai interzisei Gărzi Maghiare au devenit prezenţe obişnuite şi vizibile la unele dintre manifestările comemorative ale comunităţii maghiare din România, iar în vara trecută Gábor Vona a participat nestingherit la tabăra Tineretului Maghiar Ardelean (EMI) organizată în Transilvania la Gheorghieni / Gyergyószentmiklós. Instalarea, tot atât de nestingherită, a biroului lui Csanád la Târgu-Mureş nu este decât un pas în plus în această direcţie.
În sfârşit - pe fondul crizei şi al unei democraţii vizibil neconsolidate –, înrădăcinarea Jobbik-ului la noi nu poate decât să favorizeze ascensiunea naţionalismului extremist românesc – fie el sub forma Noii Drepte sau sub o altă formă. Este ultimul lucru de care are nevoie România astăzi. Si aceasta nu numai din cauză că – utilizând ritualurile comemorărilor, mai prezente în Transilvania decât în restul României - extremiştii maghiari şi români riscă să sfârşească prin a se înfrunta în adevărate lupte de stradă. Am mai văzut ceva asemănător acum douăzeci de ani, tocmai la Târgu-Mureş. Ambele extremisme au nevoie de conflict pentru a-şi spori vizibilitatea şi pentru a se legitima. Împrejurările de astăzi le dau apă la moară.
Nu ar putea Guvernul României să ia în considerare interzicerea accesului lui Szegedi Csanád pe teritoriul naţional, din raţiuni de păstrare a liniştii şi ordinii publice şi de combatere a manifestărilor de rasism şi de xenofobie? Cred că ar fi un semnal puternic şi necesar, ce ar trebui dat cât mai repede, pentru a nu lăsa răul numit Jobbik să prindă rădăcini la Târgu-Mureş. //
Note:
1. Kornelia Magyar – The Situation of the Roma in Hungary (raport din 2009 publicat de Friedrich Ebert Stiftung şi accesibil pe site-ul acestei fundaţii), p. 6.
2. Interviu cu Radu Ioanid publicat în Evenimentul Zilei, 17 octombrie 2009: „N-am nici o îndoială. Antonescu a fost un criminal“.
