De același autor
Sau semnalele pozitive primite din partea Uniunii Europene dand aproape sigura intrarea Romaniei in 2007.
Explica suficient aceste evenimente, intens mediatizate, prezenta la vot strigator de mica (20%) a bucurestenilor in momentul cand se decide cine se va ocupa in urmatorii ani de orasul lor din scaunul de primar general?
Un oras neiubit de nimeni si ai carui locuitori nici ei nu sunt iubiti; am citat din memorie una din numeroasele formulari memorabile ale lui Emil Hurezeanu, pe care simt insa nevoia sa o corectez.
Daca nu a fost inca ales un primar general care sa iubeasca Bucurestiul, inseamna doar ca partidele care si-au propus candidatii i-au privit pe locuitorii Capitalei ca pe un electorat captiv, utilizabil o data la 4 ani. Nu a contat nici macar faptul ca Bucurestiul are o mare pondere in alegeri, mult peste acel 10% cat il reprezinta demografic, datorita reverberatiei mediatice: cine pierde Bucurestiul poate avea probleme serioase la alegerile generale ulterioare.
Dar oameni care sa iubeasca Bucurestiul inca exista destui: unii sunt primari de sector (vezi interviul cu Andrei Chiliman in 22, nr. 779/8-14 februarie 2005), sau profesionisti diversi (arhitecti, ingineri, lucratori, scriitori, functionari, artisti, ziaristi etc.). Ei viseaza o alta capitala a Romaniei si isi vad mereu impins mai departe, in timp, visul. Bucurestiul a ramas pana acum fie o sursa de imbogatire, fie o trambulina politica, spre postul de prim-ministru sau presedinte. Nici unul dintre reprezentantii clasei politice, ales pentru a avea grija de el, nu i s-a dedicat cu fidelitate.
Iar locuitorii Bucurestiului, alegatori entuziasti (trist pana la ridicol este sa privesti, la distanta de ani, rezultatul entuziasmului lor), par sa fi obosit sa tot aleaga doar doua categorii de primari generali: corupti (Halaicu, Lis) si ambitiosi (Ciorbea, Basescu). Este postul de primar general un joc in care politicienii decid regulile si sunt si jucatori in teren? Atunci sa il joace singuri!
Este si aceasta una din interpretarile posibile ale extrem de slabei prezente la urne, mai ales, ca de data aceasta, inainte sa fi obosit bucurestenii sa aleaga, a obosit imaginatia politicienilor in propunerea candidatilor. Era de asteptat ca alegatorii Capitalei sa nu fie tentati sa aleaga intre un cvasi-necunoscut (cum este invingatorul Adriean Videanu) si unul prea cunoscut drept anticandidat la postul de primar general al Capitalei (fireste, ma refer la Marian Vanghelie).
Popularitatea nu se transfera ca o binecuvantare cereasca: faptul ca Adriean Videanu era sustinut de actualul presedinte, pana acum cateva luni un primar general foarte popular, nu i-a clintit de acasa la vot pe multii indiferenti. Noul primar general va trebui sa munceasca din greu pentru a convinge, singur, de-acum inainte ca nu a fost votat doar pentru ca fotoliul lui sa nu fie ocupat de Marian Vanghelie.
O alta explicatie, la fel de posibila, este nemultumirea rapida fata de noua putere din pricina dificultatilor economice care au inceput sa se simta. E drept, primarul general al Capitalei nu are nici o legatura cu cresterea impozitului la dobanzi in banca sau cu cresterea intretinerii si a pretului la tutun si alcool. Dar nici Constitutia Europeana nu are cu adevarat legatura directa cu toate nemultumirile celor 52% dintre francezii care se pregatesc sa voteze contra ei.
Inainte de a mai vorbi despre alegerile anticipate, care oricum nu s-ar putea desfasura mai devreme de toamna viitoare, presedintele Basescu va trebui sa studieze mai atent in sondaje starea de spirit a populatiei. Si, nu foarte tarziu de acum inainte, va trebui sa descopere si costul faptului ca populatia nu (mai) sustine prezenta trupelor romane in Irak, in acest moment cand si colega noastra, Bulgaria, a anuntat ca le va retrage la sfarsitul anului.
Gest facut deja de celelalte tari din jur.
Vitejia de unul singur s-ar putea sa fie prea costisitoare.
