De același autor
Exportatorii romani nu fac asemenea operatiuni de protectie valutara. Sunt mai complicate, trebuie sa existe piete specializate pentru acestea. Si oricum, doar companiile de o anumita dimensiune au resurse pentru asa ceva. Nici nu este de mirare astfel ca, tocmai cand leul a scos si el capul dupa decenii si decenii fie de lipsa de semnificatie, fie de cadere libera - ajungand sa fie considerat pe plan international ca o moneda de plasament profitabil -, exportatorii ies in strada sa-i ia gatul guvernatorului Bancii Nationale pentru ca nu face ceva sa opreasca intarirea leului. Care, scumpindu-le livrarile externe, ii face pe unii chiar sa nu mai poata, din incasarile in valuta transformate in lei, nici macar sa-si reia procesul de productie. Cu exceptia baronilor importurilor, care-si vad nota de plata in lei mereu mai favorabila, mai toata lumea este insa frustrata de cresterea leului.
Este o situatie noua. Pe care oamenii si indeosebi agentii economici nu vor s-o accepte. N-au fost obisnuiti cu asa ceva, s-au adaptat la altceva si acum refuza sa se acomodeze unei situatii care le strica socotelile.
Pana acum totul a fost simplu. Leul, de fapt si de fapt, nu mergea decat in jos. Analistii plangeau soarta monedei nationale, agentii economici se vaitau, dar, de ani si ani, toata lumea se adaptase la convietuirea cu leul slab. Cei mai puternici dintre romani se "dolarizasera", adica isi tineau detinerile in valuta si creditele le luau tot in valuta, ca sa nu se mai incurce, intrucat, oricum, socotelile si le faceau in valuta. Probleme au aparut doar daca sa aleaga intre dolar si euro, de indata ce moneda europeana a luat avant. Dar valuta era valuta! De aceea nici n-au prea bagat in seama zicerile oficialilor Bancii Nationale, in frunte cu guvernatorul, cum ca bine ar fi sa mai mizeze si pe leu!
Odata si odata trebuia insa sa se intample inevitabilul. Leul a luat-o si in sus, nu doar in jos! Intr-o conjunctura specifica, ce s-a creat acum pentru prima data, dar care are toate sansele sa se repete de acum incolo, chiar daca, in mod evident, leul n-o va tine mereu in sus, ci o va lua si in jos. Romanii traiesc acum, cu o mare intarziere, socul pe care occidentalii l-au trait in urma cu trei decenii, cand, pe plan international, s-a trecut la generalizarea cursurilor de schimb fluctuante, adica nesustinute de autoritatile monetare si stabilite liber pe piata in functie de cerere si oferta. In deceniile imediat postbelice, cursurile monedelor fusesera fixe. Revenea autoritatilor monetare sa le tina inauntrul raporturilor stabilite unele fata de altele, prin interventii, respectiv prin cumparari sau vanzari, pe piata. Cand aceste interventii se dovedeau insuficiente, pentru ca dezechilibrele erau de natura economica profunda, se recurgea la schimbari oficiale de curs, adica devalorizari sau revalorizari. Oamenii si agentii economici erau insa obisnuiti cu cursuri stabile. Lipsa de flexibilitate a cursurilor a devenit curand o opreliste in calea dezvoltarii schimburilor economice. Si, de indata ce marea America a abandonat cursul fix al dolarului in aur, toate monedele au intrat in epoca fluctuatiilor zilnice, unele fata de altele, in functie de cerere si oferta. Leul pe atunci nu exista din punct de vedere international, pentru ca era inconvertibil. Cursul, ce ii era atribuit la Bucuresti, nu avea nici o semnificatie internationala. Dar intregul Occident, in urma unor socuri puternice, a trebuit, de voie, de nevoie, sa se adapteze treptat la regimul generalizat al cursurilor fluctuante.
Nu este locul aici de a analiza impactul si multiplele consecinte. Ne rezumam a mentiona doar ca oamenii au inceput de atunci sa invete diversificarea detinerilor, datoriilor si creantelor lor din punctul de vedere al monedelor in care acestea erau exprimate, pentru a se apara impotriva fluctuatiilor unora sau altora dintre monede si eventual pentru a profita de pe urma respectivelor fluctuatii. Agentii economici au organizat cea mai de anvergura acomodare la noua situatie. Schimburile comerciale au fost practic dublate de operatiuni, de o mare diversitate, de protejare impotriva riscului valutar generat de fluctuatiile monedelor. La marile companii, indeosebi la cele care au baze de productie si comercializare pe mai multe piete, deci opereaza in mai multe valute, servicii speciale se ocupa cu gestiunea valutara si cu protectia impotriva fluctuatiilor, pur si simplu pentru ca se poate castiga sau pierde mult mai mult decat din activitatea economica reala. Vanzarile si cumpararile de valuta sunt de atunci masiv folosite pentru a grabi plati in valute in crestere si pentru a intarzia plati in valute in scadere. In orice caz, valuta a ajuns cea mai tranzactionata marfa din lume, in cuantumuri de zeci de ori mai mari decat ansamblul celorlalte marfuri.
Romania si romanii nu trebuie sa reinventeze roata. Trebuie doar sa invete treptat ceea ce viata i-a invatat sa faca si pe occidentali inca de-acum trei decenii. Agentii economici trebuie sa treaca la folosirea operatiunilor de hedging - sau arbitraj - valutar, pentru a reduce din eventualele pierderi pe care le pot produce fluctuatiile monedelor de derulare a tranzactiilor. Iar individualii trebuie sa treaca la diversificarea monedelor (lei, euro, dolari) in care au depozite sau debite, pentru a putea compensa eventualele pierderi dintr-o parte cu eventualele castiguri din alta parte, ceea ce reprezinta efectul de neoprit al fluctuatiilor valutare.
Banca Nationala n-are ce face in acest domeniu. Daca vrea sa carpeasca intr-o parte se rupe in cealalta. Banca Nationala nu poate juca rol de piata, pentru ca nu Banca Nationala este piata. Cel mult, Banca Nationala poate interveni pe piata atat cat sa indulceasca socul pana cand actorii de pe piata se vor acomoda noii situatii. Si trebuie sa o faca.
Realitatea este ca Banca Nationala este acum legata de maini si de picioare. Oferta de valuta pe piata este mai mare decat cererea, ceea ce impinge in sus cursul leului in valuta. Daca ar interveni cumparand sistematic valuta pentru a combate tendinta, Banca Nationala nu ar putea realiza tinta ambitioasa de inflatie, de numai 7% in acest an. Si tinta nu ar putea fi realizata, pentru ca impotriva inflatiei in Romania se lupta, in continuare, din pacate, aproape exclusiv cu mijloace monetare, cu toate ca inflatia in Romania este generata de cauze economice, respectiv de pierderile din economie, care, in loc sa fie curmate prin scoaterea din joc a producatorilor de pierderi, sunt lasate sa infesteze economia prin asa-numitele arierate, adica neplati ale obligatiilor financiare, care sunt o modalitate de supravietuire a unora pe seama altora, vasta operatiune finantata prin inflatie, respectiv pe seama celor multi.
