America, în genunchi

În timp, Colin Kaepernick, fosta vedetă a NFL, a devenit simbolul unei Americi care vrea egalitate de tratament.

Ioana Moldovan 16.06.2020

De același autor

„Dacă rasa e opera genelor sau a zeilor – sau puțin din amândouă – putem să ne iertăm faptul că n-am reușit să descâlcim problema”, scrie jurnalistul american Ta-Nehisi Coates în prefața unei cărți semnate de Tori Morrison (1931-2019), laureată a Premiului Nobel pentru Literatură (1993). În primăvara lui 2016, Morrison susține o serie de conferințe la Universitatea Harvard, firul conducător fiind literatura apartenenței. Morrison se concentrează pe problema rasei. Aceste conferințe vor fi mai apoi adunate într-un volum - Originea celorlalți (în original: The Origin of Others) - iar Coates le va prefața, încercând să familiarizeze cititorul cu stilul Morrison și istoria SUA, cu această fabrică de străini și ridicarea de bariere pentru cei cu pielea de culoare.

În cartea sa O națiune de imigranți, un text de luptă politică semnat de John F. Kennedy, viitorul președinte american, face un portret bine documentat al patrimoniului genetic american, scoțând în evidență faptul că națiunea americană este opera acestor indivizi care, în diverse momente, au decis să se stabilească în America. Din 1607 – anul înființării statului Virginia de către coloni englezi și până în 1958 – anul scrierii textului, 42 de milioane de imigranți au debarcat în teritoriu.

În 1619, scrie J.F. Kennedy, o primă navă cu douăzeci de sclavi negri ajunge în Jamestown, prima așezare permanentă a coloniștilor englezi din Virginia. Comerțul cu sclavi continuă până în 1776, când statele americane încep, unul câte unul, să-l interzică, totul culminând cu hotărârea Congresului din 1807 de a interzice definitiv acest comerț cu negri.

Între 1877 și 1950, 4.000 de afroamericani au fost linșați pe teritoriul american. Linșajul era o unealtă de control rasial, iar moștenirea acelor acte mârșave se face simțită și azi. Multe state americane nu au monumente oficiale care să comemoreze victimele acestor acte abominabile, iar locurile unde aceste crime au avut loc n-au fost transformate în locuri ale memoriei.

În anul 1999, revista Time, în încercarea de a analiza și eticheta secolul XX care-și trăia ultimele momente, a desemnat cântecul Strange fruit (în traducere Fruct straniu) – cântecul secolului. Interpretat pentru prima dată în martie 1939 de Billie Holliday, care avea doar 23 de ani, cântecul spune povestea unui linșaj, petrecut în 7 august 1930 în centrul orașului Marion (Indiana). Doi afro-americani au fost acuzați de uciderea unui muncitor alb și violarea concubinei acestuia. Un oraș întreg a participat la scoaterea din sediul poliției locale a celor doi și spânzurarea acestora de un copac, fără judecată, fără probe. Un fotograf local a imortalizat momentul, iar fotografiile au devenit parte din istoria SUA. Un profesor originar din Bronx – unul din cele cinci sectoare ale New Yorkului – a compus inițial o poezie pe care ulterior a transformat-o în cântec. Versurile i-au fost inspirate de fotografiile linșajului, publicate în presa americană a timpului. Odată cântecul compus, autorul (Abel Meeropol) și-a prezentat opera unui proprietar de club (Café Society), care îl dă artistului casei – Billie Holliday.

„Copacii din Sud poartă fructe ciudate / Sânge pe frunze și sânge la rădăcină / Corpul negru care pendulează în briza Sudului / Ciudat fruct atârnă de ramurile plopului (...)”.

23 de feluri în care poți fi ucis dacă ești negru, în America

Este titlul unei campanii de conștientizare inițiate de We Are Here Movement, îndreptată împotriva rasismului în SUA. Artiști precum Beyoncé, Alicia Keys, Rihanna, Jennifer Hudson, Pink, Bono și-au donat vocile și fața, în 2016, pentru a prezenta publicului 23 de situații în care afro-americani fuseseră recent uciși de poliție: nesemnalarea schimbării benzii de mers, în timp ce conduci (povestea Sandrei Bland); dacă conduci mașina prietenei tale, având pe bancheta din spate un copil (povestea lui Philando Castile); dacă fugi la sala de baie din propriul tău apartament (povestea lui Ramarley Graham); dacă vinzi țigări la colțul străzii (povestea lui Eric Garner); dacă mergi cu trenul la serviciu (povestea lui Oscar Grant III); dacă mergi acasă, pe jos, însoțit de un prieten (povestea lui Gregg Gunn); dacă te uiți în ochii ofițerului de poliție (povestea lui Freddie Gray); dacă vinzi CD-uri în fața unui supermarket (povestea lui Alton Sterling); dacă porți glugă (povestea lui Trayvon Martin); dacă te îndepărtezi de locul unde se află poliția (povestea lui Mario Woods); dacă te apropii de locul unde se află poliția (povestea lui Laquan Macdonald); dacă lipsește plăcuța de înmatriculare față (povestea lui Samuel Dubose) (...).

Pe măsură ce incidentele enumerate mai sus au loc și țin prima pagină a tuturor buletinelor de știri, un observator neobișnuit începe să ia poziție: Colin Kaepernick, fundaș în echipa de fotbal american San Francisco 49ers și unul dintre jucătorii-vedetă ai ligii naționale de fotbal american (NFL) – cea mai bogată și mai puternică ligă sportivă profesionistă din lume. Kaepernick este metis, copilul unei mame de 19 ani, albă, și un tată afro-american. Colin este rapid abandonat, iar sistemul de protecție al copilului îl plasează în familia Kaepernick, care-l adoptă. Cuplul mai are un copil – o fată –, iar Colin crește într-o familie de albi americani din clasa de mijloc, având o copilărie fericită, structurată și departe de grijile materiale. Joacă în echipa Universității Nevada, de unde în 2011 este selecționat de echipa San Francisco 49ers. Cu Kaepernick în formă de zile mari, San Francisco 49ers ajunge să joace în a 67-a ediție a Super Bowl-ului american (2011), finală care pune față în față cele mai bune două echipe din Liga Coastei de Est și Liga Coastei de Vest. San Francisco 49ers pierd în fața echipei Baltimore Ravens, dar Colin Kaepernick bate toate recordurile și devine unul din starurile NFL-ului. Kaepernick este cel care reprezintă echipa San Francisco 49ers la conferințele de presă de după meci. Colin este coșmarul jurnaliștilor: vorbește monosilabic, se învârte în jurul întrebărilor fără să răspundă. Nu are nimic de spus până în ziua în care, în septembrie 2016, refuză să rămână în picioare pe durata intonării imnului american. La începutul fiecărui meci sportiv este intonat imnul american, care devine un ritual patriotic, puternic unificator, mai ales după 11 septembrie 2001. Inițial, Kaepernick refuză să se ridice de pe bancă, pentru ca mai apoi să asculte imnul american cu un genunchi în pământ. Kaepernick este numit trădător de o parte din presa americană și, deși de data aceasta se explică, ținând discursuri inteligente și bine argumentate despre discriminarea afro-americanilor, fanii NFL consideră că protestele nu au ce căuta pe terenul de joc. Donald Trump, candidat pe atunci și în plină campanie electorală, îl ia în colimator, dezlănțuindu-se într-un atac fără precedent împotriva sa: ,,Fiu de c***a, ești concediat!”, rostește Trump de la tribuna unuia dintre mitingurile sale electorale. Revista TIME îl pune pe copertă, ca simbol al unei Americi care vrea egalitate de tratament. Dar noua postură de apărător al drepturilor omului îl costă cariera. O înțelegere secretă între patronii cluburilor din NFL îl lasă fără echipă. Kaepernick – unul dintre cei mai valoroși fundași din fotbalul american este forțat să se pensioneze la 29 de ani, după doar 4 ani de ligă profesionistă.

Azi, gestul său este copiat în toate protestele care zguduie America de aproape trei săptămâni. Patronii echipelor de fotbal american care l-au înlăturat pentru că nu voiau ca sportivii să fie altceva decât actori care distrează galeria se trezesc în fiecare clipă cu câte un american care pune genunchiul în pământ pentru America. Limba engleză s-a îmbogățit cu încă o expresie: to take a knee, care nu va putea fi înțeleasă decât însoțită de explicații de istorie culturală. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22