De același autor
De atunci, lucrurile s-au schimbat radical. China a devenit simplu „Made in China“, o ţară care, odată cu preluarea Hong Kongului şi Macao, în 1999, a început să pună la grea încercare doctrinele economico-politice potrivit cărora, pentru ca o ţară să fie capabilă de o puternică şi sănătoasă dezvoltare economică, numai sistemul capitalist dublat de democraţie, ca formă de guvernare, e singura combinaţie posibilă.
China este ţara cu cea mai atractivă economie, în creştere constantă din 1978, anul în care partidul unic comunist a decis liberalizarea ei, punând accent pe investiţii şi exporturi. Produsul intern brut aşază China pe locul doi în lume, după Statele Unite, cu o cifră de aproape 5 trilioane de dolari.
Degeaba am schimbat regimul politic, degeaba am schimbat continentele, când vine vorba de cumpărături, pe orice pui mâna în Statele Unite, totul este „Made in China“. Nimic nu mai pare un teritoriu protejat. Toate firmele de prestigiu au lăsat în urmă atelierele şi fabricile din Ecuador, Mexic, Guatemala, Honduras, Sri Lanka şi s-au mutat în China. La Macys, cele mai vândute cizme au fost cele din cauciuc, care le imită perfect pe cele de călărie şi, evident, sunt „Made in China“; la fel ca şi punga de hârtie lucioasă şi roz pe care scrie, cu litere aurii, numele celei mai apreciate firme care deserveşte publicul feminin: Victorias Secrets.
China nu-şi permite să greşească în contextul economic actual. Poziţiile pe care le deţine în prezent sunt consolidate şi datorită unor măsuri guvernamentale, cum ar fi cea care intră în vigoare foarte curând, în 1 februarie, şi se referă la jurnaliştii economici care relatează despre bursa chineză. Potrivit acestei măsuri, doar jurnaliştii cu minimum doi ani de experienţă în zona economică au voie să relateze despre bursă, iar editorii ştirilor economice trebuie să aibă cel puţin cinci ani vechime în domeniu.
În acest fel, guvernul de la Beijing doreşte să se asigure că acţiunile în derulare pe bursă vor fi protejate de fluctuaţii cauzate de zvonuri. Măsura, care poate se încadrează în intervenţionismul unui regim totalitar, se justifică în contextul în care bursele din Shanghai şi Shenzhen la un loc formează cea mai mare piaţă, la nivel mondial, pentru companiile care îşi fac oferta publică pentru prima dată.
Dintre aceste companii, cele care s-au remarcat în ultimii doi ani sunt cele care fabrică panouri solare, China devenind cel mai important jucător în multe dintre componentele acestei industrii, în primul rând datorită subvenţionării eficiente pe care guvernul chinez o practică.
Cu doar o săptămână înaintea vizitei oficiale pe care preşedintele chinez Hu Jintao o va face la Washington, Barack Obama a semnat un document potrivit căruia panourile solare necesare Departamentului Apărării vor fi de producţie internă, americană, chiar dacă în acest fel costurile s-ar putea să fie mai mari. Departamentul Apărării foloseşte panouri solare în toate zonele în care sunt angajaţi soldaţi americani, fiind o modalitate sigură şi autonomă de gospodărire a resurselor necesare vieţii într-o zonă de conflict, fără a depinde de cineva.
În 2009, cu ocazia vizitei în China, preşedintele american a promis o simplificare în procedura acordării de vize pentru studiu studenţilor chinezi care doresc să studieze în Statele Unite. Acest fapt a făcut ca numai într-un an numărul chinezilor care aleg SUA ca destinaţie academică să crească cu 27,5%. Cei mai mulţi dintre studenţii chinezi provin din rândurile a trei universităţi: Universitatea Peking, Universitatea Tsinghua şi Universitatea de Ştiinţe şi Tehnologie a Chinei.
Cei aproape un milion de studenţi chinezi care sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ american, la toate nivelurile, ajung să fie acceptaţi datorită efortului depus de firme de consultanţă la care aceştia apelează. Prea puţini dintre tinerii chinezi reuşesc să facă singuri curte unei universităţi americane şi să fie acceptaţi datorită efortului personal depus. Dosarele celor care doresc să studieze în SUA sunt realizate cu scrupulozitate de firme de consultanţă care funcţionează legal în China. Pentru serviciile lor, acestea percep între 20.000 şi 50.000 RMB, echivalentul a 3.000-7.500 de dolari americani.
Deţinute de chinezi care la rândul lor au studiat în SUA, aceste firme de consultanţă se implică într-o paletă întreagă de lucruri, de la descoperirea unui program academic care să corespundă cu cerinţele studentului-client, până la efectiv completarea documentelor online necesare pentru a aplica la o universtate americană, completarea documentelor necesare obţinerii de viză şi chiar cumpărarea de bilet de avion până la destinaţie. Firmele de succes sunt cele care reuşesc să trimită cât mai mulţi studenţi chinezi în SUA, iar numele lor este cunoscut de clientela interesată.
Schimbul de informaţii între studenţii plecaţi la studii şi colegii rămaşi în China se face prin Renren (în traducere, reţeaua din campus), un fel de facebook chinezesc, folosit în special de studenţii din universităţile chineze şi care numără peste 40 de milioane de utilizatori.
Studenţii chinezi nu discută politică niciodată, nici despre a lor, dar nici nu comentează chestiuni la ordinea zilei care se întâmplă în Statele Unite sau aiurea, în lume.
Wei–Wei Wang este bursieră Getty, în jurnalism, originară din Taiwan, dar care îşi desfăşoară activitatea la Beijing. În articolele ei a povestit lumii întregi despre o serie de clădiri aparţinând unor foste fabrici dezactivate şi care, ani la rând, au fost folosite, cu acordul autorităţilor, ca spaţii-galerii şi studio de către tineri artişti chinezi. În timp, zona a devenit cunoscută sub numele de 798 Art District şi un fel de magnet pentru o nouă elită, un nucleu al tinerei generaţii, care însă a fost rapid etichetată de către aceleaşi oficialităţi ca fiind „tineri furioşi“. Drept urmare, zona a fost culcată la pământ, distrugându-se o serie de graffitti şi alte forme de artă urbană. Numeroşi artişti care au încercat să-şi protejeze operele au fost arestaţi şi sunt în continuare închişi, chiar şi la această oră, pentru nealinierea lor.
China defineşte în acelaşi timp două entităţi: guvernul şi poporul. Suprapunerea nu mai este perfectă. //
Ioana Moldovan este bursier Fulbright la School of Theater din cadrul University of Southern California, Los Angeles.
