O educație sexuală

Sexualitatea este o componentă centrală a naturii umane, iar educația sexuală este un proces care durează toată viața.

Ioana Moldovan 06.07.2021

De același autor

România a ratat revoluția sexuală de la sfârșitul anilor '60 și începutul anilor '70. Generația mea a fost crescută de femei care nu aveau voie să dispună libere de corpul lor, care refuzau sexul de frica unei sarcini nedorite – căci avortul era nu numai ilegal, ci și mortal, căci nimeni nu te salva în cazul unei hemoragii.

„Regiunea europeană a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) se confruntă cu multiple provocări privind sănătatea sexuală, cum ar fi creșterea ratelor cazurilor de infectare cu HIV și alte infecții cu transmitere sexuală (ITS), sarcini neplanificate în rândul adolescentelor și violență sexuală, acestea fiind doar câteva exemple. Copiii și tinerii sunt cei care pot contribui decisiv la îmbunătățirea sănătății sexuale în general. Pentru a-și forma o atitudine pozitivă și responsabilă față de sexualitate, ei trebuie să știe care sunt riscurile acesteia și cu ce îi îmbogățește. Astfel, copiii și tinerii vor putea să se comporte responsabil nu doar față de ei înșiși, ci și față de alte persoane din societatea din care fac parte”, precizează Standardele pentru educație sexuală în Europa (2010) ale biroului regional OMS (Organizația Mondială a Sănătății).

„Educația sexuală reprezintă o parte a unei educații generale, astfel aceasta influențează dezvoltarea personalității copilului. Prin natura sa preventivă, educația sexuală nu doar contribuie la prevenirea consecințelor negative pe planul sexualității, ci și la îmbunătățirea calității vieții, sănătății și bunăstării. Astfel, educația sexuală contribuie la promovarea sănătății în general”, continuă în preambul documentul citat mai sus.

Standardele trec în revistă o scurtă istorie a educației sexuale în Europa.

Aflăm că în anii 1970 și 1980, multe alte țări din Europa de Vest au adoptat educația sexuală, primele fiind, după Suedia, celelalte țări scandinave. În Germania, educația sexuală a fost introdusă în anul 1968, iar în Austria, în 1970. În Olanda și Elveția, deși procesul de introducere a început în anii '70, educația sexuală nu a devenit imediat obligatorie, dat fiind nivelul înalt de independență al școlilor (sau cantoanelor, în cazul Elveției). Țări precum Marea Britanie și Franța au introdus educația sexuală în școli la începutul anilor 2000 și chiar și țări ultracatolice, precum Irlanda, au găsit înțelept ca elevii săi să beneficieze de asemenea ore încă din 2003.

În România, apariția unei legi care să statueze obligativitatea unor asemenea ore divide viața politică și societatea. Deși România este pe locul al doilea în Europa la numărul de nou-născuți cu mame adolescente, nimeni nu-și bate capul cu stoparea fenomenului. România are un spor negativ de zeci de ani, deci e bine că cineva tot mai aduce pe lume copii. O educație sexuală adecvată ar priva România de acești copii nesperați. Aceasta pare rațiunea din spatele unei lipse de consens jignitoare la adresa adolescentelor din România.

Educația sexuală nu este o discuție cu cuvinte rostite pe jumătate. Cine e interesat poate să citească procedurile de pe site-ul guvernului francez (https://www.education.gouv.fr/education-la-sexualite-1814): „Contribuind la pregătirea elevilor pentru viața lor de adult, educația sexuală este fondată pe valori precum: egalitate, toleranță, respect față de sine și față de celălalt. Ea veghează la garantarea libertății de conștiință, a dreptului la intimitate și la viața privată a fiecăruia”.

Pentru francezi, educația sexuală include și lupta împotriva homofobiei, sexismului și violenței sexuale; promovează egalitatea între bărbat și femeie, previne hărțuirea informatică, aduce în discuție noțiuni obiective dublate de cunoștințe științifice - ca să citez o parte din scopurile pe care și le propun aceste cursuri, obligatorii pentru viitorul cetățean al generației 2000.

Că România vrea să-și educe tinerii alt­fel, asta e mai mult decât regretabil. Sexualitatea este o componentă centrală a naturii umane, iar educația sexuală este un proces care durează toată viața. Poate de aici vin și problemele în lumea noastră românească: cum să ia decizii pentru o generație cineva care nu a fost educat în domeniu. Faptul că ai o viață sexuală nu înseamnă că ești educat în domeniu. //

Cărțile Vittoriei Facchini

Ele nu vor fi niciodată traduse în limba română.

Originară din Puglia, Facchini este autoarea a patru cărți de excepție, publicate între 1997 și 2000 și traduse în câteva limbi de referință (franceză, portugheză, coreeană și japoneză). Două dintre cărți, concepute pentru un public începând cu 5 ani, spun povestea unei fetițe căreia nu-i plac băieții și a unui băiețel căruia nu-i plac fetițele. Sunt cărți care educă de la cea mai fragedă vârstă cu privire la faptul că există fetițe care preferă fetițele și băieți care preferă băieții. Am avut ocazia să răsfoiesc ediția franceză a cărții I maschi non mi piacciono perché, o carte pentru copii revoluționară. O fetiță cu codițe aruncă verdictul din prima pagină: „De ce nu-mi plac băieții? Păi e foarte simplu”. Urmează o serie de desene colorate și amuzante în care personajul principal se plânge de faptul că băieții sunt mai mereu murdari, că au mereu nasul roșu și urechile în forme ciudate, că mai tot timpul își bagă degetele în nas și... câte și mai câte. Facchini, care în 2006 a fost premiată cu premiul pentru cel mai bun ilustrator de carte din Italia, reușește să-și cucerească cititorul cu firescul frazei, amuză prin naivitatea și sinceritatea desenelor, astfel încât un adevăr care deranjează pe mulți devine ceva accesibil, acceptabil și agreabil. //

Lumea lui Grisélidis Réal din Trotuarele din Geneva

Grisélidis Réal (1929‑2005) este un alt autor ale cărei carnete nu vor fi - de asemenea - niciodată traduse în limba română.

Ce editură românească ar avea curajul să prezinte o autoare care pe lângă scris mai are o meserie - cea de prostituată. La finele anilor '50, Grisélidis Réal încerca să se realizeze mai întâi ca artist (este absolventă a Școlii de Arte Decorative din Zürich), dar cu doi copii după ea într-un oraș străin (München) și fără stabilitate economică, începe să se prostitueze la 32 de ani (1961). Ceea ce începuse ca o încercare disperată de a-și întreține familia devine un act militant. Continuă să practice cea mai veche meserie din lume până la vârsta de 66 de ani, publicând totodată articole și reflecții importante despre aceste femei atât de rău judecate de societate, dar care, oferindu-și corpul, salvează vieți. „Toți bărbații care vin spre noi, obosiți și încărcați, cum spune Biblia - aceia pe care-i salvăm de la suicid, aceia care regăsesc în brațele noastre, în vaginul nostru, elanul vital de care sunt privați în altă parte, cei care pleacă cu (...) soarele în suflet - să înceteze a ne mai pune bețe în roate, să ne judece, să ne renege, să ne taxeze, să ne hăituiască, să ne priveze de libertate, să ne ia copiii din grijă și să-i dea în grija statului, să ne închidă amanții și bărbații pe care-i iubim...” (Trotuarele din Geneva, 1977).

Lumea în care Grisélidis Réal a început să lucreze nu are mai nimic în comun cu ceea ce se întâmplă azi în lumea sexului. Grisélidis trăiește ca femeie liberă, într-o epocă în care pilula contraceptivă nu exista, bolile venerice nu erau mortale, iar femeile începeau să revendice drepturi egale cu ale bărbaților. Nuditatea încă nu însemna pornografie, iar a rămâne în meserie era o alegere personală. //

Grisélidis Réal la Paris, 2005

Foto: Gattoni/Leemage - AFP

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22