Opțiunea europeană, în cumpănă?

Ziggy - 09-10-2012

Observati cum s-au impartit rolurile : Ponta, in strainatate, afirma despre Baroso ca a judecat corect, in tara Antonescu afirma contrariul. Pe de alta parte, acasa Ponta, la randul sau vorbeste altfel ca "afara". Oameni seriosi, ce sa zic ? Chiar nu-si dau seama ca strainii sunt bine informati si le stiu jocul ? Sau e pentru romanii prosti ? Prosti dar nu chiar atat de multi cum cred ei !

ileana - 09-06-2012

Acestea sunt cuvintele esentiale, cerle rostite de autorul articolului : "Aceste reguli, și nu apartenența formală cu in­tenția prost acunsă de-a trișa, pot duce la o integrare autentică. Faptul că Uniunea cunoaște dificultăți, le­gat, pe de o parte, de concurența mon­dială, pe de alta, de excesiva ei birocrație, nu este un motiv care să ne depărteze de ea. Am devenit, suntem europeni, la bine și la rău. Dacă vom fi și europeni res­pectabili, vom avea o șansă să fim as­cultați." Cat priveste nelinistea ideologica a unui forumist, Chitu Constantin, cel care spune: "Romania, dle Vianu, n-are viitor in aceasta Uniune Vamala (UE)" - aceasta neliniste vine probabil din speranta lui ca am putea avea vreun viitor in Uniunea Vamala Euro-Asiatica (Rusia-Belarus- Kazahstan) care tocmai este in curs de extindere... Tocmai am avut recent un ministru de externe (Marga) ca milita pt o asemenea aderare !!!

fdan - 09-06-2012

"Eu nu sunt deloc incantat ca am asa de multe drepturi individuale impotriva natiunii mele. Nu doresc ca ceea ce castig ca individ sa pierd ca cetatean." Citind cele scrise deasupra, am impresia ca regreti comunismul. Acolo, in comunism, orice drept al individului era cenzurat in virtutea prioritatii care se acorda drepturilor statului.

Chitu Constantin - 09-05-2012

3.As prefera, sincer, sa am eu mai putine drepturi ca sa-i fie natiunii mai bine si sa nu-i stirbesc prestigiul dobandit in veacuri. Natiunea eu o vad ca pe o corabie in care indivizii petrec, se destrabaleaza, in desfranare, ca locuitorii din Sodoma si Gomora, si toata lumea uita ca daca corabia (natiunea) se scufunda, totul dispare inghitit de ape. Cine ne apara pe noi, ca romani, de agresiva si nemiloasa competitie tehnologica a Occidentului ? Nu natiunea ar trebui sa se ocupe de treaba asta ? Sau asta nu mai e treaba nimanui si facem cum ne taie capul pe fiecare ? Iata, din aproape in aproape, am ajuns si la economie. Economia de piata inseamna competitie, iar competitie inseamna doua componente majore: o competitie a pretului si o alta competitie a tehnologiei. Romania n-o are nici pe una nici pe alta. Romania este subminata sistematic, din punct de vedere economic, de tehnologia occidentala, pe de o parte, si cea a pretului (de chinezarii), pe de alta parte. Romania, dle Vianu, n-are viior in aceasta Uniune Vamala (UE), si Europa nu va deveni mai mult decat o uniune vamala din considerentele egoismului popoarelor. Romania e cantonata pe o linie moarta din punct de vedere economic si condamnata sa ramana un ghetto continental periferic. Sperantele sunt doar vagi amagiri. Romania, cea integrata in acest conglomerat fara entitate si identitate politica (Europa Vamala), moare incet in aceasta, se stinge ca o lumanare

Chitu Constantin - 09-05-2012

2. Drepturile individului inseamna presiunea pusa de individ asupra societatii, inseamna drepturi ale individului chiar impotriva drepturilor natiunilor. Dreptul individului ar echivala cu dreptul celulei unui organism la ... autononomie. Cand celula devine insa atutonoma in raport cu organsimul, cu matricea lui, atunci aceasta autonomie se numeste celula degenerate; adica cancer. Ai un drept, ca individ, si potrivnic natiunii, dar care drept ti-e garantat chiar de natiunea pe care tocmai o negi, afirmandu-ti-le pe cele individuale. Acest fel de a-ti nega valorile comune, nationale, calitate de animal politic, e similara cu cea sarpelui care-si mananca coada. Nu numai individul trebuie sa aiba drepturi, ci si natiunile si popoarele trebuie sa aiba drepturi. In chimia lui Lavoisier (ghilotinat de iacobini) nimic nu dispare, nimic nu se creeaza, ci totul se transforma. Asa e si aici. Sporul de drepturi individuale rezulta din deficitul de drepturi ale natiunilor. Tot ce castiga individul in drepturi, pierde natiunea tot in drepturi. Or, supralicitand drepturile individului, implicit negam dreptul natiunilor, convertim, teoretic si filosofic, dreptul natiunilor in drept al indivizilor. Cu cat individul are mai multe drepturi, cu tot atatea drepturi vor avea natiunile mai putine. Unde castiga individual ca drept, pierde natiunea tot ca drept. Ceea ce se face azi este negativul fascismului. In fascism statul era alfa si omega, pe cand aici, in societatile liberale, e invers, individul calca in picioare fara scrupule dreptul natiunilor. Destramarea natiunilor e un proces in continua ... dezvoltare. Intrebarea e urmatoarea: ce punem in locul lor daca Europa nu e nimic din punct de vedere politic ? Ne suntem noi, ca indivizi solitari, suficienti ? Daca natiunea am circumscris-o individului, asa cum am facut-o si cu Dumnezeu atunci cand am devenit antropocentrici, intrebarea e daca sintagma animal politic (Aristotel) mai ramane valabila si azi ? Ce suntem noi, azi, daca nici natiuni etnice nu mai suntem si nici federatie de popoare nu parem a avea in intentie sa devenim ? Nu stiu daca s-o iau, in acest comentariu, pe poteca argumentatiei si demonstratiei economice, sau s-o continui pe drumul infundat al zonei politicului european. Practic, din punct de vedere politic, noi (europenii), nu suntem nimic, nu existam. Suntem natiuni, un conglomerat de natiuni si popoare, dar, in plina expansiune a individualismului, natiunea este golita de continut. Ce mai reprezinta ideea de natiune in fata agresiunii si expansiunii individului si drepturilor lui ? Eu nu sunt deloc incantat ca am asa de multe drepturi individuale impotriva natiunii mele. Nu doresc ca ceea ce castig ca individ sa pierd ca cetatean.

Chitu Constantin - 09-05-2012

Ca sa dau coerenta acestui comentariu, adresat in special dlui Vianu, il voi relua in ... serial. Dat fiind ca e copiat de pe Word, voi renunta la ghilimelele de rigoare. Iata-l: 1. Dvs, dle Vianu, sunteti un om echilibrat, rezonabil, intelept si... convins; mai ales convins. Eu insa am o indoiala: indoiala sacaitoare daca la incrucisarea drumurilor istorice ale anilor ’90 am luat-o pe itinerariul care trebuia. Pana la urma tot trebuie sa credem in ceva. Faptul ca nu cred, e tot o credinta, nu ? Faptul ca ma indoiesc imi da garantia ca cuget, iar daca cuget e semn ca exist (Rene Descartes). Oamenii ca si popoarele, sau popoarele ca si oamenii sunt tarate de cel mai inspaimantator egoism. Pana si religia, credinta in general, sta tot pe egoismul omului; daramite raportul de putere si competitie dintre popoare. Ce-l face pe om sa fie smerit in fata lui Dumnezeu daca nu egoismul, dorinta lui de a se mantui, de-a intra in Empireul plin de lumini si stralucire pana la orbire al Pradisului imaginat de Dante Alighieri. Uitati-va, apropo de egoismul popoarelor, la amorul propriu al popoarelor, la orgoliile nationale, mai ales in competiile sportive, si va veti da seama ca asta e natura omului si nicio cultura, inclusiv cultura religioasa, nu poate schimba datele problemei, ale naturii instinctuale ale omului: egoismul. Pricipiile ce guverneaza azi Europa - o Europa suta la suta vamala, o negustorie continentala, constituita cu scopul de a distruge din fasa orice forma de protectionism vamal - sunt, din punct de vedere economic, principiile competitiei tehnologice. Mi se pare de prisos sa mai abordam subiectul principiilor politice, caci Europa de azi e, din punct de vedere politic, un zero barat. Nu exista practic o Europa politica, deci nu avem obiectul discutiei. O Europa politica ar sta pe un sentiment european comun, de exemplu. E nevoie ca oamenii, europenii, sa simta europeneste ca sa fim (sau sa ne numim) un corp politic veritabil. Pe mine, de exemplu, ideea asta, de UE (care e de fapt o falsa idée) ma lasa rece. Atat coeziunea sociala cat si cea federativa (ca substitut european la cel national) isi au regulile lor, ele nu apar din nimc, nu apar asa la voia intamplarii, iar eu nu vad nici pe una si nici pe cealalta (social si federativ) probabile pe batranul continent. In ceea ce priveste problemele drepturilor omului, pe care le justificati ca posibil liant european, aici nu numai ca nu va contrazic, dar zic chiar ca avem prea multe drepturi ale omului (numite mefistofelic ale omului, in loc sa le numim ale cetateanului, ceea ce-ar implica, ca cetatean, si obligatiile ce decurg din calitatea de cetatean, nu numai drepturile) si toate in detrimentul drepturilor natiunilor.

Chitu Constantin - 09-05-2012

Dvs, dle Vianu, sunteti un om echilibrat, rezonabil, intelept si... “convins”; mai ales “convins”. Eu insa am o indoiala: indoiala sacaitoare daca la incrucisarea drumurilor istorice ale anilor ’90 am luat-o pe itinerariul care trebuia. Pana la urma tot trebuie sa credem in ceva. Faptul ca “nu cred”, e tot o credinta, nu ? Faptul ca ma indoiesc imi da garantia ca cuget, iar daca cuget e semn ca exist (Rene Descartes). Oamenii ca si popoarele, sau popoarele ca si oamenii sunt tarate de cel mai inspaimantator egoism. Pana si religia, credinta in general, sta tot pe egoismul omului; daramite raportul de putere si competitie dintre popoare. Ce-l face pe om sa fie smerit in fata lui Dumnezeu daca nu egoismul, dorinta lui de a se mantui, de-a intra in Empireul plin de lumini si stralucire pana la orbire al Pradisului imaginat de Dante Alighieri. Uitati-va, apropo de egoismul popoarelor, la amorul propriu al popoarelor, la orgoliile nationale, mai ales in competiile sportive, si va veti da seama ca asta e natura omului si nicio cultura, inclusiv cultura religioasa, nu poate schimba datele problemei, ale naturii instinctuale ale omului: egoismul. Pricipiile ce guverneaza azi Europa - o Europa suta la suta vamala, o negustorie continentala, constituita cu scopul de a distruge din fasa orice forma de protectionism vamal - sunt, din punct de vedere economic, principiile competitiei tehnologice. Mi se pare de prisos sa mai abordam subiectul principiilor politice, caci Europa de azi e, din punct de vedere politic, un zero barat. Nu exista practic o Europa politica, deci nu avem obiectul discutiei. O Europa politica ar sta pe un sentiment european comun, de exemplu. E nevoie ca oamenii, europenii, sa simta “europeneste” ca sa fim (sau sa ne numim) un corp politic veritabil. Pe mine, de exemplu, ideea asta, de UE (care e de fapt o falsa idée) ma lasa rece. Atat coeziunea sociala cat si cea federativa (ca substitut european la cel national) isi au regulile lor, ele nu apar din nimc, nu apar asa la voia intamplarii, iar eu nu vad nici pe una si nici pe cealalta (social si federativ) probabile pe “batranul” continent. In ceea ce priveste problemele “drepturilor omului”, pe care le justificati ca posibil “liant european”, aici nu numai ca nu va contrazic, dar zic chiar ca avem prea multe “drepturi ale omului” (numite mefistofelic ale omului, in loc sa le numim ale cetateanului, ceea ce-ar implica, ca cetatean, si obligatiile ce decurg din calitatea de cetatean, nu numai drepturile) si toate in detrimentul drepturilor natiunilor. Ideea asta a “drepturilor omului” e o idée falsa si toxica in acelasi timp. Eu consider drepturile omului, exprimat intr-un mod mai plastic, de care se face atat caz, un fel “cal troian” bagat in cetatea natiunilor. Drepturile individului inseamna presiunea pusa de individ asupra societatii, inseamna drepturi ale individului chiar impotriva dreturilor natiunilor. Dreptul individului ar ech

Gladiatorul - 09-05-2012

Vai, domnule doctor, cat adevar ati rostit. Dar cine sa-l inteleaga? Clasa politica a Romaniei contemporane cu exceptia unui presedinte solitar, a catorva consilieri si a unei minuscule parti a elitei (atata cata ne-a mai ramas)? Ca norodul oricum nu a inteles si nu va intelege nimic din toata aceasta zarva politica obscena. Avem cu adevarat norocul de a ne gasi in "echipa" Europei. Dar homo sovieticus vegheaza iar politicianul roman (delator, cum se cuvine) "rupe ritmul" atunci cand te astepti mai putin. Despre obraznicii oligarhi, cum bine i-ati caracterizat, nu au niciun gand sa schimbe lentoarea si stilul. Cu cele mai afectoase ganduri, Gladiatorul