Opțiunea europeană, în cumpănă?

Ion Vianu 04.09.2012

De același autor

Lipsa unui proiect european clar și absența unor conducători carismatici, ca și birocrația greoaie a UE nu pot fi negate. Dar trebuie văzute ca dificultăți ce ar putea fi depășite.

Așa cum atrăgeam atenția într-un articol anterior1, dedesubtul loviturilor sub cen­tură și al aspectelor lamentabile ale dis­putei politice actuale are loc în România de azi o confruntare între două stiluri de civilizație: oligarhia postsovietică și de­mo­crația de tip occidental. Firește, pre­ferința mea merge către democrație; dar trebuie să accept că această alegere nu se poate dispensa de o anumită ar­gu­men­tare.

Nu este de mirare că vechiul euroscepticism recapătă pre­tutindeni o nouă putere. Di­ficultățile zonei euro arată cât de pripită a fost crearea mo­nedei unice. Economiștii ar fi trebuit să știe și să avertizeze că nu poate exista o monedă comună fără un buget comun. Iar acest deziderat, moneda comună, nu este posibil fără o uniune politică mai strânsă. Firește că o asemenea uniune presupune o renunțare mai accentuată la suveranitatea statelor, lucru greu de acceptat, dacă ne gândim că actualii subiecți de drept ai Uniunii Europene sunt state-națiune, ca­re renunță cu greu la prerogativele lor istorice, cu atât mai mult cu cât cele din Est s-au găsit multă vreme sub călcâiul unei puteri imperialiste, Uniunea So­vi­e­tică, iar altele, precum Franța, Anglia, Germania, au o tradiție de dominare.

Din punct de vedere istoric, așa cum su­bliniază André Glucksmann într-un in­terviu reluat tot în paginile acestei re­viste2, Europa nu este nici „o comunitate organică, în sensul național; nici o uni­une de state în sensul cetăților grecești, care împărtășeau o cultură comună, în ciuda disputelor și a rivalităților“. Dar ce este Uniunea Europeană? Pentru Gluck­s­­mann, chiar dacă nu este o comunitate, ea este totuși un „model societal“.

Dar UE, trebuie adăugat, este și o piață: „Piața comună“ a stat la baza constituirii ei, și doar prin ea ideea Uniunii politice s-a impus cu timpul. Tocmai aici apar mari frustrări; și din ele rezultă o bună parte din adversitatea față de ideea eu­ropeană. Pe ele vin să se grefeze mișcările antieuropene, cum ar fi recentele eve­ni­mente din România, care au stârnit reacția cea mai negativă posibilă la Bruxelles. În optica adversarilor Uniunii, statele mai sărace și, îndeobște, cele ieșite din sfera de influență sovietică au devenit simple piețe de desfacere pentru produsele din Vest sau locuri unde lucrează și de unde emigrează o forță de muncă ieftină.

Acceptând că aceste observații sunt, cel puțin în parte, justificate, trebuie să ne întrebăm care sunt originile acestei scin­dări a UE în, să le zicem așa, țări patroane și țări supuse? Există o intenție „im­pe­rialistă“ deliberată a țărilor occidentale? Poate că da! Dar ceea ce există sigur este slăbiciunea extremă economică a unor state estice, între care România deține, din păcate, un rol preeminent în ie­rarhizarea statelor europene.

Să ne concentrăm asupra exem­plului românesc, țară care îm­părtășește cu vecina Bulgarie tris­tul privilegiu de a fi cea mai să­racă din Uniune. La noi, există o oligarhie puternică. Statul este paralizat în fața acestei oligarhii, iar infrastructurile nu numai că se dezvoltă insuficient, dar mai ales se ruinează. Oligarhia nu poate exis­ta și prospera decât prin ocolirea și violarea sistematică a legii. Eficientizarea statului, prin fisc și prin justiție, ar cons­titui o ruină pentru această oligarhie, care trăiește prin evaziune și corupție. De ace­ea, orice tentativă de control asupra oli­garhiei dezvoltă din partea acesteia o con­trareacție, cel mai bun exemplu fiind re­centul atac generalizat asupra instituțiilor statului, care, în ciuda invalidării re­cen­tului referendum pentru destituirea pre­ședintelui, poate fi considerat încă în des­fășurare.

Este evident că un stat slab și o economie de jaf nu pot face față economiilor mult mai eficiente ale pieței libere europene și mondiale. Înainte de-a vedea paiul din ochiul vecinului, să vedem bârna din ochiul nostru: „colonialismul“ căruia îi cădem pradă este, în primul rând, cel al unei economii care nu poate opune re­zistență concurenței. De aceea, nu apelul la mai bune sentimente ale Europei față de noi este de căutat, ci o reformă internă de profunzime, care să reinstaureze le­ga­litatea și să dea mijloace de manifestare unei inițiative creatoare, unei concurențe loiale, frânând emigrația elementelor ce­lor mai capabile, permițând o dezvoltare a investițiilor. Frustrările care se manifestă în țările sărace, cu precumpănire în cele din Est, ar trebui să fie dirijate în primul rând împotriva oligarhiilor locale do­mi­nând o economie păguboasă, bazată pe ru­inarea statului, o economie de azi pe mâi­ne, incapabilă să facă față concurenței eu­ropene. Este clar că mecanismele con­cu­rențiale, prezente și în cadrul economiilor naționale, sunt prezente și în cadrul Uni­unii, iar salvarea nu poate veni decât din interior, prin dezvoltarea capacității de a face față concurenței. Dar oligarhia nu poa­te și nu vrea acest lucru. „Modelul so­cietal“ despre care vorbește Glucksmann are conotații pozitive: UE este un spațiu al drepturilor omului, unul care apără nor­me juridice înalte, un spațiu al unor exi­gențe sociale mari, cu un nivel al „dez­vol­tării umane“ ridicat. Aici stă și o slă­bi­ciune a modelului european, fiindcă pros­peritatea are un cost, concurența cu țările sărace, dar cu mână de lucru ieftină din „lumea a treia“ fiind greu de susținut.

Lipsa unui proiect european clar și ab­sența unor conducători carismatici, re­mar­cate de Glucksmann, ca și birocrația gre­oaie a UE nu pot fi negate. Dar trebuie vă­zute ca dificultăți ce ar putea fi de­pășite.

Europa în care mulți dintre ro­mâni și-au pus speranțele nu este entitatea perfectă în­tre­vă­zută la un moment dat. Dar, nu mai puțin, Europa există. Trebuie să examinăm alternativele la Europa: apro­pierea sau fuzionarea cu spațiul post­sovietic, cu care împărtășim, în ciuda apar­tenenței noastre la UE, multe tră­să­turi comune (și, în primul rând, existența unei oligarhii puternice), nu este de dorit din motive evidente. Faptul că Rusia de­ține totuși o poziție eminentă în lume este pentru că se bazează pe bogățiile naturale și pe masa teritorială colosală pe care o are. Dar modelul postsovietic este el însuși în criză și nu văd cum ar rezista com­parației cu cel european.

A doua cale teoretic de luat în considerație este calea solitară. Ea este preconizată de cercurile naționaliste. Defectul acestei po­ziții este acela că ne găsim în mijlocul unor blocuri puternice și nu suntem ca­pabili să ne apărăm de ele. Izolați fiind, am suferi totuși legea lor, fără să avem drep­tul de-a lua parte la decizii. În plus, calea solitară ar zădărnici orice tentativă de dezrădăcinare a oligarhiei locale, ar du­ce la imobilism social și, iremediabil, la decadență.

Rămâne, prin excludere, a treia cale, pe ca­re, de fapt, suntem de pe acum angajați: jocul Uniunii Europene, adică respectul unui set de reguli de bună purtare. Aceste reguli, și nu apartenența formală cu in­tenția prost acunsă de-a trișa, pot duce la o integrare autentică.

Faptul că Uniunea cunoaște dificultăți, le­gat, pe de o parte, de concurența mon­dială, pe de alta, de excesiva ei birocrație, nu este un motiv care să ne depărteze de ea. Am devenit, suntem europeni, la bine și la rău. Dacă vom fi și europeni res­pectabili, vom avea o șansă să fim as­cultați. Vom participa la necesara reformă a Uniunii, vom căuta o formulă organică a existenței europene care încă se caută pe sine. În rest, istoria va decide, vom trăi sau vom muri cu Europa.

Așa cum a afirmat cu tărie Eugen Lo­vi­nescu în Istoria civilizației românești, progresul a venit, în România, mereu din­spre Vest. Nu ultimele decenii vor con­trazice afirmația marelui critic. Niciodată în istorie România nu a fost atât de aproape de dezideratul occidental. În pe­rioada imediat următoare, se va vedea da­că ne vom acorda nouă înșine șansa de a trăi în condiția cea mai favorabilă pe care istoria ne-a promis-o vreodată sau vom da cu piciorul acestei oportunități. //

Note:

1. 22 nr. 34 (1171) din 21 august 2012.

2. 22 nr. 35 (1172) din 28 august 2012

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22