De același autor
Lipsa unui proiect european clar și absența unor conducători carismatici, ca și birocrația greoaie a UE nu pot fi negate. Dar trebuie văzute ca dificultăți ce ar putea fi depășite.
Așa cum atrăgeam atenția într-un articol anterior1, dedesubtul loviturilor sub centură și al aspectelor lamentabile ale disputei politice actuale are loc în România de azi o confruntare între două stiluri de civilizație: oligarhia postsovietică și democrația de tip occidental. Firește, preferința mea merge către democrație; dar trebuie să accept că această alegere nu se poate dispensa de o anumită argumentare.
Nu este de mirare că vechiul euroscepticism recapătă pretutindeni o nouă putere. Dificultățile zonei euro arată cât de pripită a fost crearea monedei unice. Economiștii ar fi trebuit să știe și să avertizeze că nu poate exista o monedă comună fără un buget comun. Iar acest deziderat, moneda comună, nu este posibil fără o uniune politică mai strânsă. Firește că o asemenea uniune presupune o renunțare mai accentuată la suveranitatea statelor, lucru greu de acceptat, dacă ne gândim că actualii subiecți de drept ai Uniunii Europene sunt state-națiune, care renunță cu greu la prerogativele lor istorice, cu atât mai mult cu cât cele din Est s-au găsit multă vreme sub călcâiul unei puteri imperialiste, Uniunea Sovietică, iar altele, precum Franța, Anglia, Germania, au o tradiție de dominare.
Din punct de vedere istoric, așa cum subliniază André Glucksmann într-un interviu reluat tot în paginile acestei reviste2, Europa nu este nici „o comunitate organică, în sensul național; nici o uniune de state în sensul cetăților grecești, care împărtășeau o cultură comună, în ciuda disputelor și a rivalităților“. Dar ce este Uniunea Europeană? Pentru Glucksmann, chiar dacă nu este o comunitate, ea este totuși un „model societal“.
Dar UE, trebuie adăugat, este și o piață: „Piața comună“ a stat la baza constituirii ei, și doar prin ea ideea Uniunii politice s-a impus cu timpul. Tocmai aici apar mari frustrări; și din ele rezultă o bună parte din adversitatea față de ideea europeană. Pe ele vin să se grefeze mișcările antieuropene, cum ar fi recentele evenimente din România, care au stârnit reacția cea mai negativă posibilă la Bruxelles. În optica adversarilor Uniunii, statele mai sărace și, îndeobște, cele ieșite din sfera de influență sovietică au devenit simple piețe de desfacere pentru produsele din Vest sau locuri unde lucrează și de unde emigrează o forță de muncă ieftină.
Acceptând că aceste observații sunt, cel puțin în parte, justificate, trebuie să ne întrebăm care sunt originile acestei scindări a UE în, să le zicem așa, țări patroane și țări supuse? Există o intenție „imperialistă“ deliberată a țărilor occidentale? Poate că da! Dar ceea ce există sigur este slăbiciunea extremă economică a unor state estice, între care România deține, din păcate, un rol preeminent în ierarhizarea statelor europene.
Să ne concentrăm asupra exemplului românesc, țară care împărtășește cu vecina Bulgarie tristul privilegiu de a fi cea mai săracă din Uniune. La noi, există o oligarhie puternică. Statul este paralizat în fața acestei oligarhii, iar infrastructurile nu numai că se dezvoltă insuficient, dar mai ales se ruinează. Oligarhia nu poate exista și prospera decât prin ocolirea și violarea sistematică a legii. Eficientizarea statului, prin fisc și prin justiție, ar constitui o ruină pentru această oligarhie, care trăiește prin evaziune și corupție. De aceea, orice tentativă de control asupra oligarhiei dezvoltă din partea acesteia o contrareacție, cel mai bun exemplu fiind recentul atac generalizat asupra instituțiilor statului, care, în ciuda invalidării recentului referendum pentru destituirea președintelui, poate fi considerat încă în desfășurare.
Este evident că un stat slab și o economie de jaf nu pot face față economiilor mult mai eficiente ale pieței libere europene și mondiale. Înainte de-a vedea paiul din ochiul vecinului, să vedem bârna din ochiul nostru: „colonialismul“ căruia îi cădem pradă este, în primul rând, cel al unei economii care nu poate opune rezistență concurenței. De aceea, nu apelul la mai bune sentimente ale Europei față de noi este de căutat, ci o reformă internă de profunzime, care să reinstaureze legalitatea și să dea mijloace de manifestare unei inițiative creatoare, unei concurențe loiale, frânând emigrația elementelor celor mai capabile, permițând o dezvoltare a investițiilor. Frustrările care se manifestă în țările sărace, cu precumpănire în cele din Est, ar trebui să fie dirijate în primul rând împotriva oligarhiilor locale dominând o economie păguboasă, bazată pe ruinarea statului, o economie de azi pe mâine, incapabilă să facă față concurenței europene. Este clar că mecanismele concurențiale, prezente și în cadrul economiilor naționale, sunt prezente și în cadrul Uniunii, iar salvarea nu poate veni decât din interior, prin dezvoltarea capacității de a face față concurenței. Dar oligarhia nu poate și nu vrea acest lucru. „Modelul societal“ despre care vorbește Glucksmann are conotații pozitive: UE este un spațiu al drepturilor omului, unul care apără norme juridice înalte, un spațiu al unor exigențe sociale mari, cu un nivel al „dezvoltării umane“ ridicat. Aici stă și o slăbiciune a modelului european, fiindcă prosperitatea are un cost, concurența cu țările sărace, dar cu mână de lucru ieftină din „lumea a treia“ fiind greu de susținut.
Lipsa unui proiect european clar și absența unor conducători carismatici, remarcate de Glucksmann, ca și birocrația greoaie a UE nu pot fi negate. Dar trebuie văzute ca dificultăți ce ar putea fi depășite.
Europa în care mulți dintre români și-au pus speranțele nu este entitatea perfectă întrevăzută la un moment dat. Dar, nu mai puțin, Europa există. Trebuie să examinăm alternativele la Europa: apropierea sau fuzionarea cu spațiul postsovietic, cu care împărtășim, în ciuda apartenenței noastre la UE, multe trăsături comune (și, în primul rând, existența unei oligarhii puternice), nu este de dorit din motive evidente. Faptul că Rusia deține totuși o poziție eminentă în lume este pentru că se bazează pe bogățiile naturale și pe masa teritorială colosală pe care o are. Dar modelul postsovietic este el însuși în criză și nu văd cum ar rezista comparației cu cel european.
A doua cale teoretic de luat în considerație este calea solitară. Ea este preconizată de cercurile naționaliste. Defectul acestei poziții este acela că ne găsim în mijlocul unor blocuri puternice și nu suntem capabili să ne apărăm de ele. Izolați fiind, am suferi totuși legea lor, fără să avem dreptul de-a lua parte la decizii. În plus, calea solitară ar zădărnici orice tentativă de dezrădăcinare a oligarhiei locale, ar duce la imobilism social și, iremediabil, la decadență.
Rămâne, prin excludere, a treia cale, pe care, de fapt, suntem de pe acum angajați: jocul Uniunii Europene, adică respectul unui set de reguli de bună purtare. Aceste reguli, și nu apartenența formală cu intenția prost acunsă de-a trișa, pot duce la o integrare autentică.
Faptul că Uniunea cunoaște dificultăți, legat, pe de o parte, de concurența mondială, pe de alta, de excesiva ei birocrație, nu este un motiv care să ne depărteze de ea. Am devenit, suntem europeni, la bine și la rău. Dacă vom fi și europeni respectabili, vom avea o șansă să fim ascultați. Vom participa la necesara reformă a Uniunii, vom căuta o formulă organică a existenței europene care încă se caută pe sine. În rest, istoria va decide, vom trăi sau vom muri cu Europa.
Așa cum a afirmat cu tărie Eugen Lovinescu în Istoria civilizației românești, progresul a venit, în România, mereu dinspre Vest. Nu ultimele decenii vor contrazice afirmația marelui critic. Niciodată în istorie România nu a fost atât de aproape de dezideratul occidental. În perioada imediat următoare, se va vedea dacă ne vom acorda nouă înșine șansa de a trăi în condiția cea mai favorabilă pe care istoria ne-a promis-o vreodată sau vom da cu piciorul acestei oportunități. //
Note:
1. 22 nr. 34 (1171) din 21 august 2012.
2. 22 nr. 35 (1172) din 28 august 2012
Comentarii 8
Ziggy - 09-10-2012
Observati cum s-au impartit rolurile : Ponta, in strainatate, afirma despre Baroso ca a judecat corect, in tara Antonescu afirma contrariul. Pe de alta parte, acasa Ponta, la randul sau vorbeste altfel ca "afara". Oameni seriosi, ce sa zic ? Chiar nu-si dau seama ca strainii sunt bine informati si le stiu jocul ? Sau e pentru romanii prosti ? Prosti dar nu chiar atat de multi cum cred ei !
Răspundeileana - 09-06-2012
Acestea sunt cuvintele esentiale, cerle rostite de autorul articolului : "Aceste reguli, È™i nu apartenenÈ›a formală cu inÂtenÈ›ia prost acunsă de-a triÈ™a, pot duce la o integrare autentică. Faptul că Uniunea cunoaÈ™te dificultăți, leÂgat, pe de o parte, de concurenÈ›a monÂdială, pe de alta, de excesiva ei birocraÈ›ie, nu este un motiv care să ne depărteze de ea. Am devenit, suntem europeni, la bine È™i la rău. Dacă vom fi È™i europeni resÂpectabili, vom avea o È™ansă să fim asÂcultaÈ›i." Cat priveste nelinistea ideologica a unui forumist, Chitu Constantin, cel care spune: "Romania, dle Vianu, n-are viitor in aceasta Uniune Vamala (UE)" - aceasta neliniste vine probabil din speranta lui ca am putea avea vreun viitor in Uniunea Vamala Euro-Asiatica (Rusia-Belarus- Kazahstan) care tocmai este in curs de extindere... Tocmai am avut recent un ministru de externe (Marga) ca milita pt o asemenea aderare !!!
Răspundefdan - 09-06-2012
"Eu nu sunt deloc incantat ca am asa de multe drepturi individuale impotriva natiunii mele. Nu doresc ca ceea ce castig ca individ sa pierd ca cetatean." Citind cele scrise deasupra, am impresia ca regreti comunismul. Acolo, in comunism, orice drept al individului era cenzurat in virtutea prioritatii care se acorda drepturilor statului.
RăspundeChitu Constantin - 09-05-2012
3.As prefera, sincer, sa am eu mai putine drepturi ca sa-i fie natiunii mai bine si sa nu-i stirbesc prestigiul dobandit in veacuri. Natiunea eu o vad ca pe o corabie in care indivizii petrec, se destrabaleaza, in desfranare, ca locuitorii din Sodoma si Gomora, si toata lumea uita ca daca corabia (natiunea) se scufunda, totul dispare inghitit de ape. Cine ne apara pe noi, ca romani, de agresiva si nemiloasa competitie tehnologica a Occidentului ? Nu natiunea ar trebui sa se ocupe de treaba asta ? Sau asta nu mai e treaba nimanui si facem cum ne taie capul pe fiecare ? Iata, din aproape in aproape, am ajuns si la economie. Economia de piata inseamna competitie, iar competitie inseamna doua componente majore: o competitie a pretului si o alta competitie a tehnologiei. Romania n-o are nici pe una nici pe alta. Romania este subminata sistematic, din punct de vedere economic, de tehnologia occidentala, pe de o parte, si cea a pretului (de chinezarii), pe de alta parte. Romania, dle Vianu, n-are viior in aceasta Uniune Vamala (UE), si Europa nu va deveni mai mult decat o uniune vamala din considerentele egoismului popoarelor. Romania e cantonata pe o linie moarta din punct de vedere economic si condamnata sa ramana un ghetto continental periferic. Sperantele sunt doar vagi amagiri. Romania, cea integrata in acest conglomerat fara entitate si identitate politica (Europa Vamala), moare incet in aceasta, se stinge ca o lumanare
RăspundeChitu Constantin - 09-05-2012
2. Drepturile individului inseamna presiunea pusa de individ asupra societatii, inseamna drepturi ale individului chiar impotriva drepturilor natiunilor. Dreptul individului ar echivala cu dreptul celulei unui organism la ... autononomie. Cand celula devine insa atutonoma in raport cu organsimul, cu matricea lui, atunci aceasta autonomie se numeste celula degenerate; adica cancer. Ai un drept, ca individ, si potrivnic natiunii, dar care drept ti-e garantat chiar de natiunea pe care tocmai o negi, afirmandu-ti-le pe cele individuale. Acest fel de a-ti nega valorile comune, nationale, calitate de animal politic, e similara cu cea sarpelui care-si mananca coada. Nu numai individul trebuie sa aiba drepturi, ci si natiunile si popoarele trebuie sa aiba drepturi. In chimia lui Lavoisier (ghilotinat de iacobini) nimic nu dispare, nimic nu se creeaza, ci totul se transforma. Asa e si aici. Sporul de drepturi individuale rezulta din deficitul de drepturi ale natiunilor. Tot ce castiga individul in drepturi, pierde natiunea tot in drepturi. Or, supralicitand drepturile individului, implicit negam dreptul natiunilor, convertim, teoretic si filosofic, dreptul natiunilor in drept al indivizilor. Cu cat individul are mai multe drepturi, cu tot atatea drepturi vor avea natiunile mai putine. Unde castiga individual ca drept, pierde natiunea tot ca drept. Ceea ce se face azi este negativul fascismului. In fascism statul era alfa si omega, pe cand aici, in societatile liberale, e invers, individul calca in picioare fara scrupule dreptul natiunilor. Destramarea natiunilor e un proces in continua ... dezvoltare. Intrebarea e urmatoarea: ce punem in locul lor daca Europa nu e nimic din punct de vedere politic ? Ne suntem noi, ca indivizi solitari, suficienti ? Daca natiunea am circumscris-o individului, asa cum am facut-o si cu Dumnezeu atunci cand am devenit antropocentrici, intrebarea e daca sintagma animal politic (Aristotel) mai ramane valabila si azi ? Ce suntem noi, azi, daca nici natiuni etnice nu mai suntem si nici federatie de popoare nu parem a avea in intentie sa devenim ? Nu stiu daca s-o iau, in acest comentariu, pe poteca argumentatiei si demonstratiei economice, sau s-o continui pe drumul infundat al zonei politicului european. Practic, din punct de vedere politic, noi (europenii), nu suntem nimic, nu existam. Suntem natiuni, un conglomerat de natiuni si popoare, dar, in plina expansiune a individualismului, natiunea este golita de continut. Ce mai reprezinta ideea de natiune in fata agresiunii si expansiunii individului si drepturilor lui ? Eu nu sunt deloc incantat ca am asa de multe drepturi individuale impotriva natiunii mele. Nu doresc ca ceea ce castig ca individ sa pierd ca cetatean.
RăspundeChitu Constantin - 09-05-2012
Ca sa dau coerenta acestui comentariu, adresat in special dlui Vianu, il voi relua in ... serial. Dat fiind ca e copiat de pe Word, voi renunta la ghilimelele de rigoare. Iata-l: 1. Dvs, dle Vianu, sunteti un om echilibrat, rezonabil, intelept si... convins; mai ales convins. Eu insa am o indoiala: indoiala sacaitoare daca la incrucisarea drumurilor istorice ale anilor ’90 am luat-o pe itinerariul care trebuia. Pana la urma tot trebuie sa credem in ceva. Faptul ca nu cred, e tot o credinta, nu ? Faptul ca ma indoiesc imi da garantia ca cuget, iar daca cuget e semn ca exist (Rene Descartes). Oamenii ca si popoarele, sau popoarele ca si oamenii sunt tarate de cel mai inspaimantator egoism. Pana si religia, credinta in general, sta tot pe egoismul omului; daramite raportul de putere si competitie dintre popoare. Ce-l face pe om sa fie smerit in fata lui Dumnezeu daca nu egoismul, dorinta lui de a se mantui, de-a intra in Empireul plin de lumini si stralucire pana la orbire al Pradisului imaginat de Dante Alighieri. Uitati-va, apropo de egoismul popoarelor, la amorul propriu al popoarelor, la orgoliile nationale, mai ales in competiile sportive, si va veti da seama ca asta e natura omului si nicio cultura, inclusiv cultura religioasa, nu poate schimba datele problemei, ale naturii instinctuale ale omului: egoismul. Pricipiile ce guverneaza azi Europa - o Europa suta la suta vamala, o negustorie continentala, constituita cu scopul de a distruge din fasa orice forma de protectionism vamal - sunt, din punct de vedere economic, principiile competitiei tehnologice. Mi se pare de prisos sa mai abordam subiectul principiilor politice, caci Europa de azi e, din punct de vedere politic, un zero barat. Nu exista practic o Europa politica, deci nu avem obiectul discutiei. O Europa politica ar sta pe un sentiment european comun, de exemplu. E nevoie ca oamenii, europenii, sa simta europeneste ca sa fim (sau sa ne numim) un corp politic veritabil. Pe mine, de exemplu, ideea asta, de UE (care e de fapt o falsa idée) ma lasa rece. Atat coeziunea sociala cat si cea federativa (ca substitut european la cel national) isi au regulile lor, ele nu apar din nimc, nu apar asa la voia intamplarii, iar eu nu vad nici pe una si nici pe cealalta (social si federativ) probabile pe batranul continent. In ceea ce priveste problemele drepturilor omului, pe care le justificati ca posibil liant european, aici nu numai ca nu va contrazic, dar zic chiar ca avem prea multe drepturi ale omului (numite mefistofelic ale omului, in loc sa le numim ale cetateanului, ceea ce-ar implica, ca cetatean, si obligatiile ce decurg din calitatea de cetatean, nu numai drepturile) si toate in detrimentul drepturilor natiunilor.
RăspundeChitu Constantin - 09-05-2012
Dvs, dle Vianu, sunteti un om echilibrat, rezonabil, intelept si... “convinsâ€; mai ales “convinsâ€. Eu insa am o indoiala: indoiala sacaitoare daca la incrucisarea drumurilor istorice ale anilor ’90 am luat-o pe itinerariul care trebuia. Pana la urma tot trebuie sa credem in ceva. Faptul ca “nu credâ€, e tot o credinta, nu ? Faptul ca ma indoiesc imi da garantia ca cuget, iar daca cuget e semn ca exist (Rene Descartes). Oamenii ca si popoarele, sau popoarele ca si oamenii sunt tarate de cel mai inspaimantator egoism. Pana si religia, credinta in general, sta tot pe egoismul omului; daramite raportul de putere si competitie dintre popoare. Ce-l face pe om sa fie smerit in fata lui Dumnezeu daca nu egoismul, dorinta lui de a se mantui, de-a intra in Empireul plin de lumini si stralucire pana la orbire al Pradisului imaginat de Dante Alighieri. Uitati-va, apropo de egoismul popoarelor, la amorul propriu al popoarelor, la orgoliile nationale, mai ales in competiile sportive, si va veti da seama ca asta e natura omului si nicio cultura, inclusiv cultura religioasa, nu poate schimba datele problemei, ale naturii instinctuale ale omului: egoismul. Pricipiile ce guverneaza azi Europa - o Europa suta la suta vamala, o negustorie continentala, constituita cu scopul de a distruge din fasa orice forma de protectionism vamal - sunt, din punct de vedere economic, principiile competitiei tehnologice. Mi se pare de prisos sa mai abordam subiectul principiilor politice, caci Europa de azi e, din punct de vedere politic, un zero barat. Nu exista practic o Europa politica, deci nu avem obiectul discutiei. O Europa politica ar sta pe un sentiment european comun, de exemplu. E nevoie ca oamenii, europenii, sa simta “europeneste†ca sa fim (sau sa ne numim) un corp politic veritabil. Pe mine, de exemplu, ideea asta, de UE (care e de fapt o falsa idée) ma lasa rece. Atat coeziunea sociala cat si cea federativa (ca substitut european la cel national) isi au regulile lor, ele nu apar din nimc, nu apar asa la voia intamplarii, iar eu nu vad nici pe una si nici pe cealalta (social si federativ) probabile pe “batranul†continent. In ceea ce priveste problemele “drepturilor omuluiâ€, pe care le justificati ca posibil “liant europeanâ€, aici nu numai ca nu va contrazic, dar zic chiar ca avem prea multe “drepturi ale omului†(numite mefistofelic ale omului, in loc sa le numim ale cetateanului, ceea ce-ar implica, ca cetatean, si obligatiile ce decurg din calitatea de cetatean, nu numai drepturile) si toate in detrimentul drepturilor natiunilor. Ideea asta a “drepturilor omului†e o idée falsa si toxica in acelasi timp. Eu consider drepturile omului, exprimat intr-un mod mai plastic, de care se face atat caz, un fel “cal troian†bagat in cetatea natiunilor. Drepturile individului inseamna presiunea pusa de individ asupra societatii, inseamna drepturi ale individului chiar impotriva dreturilor natiunilor. Dreptul individului ar ech
RăspundeGladiatorul - 09-05-2012
Vai, domnule doctor, cat adevar ati rostit. Dar cine sa-l inteleaga? Clasa politica a Romaniei contemporane cu exceptia unui presedinte solitar, a catorva consilieri si a unei minuscule parti a elitei (atata cata ne-a mai ramas)? Ca norodul oricum nu a inteles si nu va intelege nimic din toata aceasta zarva politica obscena. Avem cu adevarat norocul de a ne gasi in "echipa" Europei. Dar homo sovieticus vegheaza iar politicianul roman (delator, cum se cuvine) "rupe ritmul" atunci cand te astepti mai putin. Despre obraznicii oligarhi, cum bine i-ati caracterizat, nu au niciun gand sa schimbe lentoarea si stilul. Cu cele mai afectoase ganduri, Gladiatorul
Răspunde