Vladimir „Reunificatorul ținuturilor rusești”, un țar fără coroană și titlu

La drept vorbind, nu cred că Putin chiar își dorește titlul și coroana de țar. Saga lui Vladimir „Reunificatorul ținuturilor rusești” sau al „ținuturilor sovietice” nu s-a încheiat încă, din păcate!

Iurie Stamati 19.04.2022

De același autor

Putin invocă adesea istoria pentru a-și justifica deciziile politice. „Pentru a înțelege mai bine prezentul și a privi în viitor, trebuie să ne îndreptăm privirea spre istorie”, afirma acesta într-un articol intitulat „Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”, publicat anul trecut, pe site-ul prezidențial. Țarii ruși sunt eroii săi, este adevărat însă că nu toți. La începutul anilor 1990, când Leningradul redevenise Sankt Petersburg, în calitatea sa de viceprimar și șef al comitetului de relații externe, Putin se prezenta ca un admirator al lui Petru cel Mare (1672-1725), țar reformator asociat adesea cu orientarea prooccidentală a Rusiei, dar blamat de unii istorici pentru brutalitatea cu care a impus aceste reforme. Portretul marelui Imperator făcea parte din decorul biroului său din Smolnîi, unde se mutase de curând primăria Sankt Petersburgului.

Oare spiritul reformator și prooccidental de la sfârșitul epocii sovietice l-a atins cu vârful cozii și pe viitorul cap de țară? Sau totuși chipul celebrului înaintaș nu a făcut decât să ascundă pentru o vreme un Putin profund antiliberal și antidemocratic, așa cum sugerează unii analiști, printre care și un fost apropiat al acestuia, economistul Andrei Ilarionov?

La începutul anilor 2000, când Putin se instalase deja la Kremlin, chipul lui Petru cel Mare făcea parte încă din decorul noului său birou. În 2014 însă, imediat după anexarea Crimeei, în cotidianul francez Le Monde apărea un articol în care se încerca deslușirea meritelor țarului Nicolai I (1796-1855) și a motivului pentru care portretul acestuia se afla pe unul dintre pereții biroului lui Putin. Atunci, autorul articolului observase că acest țar se remarcase prin regimul său represiv, începându-și guvernarea prin înăbușirea faimoșilor decembriști. Autorul francez a remarcat și că Războiul Crimeei, declanșat în 1853 de Nicolai I, care se arăta convins că armata sa era cea mai puternică din lume, s-a dovedit a fi un mare dezastru pentru Imperiul Rus. Sigur că acum, după nereușitul Blitzkrieg al lui Putin în Ucraina, remarca jurnalistului francez se citește cu alți ochi.

 Un alt țar care se află printre idolii lui Putin este Alexandru al III-lea (1845-1894). În 2017, la dezvelirea monumentului acestuia în Crimeea, Putin spunea, printre multele cuvinte laudative, că Alexandru al III-lea a fost un pacifist. Este adevărat că, în cei treisprezece ani în fruntea țării, Rusia nu a participat direct la niciun război. Se pare însă că Putin nu îl elogia neapărat pentru acest fapt, ci pentru că vedea în el un adevărat „om de stat și patriot, un om cu caracter puternic, curajos”, care „a simțit mereu o profundă responsabilitate personală pentru destinul țării”. Alexandru al III-lea mai este cunoscut și pentru politica de rusificare a periferiei imperiului. Lui i se atribuie sintagma: „Rusia – pentru ruși și în limba rusă”. Oare la această atitudine a împăratului se gândea Putin atunci când spunea că epoca lui Alexandru al III-lea a fost una a „renașterii naționale”? Oare din această cauză i-a ridicat un monument tocmai în Crimeea, unde, în 2014, minoritatea tătară și-a manifestat deschis dezacordul față de anexarea rusească? Cert este însă că nici Alexandru al III-lea nu a strălucit prin politica sa liberală. Imediat ce a devenit țar, i-a înlăturat pe toți partizanii „liberalismului parșiv” (cuvintele îi aparțin), din perioada guvernării tatălui său, Alexandru al II-lea (1818-1881), cunoscut pentru reformele sale, printre care și abolirea iobăgiei. A văzut oare Putin în acest țar un inspirat model de conducător – reprezentant al „dictaturii naționale” – descris de Ivan Ilyin (1883-1954), unul dintre filosofii săi preferați?

Acum câteva săptămâni, pe 8 martie, de Ziua Internațională a Femeii, Putin a citat cuvintele atribuite împărătesei Ecaterina a II-a (1729-1796): „Îmi voi apăra patria cu cuvântul, cu condeiul și cu sabia, atâta vreme cât voi fi în viață”. Statuia Ecaterinei a II-a este instalată și ea la Kremlin. La prima vedere, citarea acestei împărătese și prezența imaginii sale sculptate în palatul Kremlinului pot părea stranii. Or, tocmai în timpul domniei ei, în Rusia a luat naștere ceea ce se numește „societatea civilă”. Ea va permite cunoscutului scriitor și jurnalist Nikolai Novikov (1744-1818), reprezentant de vază al Iluminismului rusesc, să polemizeze cu ea în paginile ziarului „Truteni” (Bondarul), pe marginea diverselor probleme cu care se confrunta societatea rusească de atunci. Ce-i drept, nervii țarinei nu au rezistat prea mult și jurnalistul a făcut până la urmă patru ani de închisoare. Dacă protectoarea sa de altădată nu și-ar fi dat obștescul sfârșit, acesta ar mai fi stat închis încă unsprezece ani. Cu toate acestea, Ecaterina a II-a, o bună cunoscătoare a lui Montesquieu și Voltaire, rămâne în istoria Rusiei ca un „despot luminat” care și-a propus, printre altele, transformarea Imperiului într-un stat de drept, de unde prodigioasa sa activitate legislativă.

Prezența ei în discursul lui Putin nu este însă deloc întâmplătoare și, cu siguranță, nu este un simplu tribut adus Zilei Internaționale a Femeii. Ecaterina a II-a are o încărcătură simbolică aparte. Tocmai în timpul ei, Rusia a anexat pentru prima dată Crimeea (1783), dar și alte teritorii care astăzi aparțin, în toată legalitatea (!), Ucrainei și care sunt revendicate de Putin pentru al său „Ruskii Mir”. În 1793, imediat după anexarea Ucrainei de pe malul drept al Niprului, Ecaterina a II-a și-a comandat un medalion cu inscripția: „Am recuperat ceea ce fusese luat”. Astfel au fost puse bazele ideii folosite astăzi de Putin, conform căreia anexarea teritoriilor viitoarei Ucraine de către Rusia a făcut parte dintr-un proces de „reunificare” a vechilor ținuturi rusești și a „revenirii acasă” a unei mari părți a națiunii rusești. Interesant este de remarcat că și în secolul al XVIII-lea, ca în 2014 și ca acum, puțini dintre supușii împărăției și-au manifestat dezacordul față de ceea ce a fost o flagrantă încălcare a unor acorduri internaționale. Printre aceștia se numără și cneazul Mihail Șcerbatov (1733-1790), istoric și om de stat care, după anexare, a afirmat deschis: „Noi am furat Crimeea”. Nu cred că este de prisos să amintim că tot în timpul domniei Ecaterinei a II-a s-au consumat cele trei „împărțiri ale Poloniei”, una dintre cele mai dezagreabile „partenere externe” ale lui Putin.

0

Probabil că Putin se vede un vrednic urmaș al acestor țari. În 2016, Vladimir Jirinovski (1946-2022), fostul lider al partidului de extremă dreapta (Partidul Liberal Democrat din Rusia), simpatizant declarat al lui Putin, cunoscut pentru violența sa fizică și verbală, dar și pentru bufoneriile sale, după ce a primit din mâinile președintelui său „Ordinul de merit pentru Patrie” a recitat „Doamne, apără-l pe țar!”, imnul Rusiei țariste. Deci Putin – un nou țar, un nou împărat fără coroană și titlu!? Ei bine, nu ar fi pentru prima dată. Marele cneaz al Moscovei Ivan al III-lea (1462-1505), bunicul celebrului Ivan cel Groaznic (1530-1584), era numit așa fără a avea nici titlu, nici coroană imperială. Deci se poate!

Aproape toți țarii ruși au supranume: „cel Groaznic”, „cel Mare”, „Eliberato­rul”, „Pacifistul”, „cel Sângeros” etc. Care ar fi supranumele lui Putin? Potrivit lui Alexei Venediktov, fostul redactor-șef al radioului Ecoul Moscovei, cunoscut pentru atitudinea sa critică față de Putin (pe 1 martie 2022, postul său de radio a fost închis), președintele rus și-ar dori probabil să fie poreclit „Reunificatorul ținuturilor rusești”. Vladimir „Reunifi­catorul ținuturilor rusești” sau poate al „ținuturilor sovietice”?! Aici părerile analiștilor sunt împărțite.

În 2008, Venediktov participa la o întâlnire a redactorilor-șefi ai principalelor mass-media rusești, organizată de Putin, care la acea vreme era prim-ministru, președintele-marionetă fiind Dmitri Medvedev. La această întâlnire, Putin l-a întrebat pe Venediktov, care, înainte de a fi jurnalist, a predat istoria într-o școală din Moscova: „Ascultă, ca fost profesor de istorie, ce crezi că se va scrie în manualele de istorie despre cele două mandate ale mele?”. După o sticlă și jumătate de vin alb, pe căldura de la Soci, o vestită stațiune balneară și de agrement situată pe coasta de nord-est a Mării Negre, Venediktov, căruia i se dezlegase limba, a răspuns ceva de genul: „Nu mare lucru...”. Putin a rămas vizibil mirat. În 2015, la un an după anexarea Crimeei, intersectându-se pe un culoar din Moscova, Putin l-a întrebat: „Ei, și ce vor scrie acum în manualele de istorie?”.

La drept vorbind, nu cred că Putin chiar își dorește titlul și coroana de țar. Gândul meu, vorbind despre această posibilitate, este să ridiculizez un autocrat întârziat, un monstru politic, care a declanșat un război sângeros. După cum spun însă mulți analiști, lui Putin îi place să surprindă. El ne-a surprins pe 24 februarie! Deci, cine știe? Saga lui Vladimir „Reunificatorul ținuturilor rusești” sau al „ținuturilor sovietice” nu s-a încheiat încă, din păcate! //

0

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22