Raportul MCV și strada

Cel mai recent raport publicat de Comisia Eu­ropeană în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare găsește România în stradă pro­tes­tând împotriva intenției declarate a gu­ver­nu­lui PSD-ALDE de a promova o amplă grațiere la pachet cu modificări importante aduse Codului Penal și Codului de Procedură Penală. De-a lun­gul anilor, Comisia Europeană a insistat pe importanța ca­racterului ireversibil al re­for­melor din România atât în ce­ea ce privește sistemul ju­di­ciar, cât și în ceea ce privește lupta împotriva corupției.

În trecutul recent s-a observat că, de fapt, aceste schimbări sunt extrem de fragile și că se încearcă în mod constant revenirea la si­tuația anterioară lui 2005. Vara lui 2012 și „Mar­țea neagră“ sunt doar două dintre mo­mentele critice în care fragilitatea reformelor a fost evidentă. Atunci, o combinație între re­zistența câtorva instituții interne cheie și ar­ticularea clară a unui mesaj pro-reformă din partea partenerilor externi a blocat punerea în practică până la capăt a respectivelor ac­țiuni. În ultimul raport există o referire la aces­te momente: „Perspectiva a 10 de ani de evoluții în cadrul MCV arată că, în pofida unor perioade în care reforma a pierdut din vi­teză și a fost pusă sub semnul întrebării, Ro­mânia a înregistrat progrese majore în di­recția îndeplinirii obiectivelor de referință cu­prinse în MCV.“

Aceste întâmplări au ali­men­tat pe bună dreptate scep­ti­cismul Comisiei Europene fa­ță de seriozitatea autorităților române în promovarea re­for­melor profunde în domeniul sensibil al justiției – așa se ex­plică faptul că, în ciuda pro­gresului constatat în ultimii 10 ani, raportul MCV nu re­co­mandă încetarea moni­to­ri­ză­rii, ci continuarea acesteia (în pofida de­cla­rațiilor optimiste ale ministrului Iordache de la începutul lunii ianuarie). De altfel, con­ti­nua­rea Mecanismului a fost anunțată la jumă­ta­tea lunii ianuarie de către secretarul general ad­junct al Comisiei Europene, aflat în vizită în România. După acest anunț, ca și cum nu ar mai fi fost nimic de pierdut, au apărut în spa­țiul public celebrele proiecte de ordonanțe de urgență pregătite în secret. România a re­ac­ționat prin cele mai mari proteste organizate după Revoluție. Și Comisia Europeană a reușit să includă o referire la potențialele schimbări majore de legislație, atenționând cu privire la posibilitatea reevaluării progreselor realizate, da­că derapajele se confirmă. Este primul ra­port care discută despre posibilitatea ridicării MCV – Comisia Europeană formulând re­co­man­dări clare care trebuie implementate de autoritățile române și insistând pe nevoia exis­tenței unor mecanisme interne care să asigure sustenabilitatea reformelor după ce su­pravegherea externă se va fi încheiat:

„... prezentul raport poate identifica un nu­măr foarte restrâns de recomandări-cheie pen­tru a se ajunge la închiderea provizorie a obiectivelor de referință individuale și, ul­te­ri­or, a procesului MCV. Multe dintre acestea se concentrează asupra responsabilității și a res­ponsabilizării impuse de autoritățile române și a garanțiilor interne necesare pentru a asi­gura caracterul ireversibil al rezultatelor. Acest caracter va fi susținut, de asemenea, prin continuarea dezvoltării mecanismelor de ra­portare și a mecanismelor de asigurare a res­ponsabilizării după încheierea MCV. Co­mi­sia consideră că obiectivele CMV pot fi în­de­pli­nite prin monitorizarea recomandărilor for­mu­late în prezentul raport. Viteza procesului va depinde de cât de repede va fi capabilă Ro­mânia să le îndeplinească în mod ireversibil și să evite evoluțiile negative care pun sub semnul întrebării progresele realizate“.

Paradoxal sau nu, protestele din aceste zile par a demonstra că există un embrion al unui me­canism intern de control. Depinde acum de majoritatea PSD-ALDE calibrarea acțiunii po­litice, ținând cont și de opiniile exprimate de cei care au ieșit în stradă – de notat că ni­meni nu a cerut căderea guvernului, ci doar aban­donarea celor două OUG-uri. Nu e ne­ga­tă nici situația precară a penitenciarelor ro­mâ­nești – se cere ca aceste probleme să fie dis­cutate cu profesionalism, având în față date statistice și studii pe care să se fundamenteze decizia de politică publică. Se mai cere și ones­titate în acest demers – mai exact, for­mu­larea unor acte normative care să rezolve problema reală, nu situația particulară a unor condamnați afiliați partidelor politice aflate la gu­vernare. De fapt, acest dialog între ma­jo­ri­ta­tea politică aflată la guvernare și societatea civilă, mai mult sau mai puțin organizată, es­te exact acel mecanism intern care ar putea înlocui mecanismul extern de monitorizare.

Înțelept pentru guvernul de la București ar fi acum să încerce să implementeze cât mai mul­te dintre recomandările formulate în ra­port în următoarele luni pentru a putea discu­ta de o ridicare a MCV anul viitor. România se pregătește pentru președinția UE și ar fi fără pre­cedent ca o țară aflată sub monitorizare să ocupe această poziție. Din păcate, pre­siu­nea exercitată asupra guvernului din partea leadership-ului politic al partidelor aflate la gu­vernare riscă să anuleze orice abordare ra­țio­nală a acestei chestiuni. De altfel, domnul Tă­riceanu cerea guvernului să înceteze a mai colabora cu autoritățile de la Bruxelles în ca­drul MCV. Vom vedea în următoarele zile da­că în chestiunea celor două OUG-uri va prima interesul public sau cel al celor câțiva lideri po­litici cu probleme penale.