USL a pus gând rău separaţiei puterilor în stat

Laura Stefan 27.11.2012

De același autor

E de negândit într-un stat de drept ca Senatul să voteze împotriva aplicării unei hotărâri definitive și irevocabile a instanței supreme.

Atitudinea sfidătoare a Senatului de a nu pune în aplicare decizia ÎCCJ în cazul Dia­conu l-a obligat pe președintele CSM să își utilizeze competențele constituționale și să sesizeze CCR cu privire la existența unui conflict cons­tituțional între puterea ju­diciară și Senat. Mandatul senatorului Diaconu tre­bu­ia să ia sfârșit pentru că jus­tiția a confirmat analiza ANI, care acuza o stare de in­com­patibilitate. Încetarea mandatului de senator de­curge dintr-o lege adop­ta­tă de Parlamentul Ro­mâ­ni­ei în anul 2010, adică în actuala legislatură.

Pe 21 noiembrie, CCR (în unanimitate) a decis că există într-adevăr un conflict cons­tituțional între puterile statului și l-a soluționat în favoarea justiției. Imediat au apărut declarațiile politicienilor – domnul Nicolăescu de la USL ne-a explicat că, toc­mai pentru a evita situațiile în care CCR constată că parlamentul s-a comportat ne­constituțional, Constituția va fi revizuită, astfel încât deciziile CCR să poată fi anu­late dacă două treimi din membrii par­la­mentului sunt de acord. O astfel de pre­vedere constituțională a mai existat în Ro­mânia până în 2003 și a condus practic la subordonarea CCR față de parlament și la nenumărate critici pe plan internațional. Ideea nu este nouă – ea a fost susținută și de domnul Frunda de la UDMR. Pre­șe­dintele CCR, Augustin Zegrean, i-a invitat pe jurnaliști să îl întrebe pe domnul Frun­da dacă natura constituțională a unei legi depinde de numărul de parlamentari care o votează sau de prevederile conținute în lege. O întrebare retorică, desigur, dar o în­trebare menită să împrăștie fumul con­fuziei cu care politicienii încearcă să în­con­joare orice subiect care nu le convine.

Un alt argument invocat de apărătorii dom­nului Diaconu este că aces­ta primise acordul Se­na­tu­lui pentru a desfășura ac­ti­vitățile care l-au dus în starea de incompatibilitate. Omit acești apărători să ne spună că Senatul nu are com­petența legală de a da astfel de permisiuni și că singura instituție care are atribuții în materie de con­flicte de interese și incom­patibilități este ANI. Am fost chiar criticați în rapoartele de țară pentru implicarea frec­ventă a parlamentului în aceste ches­tiuni în afara competențelor sale legale. Cu alte cuvinte, Comisia Europeană in­sis­tă pe ideea separației puterilor în stat – par­lamentul adoptă legi, administrația le aplică, justiția verifică dacă legile au fost aplicate corect. Ceea ce nu înţelege par­la­mentul este că nu poate fi actor în toate cele trei etape și că supremația pe care o are în ceea ce privește adoptarea legilor nu se extinde și asupra administrației și a justiției.

Amenințarea cu schimbarea Constituției este mai degrabă o încercare de intimidare a judecătorilor CCR decât o variantă de lucru serioasă. În primul rând, pentru că, la orice schimbare constituțională, CCR es­te chemată să verifice dacă limitele revi­zuirii Constituției au fost respectate – iar una dintre aceste limite este independența justiției. Dacă CCR invalidează anumite modificări, atunci acestea nu mai pot face obiectul revizuirii. Apoi, este nevoie de un referendum național care să confirme că voința populară este semnificativ în fa­voarea schimbărilor propuse. Am văzut în vară cam cât de greu este de obținut cvo­rumul pentru validarea referendumului și cam cât de departe pot merge partidele po­litice pentru a-l obține. Și cum, chiar în aceste condiții de mobilizare maximă, cvorumul nu este atins. Nota de plată este acum decontată de către cei trimiși în judecată pentru fraude în procesul de vo­tare la referendum și de cele peste 100 de persoane puse sub acuzare în legătură cu fapte similare.

Decizia CCR este foarte importantă și im­plicațiile sale merg dincolo de cazul Dia­conu. Sfidarea justiției de către parlament trebuie să înceteze. E de negândit într-un stat de drept ca Senatul să voteze îm­po­triva aplicării unei hotărâri definitive și ire­vocabile dată de instanța supremă a respectivei țări. Dacă s-ar fi permis o atare decizie în acest caz, n-ar mai fi fost decât un pas până la voturi în parlament împotriva aplicării unor hotărâri definitive în materie penală prin care sunt con­damnați parlamentari. Comisia Euro­pea­nă ne cere să ne curățam instituțiile de oamenii problemă. Drept răspuns, guver­nul menține în funcție miniștri incom­pa­tibili sau în conflict de interese, iar oa­meni condamnați la pedepse penale cu sus­pendare continuă să facă parte din parlament. Instituția demisiei nu este încă folosită în România.

Și pentru că tot vorbeam despre demisie, se cuvine să ne aplecăm cu interes și asu­pra celui de-al doilea eveniment impor­tant al săptămânii care s-a încheiat – de­zastruoasele interviuri susținute de către cei doi procurori propuși de către mi­nis­trul Pivniceru pentru funcțiile de procuror general și procuror-şef al DNA. După prestația deplorabilă a celor doi, nu putem decât să concluzionăm că cei care au cri­ti­cat procedura de selecție folosită de doam­na Pivniceru au avut dreptate. Dacă ar fi existat transparență, e greu de crezut că cei doi ar fi fost selectați. Din fericire, in­terviul la CSM a fost, ca întotdeauna, pu­blic (din 2005 încoace interviurile la CSM sunt publice) și asta a permis ca o întreagă țară să vadă pe cine propune ministrul pen­tru cele mai înalte funcții în Parchet. Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi în­tâmplat dacă, în 2005, ministrul Macovei ar fi făcut asemenea propuneri – probabil că s-ar fi activat imediat clauza de sal­v­gardare... Ca și cum ar trăi într-un uni­vers paralel, ministrul Pivniceru se declară mulțumită de prestația celor doi (de fapt, a şi fost singura care a votat „pentru“). Nici vorbă despre o demisie, care, într-o țară normală, ar fi singura soluție de ieșire din această situație penibilă. Mai mult, premierul Ponta se declară nemulțumit de duritatea interviului și de gradul de di­ficultate a întrebărilor. E absolut incredibil – acești doi oameni trebuie să ducă lupte mult mai grele decât un simplu interviu, iar dacă nici la acesta nu fac față, atunci chiar nu cred că ar trebui să ne încurcăm reciproc. Singurul cu picioarele pe pământ este domnul senator Greblă, care susține că procedura trebuie luată de la început pentru că e limpede că oamenii buni din sistem nu s-au înscris în concurs. Sunt, iarăși, de acord cu domnul Greblă: avem nevoie de o nouă procedură de selecție, dar ea nu mai poate fi condusă de același ministru. Doamna Pivniceru ne-a arătat exact cât poate. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22