Economia, sub presiunea populismului PSD

Executivul de la Bucureşti continuă să ră­mână captiv în ghearele intereselor po­li­ti­ce, manifestând un apetit naiv pentru sfi­darea logicii economice. Singurul semnal de raţiune a venit de la mi­nistrul Finanţelor, care a promis că va ţine în frâu deficitul bugetar chiar dacă va trebui să sacrifice unele cheltuieli. Acest semnal a fost esenţial pentru cal­ma­rea pieţelor financiare, ca­re au redus presiunea asu­pra leului, dar a fost in­ter­pretat în interiorul arcului politic aflat la putere ca o dezertare de la pro­gram și penalizat rapid de Liviu Drag­nea. Acest program poate fi însă o sursă de necazuri viitoare şi intră deja în con­tradicţie cu realitatea economiei ro­mâ­neşti.

Ministresa Muncii, atât de vocală în ul­tima perioadă, a deschis cutia Pandorei şi va trebui să armonizeze interesele politice și promisiunile adresate unor bresle cu cererile şi nervozitatea altora. Creşterile salariale promise nu depăşesc capacitatea bugetului de a le onora, deoarece oricând pot fi tăiate alte cheltuieli, însă ridică po­va­ra facturii de salarii a administraţiei statului mult peste limita de echilibru a unei economii sănătoase. Creşterile punc­te­lor de pensie sunt necesare pentru su­pra­vieţuirea cât de cât decentă a celor 5,4 mi­lioane de pensionari, însă ritmul prea ra­pid al acestui exerciţiu este riscant. Pen­siile au crescut începând cu 5 ianuarie cu 5,3%, iar în iulie este programat saltul emo­ţional, la 1.000 de lei punctul, echi­va­lent cu o majorare de 9%. Acest execiţiu de majorare prea rapidă a pensiilor riscă să adâncească deficitul bugetului asi­gu­ră­rilor sociale, care anul tre­cut depăşea 20 de miliarde de lei, cam 2,6% din PIB. O guvernare inteligentă ar trebui să gândească mai în­tâi modelul economic de li­mitare a deficitului existent al contului asigurărilor so­ciale şi apoi să decidă când şi cu cât poate majora pen­siile. Riscurile sunt extrem de mari, deoarece, în cazul unei crize eco­no­mice, măsurile de corecţie pot afecta ve­niturile pensionarilor. Dar mai există un risc, şi anume îngheţarea contribuţiilor so­ciale la unul dintre cele mai mari şi mai apăsătoare nivele din Uniunea Europeană. Potrivit unui studiu elaborat de Molinari Institute, preluat de ING Bank, o firmă ro­mânească plăteşte statului 76 de euro pen­tru fiecare sută pe care o primeşte an­ga­ja­tul. Efectul menţinerii acestei poveri a fis­calităţii pe muncă la un nivel exagerat de mare este în sine o constrângere pentru economie şi poate crea şomaj.

Dar ministrului Muncii nu-i pasă nici de sub­tilităţi economice şi nici de aver­tis­mentele FMI legate de pericolul dezechi­li­brelor. „PSD şi ALDE au câştigat alegerile în România, şi nu FMI“, a replicat Olguța Va­silescu. Desigur, FMI nu a câştigat ale­ge­rile în România, după cum nu le-a câş­ti­gat nici în Venezuela sau în Argentina, do­uă ţări în care s-au mai auzit replici de acest tip, dar unde populaţia plăteşte scump astăzi nebunia populistă.

În alt registru, Cabinetul Grindeanu tră­ieşte emoţia descoperirii realităţii eco­no­mi­ce, care bate filmul optimist proiectat de Institutul de Prognoză, în care eco­no­mia creştea duduind, cu 5,2%, iar ve­ni­turile statului ar fi depăşit 31% din PIB. Prima lună a anului a confirmat prudenţa analiştilor economici: veniturile statului scad, ceea ce era previzibil, deoarece a scă­zut şi nivelul taxelor care alimentează vis­tieria statului. În aceste condiţii, în care toată lumea se aşteaptă la tăieri de chel­tuieli, politicienii insistă să creeze con­di­ţiile optime pentru risipă. Liderul PSD anunţă, în avanpremieră, o nouă lege a achiziţiilor strategice, al cărei scop pare a fi tot simplificarea accesului la banul pu­blic. Desigur, procedurile greoaie pot disi­mu­la tocmai corupţia, însă încrâncenarea politicienilor de a uşura alocarea şi con­su­marea banilor statului este bizară. Deo­camdată, Executivul bate pasul pe loc, iar strategiile propuse în campania electorală sunt riscante pentru economie, pentru moneda naţională şi, în final, pentru bu­năstarea oamenilor.

Guvernului îi lipseşte percepţia realităţii interne şi externe. Ceea ce se întâmplă în America ne poate afecta direct, deoarece banii fug dinspre economiile emergente către ţara dolarului, ceea ce va pune leul sub presiune şi va mări costurile la care se împrumută statul. Nimeni din guvern nu-şi pune problema că deficitul bugetar s-ar putea mări doar din cauza creşterii cos­tu­rilor serviciului datoriei publice. Miercuri ia startul Brexit-ul. În Palatul Victoria ni­meni nu are un scenariu al efectelor po­tenţiale pe care Brexit-ul le va avea asu­pra eco­no­miei româneşti. Investiţiile bri­ta­nice sunt consistente, însă nu avem vreo strategie de a le menţine în noile condiţii ale pieţei, dimpotrivă, liderii coaliţiei arun­că săgeţi veninoase către multi­na­ţionale.

Moneda naţională pare a fi deocamdată imu­nă în faţa volatilităţii crescute din pie­ţele internaţionale, însă politicile necon­vingătoare ale Executivului de la Bucureşti au un potenţial negativ pentru leu. Reu­niu­nea de luni a guvernului în prezenţa reprezentanţilor Comisiei de Prognoză poate fi chiar rezultatul dezmeticirii: în de­finitiv, aproape de finalul primului tri­mestru rezultatele preliminare sunt mult sub aşteptările induse de programul de guvernare şi ştampilate de Institutul de Prognoză. Probabil că economia rezistă în faţa seducţiei programului de guvernare, iar măsurile de corecţie vor fi amânate pâ­nă când politicienii vor descoperi vino­vaţii de serviciu.