De același autor
Am petrecut recent cinci saptamani binecuvantate la Bucuresti, intr-o gradina in Pipera-sat, comuna Voluntari, cu vedere la Gradina Zoologica si Piata Romana, timp in care m-am putut desfata din plin de suprarealismul Romaniei de azi, ceva ce imi lipseste mult in America, mult prea stabila si de aceea plicticoasa in predictibilul sau. Au fost saptamani de discutii despre istoria comunismului si a Pietei Universitatii, a crizei (rezolvate a) ostaticilor, a castigarii campionatului de fotbal de catre Steaua, cu galeria sa atat de formidabila ca forta, cat si impredictibila si rasista ca nuante de continut, a targului de carte cu uzualele sale lansari de carti si pe alocuri de scandaluri, a oierilor si boierilor si, nu in ultimul rand, a vacilor - da, a vacilor de multe feluri. Intai a aparut in peisaj “vaca si inorogul“, o schita cu nuante aparent medievale, daca nu ar fi racnit de un misoginism cu o clara tenta moderna. In acest prim act, “vaca“ functiona ca metafora a nefericitei prezente a unei anumite femei pe scena politica, o femeie ale carei proprietati fizice accentuate, cat si prezumtiva lipsa de utilaj in privinta materiei cenusii sugerau o paralela cu acest animal pe cat de inocent, pe atat de prost.
In al doilea act, “vaca“ a fost generalizata intru vaci, care acum se pare ca deveneau simbolul in genere al femeilor in viata politica romaneasca. Sau, cel putin, al unui tip de femei - desi criteriile de aderare la specia “vaca“ erau atat de vag definite, incat orice femeie cu prezenta si mai ales functie publica putea usor fi incorporata inocentelor, stupide patrupede.
In al treilea act, cu totul imprevizibil, au inceput sa apara prin Bucuresti niste vaci din ghips. Acest moment de schimbare brusca din registrul mioritico-balcanic in cel postmodern global mi-a produs, curios, si nostalgie, si m-a facut sa ma amuz copios de absurditatea unui astfel de happening estetic in contextul local. Mai intai mi-am adus aminte brusc de evenimentul similar intamplat acum, cred, opt sau noua ani, cand, intr-o vara torida, aproape peste noapte, Chicago s-a umplut de vaci de ghips. In spatiul ultraaglomerat al strazilor din zona centrului, unde suvoaie de turisti se intersecteaza cu localnicii vesnic enervati de prezenta strainilor in orasul lor, aceste vaci creau si mici momente de bulversare a traficului - pe unde sa treci, daca trotuarul e pe jumatate blocat de o vaca imensa, si nici sa injuri nu poti, ca vaca respectiva este impodobita cu steagul Americii -, dar si momente de destindere. Lumea, altfel grabita, se oprea pentru o secunda sa vada o vaca Matisse - amuzata, poate interesata, cu un gand plutind prin minte: cu ce seamana vaca asta, in afara de o vaca, parca am mai vazut stilul asta undeva? Aceste vaci apareau, dispareau, erau mutate, multiplicate si mereu transformate, ca un imens si fluid sevalet al unui artist nevazut, prin care orasul si mai ales orasenii se regaseau si se bucurau altfel de cum erau obisnuiti de spatiul in care traiau.
Premisa succesului acesta era una simpla: ca simbol, intr-un loc ca Chicago, vaca are multe valente, dar nici una negativa. Pe de o parte, Chicago este capitala mondiala a comertului cu vite, iar pentru multi care lucreaza in zona centrala aceste animale sunt poate abstracte, dar ele reprezinta sursa venitului lor. Pe de alta parte, pana nu demult, Chicago era intr-adevar si un centru mare de productie a carnii, unde in fiecare zi erau aduse mii de vite la macelarit. Deci, pentru unii chiar si vaca in carne si oase reprezinta o realitate, una destul de prozaica, dar in acelasi timp tot legata de o forma legitima de a-ti castiga existenta. La modul cel mai general, vaca (si nu oaia, cum un specialist roman de seama in cultura americana tinde sa creada despre Midwest) este un animal pe care multi americani inca il mai vad in Midwest peste tot ca prezenta nu atat numeroasa, pe cat placut reminiscenta de perioada cand cowboy-i (va sa zica vacarii), figuri romantice atat acolo, cat si in Romania, mai controlau inca spatiile vaste ale preeriilor americane. In toate aceste registre, vaca are o aura perfect pozitiva, legata mai degraba de un tip de a-ti castiga existenta onest, autonom, poate chiar aventuros. Americanilor (celor care nu traiesc in sudul Texasului, mai ales) vaca nu le pute a balega si in nici un caz a prostie sau a metafora a femeii.
Dar Romania nu este America. Iar Bucurestiul, pe cat este el de cosmopolit si european, se afla inca in inima unei tari unde vaca are cu totul alte valente. Vacarii Romaniei sunt niste oameni in genere saraci (sau cel putin asta este inca imaginea vacarului), murdari, care traiesc in conditii insalubre la tara. Iar vrand, nevrand, rapsozii de azi, desi postmoderni si globalizati cum sunt, tot mai stau pe ultima reduta a simbolismului la cel mai jos numitor comun - unde vaca este mai degraba simbol (intotdeauna la feminin) al prostiei, al lipsei de gratie si fizica, si ca personalitate, si al unui tip de nesimtire fata de problemele inalte ale obstii. Deci ce sanse au vacile acestea de ghips sa produca un alt reflex si o alta asociere decat cele negative mentionate mai sus?
“Beauty is in the eye of the beholder“, se spune pe engleza. Care va sa zica, e frumos ceea ce imi place. Si viceversa. Si uratenia, prostia, nesimtirea sunt tot atribute pe care le asociem cu un simbol din obisnuinta sau lipsa de reflexivitate. Ceea ce mi-au provocat aceste vaci de ghips in plin Bucuresti, si poate ca vor provoca si altora, este sa constientizez si mai tare, pe de o parte, semnificatiile acestea traditionale ale vacii in context romanesc, mai ales in privinta imaginii femeilor din Romania, dar si sa imi pun intrebari in legatura cu alte posibile semnificatii: vaca, ca si femeia romana, are intr-adevar o utilitate multipla - da lapte, adica hraneste pe cei din jur din corpul sau, in timp ce se mentine pe ea insasi; da feti, adica multiplica specia si ii imbogateste astfel pe cei din jur; si, in ultima instanta, este ea insasi hrana, atunci cand i se seaca celelalte forme de a fi utila. Gandind astfel, se poate spune ca, intr-adevar, vaca (si numai vaca; boul, cat si taurul sunt mai putin utili - amandoua animale nu stiu decat sa faca un singur lucru bine) este un animal cu o viata remarcabil de bogata, de generoasa fata de altii. Deci, de ce nu ar putea fi considerat acest animal unul nobil? Iata aspecte cu totul neexplorate in simbologia vacii la romani. Poate ca aceste vaci objet d’art sunt mijlocul ideal de a le explora. In cel mai rau caz, se vor gasi alte animale de gen feminin care sa-i satisfaca pe misogini. In cel mai bun caz, poate barbatii romani vor incepe sa gandeasca mai pozitiv despre soatele lor. Daca artistii acestor vacute sunt cu adevarat interesati in a schimba felul de percepere a spatiului in care se afla aceste obiecte de arta, de ce nu le-ar invita pe toate femeile - cucoane, doamne, tovarase, fetite, tipe, fa, muieri s.a.m.d. - sa-si puna chipul pe una dintre ele? Iata o provocare pentru voi, toate femeile: chipurile voastre, asa cum sunteti in fiecare zi - tinere, batrane, fardate, obosite, fericite, triste, lucrand, relaxandu-va - acoperind fiecare centimetru al unei astfel de vaci, pentru ca sa vada tot targul ceea ce inseamna “vaca romaneasca“. Ca inorogi avem deja.
P.S. Adaugati, va rog, si chipul meu din fotografia de fata la acel portret al femeii romane. La vache c’est moi!
