De același autor
Semidoctismul și competența mascate de diplome nemeritate, inflația de doctori, plagiatele de licențe, de doctorate, de cărți, colecțiile de diplome inutile și nemeritate, CV-urile decorate cu informații mincinoase, falsele opere științifice scrise în pușcării, cu girul unor reprezentanți ai mediului academic, sunt indubitabile dovezi de crasă impostură academică. Ajunsă atât de extinsă în societate, încât avem senzația că ne sufocă.
Din 2012, de când în atenția publică a fost adus primul caz de plagiat al unei teze de doctorat, plagiat comis de un om de la vârful statului – e vorba despre fostul premier Victor Ponta, doctor în drept, girat de fostul premier și mentor politic al său, Adrian Năstase –, în presă au apărut constant probe indubitabile referitoare la zeci și zeci de doctori care și-au obținut titlul academic prin fraudă. Indivizi pe care îi găsim în diverse funcții ale statului, în instituții-cheie, chiar în universități, toți în poziții bine remunerate, parțial datorită exact doctoratelor plagiate. Mulți dintre ei sunt produsul acelorași instituții universitare unde impostura, s-a dovedit, nu a fost doar tolerată, ci susținută și mușamalizată de la vârf.
Doctorilor impostori li s-a adăugat o altă categorie intrată în atenția publică, anume a celor care scriu cărți plagiind sau autoplagiindu-se. O fac pentru a trece fraudulos prin concursuri pentru grade universitare ori pentru abilitări, sau doar pentru a-și decora CV-urile care le deschid uși.
Au ieșit la iveală apoi politicieni semidocți, agramați – unii puși de partide pe liste și votați de electorat să-i reprezinte în parlamentul național și în cel european, alții propulsați tot de partide prin ministere și chiar în guvern. Când îi auzi vorbind, te revolți în fața modului în care stâlcesc limba română și ți-e jenă că te reprezintă.
Apoi, au fost aduși în lumina reflectoarelor politicieni, înalți funcționari publici, șefi de instituții care, potrivit CV-urilor lor, sunt multicalificați: în informații și securitate națională, în politică externă și diplomație, după ce au trecut – majoritatea, în mod inexplicabil – prin universitățile și colegiile SRI, MApN și MAI. Devenise, la un moment dat, cutumă ca orice „Mitică Cias”, absolvent de Construcții, Petrol și Gaze sau Horticultură, care visa la o carieră politică în liga mare să obțină diplome de la aceste pepiniere academice. Orice om cu rațiunea nealterată se întreabă cum au fost admiși, cum au obținut aceste diplome și câți „mărgăriți” de calibru intelectual (sub)mediocru au trecut prin școlile acestor instituții de politică externă, de siguranță și ordine publică, de apărare și de securitate ale României.
La concurență, în arena impostorilor intră și cei care au absolvit, concomitent sau într-un timp foarte scurt, câteva facultăți, masterate, doctorate, unii făcând și cursuri postuniversitare. Cum au reușit astfel de performanțe, cu ce cunoștințe au rămas de pe urma unui astfel de maraton academic, ce competențe reale au nu i-a întrebat nimeni când i-a propulsat prin funcții de conducere sau pe locuri eligibile pe listele parlamentare. „Noi știam de impostori celebri – de Ponta, de Orlando Teodorovici, de Oprea –, dar problema este că eșaloanele doi și trei sunt o nenorocire”, spune Valeriu Nicolae într-un interviu pe care l-am realizat pe tema incursiunii sale în impostura și încrengăturile din parlament, adăugând că, din 460 de CV-uri analizate, mai mult de 250 vorbesc despre impostură. Le-a ales pe cele 100 cele mai spectaculoase și le-a prins într-un volum: „Nu tot ei! România în ghearele imposturii” (Humanitas, 2020).
Așa cum am scris într-o notă pentru această carte, liantul între CV-uri și biografii trucate într-un fel sau altul – trambuline pentru cariere în politică sau chiar în sistemul de securitate al statului – este impostura cu gir academic. Efecte ale acesteia sunt și semidoctismul licențiaților, și incompetența drapată de diplome, și plagiatele, și girarea de false opere științifice scrise în pușcării ca pretext pentru eliberarea înainte de termen a unor infractori de drept comun, în general condamnați în dosare de mare corupție. În comparație, șarlatania unui fost premier și a unui șef SIE care și-au trecut în CV cărți care nu sunt de găsit, adică pe care nu le-au scris, par glume…
Impostura a ajuns omniprezentă, chiar triumfă, pentru că e tratată cu clemență, chiar cu indiferență. Pentru că societatea se oripilează într-o prea mică măsură în fața unor astfel de derapaje morale – poate și pentru că, extinse insondabil, au cangrenat fibra morală a unei mari părți a populației. Pentru că există toxice și solide lanțuri de complicități în instituții ale statului, chiar în justiție, între oameni al căror parcurs profesional e maculat în mod similar.
Procesul de însănătoșire – scoaterea la lumină a actelor de impostură – este un prim pas. Se anunță lung și anevoios.
Text publicat și pe site-ul PUTEREA A CINCEA
