De același autor
Daca ne uitam la proportia fenomenului de deplasare a romanilor catre tarile Schengen, 60-70.000 de romani care deja au plecat, observam doua elemente interesante. Unul este ca numarul cel mai mare de romani care nu au reusit sa plece au fost, de fapt, "impiedicati" de autoritatile romane, pe baza unor criterii si conditii pe care noi le-am introdus si pe care le-am anuntat. Am avut cateva incidente, mai numeroase au fost la granita de vest intre Bulgaria si Grecia, unde am fost putin surprinsi de faptul ca grecii au introdus un criteriu despre care nu ne-au anuntat in prealabil, iar noi am fost lezati in maniera noastra de a comunica cu publicul roman. Dar, daca ne uitam la numarul incidentelor de acest gen, ele sunt undeva sub 300. Deci, proportia intre 60-70.000 de romani care au trecut granita si 300 de romani care au avut ceva probleme este relativ putin importanta. Noi ne asteptam la o presiune mare de calatori catre tarile Schengen si de aceea am pus la punct un dispozitiv la trecerea frontierei, format din consulii nostri, colegii de la alte institutii, dispozitiv care pana acum functioneaza destul de bine.
Pentru soferii de TIR am avut doua situatii: o situatie cu Italia si una cu Austria, dar ambele sunt rezolvate, la ora aceasta.
Recladirea increderii fata de cancelariile occidentale
Prioritatea numarul 1 a Ministerului de Exterme este summit-ul de la Praga, care se apropie rapid. Care este stadiul pregatirilor?
Suntem, fara discutie, in faza decisiva a acestui efort national de integrare in NATO. La ora la care vorbim, la jumatatea lui ianuarie, ne aflam oricum intr-o situatie mult mai buna decat in urma cu un an, cand, din motive multiple pe care nu are rost sa le comentam acum, aderarea Romaniei era intr-o stare destul de dificila din punct de vedere al sanselor. Ce am reusit sa facem in 2001 a fost sa recladim tempoul si calitatea pregatirii noastre pentru aderare si de aici sa incercam sa recladim increderea si credibilitatea fata de cancelariile occidentale, din cauza unor promisiuni neonorate anterior de tara noastra.
Au existat insa si cateva elemente care v-au ajutat: presedintia OSCE si chiar evenimentele din 11 septembrie?
Ne-au ajutat si suntem extrem de multumiti de modul cum am reusit sa ne afirmam in fruntea OSCE in 2001, dar acesta este un lucru care, izolat, fara un efort mai amplu, ar reprezenta un exercitiu foarte reusit, dar nu determinant pentru o decizie pozitiva. Cred ca lucrurile cele mai importante au fost redemararea procesului de reforma in armata. Faptul ca bugetul pentru armata a fost mai generos in 2001, faptul ca in 2002 este si mai generos, in limita posibilitatilor modeste ale bugetului national, dar si unele decizii curajoase si dificile pe care Ministerul Apararii Nationale le-a luat in aceste luni au facut ca in zona tehnica a aderarii, a criteriilor in zona militara, sa putem sa fim considerati ca o tara care este pe un traseu favorabil. Ceea ce am incercat sa facem - si acesta a fost si sensul sedintei de guvern la care a participat si presedintele tarii - a fost sa transformam acest efort de integrare in NATO intr-un plan de actiune foarte concret, pe cateva paliere. In primul rand, este vorba, evident, de palierul politico-diplomatic si de influentele in exterior. Avem deja o idee destul de clara despre tarile pe care le vom vizita, cand le vom vizita, intr-o anumita logica, tinand de calendarul anterior summit-ului de la Praga. In mod concret, in anul 2002 vom continua sa actionam pentru indeplinirea la termen a obiectivelor inscrise in Planul National Anual de pregatire a aderarii Romaniei la NATO, ciclul al III-lea (PNA III). Planul a fost oficial prezentat Aliantei in luna septembrie 2001 si a fost apreciat ca un document bun, mai complet, mai bine structurat si mai realist decat documentele elaborate in cadrul primelor doua cicluri.
La finalul lunii februarie se va afla la Bucuresti o echipa de experti NATO, pentru a evalua stadiul indeplinirii de catre Romania a obiectivelor asumate in PNA III. Aceasta evaluare este deosebit de importanta in perspectiva reuniunii ministrilor de Externe ai statelor membre NATO, care se va desfasura la Rejkjavik in luna mai a.c. Se apreciaza ca la aceasta reuniune va avea loc o prima discutie cu privire la tarile care ar putea primi invitatia de aderare la Alianta, la Praga. Institutiile cu responsabilitati in procesul de pregatire pentru aderarea la NATO au inceput deja sa pregateasca aceasta vizita. In perioada imediat urmatoare, aceste institutii vor elabora planuri de actiune concrete pentru depasirea dificultatilor din domeniile specifice de activitate in timp cat mai scurt si pentru realizarea la timp a obiectivelor asumate in PNA III.
In plan extern, vom dezvolta relatiile cu principalii aliati, continuand astfel dialogul de substanta pe care l-am avut cu cei mai multi dintre acestia pe parcursul anului 2001. In aceasta etapa decisiva, informarea prompta si completa a statelor membre NATO cu privire la evolutiile din Romania, relevante din perspectiva pregatirii pentru integrarea in Alianta Nord-Atlantica, va capata o importanta deosebita.
La nivel regional, vom continua sa actionam in cadrul cooperarii sud-est europene. In anul 2002, Romania detine presedintia mai multor structuri regionale - Comitetului de Coordonare a Procesului de Cooperare a Ministrilor Apararii din Europa de Sud-Est (SEDM), a SEEGROUP si co-presedintia mesei de lucru III pentru probleme de securitate, justitie si afaceri interne a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. Este o oportunitate pentru noi de a reconfirma capacitatea Romaniei de a gestiona problematica vasta si complexa a acestei regiuni si de a contribui in mod efectiv la asigurarea stabilitatii si securitatii Europei de Sud-Est, in continuarea prestatiei noastre de presedinte in exercitiu al OSCE, apreciate de catre aliatii nostri occidentali ca fiind foarte buna.
O diviziune foarte clara a muncii
Cum se coordoneaza eforturile mai multor institutii pentru succesul Romaniei la Praga, ma refer la Ministerul Culturii si al Integrarii Europene?
Este o diviziune foarte clara a muncii, intre ceea ce va face presedintele tarii, prim-ministrul, ministrii din guvern, alte personalitati romanesti din lume. Ministerele pe care le-ati mentionat desfasoara actiuni de politica externa; putem vorbi despre componenta culturala a politicii externe, la fel cum actionam, din ce in ce mai consistent, pentru cresterea componentei economice in actiunile diplomatice. Actiunile Ministerului Culturii, ale MIE, ale altor ministere se inscriu organic in politica externa a Romaniei; chiar daca precizarea poate aparea semantica, mai degraba cred ca este important sa retinem aspectul unitar firesc al politicii externe, bazat pe ceea ce am spus anterior in legatura cu interesul national. Un exemplu relevant, mai ales in "anul NATO" in care ne aflam, este cooperarea si coordonarea deosebit de stransa cu MApN si cu Parlamentul Romaniei.
In privinta Ministerului Integrarii, cred ca putem identifica in "descrierea misiunii" sale unul dintre cele mai importante aspecte pe care le-am mentionat in relatia dintre politica externa si interesul national: actiunile sale se desfasoara in "oglinda", in masura in care negocierile cu partenerii externi asupra integrarii europene au ca substanta evolutiile si masurile interne in acest domeniu.
MAE este agentia guvernamentala specializata in politica externa; coordonarea cu alti participanti la actiunea de politica exerna inseamna punerea la dispozitie a expertizei MAE, in toate sensurile acestei sintagme - de la precizarea mesajului la facilitatea contactelor. In acelasi timp, exista si instrumentele concrete pentru derularea coordonarii: in cazul ministerelor, utilizam, de exemplu, institutia consilierului diplomatic, infiintata la nivelul conducatorului institutiei respective; este o functie relativ noua, pe care trebuie sa o dezvoltam si sa o punem la punct intr-o mai mare masura.
Noi consideram ca acest efort trebuie sa aiba si un puternic caracter civic. Poate ca aici este una dintre fortele actualei ofensive pentru NATO, aceea de a putea invata din greselile campaniei pentru Madrid, cand s-au facut multe lucruri cu enorm de mult entuziasm (uneori cu prea mult entuziasm), dar anumite elemente ale procesului de decizie in cadrul Aliantei nu erau foarte bine cunoscute la vremea aceea. Deci, este esential ca in acest efort sa antrenam si lideri politici din afara zonei guvernamentale, formatori de opinie, personalitati romanesti care au influenta deosebita in anumite tari. De exemplu, Regele Mihai, care deja si-a oferit - si la Madrid, si acum - intregul sprijin pentru acest obiectiv national. Incercam sa definim un calendar politico-diplomatic si de actiuni de acest gen. In al doilea rand, cu foarte mult realism, am incercat sa ne uitam la punctele noastre vulnerabile. Ele sunt inca numeroase si probabil ca nu vor putea fi rezolvate in intregime pana la data summit-ului de la Praga, dar ceea ce asteapta partenerii nostri occidentali de la noi este identificarea acestor puncte vulnerabile si inceperea de o maniera credibila a actiunilor pentru gasirea unor solutii. Lista vulnerabilitatilor este destul de lunga si este cunoscuta, speram sa o scurtam. Sunt probleme legate de reforma si privatizare in economie, probleme legate de justitie, probleme legate de coruptie si birocratie. Pentru americani, ramane foarte importanta si de o natura simbolica dimensiunea luptei impotriva antisemitismului, daca pot sa folosesc aceasta apropiere de termeni.
Lordul Robertson a facut precizari legate de rezolvarea problemei serviciilor secrete si a coruptiei.
Este o lista de probleme pe care, daca rasfoim presa romana sau daca ne uitam la discutia cu Uniunea Europeana, o vom regasi. Deci, este vorba de dificultati pe care le are Romania.
Recent, d-l Vasile Puscas a semnalat ca ceea ce se intampla acum cu scandalul de la Banca de Scont afecteaza serios anumite capitole de aderare in discutia cu Uniunea Europeana. Dvs. aveti semnale privind aceasta chestiune?
Coruptia ramane o problema foarte importanta si ceea ce am inceput sa facem, plecand de la dizolvarea Consiliului General al Municipiului Bucuresti, actiuni in planul justitiei, constituirea acestui Parchet Anticoruptie, lansarea intr-o perspectiva foarte apropiata a unei adevarate ofensive in zona climatului de afaceri la nivel micro, al firmelor mici, toate fac parte dintr-un plan. Nimeni nu asteapta si nimeni nu se asteapta ca Romania sau orice alta tara sa poata rezolva in mod complet, definitiv, sa arunce din viata omenirii problema coruptiei. Problema este daca esti pasiv in fata acestui cancer al societatii sau esti activ si incerci sa rezolvi situatia.
Si mai este ceva: daca mimezi sau nu aceasta lupta.
Problema care se pune este, de fapt, de tactica, si nu de valoare. In urma cu cativa ani, a mai fost lansat un apel de lupta impotriva coruptiei care a parut sa fie, si cred ca era, foarte sincer, dupa care a esuat foarte rapid. Poate ca maniera de abordare nu a fost cea mai fericita. De aceea, incercam de aceasta data sa ne uitam la acest subiect nu de sus in jos, ci de jos in sus. De ce spun acest lucru? Pentru ca este relativ usor sa declari razboi total, necrutator, sa faci o cruciada impotriva coruptiei si abia dupa aceasta sa te gandesti ce e bine de facut, si alta este sa te apuci sa simplifici procedurile administrative si birocratice, sa termini privatizarile, sa privatizezi spatiile comerciale, sa privatizezi IAS-urile, sa scoti din sfera influentei functionarului public si a decidentului statal elementele care fac ca functionarul public sa fie tentat sa abuzeze de pozitia lui. Daca el nu mai are ce sa ofere, evident ca si tentatia de coruptie va fi limitata. Incercam, in loc sa folosim doar retorica, sa ne ducem catre cauzele profunde ale coruptiei, incercam sa le izolam, sa le eliminam pe cat se poate. Acest efort sistematic cred ca a lipsit in ultima vreme, aceasta este ceea ce asteapta partenerii nostri occidentali, o actiune mai pragmatica, mai hotarata, consecventa, care va dura probabil un numar de ani. Dar este foarte important sa fii credibil in ceea ce faci si cred ca recunoasterea faptului ca avem o problema serioasa in acest domeniu si modul in care am inceput sa actionam este destul de bine apreciat in strainatate.
"Lectiile invatate"
Ca sef al diplomatiei, aveti o situatie complicata, trebuie sa prezentati la export o marfa deteriorata, situatia interna a tarii. Cum procedati cand mergeti sa pledati pentru tara si vi se aduc in fata atat de multe probleme interne?
Sunt multe probleme pe care partenerii nostri le invoca, dar as spune ca ele nu difera aproape cu nimic de ceea ce stim si noi si de ceea ce fie opinia publica, fie presa romana, fie viata politica romaneasca le semnaleaza practic cu aceeasi frecventa. Anul 2001 a fost un pic mai bun si mai simplu pentru noi. Nu numai pentru ca am avut presedintia OSCE, dar s-a produs acest inceput de reviriment economic, un 5% de crestere economica, intr-o Europa care este fie in stagnare, fie in recesiune. Este, pentru noi, o veste buna. Faptul ca am reusit in zona stabilitatii macroeconomice sa avem niste rezultate - acordul cu Fondul Monetar International - ne-a facut viata mai usoara, in sensul ca o zona importanta de critica la adresa clasei guvernamentale romanesti in ultimii ani o reprezenta aceasta lipsa de consecventa in planul macroeconomic si al gasirii unor motoare de crestere economica. Evident, lucrurile la care nu putem sa gasim raspunsuri si nimeni nu asteapta sa gasim raspunsuri imediate sunt probleme legate, din pacate, de saracie, problemele legate de un anumit dezechilibru fata de institutiile de investitii straine in Romania. Sunt chestiuni complicate, dar as spune ca anul trecut am simtit ca Romania incepe sa fie luata in serios ca un jucator european important si ca nimeni nu mai pune la indoiala faptul ca, intr-un numar relativ scurt de ani, Romania va fi o tara complet integrata in Occident, atat in NATO, cat si in Uniunea Europeana.
Dupa esecul de la Madrid au fost formulate reprosuri ca eforturile diplomatice s-au concentrat intr-o singura directie, Franta.
Eu as numi evaluarea prin care trecem cu o sintagma pe care americanii sau englezii o numesc "lessons learned", "lectiile invatate". Totdeauna spun ca Romania este deja un veteran al campaniilor NATO, la ora aceasta suntem mai intelepti, mai echilibrati si stim mai bine care sunt mecanismele deciziei in cadrul Aliantei si, in general, in cadrul marilor capitale occidentale. Problema a fost nu atat de mult ca ne-am bazat numai pe Franta, ceea ce era absolut firesc, iar relatia noastra cu Franta justifica si justifica pe deplin aceasta atitudine, ci faptul ca nu am avut suficient sprijin in alte capitale. De aceea, efortul nostru nu va fi mai putin activ pe zona franceza, dimpotriva, dar el va fi mai uniform distribuit. Bineinteles ca, in cadrul Aliantei, tarile cele mai importante sunt nu numai Franta, dar si Statele Unite, Marea Britanie sau Germania.
Ati pus aceste tari intr-o anumita ordine sau enumerarea este intamplatoare?
Nu este intamplatoare. V-as mai spune ca este un element foarte important si contam foarte mult pe o alta lectie pe care am invatat-o: aceasta este lectia solidaritatii intre candidati. Exista o tentatie, poate fireasca, de a merge singur si de a da din coate si a jena alti potentiali concurenti. Noi am invatat acest lucru la Madrid si de aceea maniera in care am actionat vizavi de ceilalti candidati, de la Bulgaria pana la tarile baltice, a fost de aceasta data, as spune, ireprosabila si vom continua sa ramanem in acest spirit de lucru in echipa.
Membru de facto al NATO
Incepand cu 11 septembrie 2001, Romania s-a comportat ca un membru NATO. Aceasta orientare ferma a avut in calcul si plasarea Rusiei fata de razboiul impotriva terorismului?
Romania a fost alaturi de Alianta si in timpul crizei din Kosovo, comportandu-se si atunci ca un membru de facto al NATO. Nu se poate spune deci ca, din acest punct de vedere, momentul 11 septembrie 2001 a reprezentat un inceput. Si de aceasta data, ca si in timpul crizei din Kosovo, Romania a reconfirmat ca intelege sa isi asume, impreuna cu membrii Aliantei, responsabilitatea pentru apararea valorilor in numele carora doreste sa adere la NATO si sa contribuie in mod efectiv la asigurarea securitatii spatiului euro-atlantic. Este vorba despre optiunile ferme ale Romaniei, bazate pe comunitatea de valori si obiective cu statele membre ale NATO si UE. In acelasi timp, insa, salutam evolutiile pozitive inregistrate in relatiile Rusiei cu NATO si implicarea Rusiei in campania antiterorista. Ne alaturam tarilor occidentale in incercarea acestora de a valorifica actualul moment de deschidere, actionand in sensul intensificarii dialogului cu Rusia, inclusiv in probleme de securitate, si determinarii unei apropieri reale a acesteia de Occident.
Recent s-a luat decizia participarii noastre efective in Afganistan. Este tot o masura care face parte din campania pro-NATO?
Raspunsul favorabil al Romaniei la invitatia de participare la forta internationala de asistenta in domeniul securitatii (ISAF), ce urmeaza a fi desfasurata sub mandat ONU, in Afganistan, survine logic in contextul angajamentelor luate si al responsabilitatilor asumate, in calitate de membru al coalitiei internationale impotriva terorismului, de a contribui activ la lupta pentru combaterea acestui flagel si intarirea securitatii la nivel international. Participarea Romaniei la ISAF se inscrie, totodata, intr-o traditie de sustinere activa a misiunilor internationale de pace, tara noastra fiind prezenta, printre altele, in misiunile si fortele multinationale din Irak (Desert Storm si UNIKOM), Angola, Bosnia-Hertegovina. In ceea ce priveste contributia noastra la operatiunile de pace conduse de NATO, trebuie mentionat efortul depus in cadrul misiunilor SFOR si KFOR, inclusiv recenta suplimentare a contributiei noastre la efectivele acestor doua forte. Avand in vedere ca majoritatea tarilor contributoare la forta multinationala din Afganistan sunt state NATO, as mentiona faptul ca participarea Romaniei va putea constitui, totodata, un prilej de confirmare a gradului de intreroperabilitate dintre armata romana si cele ale statelor aliate.
Argumentul cu ponderea cea mai mare pentru sustinerea unei candidaturi la NATO il reprezinta capacitatea de a contribui efectiv la asigurarea stabilitatii si securitatii spatiului euro-etlantic. Fara indoiala, atitudinea responsabila, resursele alocate, viteza de reactie a Romaniei in cazul de fata, al deciziei de participare la forta internationala din Afganistan, vor contribui la cresterea prestigiului Romaniei pe scena internationala, cu consecinte firesti in ceea ce priveste promovarea candidaturii la NATO.
Tratatul cu Rusia
Tot in vederea summit-ului la Praga, care este stadiul Tratatului cu Rusia?
El este foarte aproape de o finalizare. Suntem in gasirea unor formule care sa ne permita sa inchidem ultimele doua puncte sensibile care au ramas inca nerezolvate.
Care sunt acelea?
O reflectare corecta a consecintelor Pactului Ribbentrop-Molotov si o reflectare corecta a problemei tezaurului. Vom gasi o formula probabil pachet, in tratat, in declaratii, eventual alte decizii pe care le-am putea lua la nivel bilateral, pe care nu doresc sa le anticipez, procesul negocierii lor inca continua. Cu ocazia negocierilor de la Bucuresti din 27 noiembrie 2001, s-a convenit cu partea rusa ca o noua runda de negocieri sa aiba loc la Moscova cat mai curand posibil. Desi negocierile au avansat considerabil, nu se poate anticipa cu certitudine in acest moment data finalizarii lor, avand in vedere ca un proces de negociere implica jocul a doua vointe cu interese uneori diferite.
Printre realizarile de pana in prezent din cadrul negocierilor, de mare interes este convenirea unei prevederi referitoare la reafirmarea de catre cele doua parti la Tratat a dreptului statelor de a-si alege in mod liber aranjamentele de securitate si tratatele de alianta. Este evident, cred, ca aceasta dispozitie priveste in primul rand aderarea Romaniei la NATO. Avand in vedere pozitia de pana nu de mult a partii ruse fata de procesul de extindere a NATO, apreciez ca inserarea unei asemenea prevederi in Tratatul romano-rus marcheaza, intr-un mod, as putea spune, "palpabil" o schimbare de atitudine fata de integrarea Romaniei la NATO, cat si fata de Occident in general. Doresc sa subliniez faptul ca aceasta prevedere nu trebuie absolutizata nici in sensul ca in absenta ei nu am putea adera la NATO (dreptul afirmat in Tratat este un atribut al suveranitatii), nici in acela ca existenta acestei mentiuni exprese conduce in mod automat la eliminarea dificultatilor integrarii.
In aceeasi masura, nu existenta in sine a Tratatului cu Federatia Rusa prezinta relevanta pentru aprecierea gradului de indeplinire a criteriilor de aderare, ci certitudinea unei relatii de calitate cu acest stat poate cantari intr-adevar la Praga.
Tocmai de aceea, cred ca ceea ce este in realitate important este reluarea si avansarea in procesul de negocieri intr-un ritm firesc, odata cu normalizarea relatiei romano-ruse. Data semnarii Tratatului prezinta relevanta din perspectiva bilaterala, iar nu din aceea a integrarii noastre in NATO.
Contextul international de dupa 11 septembrie a influentat discutiile cu Moscova?
Chiar inainte de 11 septembrie am simtit mai mult pragmatism si mai multa deschidere din partea Federatiei Ruse, o intelegere si o recunoastere a faptului ca o Romanie ancorata in Occident nu inseamna automat un inamic al Rusiei, ci, dimpotriva, o Romanie ancorata in Occident poate sa reprezinte un partener important al Rusiei in Europa de Sud-Est.
Faptul ca Rusia si-a schimbat orientarea si a devenit aliatul Statelor Unite - lucru cu totul spectaculos - nu usureaza situatia tarii noastre, cunoscuta fiind adversitatea populatiei noastre fata de puterea de la Rasarit?
Nu putem sa reinventam istoria. Istoria noastra a fost marcata de multe episoade nefericite si dureroase in relatia cu Uniunea Sovietica, cu Rusia, iar ultimii 10 ani au fost practic o etapa in care am putea sa spunem ca, din pacate, relatia bilaterala nu a insemnat mare lucru, tocmai datorita faptului ca am fost cu totii preocupati de urmarirea intereselor imediate si ca si stafiile trecutului inca ne bantuiau intr-o forma sau alta. Lucrurile, cred eu, s-au schimbat. In special dupa venirea presedintelui Putin la conducerea Federatiei Ruse si a unei echipe tinere, moderne si pragmatice, putem avea un interlocutor corect in partenerii nostri de la Moscova. Pentru noi, am spus-o de multe ori, a fi pro-Vest nu inseamna sa fii anti-Est. Ar fi si o mare greseala nu numai strategica si politica, dar si o uriasa greseala economica si comerciala. La aceasta ora, uitandu-ne in balanta noastra comerciala, putem observa cu mare usurinta ca cel mai mare deficit comercial il avem in relatia cu Rusia. Dezechilibrul comercial este mai mult de 1 miliard de dolari pe an. Deci, practic, tot ceea ce obtinem cu multe sacrificii si multe negocieri de la FMI, de la Banca Mondiala, de la Uniunea Europeana este, intr-un anumit fel, irosit in acest urias dezechilibru. Avem nevoie de relatii economice, relatii comerciale, avem nevoie de o relatie politica corecta. Daca ma uit la ce a facut Polonia in acesti ultimi ani, care a avut in relatia cu Federatia Rusa, cu Uniunea Sovietica si cu Rusia episoade chiar mai cumplite, ducand pana la anihilarea statala sau deplasarea geografica a tarii, deci, daca o tara ca Polonia a reusit sa depaseasca aceste angoase si anxietati ale trecutului, integrandu-se in Occident, dand recent un semnal de reconciliere istorica, nu vad de ce Romania nu ar putea sa ajunga intr-o situatie similara.
Interviu realizat de Rodica Palade
