De același autor
Mesajele pe care le transmit oficialii de la Washington în ultima vreme par să stea sub semnul urgenței consolidării arhitecturii sale militare din zona Indo-Pacificului în vederea descurajării unui eventual război cu China. Se observă și o sincronizare temporală care s-a accelerat în ultimele săptămâni.
La începutul anului, într-un memo intern scurs în presa internațională, generalul Mike Minihan, cel care coordonează componenta logistică a forțelor aeriene ale SUA, transmitea organizației sale să fie pregătită pentru o confruntare cu China în 2025. O lectură a contextului politic l-a făcut să concluzioneze că Xi Jinping ar putea să folosească o astfel de oportunitate. „Instinctul îmi spune că vom lupta în 2025. Xi și-a securizat al treilea mandat și a creat un consiliu de război în octombrie 2022. Alegerile prezidențiale din Taiwan sunt în 2024, ceea ce îi va da o motivație lui Xi. Alegerile prezidențiale din SUA sunt în 2024 (…) Motivația, oportunitatea și forțele din jurul lui Xi sunt toate aliniate pentru 2025.”
La finalul lunii august, numărul doi din ierarhia Pentagonului, Kathleen Hicks, anunță o importantă inițiativă tehnologică menită să răspundă avantajelor cantitative pe care China le deține în proximitatea sa. În interpretarea Pentagonului, avantajul principal al Chinei este unul de masă – „mai multe nave, mai multe nave, mai multe rachete, mai mulți oameni”. „Inițiativa Replicator” anunțată de Hicks își propune ca în următoarele 18 până la 24 de luni să desfășoare în regiune mii de sisteme autonome multi-domeniu optimizate pentru un război de uzură (foarte probabil, multe dintre acestea vor opera în formațiuni de swarming – ca roiuri de drone). De mulți ani, Beijingul dezvoltă sisteme antiacces și de interdicție regională, gândite să țină la distanță capacitatea Washingtonului de a-și proiecta puterea în regiune. Noua inițiativă contrabalansează tocmai aceste eforturi țintite. De remarcat din nou acest orizont temporal de doi ani pentru operaționalizarea acestei inițiative. Sugestiv rămâne faptul că Ucraina a influențat decisiv Pentagonul în direcția unei apărări care se bazează pe sisteme autonome lowcost, capabile să oprească blitzkriegul unui agresor mult mai numeros.
La 11 septembrie, într-o zi simbolică pentru alt mediu strategic, Frank Kendall, Secretarul Forțelor Aeriene, anunța și el câteva inițiative care vizau optimizarea aviației SUA în cel mai scurt timp (până anul viitor) pentru o eră a competiției între marile puteri unde războiul clasic nu mai este de negândit. Dimpotrivă. „Imaginați-vă că suntem în ianuarie 2021, că evaluați riscul ca Rusia să invadeze Ucraina și îl comparați cu riscul pe care îl vedem astăzi al unui atac asupra Taiwanului de către China în următorii ani“, a spus Kendall, avertizând că „dacă capabilitățile noastre de proiectare a puterii nu sunt adecvate pentru descurajarea unei agresiuni asupra Taiwanului, războiul ar putea să urmeze”.
Toate aceste programe și inițiative stau sub semnul urgenței de a convinge leadershipul chinez că o agresiune în Indo-Pacific (asupra Taiwanului, în mod special) nu are șanse de izbândă.
Mișcări impresionante au loc și pe frontul diplomatic. Trilaterala găzduită de președintele Joe Biden la Camp David alături de președintele Coreii de Sud și premierul nipon spre sfârșitul lunii nu reprezintă doar o nouă eră în relațiile dintre Japonia și Coreea de Sud, ci vorbim despre consecințe pentru întregul ecosistem Indo-Pacific. De-a lungul istoriei, Camp David este locul unde s-a făcut multă istorie. Aici au fost mediate conflicte regionale aparent ireconciliabile (precum cele dintre Anwar El Sadat și Menachem Begin în 1978 sau Ehud Barak și Yasser Arafat în 2000), dar este și locul formalizării unor alianțe strategice pentru vremuri de război sau pentru creionarea arhitecturii postbelice (aici s-a inaugurat parteneriatul dintre Franklin Delano Roosevelt și Winston Churchill, decisiv pentru câștigarea celui de-Al Doilea Război Mondial). În această dublă cheie, de reconciliere între vecini cu istorie convulsivă și aliniament strategic pentru era revenirii competiției între marile puteri, trebuie interpretat și momentul Camp David.
Privită din perspectiva competiției secolului al XXI-lea, minilaterala de la Camp David transmite un mesaj despre conservarea și apărarea unui anumit tip de ordine internațională (un „Indo-Pacific liber și deschis”) care respinge exact comportamentul pe care China l-a omologat în ultimii ani – coerciție economică sau încercarea de schimbare a statu-quoului prin forță.
Unul dintre elementele concrete este instituționalizarea unui sistem de avertizare timpurie – un fel de telefon roșu pentru Războiul Rece 2.0, dar la nivelul aliaților – care să coordoneze răspunsul celor trei state în contexte de criză a lanțurilor de aprovizionare sau coerciție economică. Nu putea să lipsească o dimensiune taiwaneză – cele trei state „reafirmă importanța păcii și stabilității în Strâmtoarea Taiwan ca un element indispensabil securității și prosperității comunității internaționale”.
Însă totul trebuie plasat în contextul strategic al anxietății regionale, generat de ascensiunea Chinei, care a produs efervescența de formule minilaterale din ultimii ani – AUKUS sau formatul Qvartetului (SUA-Japonia-Australia-India). De partea cealaltă, avem consolidarea relațiilor deopotrivă dintre Rusia și Coreea de Nord, precum și a parteneriatului strategic Rusia-China. //
