De același autor
Demersul iniţiat de PD-L în vederea revocării lui Mircea Geoană este extrem de riscant.
Gurile rele, dar bine informate, spun că, în ajunul congresului PSD din 20 februarie, Victor Ponta i-ar fi promis lui Miron Mitrea preşedinţia Senatului în schimbul susţinerii pentru conducerea partidului. Nu putem stabili valoarea de adevăr a acestor povestiri, dar ştim că în PSD se vorbeşte despre menţinerea lui Mircea Geoană în fruntea Senatului doar până în toamnă şi nu ne închipuim că Miron Mitrea şi-a cedat voturile fără să fi primit ceva în schimb. Toate aceste date intră în logica politică. Mai puţin logic devine, din această perspectivă, demersul PD-L privind revocarea din funcţie a lui Mircea Geoană.
În primul rând, demersul are o bază juridică şi constituţională fragilă. Prin Decizia nr. 601 din 14/11/2005, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional articolul nr. 30 din Regulamentul Senatului, în baza căruia preşedintele Senatului putea fi revocat fie la propunerea unei treimi din numărul senatorilor pentru „abateri grave în exercitarea funcţiei“, fie, pur şi simplu, la cererea a jumătate plus unu din numărul senatorilor. CCR a stabilit însă că preşedintele Senatului poate fi revocat politic doar la iniţiativa grupului parlamentar care l-a propus, iar revocarea sa cu titlu de sancţiune nu poate fi declanşată fără acordul aceluiaşi grup, chiar dacă a fost cerută de „o altă componentă a Camerei“.
Pentru a explica de ce nu au ţinut cont de verdictul CCR, unii senatori PD-L au invocat iniţial faptul că regulamentul Senatului nu a fost încă modificat în urma deciziei Curţii, ceea ce le-ar fi permis s-o ignore. Ulterior, s-a renunţat la această explicaţie cu iz de cacealma şi s-au invocat abuzurile domnului Geoană, care ar justifica iniţiativa revocării ca sancţiune pentru abateri şi abuzuri în exercitarea funcţiei. Toate bune şi frumoase, dar, în absenţa unui regulament armonizat cu Constituţia, care ar fi procedura legală de revocare?
Este adevărat că Mircea Geoană a lipsit mult, a sabotat înfiinţarea comisiei pentru revizuirea Constituţiei în lumina referendumului din 22 noiembrie 2009 şi a comis un abuz atunci când, după câteva ore de dezbateri şi de consultări, a refuzat pur şi simplu să supună la vot propunerea ca senatorii independenţi să rămână în comisiile din care făceau parte deja. Putem presupune totodată că, în virtutea majorităţii create în jurul PD-L şi a interesului independenţilor de a-şi menţine locurile în comisii, Mircea Geoană va fi revocat. Poate că vor contribui la aceasta şi voturile unor senatori pesedişti. Ce va fi obţinut PD-L?
In niciun caz preşedinţia Senatului, pentru că, potrivit aceleiaşi decizii a CCR, înlocuirea preşedintelui Senatului „se poate face numai cu o persoană din acelaşi grup parlamentar“, pentru a se respecta „principiul configuraţiei politice“ rezultate din alegeri şi a se evita anularea voinţei electoratului prin jocuri politice ulterioare. În concluzie, succesorul domnului Geoană nu poate fi decât un senator PSD, poate chiar Miron Mitrea, caz în care PD-L îi va fi facilitat lui Victor Ponta respectarea unei promisiuni. Este aceasta în interesul partidului condus de Emil Boc?
Să admitem însă că PD-L mizează pe forţa majorităţii care ar urma să învingă PSD la vot şi să impună un pedelist în fruntea Senatului.
Elementul esenţial al acestui raţionament este coeziunea majorităţii guvernamentale. Cât de siguri pot fi însă pedeliştii pe independenţi? Miron Mitrea are, fără îndoială, mai mulţi prieteni printre ei decât PD-L. De Marian Sârbu, a cărui plecare din PSD a deplâns-o public, îl leagă trecutul sindical comun, de Eugen Nicolicea, unul dintre mentorii viitorului partid, o solidă relaţie de năşie, iar de Gabriel Oprea nu numai relaţii excelente, ci şi o ostilitate comună faţă de Marian Vanghelie şi Mircea Geoană.
Grupul independenţilor se poate transforma aşadar oricând într-un cal troian introdus cu abilitate în cetatea coaliţiei guvernamentale. De altfel, domnul Mitrea este expert în crearea de „independenţi“, căci în 2008 s-a aflat în spatele succesului „independentului“ Sorin Oprescu în cursa pentru Primăria Capitalei. Tot el a creat în 1993 un partid al sindicatelor, Partidul Solidarităţii Sociale, pe care l-a „vărsat“ în PSDR în anul următor, în schimbul unei funcţii de vicepreşedinte. Viitoarea Uniune Naţională pentru Progres poate, aşadar, deveni oricând monedă de schimb pentru liderii săi, iar până în 2012 poate funcţiona ca grup de presiune pilotat de Miron Mitrea, făcând cu măiestrie joc dublu pentru a-şi promova propriile interese, pe care PD-L nu le cunoaşte deocamdată. Nu ar fi aşadar nicio surpriză ca „independenţii“ să voteze pentru Miron Mitrea ca preşedinte al Senatului. Întrebarea-cheie, în cazul de faţă, este însă dacă PD-L a luat în calcul posibilitatea unei trădări a independenţilor sau dacă va fi luat prin surprindere. Dacă prima ipoteză este adevărată, ne întrebăm de ce joacă senatorii PD-L în echipa lui Miron Mitrea. Iar dacă pedeliştii nu iau în calcul această posibilitate, ne vom întreba cu uimire „de ce?“ şi ne vom aminti că, în toamna lui 2008, senatorii PD-L i-au oferit pe tavă lui Corneliu Vadim Tudor funcţia de vicepreşedinte al Senatului.
Dincolo de toate ipotezele, un lucru este cert: demersul iniţiat de PD-L în vederea revocării lui Mircea Geoană este extrem de riscant. Pe de o parte, pentru că se poate solda cu un eşec răsunător din cauza constrângerilor constituţionale, iar pe de altă parte, pentru că are toate şansele să favorizeze victoria unui adversar politic. Poate că ar fi fost bine ca pedeliştii să-l fi citit pe Homer sau măcar să fi înţeles ceva din propria experienţă. //
Cuvinte cheie: senat, Miron Mitrea, Mircea Geoana, independenti, Marian Sarbu
 - Copy.jpg)
Comentarii 13
Liviu din Timisoara - 03-12-2010
Pentru Sean: Aici se incheie dialogul nostru.Numai bine.
RăspundeSean - 03-12-2010
@Liviu din Timisoara: M-ati adus la un moment dat pe taramul politicii in Roma antica. Bine ati facut! Va returnez serviciul. Din pacate nu mai stiu sitatia concreta...nici daca nu era vorba cumva de Grecia antica...in fine...un tanar politician care voia si el sa progreseze in domeniu se prezinta la o adunare publica intr-o toga plina de gauri pentru a-si sublinia saracia, originea modesta, cinstea etc....la care un invatat al vremii zice catre prietenul sau...ia uite cum iese din el dorinta de inavutire prin toate gaurile togii sale! Asa si dv. acum cu ultimul comentariu: razbate din fiecare cuvintel militantismul de partid! Pacat!
RăspundeBăşcăliosul - 03-12-2010
Ponta şi alte persoane cu simţul stârnirii umorului susţin că funcţia de preşedinte al senatului revine numai PSD fiindcă aşa au votat românii, aşa a vrut electoratul. Aiurea! Adică se întăreşte ideea cu acea „configuraţie politică” devine sfântă pentru cine a apucat să câştige preşedinţia unei camere la inceputul legislaturii. (de altfel, aşa cum pretinde şi CC în dec 601+602, fără să mai lase vreo podibilitate de sancţionare a unui astfel de călăreţ, indiferent ce abuzuri ar comite, pentru că propriul partid îl poate apăra la infinit, fără să solicite originala revocare de vis). După un asemenea praf de adormit copiii în „con-figuraţia politică”, putea fi ales foarte bine preşedinte al senatului Verestoy Atilla, de exemplu, dacă PDL şi PNL (sau PSD) ar fi vrut să susţină această funcţie pentru UDMR, în decembrie 2008. (la fel cum BOlteanu a prins funcţia de preşedinte al camerei deputaţilor, datorită sprijinului conjunctural decisiv al PRM). Nimic din constituţie nu împiedică UDMR să obţină preşedinţia unei camere chiar de la începutul mandatului parlamentar, dacă ceilalţi ar fi de acord. Argumentul susţinut în maniera lui Ponta ar suna astfel:„Preşedinţia senatului aparţine numai UDMR fiindcă aşa au votat românii” Ar fi la fel cu afirmaţia: „funcţia a revenit UDMR după configuraţia politică, rezultată după alegerile nov din 2008”. În realitate, repet, judecătorii CC au mers pe această aberaţie perntru că nu a vrut să recunoască adevărul gol-goluţ şi neconvenabil majorităţii lor, şi anume că (după alegerile din 2004, la fel ca după cele din 2008) preşednţii celor 2 camere au fost votaţi de câte o majoritate conjuncturală şi nu una fixată sau impusă de configuraţia politică, în favoarea vreunui partid. Recunoaşterea majoităţii conjuncturale la numire ar fi însemnat valabilitatea ei şi la revocare, nu doar ca efect al retragerii sprijinului politic din partea grupului parlamentar care a făcut propunerea iniţială câştigătoare. De altfel, opiniile separate din deciziile amintite confirmă în plus că majoritatea judecătorilor CC a avut dificultăţi când s-a străduit să se constituie.
RăspundeLiviu din Timisoara - 03-12-2010
Pentru Sean : aici inclin sa va dau dreptate. Ce configuratie politica stabilita de alegatori poate fi aia cand unul de pe locul al III-lea in circumscriptie devine parlamentar? Perfect! Sau presedintele Senatului a concurat intr-o circumscriptie obscura...pe undeva prin satul lui! Mi se pare corect ca Presedintele Senatului sa fie omul care a avut cele mai multe voturi dintre toti parlamentarii, indiferent din ce partid face parte.
RăspundeSean - 03-12-2010
Am uitat sa pun, mai sus, in sirul de marete institutii ale statului roman...Curtea Constitutionala! Ar mai fi si altele...slava Domnului avem destule, ca la astea ne pricepem! Una din smecheriile statuate de aceasta, prin Decizia 601/2005, este urmatoarea: imediat dupa alegeri "jocul politic" ( in sensul bun al cuvantului) este ok...dupa aia cica nu mai este in regula(constitutional)...plus alte balmajeli prin aceeasi decizie...cum ca presedintii Camerelor ar fi ba apolitici, ba ar reflecta "configuratia politica"(!?)...cum ca alegatorii stabilesc de fapt "configuratia politica", de parca la alegeri s-ar decide daca va fi PDL+PNL sau PDL+PSD sau PSD +PNL! Ce mai! Varza!
RăspundeBăşcăliosul - 03-11-2010
Cu artificiul amintit, prin deciziile 601 şi 602 din 2005, CC a dispus de fapt crearea şi acoperirea preşedintelui abuziv de cameră. Poate să comită la infinit orice abuz, mai ales în interesul partidului său, iar grupul parlamentar care l-a propus n-are interes să-i retragă sprijinul politic şi să propună revocarea sa. Din abuz în abuz, Geoană n-are nicio reţinere să încălce chiar decizia pe care o invocă (601/2005) atunci când refuză introducerea pe ordinea de zi a cererii de mazilire şi, implicit, când ar prezida şedinţa în care ar urmeată să se discute revocarea sa, întrucât aceeaşi decizie a soluţionat şi sesizarea privind art 31 alin 1 din regulament senat, text constatat constituţional cu următoarea motivare: „Argumentul adus în motivarea sesizării, în sensul că se încalcă prezumţia de nevinovăţie consacrată prin art.23 din Constituţie, nu poate fi primit, deoarece măsura prevăzută de art.31 din Regulamentul Senatului nu este o sancţiune juridică. Este evident că preşedintele unei adunări, imparţial prin statutul său, nu se află la adăpost de orice suspiciune privind imparţialitatea sa în situaţia în care ar prezida propria revocare din funcţie.” Geoană, PSD şi CC se tem că nu există nicio cale sau temei legal de sesizare a eventualei hotărârii de revocare la CC sau să ceară interpretarea tratamentului aplicat, în cazul când aberaţia CC şi preşedintele abuzuv al senatului s-ar înlătura tot printr-un abuz... la fel de nesancţionabil. Explicatia este simplă: parlamentarii şi judecătorii CC n-au fost în stare să conceapă nici regulamentele camerelor şi nici deciziile minune 601+602 încât să se prevină astfel de situaţii abuzive şi căi de îndreptare... pe măsură. Cea mai mare greşeală ar fi să credem că modificarea articolelor din regulament (rămase neadaptate la decizia CC) ar mai putea schimba condiţiile impuse, din moment ce ar fi imediat sancţionate de CC (dacă se încearcă reintroducerea revocării). Mai bine aşteptăm ca Geoană să sară pe masa senatului, ca în noaptea de 6 decembrie, şi să se pişe spre senatorii din sală, că tot n-are cine să-l revoce şi să-l trimită la balamuc.
RăspundeBăşcăliosul - 03-11-2010
Stimată Doamnă Culcer, aţi scris aşa: *In niciun caz preşedinţia Senatului, pentru că, potrivit aceleiaşi decizii a CCR, înlocuirea preşedintelui Senatului „se poate face numai cu o persoană din acelaşi grup parlamentar“, pentru a se respecta „principiul configuraţiei politice“ rezultate din alegeri şi a se evita anularea voinţei electoratului prin jocuri politice ulterioare.* În decizia 601/2005 nu scrie nicăieri ce aţi trecut în ghilimele:„se poate face numai cu o persoană din acelaşi grup parlamentar“. Nici nu este vorba despre cine poate să înlocuiască un preşedinte revocat (dispărut sau care a demisionat) ci doar despre cine poate să solicite revocarea lui, or asta e cu totul altă chestiune (pt un alt preşedinte, intervine un nou vot al plenului camerei, iar parlamentarii nu pot fi obligaţi să voteze în vreun fel şi nici CC nu poate dispune indiferent de configuraţie) Pe de altă parte, sintagma "configuraţie politică" (atribuită rezultatului din ultimele alegeri parlamentare, în acest caz din nov 2008) este echivalentă cu "algoritmul" sau proporţionalitatea de respectat la compunerea biroului permanent şi a comisiilor parlamentare (conform art 64 alin 5 din constituţie), după nr de mandate ale fiecărei formaţiuni politice. Argoritmul fiind specific unei împărţiri(distribuiri) proporţionale are sens numai atunci când sunt mai mulţi pretendenţi pe mai multe locuri, nicidecum atunci când vorbim de o singură persoană, pentru un singur loc. Nu mai avem ce şi cum să mai acordăm proporţional, decât într-o singură situaţie: când partidul sau alianţa politică a obţinut din alegeri peste 50% din mandate, ceea ce nu este cazul acum (nici asta nu înseamnă votul asigurat, deoarece mandatul nu este imperativ şi, de exemplu, nu se ştie dacă un pesedist ca Mitrea l-ar vota pentru preşedinţia senatului pe unul ca Geoană). Oricum, "configuraţia politică" recunoscută ca fiind bătută în cuie exclusiv în favoarea unei persoane, preşedinte al senatului sau cam dep, este o invenţie fără sens a CC, pentru a le salva scaunele lui Văcăroiu şi Năstase în perioada 2005. În realitate, când un partid câştigă în alegeri sub 50% din locurile unei camere, tot printr-o majoritate conjuncturală (alături de alt(e) partid(e)) poate să obţină preşedinţia camerei şi nu prin "configuraţia" insuficientă. Cu stimă.
Răspundetaranistu - 03-10-2010
ceea ce nu intelegeti voi de la "22", pentru ca vreau sa va consider in continuare fraieri si nu meschini, e ca Basescu, PDL si Mitrea sau altii (care apar la nevoie, spre exemplu Gusa), sunt una si acelasi lucru... Si voi continuati sa filosofati...
RăspundeElvis - 03-10-2010
Niste guri "bine informate" imi spun, doamna Culcer, ca oricat ati pupa acolo unde o faceti nu veti multumi PartiDulmaneList si pe ilustrul sau conducator.
RăspundeSean - 03-10-2010
Da d/le Liviu asta e tot ce poate da, deocamdata, poporul roman! La asa popor, asa stat! Asa presedinte(hã. hã. hã.), asa guvern(Boc care face poc!), asa partide(cuiburi de mafioti), asa parlament, justitie, administratie, afaceri, sanatate, educatie, cultura!E undeva vreo contradictie? De unde nu e...
RăspundeSean - 03-10-2010
Fiecare pasare pe limba ei piere!
RăspundeLiviu din Timisoara - 03-10-2010
Mizeriile despre care se vorbeste in afacerea cu parlamentarul ala PSD - Voicu -tin tot de principii? Noi ne spargem capetele pe aici cu principiile ... Nu doar cei considerati in tabara pro-PD-L, ci si unii din opozitie, vorbesc despre incurcaturi cu firme de paza...cu apropieri de lumea interlopa, in trecut ... Si noi vorbim aici de SENATORI... Asta e tot ce poate da poporul asta in materie de alesi? (Ca doar a devenit senator prin vot!)
RăspundeRadu Humor - 03-09-2010
Da ! Un semnal nu atat de bun simt , cat de evitare a caderii in derizoriu si ridicol :roll:
Răspunde