Cum să ne raportăm la Turcia?

Virajul Turciei către autoritarism s-a accentuat ireversibil după referendumul din această lună. Epurările continuă, Ankara anunțând excluderea a peste 3.900 de angajați din armată și jandarmerie.

Stefan Popescu 03.05.2017

De același autor

 

Referendumul din 16 aprilie a repus pe tapet chestiunea raporturilor cu Turcia. Cum tre­bu­ie să ne raportăm în cadrul NATO, având în ve­dere că aceasta nu este numai o alianță mi­li­tară, dar și o organizație po­litică bazată pe un anumite valori, precum statul de drept și democrația, în sensul oc­ci­dental al termenului? Cum să se raporteze UE față de o țară care rămâne, chiar dacă numai pe hârtie, candidată la aderare? Dar România, țară aflată în imediata vecinătate a acestei puteri de care ne-au legat schimburi comerciale de 4,3 miliarde de euro în 2016? Oare chestiunea res­pectării unor norme democratice mai tre­bu­ie să fie un criteriu în politica externă a ță­rilor care aparțin clubului occidental? Sau poa­te că telefonul de felicitare din partea pre­șe­dintelui Trump pentru succesul obținut de Er­doğan la referendumul de modificare a Con­s­ti­tuției inaugurează o nouă abordare din partea țărilor occidentale în ce privește respectarea principiilor democratice. Poate că gestul pre­șe­dintelui american înseamnă ceva mai mult decât acceptarea principiului realpolitik „Nu ne permitem să pierdem definitiv Turcia!“.

 

Cert este că există o neînțelegere fun­da­men­tală între UE și Turcia pe tema democrației și respectării drepturilor omului. Această ne­în­țe­legere pe tema conceptelor privește și Rusia, dar și alte țări din spațiul euroasiatic. Eternul președinte kazah Nursultan Nazarbaev spu­nea chiar că există „un mo­del euroasiatic de de­mo­cra­ție“, iar Putin declara că „fo­r­ma democratică de or­ga­ni­za­re a societății este, în lumea de azi, cea mai eficientă. În­să democrația nu este un ar­ticol de export. În momentul în care aceasta devine un obi­ect de export, se transformă într-un instrument de do­mi­nație“. Să nu uităm că însuși Gaddafi instituise la un moment dat un pre­miu internațional pentru drepturile omului și promovarea democrației, premiu care în 2010 a fost acceptat de d-l Erdoğan în calitate de „apărător împotriva islamofobiei practicate de Occident și al popoarelor din Orientul Mijlociu“.

 

La acest început de secol, așa cum bine re­mar­ca indianul Amartya Sen, profesor la Har­vard și laureat al Premiului Nobel pentru eco­nomie (1998), cu cât s-au generalizat mai mult referințele regimurilor politice la de­mo­crație, cu cât tot mai multe țări se revendică democratice, cu atât democrația a început să se decline într-o mare varietate de con­fi­gu­rații politice și instituționale. Și acest lucru nu ocolește nici lumea occidentală, unde de­mo­cra­ția pare că se întoarce chiar împotrivă-i, prin ascensiunea personajelor, curentelor po­li­tice și formațiunilor populiste ce trimit cu gân­dul la despotismul democratic evocat de Tocqueville.

 

Pe fondul puternicelor mișcări de contestare la adresa modului de funcționare a socie­tă­ți­lor occidentale, reprezentate de personaje pr­e­cum Trump, Le Pen sau Beppe Grillo, de­mo­cra­ția de tip occidental ca model universal în­cepe să se erodeze, inclusiv autoritatea mo­ra­lă a statelor în cauză. Eliminarea candidaților partidelor tradiționale în primul tur al ale­ge­ri­lor austriece a reprezentat un vot de blam al electoratului față de excesul de corectitudine politică și față de o formă de solidaritate între cei care aparțin establishmentului și care afec­tează ascensorul politic și social. În fața Primăverilor Arabe, care au adus la putere, pe cale democratică, regimuri islamiste și ha­os, statele occidentale însele încep să pună pe primul plan stabilitatea. Războiul împotriva terorismului nu se câștigă cu flori, iar in­ves­tițiile occidentale și turiștii occidentali au ne­voie de zone sigure.

 

Aproape de fiecare dată atunci când se referă la UE, Erdoğan îi reproșează acesteia criticile cu privire la calitatea democrației turce și res­pin­ge faptul că regimul său ar căpăta accente autoritariste. Cert este că virajul Turciei s-a fă­­cut printr-o perioadă de mai bine de un de­ce­niu de democratizare reală, care a și per­mis re­luarea negocierilor de aderare la UE în 2005. Ceea ce Occidentul descoperă acum es­te că, pentru Erdoğan, democratizarea a per­mis ie­șirea din kemalism și depășirea unei for­me de dependență ideologică față de Occi­dent care împiedică Turcia să își manifeste pro­pria identitate și să se manifeste ca putere ma­joră pe scena internațională a secolului XXI.

 

Ne place sau nu, dar Occidentul, traversat de cri­ze profunde, va trebui să găsească o for­mu­lă de conviețuire cu Turcia, țară în care schimbările la care asistăm sunt ireversibile pentru orizontul nostru de timp și nu țin nu­mai de personalitatea d-lui Erdoğan. Fă­ră prag­matism, vom transforma Turcia într-un ve­cin ostil al Uniunii Europene. Istoria a creat un precedent într-o epocă în care raportarea la anumite valori era o chestiune de viață și de moarte: în 1536, regele Franței Francisc I a încheiat o alianță cu Soliman Magnificul, ali­an­ță care a produs mari emoții în epocă, alianța între un suveran creștin și unul „păgân“ fiind considerată nenaturală. Dincolo de avantajele strategice pentru Franța, asta i-a permis însă acesteia să joace și rolul de protectoare a creștinilor din Orient. Ceea ce vreau să spun este, pentru a-l cita pe ambasadorul Wladimir d’Ormesson, că „o politică dintr-o bucată nu este niciodată o bună politică“. Dialogul po­li­tic, fără îndoială dificil, între Bruxelles și An­ka­ra trebuie întărit, iar schimburile turco-eu­ro­pene trebuie intensificate, căutând să înțe­le­gem ambițiile legitime ale unei vechi civilizații de emancipare față de Occident, de trans­for­mare într-un model pentru lumea mu­sul­ma­nă sunită, de afirmare a propriilor ambiții stra­tegice. Invers este catastrofă. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22