Cum să ne raportăm la Turcia?

Virajul Turciei către autoritarism s-a accentuat ireversibil după referendumul din această lună. Epurările continuă, Ankara anunțând excluderea a peste 3.900 de angajați din armată și jandarmerie.

Stefan Popescu 03.05.2017
SHARE 4

De același autor

 

Referendumul din 16 aprilie a repus pe tapet chestiunea raporturilor cu Turcia. Cum tre­bu­ie să ne raportăm în cadrul NATO, având în ve­dere că aceasta nu este numai o alianță mi­li­tară, dar și o organizație po­litică bazată pe un anumite valori, precum statul de drept și democrația, în sensul oc­ci­dental al termenului? Cum să se raporteze UE față de o țară care rămâne, chiar dacă numai pe hârtie, candidată la aderare? Dar România, țară aflată în imediata vecinătate a acestei puteri de care ne-au legat schimburi comerciale de 4,3 miliarde de euro în 2016? Oare chestiunea res­pectării unor norme democratice mai tre­bu­ie să fie un criteriu în politica externă a ță­rilor care aparțin clubului occidental? Sau poa­te că telefonul de felicitare din partea pre­șe­dintelui Trump pentru succesul obținut de Er­doğan la referendumul de modificare a Con­s­ti­tuției inaugurează o nouă abordare din partea țărilor occidentale în ce privește respectarea principiilor democratice. Poate că gestul pre­șe­dintelui american înseamnă ceva mai mult decât acceptarea principiului realpolitik „Nu ne permitem să pierdem definitiv Turcia!“.

 

Cert este că există o neînțelegere fun­da­men­tală între UE și Turcia pe tema democrației și respectării drepturilor omului. Această ne­în­țe­legere pe tema conceptelor privește și Rusia, dar și alte țări din spațiul euroasiatic. Eternul președinte kazah Nursultan Nazarbaev spu­nea chiar că există „un mo­del euroasiatic de de­mo­cra­ție“, iar Putin declara că „fo­r­ma democratică de or­ga­ni­za­re a societății este, în lumea de azi, cea mai eficientă. În­să democrația nu este un ar­ticol de export. În momentul în care aceasta devine un obi­ect de export, se transformă într-un instrument de do­mi­nație“. Să nu uităm că însuși Gaddafi instituise la un moment dat un pre­miu internațional pentru drepturile omului și promovarea democrației, premiu care în 2010 a fost acceptat de d-l Erdoğan în calitate de „apărător împotriva islamofobiei practicate de Occident și al popoarelor din Orientul Mijlociu“.

 

La acest început de secol, așa cum bine re­mar­ca indianul Amartya Sen, profesor la Har­vard și laureat al Premiului Nobel pentru eco­nomie (1998), cu cât s-au generalizat mai mult referințele regimurilor politice la de­mo­crație, cu cât tot mai multe țări se revendică democratice, cu atât democrația a început să se decline într-o mare varietate de con­fi­gu­rații politice și instituționale. Și acest lucru nu ocolește nici lumea occidentală, unde de­mo­cra­ția pare că se întoarce chiar împotrivă-i, prin ascensiunea personajelor, curentelor po­li­tice și formațiunilor populiste ce trimit cu gân­dul la despotismul democratic evocat de Tocqueville.

 

Pe fondul puternicelor mișcări de contestare la adresa modului de funcționare a socie­tă­ți­lor occidentale, reprezentate de personaje pr­e­cum Trump, Le Pen sau Beppe Grillo, de­mo­cra­ția de tip occidental ca model universal în­cepe să se erodeze, inclusiv autoritatea mo­ra­lă a statelor în cauză. Eliminarea candidaților partidelor tradiționale în primul tur al ale­ge­ri­lor austriece a reprezentat un vot de blam al electoratului față de excesul de corectitudine politică și față de o formă de solidaritate între cei care aparțin establishmentului și care afec­tează ascensorul politic și social. În fața Primăverilor Arabe, care au adus la putere, pe cale democratică, regimuri islamiste și ha­os, statele occidentale însele încep să pună pe primul plan stabilitatea. Războiul împotriva terorismului nu se câștigă cu flori, iar in­ves­tițiile occidentale și turiștii occidentali au ne­voie de zone sigure.

 

Aproape de fiecare dată atunci când se referă la UE, Erdoğan îi reproșează acesteia criticile cu privire la calitatea democrației turce și res­pin­ge faptul că regimul său ar căpăta accente autoritariste. Cert este că virajul Turciei s-a fă­­cut printr-o perioadă de mai bine de un de­ce­niu de democratizare reală, care a și per­mis re­luarea negocierilor de aderare la UE în 2005. Ceea ce Occidentul descoperă acum es­te că, pentru Erdoğan, democratizarea a per­mis ie­șirea din kemalism și depășirea unei for­me de dependență ideologică față de Occi­dent care împiedică Turcia să își manifeste pro­pria identitate și să se manifeste ca putere ma­joră pe scena internațională a secolului XXI.

 

Ne place sau nu, dar Occidentul, traversat de cri­ze profunde, va trebui să găsească o for­mu­lă de conviețuire cu Turcia, țară în care schimbările la care asistăm sunt ireversibile pentru orizontul nostru de timp și nu țin nu­mai de personalitatea d-lui Erdoğan. Fă­ră prag­matism, vom transforma Turcia într-un ve­cin ostil al Uniunii Europene. Istoria a creat un precedent într-o epocă în care raportarea la anumite valori era o chestiune de viață și de moarte: în 1536, regele Franței Francisc I a încheiat o alianță cu Soliman Magnificul, ali­an­ță care a produs mari emoții în epocă, alianța între un suveran creștin și unul „păgân“ fiind considerată nenaturală. Dincolo de avantajele strategice pentru Franța, asta i-a permis însă acesteia să joace și rolul de protectoare a creștinilor din Orient. Ceea ce vreau să spun este, pentru a-l cita pe ambasadorul Wladimir d’Ormesson, că „o politică dintr-o bucată nu este niciodată o bună politică“. Dialogul po­li­tic, fără îndoială dificil, între Bruxelles și An­ka­ra trebuie întărit, iar schimburile turco-eu­ro­pene trebuie intensificate, căutând să înțe­le­gem ambițiile legitime ale unei vechi civilizații de emancipare față de Occident, de trans­for­mare într-un model pentru lumea mu­sul­ma­nă sunită, de afirmare a propriilor ambiții stra­tegice. Invers este catastrofă. 

Comentarii 4

Claudiu Neculau - 08-02-2017

bossule, eu zic uite așa: la cine îi dai o pâine, e dușmanul tău de mâine; mai bine îi dai un pumn, să te știe de nebun.

Răspunde

Theodor Iliescu - 05-07-2017

Mr. Murieta Cum ai inteles ca sunitii nu pot accepta democratia si shiiti o pot accepta ? Vreau sa te informez ca Iranul este shiit si nici vorba sa fie o democratie ! Cel mult o TEOCRATIE - Iar de libertatile minimale ale omului .... nici vorba ! Nu e vorba ca nici sunitii nu sunt mai "breji" - dar, oricum, sunt state cu majoritate sunita unde se poate totusi vorbi de o "oarecare" democratie... Din pacate majoritatea statelor cu populatii islamice - indiferent de tip, nuanta .... sunt prea "innecate" in precepte coranice vechi de peste o mie de ani si din pacate si deformate de tot felul de idei ulterioare - care mai de care mai obscurantiste Deci - daca vrei sa ne "luminezi" cu stiinta matale - mai citeste ...

Răspunde

Joaquin Murieta - 05-05-2017

Erdogan este dushmanul Europei. A spus-o el cu gura lui clar si raspicat de multe ori. Planul lui este sa conduca Europa folosindu-se de Turcii deja infiltrati in diverse state Europene. Nu cred ca are sanse sa reuseasca dar daca il ajuta Americanii sansele lui cresc. Diferenta dintre musulmanii siiti si suniti este ca siitii acepta democratia nu si sunitii. Dupa ce a murit Mohamed primii califi au fost alesi democratic de un majilis in care existau mai multe partide politice inclusiv "siit Ali" adica partidul lui Ali. Mai tarziu au aparut dinastii de califi care continua si azi in Arabia Saudita si Iordania ai caror conducatori pretind ca au origine "nobila" direct din Mohamed ceea ce e aproape imposibil de dovedit azi.

Răspunde

profesoru - 05-04-2017

Evident, e nevoie de pragmatism în relaţia cu liderii autoritari, de promovarea cooperării pe domenii de interes comun. Dar nicidecum nu trebuie să ajungi să te guduri pe lângă ei. Din acest punct de vedere, scrisoarea de felicitare pe care Trump i-a trimis-o lui Erdogan după referendum a fost o eroare gravă.

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22