Lantul viu

Vreo 3-4.000 de oameni s-a strans totusi in ciuda pronosticurilor sceptice.
Ghicesc in asta exasperarea unora in legatura cu slabiciunea si pasivitatea Opozitiei. Dar si exasperarea unora, nu multi, fata de aroganta fostilor securisti care au devenit intre timp capitalisti prosperi si politicieni de varf. Vai noua!

Era cat p-aci sa ne impuste la Timisoara, Sibiu, Cluj, Bucuresti acum 13 ani. Unii dintre ai nostri chiar au cazut sub gloantele trase la ordinul lor. Nici nu mai stii cine a castigat si cine a pierdut in decembrie 1989.

Oricum “ei” controleaza economia si in buna parte si viata politica. Spun in buna parte pentru ca o controleaza numai cand doresc. Atat de tare tin totul sub control incat au reusit sa blocheze accesul la dosarele Securitatii. Si respectivele grupuri de presiune nu au fost obligate sa faca uz de forta.

Manevrele politicianiste, labirintul parlamentului, tot felul de comisii care de care mai infernala, dezbateri in van, simulacre, amanari. Toate procedeele de a ingropa o problema au fost folosite. Fireste, s-a ajuns la exasperarea de care vorbeam.

Totusi societatea romaneasca s-ar zice ca face progrese. Cand lumea iese in strada sa protesteze nu se mai organizeaza contrademonstratii, ca altadata. Nu mai sunt adusi minerii.

Acum, fiind eu pe la 9:30 prin zona, am vazut coloanele disciplinate, aduse de PSD, cu pancarte, in frunte cu primarii de sector, pe trotuarele aferente lantului viu, ocupand pozitii strategice. Ideea tactica mi s-a parut abila. A reusit sa dezamorseze o criza. A impiedicat o polarizare intre “noi” si “ei”, care este inceputul oricarei opozitii. De asemenea, a aruncat in derizoriu ideea de la care a plecat protestul. Ar rezulta ca membri si cadre PSD, inclusiv ministri si lideri, au protestat impotriva propriei lor politici, a propriului partid.

Sa inteleg ca PSD se pregateste de o sciziune? Nu chiar. PSD a devenit un partid cu ideologie imprecisa, un catch all party, cu atitudini politice cu sensuri opuse. A preluat ieri ideea aderarii la NATO, apoi a proprietatii private si a capitalismului, azi protestul impotriva dizolvarii CNSAS; si asa mai departe.

Bineinteles nu a renuntat intre timp la vechile atitudini. Parca era vorba de un grup, CNSAS, care se ocupa cu lingerea dosarelor! Sa inteleg ca primul ministru, autorul declaratiei cu linsul dosarelor, a fost dezavuat de demostrantii adusi de PSD? Uitasem ca Bucuresti ramane capitala absurdului. O stim de la Ionescu.

Dar nici pe trotuarul celalalt nu era mai multa claritate, si nu m-am simtit confortabil. Cateva palcuri de nostalgici si exasperati. Unde e gloria, splendoarea protestelor de altadata? Atunci, societatea civila aduna la un simplu apel zeci de mii de persoane. Am dat in acea pustietate din jurul sinistrei Case a Poporului de ramasitele melancolice ale Pietei Universitatii. Dar si ale atator marsuri si mitinguri. Era o vreme cand puterea era tinuta sub o presiune continua. Populatia Bucurestiului stia sa isi manifeste spiritul civic. Era o perioada de curaj, de atitudine, de incredere.

Acea lume s-a dus. Intre timp “societatea civila” a avut timp sa “ia si puterea” pentru 4 ani. A castigat alegeri. A dat un presedinte, trei guverne. A produs entuziasm si multe asteptari. Din pacate mare lucru nu s-a schimbat. Comedia politicianista a reinceput si cu oamenii impinsi spre putere de sutele de proteste din anii ‘90-’96. Societatea civila a produs o mana de lideri in care mai multe milioane de oameni si-au pus sperantele. Cuvintele cheie “societate” si “civila” pareau a fi salvarea noastra. Cei care au luat atunci puterea au facut imprudenta sa vorbeasca in numele “societatii civile”, doar ca un alibi. Au invocat-o ca un slogan, ca o manevra politicianista, ca un instrument al propriei puteri. Erau vorbe goale, ipocrizie, menite sa ascunda incapacitatea, duplicitatea si lacomia. Adica absenta simtului civic.

Era extrem de dificil in acele timpuri revolutionare - fara o perioada mai lunga de disidenta care ar fi permis verificarea oamenilor, a priceperii si seriozitatii lor - sa faci o selectie corecta a liderilor. In aceste conditii au aparut printre fruntasii societatii civile aventurieri, carieristi, “lichele”, dupa formula unui cunoscut filosof. Nu au lipsit nici fosti informatori, persoane venale, corupte sau coruptibile. Fenomenul acesta a fost normal in conditiile date. Cine putea distinge vorbele de fapte, prezentul de trecutul cuiva?

Eram naivi, azi o stim. “Ei” au inecat din pacate, in masa lor, pe ceilalti. “Ei” au fost mai dornici de putere, de dominatie, mai determinati sa se imbogateasca. Cand s-au prabusit, acesti profitori ai “societatii civile” au dus cu ei pe scari si prestigiul greu castigat al acesteia. Societatea civila ii propusese si ii promovase, ii adusese in preferintele electoratului. In ochii opiniei publice nu conta ca, odata ajunsi la putere, au facut invers decat au promis pana in 1996. Si nici ca cei mai multi dintre devotatii societatii civile au ramas in afara ierarhiei din proprie vointa, nedorind sa se amestece in “societatea politica”. Au ramas in continuare sa militeze, anonimi adesea, fara beneficii si privilegii. Au fost perceputi insa si unii si altii, laolalta, ca fiind vinovati de esecul care a urmat.

Oboseala de azi a societatii civile de care vorbesc unii observatori are ca sursa - in esenta - aceasta situatie. Este intai de toate o pierdere masiva de prestigiu. Increderea de care se bucura odata s-a pierdut. Acest declin a fost produs de improvizatiile puterii, de ambiguitatile morale, de certurile saptamanale din coalitie, de fanteziile de la Cotroceni, de modul defectuos de a guverna etc. Entuziasmul din 1996, avea un continut, “civil”. Ce a urmat, din nefericire, a fost un fiasco. Forta de mobilizare a civismului a scazut radical.

Azi e aproape imposibil sa reiei acelasi mesaj si sa gasesti aderenti. Martea trecuta a fost ora bilantului. O etapa s-a incheiat.