Poate eminența cenuşie de la Cluj să transforme politica românească?

Dacă are rezistența necesară, Dâncu ar putea să devină centrul nervos al reașezării unei lumi politice în blocaj.

Tom Gallagher 03.05.2016

De același autor

 

PSD nu poate să nu fie mulțumit de rolul influent jucat de Vasile Dâncu în cabinetul lui Dacian Cioloș. Ca vicepremier, el a ac­ționat în spatele cortinei pentru a se­cu­riza prioritățile bugetare ale PSD și pentru a proteja alte zone de interes pentru par­tid. Rolul său ca ministru al Dezvoltării Regionale și al Administrației Publice es­te crucial pentru ali­men­ta­rea rețelelor clientelare ale partidului ca să-și facă ali­ați importanți, dacă am­bi­țiile sale cresc.

 

El ar putea ruina speranțele tot mai fragile ale lui Klaus Iohannis pen­tru un al doilea mandat. Deocamdată, ei par să lucreze împreună. Iar lui Iohannis s-ar putea să îi convină că se poate bizui pe un camarad transilvănean mult mai is­cusit, care proiectează mai multă în­cre­dere în spațiul public, în raport cu pre­șe­dintele. PSD are o lungă tradiție de sus­ți­nere a tehnocraților transilvăneni în gu­vern, atâta vreme cât aceștia nu au în­cer­cat subminarea centrului gravitațional dâm­bovițean al partidului. În general, es­te un demers care spală cumva imaginea de partid venal cu agendă ascunsă, care es­te mai aproape de un profil balcanic clasic (chiar levantin) decât de unul central-eu­ropean. Timp de patru ani, Vasile Pușcaș, un respectat universitar din Cluj, a fost ne­gociatorul-șef al României pentru afaceri europene înainte de 2005 (chiar dacă Ro­mâ­nia a obținut mult mai puține concesii decât Polonia). Mai târziu, Ioan Rus și, pen­tru puțin timp, Andrei Marga au ieșit în evidență în timpul guvernării fur­tu­noa­se a lui Victor Ponta, chiar dacă el s-a vă­zut obligat să renunțe pe parcurs la aceș­tia, pe fondul erorilor personale și al eșe­cului de discernământ politic.

 

Un Ponta tot mai agitat avertiza pe 25 apri­lie în legătură cu un mem­bru important al PSD care ar complota cu un serviciu de informații. Fără ca nu­mele lui Dâncu să fie men­ționat explicit, ar putea fi oa­re frica de un scenariu în care Dâncu este ca­ta­pul­tat la putere ca salvator al partidului, în timp ce Pon­ta este amenințat de obscu­ritate? Ponta nu se con­si­deră eliminat definitiv din viața politică, în ciuda acuzațiilor de corupție care îl ame­nință pe el și pe doi dintre cei mai apro­piați aliați, Dan Șova și Sebastian Ghi­ță. El a văzut cum personalități aflate în­tr-o obscuritate relativă - Cioloș, Marian Munteanu, chiar Iohannis însuși - au re­venit pe prima scenă ca rezultat al unor ma­nevre ce par întreprinse într-un la­bo­ra­tor politic de către forțe care stau departe de lumina reflectoarelor.

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-gallaghersadsad.jpg

 

Pentru a fi corecți cu Dâncu, el nu este o nonentitate în jurul căreia se poate fabrica o legendă de către un obscur creator de imagine. El este un expert în sociologia co­municării, cu experiență guvernamentală, dar și cu numeroase conexiuni în viața pu­blică. Mulți tineri îl urmăresc pe social me­dia, admirându-i imaginea atent șle­fuită, de ardelean mândru și care, în egală măsură, este confortabil cu partea lui ro­mânească, dar, în același timp, echilibrat, fără a fi servil în fața culturii și puterii oc­cidentale. Ca cititor ocazional al revistei sa­le, Sinteza, am putut să descopăr un me­saj naționalist persistent, deși bine ascuns, mult mai sofisticat decât orice ar putea con­cepe Marian Munteanu. Sinteza sus­ți­ne că românii trebuie să se bazeze pe pro­pria lor inteligență și solidaritate și că politicile interne și internaționale trebuie să fie modelate de interesul național ro­mânesc. Și oricine are puterea să defi­nească acel interes va avea o influență psi­hologică imensă asupra multor români, de­mersul lui Dâncu fiind o astfel de în­cercare. Sinteza este o revistă glossy, pre­zentabilă, care beneficiază de un tipar de cea mai bună calitate, costurile de pro­ducție semnificative fiind acoperite de spon­sori generoși (într-o piață de publi­citate extrem de dificilă și săracă).

 

Dâncu are propriile sale convingeri și ali­ați care îi împărtășesc viziunea în politică, în mediul universitar sau în spațiul mass-media. Nu are un trecut dubios și nu are probleme în justiție, așa cum se întâmplă cu oricare alt nume mare din PSD în ul­timul deceniu. Cu populismul în ascen­siune în statele Grupului de la Vișegrad, profilul României ar putea fi consolidat, dacă Dâncu ar prelua rolul lui Iohannis la viitoarele alegeri prezidențiale. El chiar ar avea timp să devină o figură familiară pu­blicului român, în cazul în care Cioloș plea­­că înainte sau după alegerile din de­cembrie 2016. În orice caz, acutizarea con­flictului la vârf din PSD, ilustrată de ex­pul­zarea dramatică a lui Valeriu Zgonea, nu face decât să întărească impresia că par­ti­dul are nevoie de un alt stil de con­du­ce­re, mai sofisticat și mai puțin intem­pes­tiv.

 

Serbia și-a întârit imaginea în capitalele occidentale, care aveau nevoie de niște vești bune din această parte a Europei, prin realegerea triumfătoare a lui Ale­ksandar Vucic, pe 24 aprilie. Puțini își mai amintesc faptul că, în urmă cu câțiva ani, el era dublura ultranaționalistului Vojislav Šešelj. Și totuși, s-a rupt decisiv de figura lui retrogradă și a reușit să-și creeze un nou program politic sprijinit de forțe din gar­da veche dispuse să îmbrățișeze vre­murile noi.

 

Dacă are rezistența necesară, Dâncu ar pu­tea, la rândul său, să devină centrul ner­vos al reașezării unei lumi politice în blo­caj. Diverse interese regionale, profe­sio­nale și de afaceri s-ar putea reuni în jurul unei formațiuni asumat nonideologice și care ar putea confirma că România s-a să­turat de ideologii sterile și personalități „fur­tunoase“. Dacă Dâncu se pregătește cumva, în secret, să transforme ordinea po­litică existentă, el este ajutat în acest demers atât de lipsa de curiozitate din mass-media pe acest subiect, cât și de sprijinul discret din partea unor ardeleni proeminenți din presa bucureșteană.

 

În prezent, popularitatea lui Ponta e mult mai mare decât cea a lui Dâncu. Așa că es­te de înțeles dacă fostul premier este iritat la gândul că ar putea deveni peste noapte o figură depășită, asemenea senio­rului PNȚCD, unde și-a început viața po­litică. Însă, lipsit de protectori sau aliați, s-ar pu­tea să fie deja prea târziu pentru el. //

 

* Cea mai recentă carte semnată de Tom Gallagher, Scotland Now: A Warning to the World, a fost publicată în luna ianuarie.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22