Patriarhul Daniel are de ce să fie fericit: peste 90 la sută din elevi au cerut să facă ora de religie. Acest rezultat are „valoare de referendum“, precizează cu entuziasm Patriarhia Română. Aproape toți cei înscriși la Religie vor continua să facă rugăciuni în această oră, vor continua să afle despre superioritatea ortodoxiei asupra celorlalte religii și vor continua să fie convinși că „homosexualii și femeia cu barbă“ trebuie aruncați la marginea societății. O propagandă care seamănă din ce în ce mai mult cu cea a Moscovei și care poate fi găsită cu ușurință la Russia Today, varianta în limba română.
Sabina Fati”Pentru că vreau o pespectivă pentru România și după alegerile prezidențiale din noiembrie”, așa i-am răspuns Monicăi Macovei prin luna august 2014, cred, când am fost invitat la o discuție și fusesem întrebat de ce vreau să o ajut în campanie. Luna noiembrie a trecut, românii și-au ales președintele, dar rămâne în continuare, cel puțin pentru mine, întrebarea ”România, încotro?”. Cum n-am reușit să răspund invitației la lansarea noului partid, o să scriu aici câteva gânduri despre perspectivă și despre ce poate însemna M10 în următorii ani.
Sebastian LazaroiuÎn ultimii ani au fost formulate diferite argumente împotriva predării religiei în școlile publice de stat, sau pentru un tratament special al acestei materii. Ele au repurtat recent o victorie în fața legii, astfel încât în plin an școlar părinții trebuie să solicite în scris participarea copiilor la ora de religie, materie care era oricum opțională.
Adrian Papahagi
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an