ANUL XXXI (1522) (14 Iulie 2020)

La 50 de ani de la moartea sa, António de Oliveira Salazar a încetat să polarizeze opinia publică în Portugalia.

Iohannis a lăsat guvernul descoperit, prins între opoziția majoritară din parlament, deciziile CCR și o societate indisciplinată și fără respect față de autorități.

Am sfeclit-o! Intrăm în a doua săptămână de vid legislativ, în care bolnavii de Covid pleacă nestingheriți din spitale, grație cinismului PSD & comp, care tărăgănează legea carantinării.

Nu mă refer la criza economică sau epidemiologică, ci la penuria de talent, idei și soluții pe care o exhibă fără jenă, deși în proporții variabile, clasa politică în perspectiva alegerilor locale.

„Azi e o zi tristă” a anunțat Iohannis când numărul îmbolnăvirilor de COVID a ajuns la 550 într-o singură zi.

Alegațiile lui Ion Cristoiu sunt nocive, înscriindu-se în linia campaniilor de dezinformare susținute de numeroase site-uri pe care guvernul le-a suspendat pe perioada stării de urgență

Vor salvarea drepturilor, nu și a omului.

Pesediştii au privit de la bun început pandemia ca pe un cadou nesperat, ocazia perfectă de a arunca cu noroi în guvernul Orban.

În America, o controversă aprinsă s-a născut în jurul unei scrisori deschise publicate de revista Harper’s și semnate de 150 de scriitori, artiști, jurnaliști, universitari.

Interviu cu Cristian Pârvulescu, decan al Facultății de Științe Politice, SNSPA

Este uluitoare viteza cu care clivajele ideologice riscă să atace întregul edificiu instituțional al SUA și să pună serios sub semnul întrebării capacitatea de supraviețuire a modelului occidental.

Decizia președintelui Erdogan de a redeschide Sfânta Sofia rugăciunilor credincioșilor musulmani anunță o adevărată revoluție culturală: Occidentul nu mai este un model pentru Turcia.

Odată cu politica de intruziune tot mai agresivă a Chinei, tratamentul SUA față de puterea comunistă începe să semene cu cel rezervat statelor de pe axa răului: Iran, Irak, Coreea de Nord.

Interviu cu Octavian Milewski, politolog specializat în Europa Centrală și de Est.

Sunt omul fără identitate, fără biografie (pe nimeni nu interesează realizările obținute în cartierul mărginaș al orașului). Țin la umanitatea mea, care e singura mea dovadă că exist.

Mircea Cărtărescu a ajuns un adevărat șlefuitor de diamante, operațiune pe care o face cu aceeași fervoare compulsivă cu care Brâncuși își polisa la nesfârșit marmorele și bronzurile.

Mirel Bănică scrie o carte ca o declarație de iubire – pe alocuri, e drept, jupuită – despre ce este acum o bună parte din România.

Berta Isla este și un roman de meditație despre adevăr/minciună, devotament/trădare, esență/aparență, putere/supunere.

În Sovietstan, Erika Fatland relatează o călătorie care s-a derulat timp de mai bine de cinci luni în stanurile din Asia Centrală.

Personajele teatrului ne vorbesc adeseori într-o limbă necunoscută, „o limbă a păsărilor” ce se adresează nemijlocit intuiţiei, sensibilităţii cu care ne apropiem de lumea de dincolo de cortină.