De același autor
PSD pare să fi decis: împreună cu aliații săi cu care deține majoritatea în parlament, îmbrățișează în mod disimulat negaționismul COVID, susținând că: pericolul epidemiologic e mult exagerat; cifrele sunt manipulate; guvernul vrea să răpească oamenilor libertățile civile și să nenorocească economia. Speră probabil că în acest fel va prinde valul popular de negaționism (a cărui dimensiune reală de fapt n-a fost estimată). E greu de spus cât de eficientă sub raport politic va fi această poziționare, care seamănă cu cea a radicalilor de dreapta, gen Trump din SUA și Bolsonaro din Brazilia, și deloc cu poziția partidelor social-democrate și socialiste din Europa. Moral însă, este o ticăloșie, care va fi plătită cu mulți bolnavi și morți.
Să remarcăm și ironia faptului că PSD pozează în campionul libertăților cetățenești, tocmai el, partidul lui Iliescu, Năstase și Dragnea!
Ne interesează acum ce a făcut și ce face guvernul, și mai ales președintele Iohannis, spre a contracara, spre binele țării, această politică, care deja a condus la plasarea României pe lista țărilor nesigure epidemiologic din Europa.
Răspunsul meu este: insuficient.
Destul de repede după 15 mai (când a încetat starea de urgență) și mai ales după 1 iunie, starea de alertă a venit cu „relaxări” nu numai pentru cetățeni, ci și, din păcate, pentru guvern. Abia în urmă cu câteva zile, după ce creșterea de cazuri noi de COVID-19 a redevenit exponențială, poliția și celelalte autorități de control au redevenit active, au dat amenzi multe și au oprit petrecerile și alte diferite manifestări care încălcau regulile de distanțare. Foarte târziu însă. De abia de curând, cei care nu purtau mască în autobuze și tramvaie au început să fie dați jos. Pe scurt, guvernul Orban n-a arătat, din primele momente ale „relaxării”, că aceasta trebuie făcută în termenii ceruți de autoritățile sanitare și științifice, luând în serios regulile și nu în mod „personalizat”, „relaxat”, după capriciul fiecărui cetățean sau al fiecărui patron de terasă. Timp de aproape două luni, guvernul s-a mulțumit să îndemne, să explice, să recomande, ba chiar să roage oamenii să poarte mască și să păstreze distanțarea fizică. Clar, a vrut să pară binevoitor, procedând cu duhul blândeții și, bineînțeles, cu un ochi la sondajele de opinie. Mai grav este că a continuat să facă același lucru și când CCR, printr-o interpretare total asimetrică a libertăților, a blocat practic posibilitatea autorităților de a-i reține pe contaminații cu COVID în spitale sau în carantină. Or, guvernul putea anticipa această poziție ostilă și pro-PSD a CCR și a Avocatului Poporului. Ce putea face? Putea pregăti din timp „legea carantinei” pe care s-o trimită parlamentului cu o lună sau măcar cu două săptămâni în urmă, cerând să fie dezbătută în procedură de urgență. Era destul de evident că CCR putea desființa vechea lege sub pretextul că limita niște libertăți prin ordin de ministru, nu definea clar termenii, nu prevedea căi de atac etc. Nu era greu de scris cu anticipație un bun proiect de lege, urmând și exemplele altor țări europene. Și totuși, guvernul a stat și a așteptat ca întâi să cadă securea CCR, iar apoi i-a rugat pe oameni să nu țină seama de decizia Curții. Ce autoritate mai poate avea un astfel de guvern? Mă întreb, în particular, oare ministrul justiției, dl Predoiu, a avertizat din timp guvernul și pe premier despre ceea ce puteau să facă CCR și Avocatul Poporului cu legea veche?
Greu de înțeles mi se pare însă în cea mai mare măsură poziția președintelui Iohannis. Foarte activ și eficient în timpul stării de urgență, președintele a părut că „se relaxează” și el. Nu spun că era necesar să intervină la fel de des, dar uneori era necesar nu numai să se adreseze națiunii, dar s-o facă și eficient. Mai ales acum se vede această necesitate: PSD va tergiversa probabil cât poate votarea „legii carantinei” la senat și probabil că o va ciunti, în așa fel încât să fie greu de aplicat în multe cazuri. Președintele s-a mulțumit, săptămâna trecută, să ceară „cooperare loială” între instituții și să îndemne la unitate. Față de manevrele PSD, e un răspuns anemic, sugerând dezimplicarea. Dar ce putea face președintele, dincolo de vorbe?
Putea amenința cu reinstalarea stării de urgență pe o durată de o săptămână sau de 10 zile, până la promulgarea „legii carantinei”, stare de urgență care, de data asta, n-ar fi cuprins decât un minimum de prevederi esențiale, mai ales legate de carantină și de izolare a pacienților testați pozitiv. Sigur, PSD ar fi putut în principiu anula în parlament noua stare de urgență, dar poziția sa ar fi fost defensivă și nu ofensivă ca acum, iar între timp măsurile de izolare și carantinare și-ar fi făcut efectul, bolnavii de COVID n-ar fi putut părăsi spitalele la cerere ca acum și așa mai departe. Combinată cu o propagandă eficace, tactica ar fi fost câștigătoare, cred: pentru PSD ar fi fost greu să desființeze în parlament starea de urgență și, totodată, să nu voteze nici legea, deoarece astfel și-ar fi deconspirat poziția de aliat al epidemiei COVID-19 și de inamic al sănătății publice. În cel mai rău caz, ar fi fost câteva zile cu mai puțini „pozitivi” externați la cerere. Oricum, președintele ar fi arătat că îi pasă de sănătatea oamenilor mai mult decât de o efemeră popularitate.
De fapt, senzația mea este că dl Iohannis a lăsat guvernul descoperit, prins între opoziția majoritară din parlament, deciziile CCR și o societate indisciplinată și fără respect față de autorități. Guvernul Orban, la rândul lui, e ezitant, alternând măsurile mai dure cu „relaxări” periculoase. Deși era singurul ale cărui cuvinte s-au dovedit a avea greutate în trecut, președintele fie a tăcut, fie, când a vorbit, precum săptămâna trecută, a făcut-o moale, fără să lase impresia că va acționa decisiv, dacă parlamentul refuză să ia repede măsurile cuvenite. Guvernul a fost lăsat în ofsaid de președinte și nu înțeleg de ce.
E foarte târziu. Numărul cazurilor de COVID va crește cu siguranță în continuare, ca și cel al pacienților la ATI și al deceselor. Președintele, reales cu o majoritate covârșitoare în noiembrie anul trecut, este singurul factor constituțional care, și în prezent, se bucură de autoritate și de o largă legitimitate populară. El poate și trebuie să vorbească răspicat și să acționeze decisiv, așa cum a făcut-o cu succes în martie-aprilie. Nu-i momentul vacanței. Sau iarăși s-a „relaxat” Iohannis? //
