ANUL XXIX (1489) (19 Februarie 2019)

Susțin că atitudinea UE față de cazul Kövesi va fi un test de credibilitate a voinței Occidentului de a susține concret valorile pe care le promovează.

E simplu să iei o realitate de dinainte de ’89 (funcţionarea sistemului judiciar sub Securitate) şi să o aduci în prezent sub titlul de „Binom“ pentru a induce ideea că DNA şi SRI sunt copii identice.

Spectacolul oferit de penalii jubilând la anchetarea lui Kövesi are ceva grotesc în el. Ar trebui pus pe un ecran mare și în Parlamentul European, ca fundal la dezbaterile despre statul de drept.

Condamnații, corupții, acoperiții și acoliții lor, care de doi ani o lucrează pe Kövesi ca după manualul KGB, încearcă acum să-i saboteaze numirea ca procuror european.

Incapacitatea mass-media din România de a combate buruienile prin autoreglementare face ca singura posibilitate de sancțiune să rămână justiția.

Nu trebuia decât să stăm decent și să nu facem prostii.

După campania împotriva Laurei Codruța Kövesi, punerea ei sub acuzare are scopul clar de a-i bloca accesul spre șefia Parchetului European.

Dincolo de Nord Stream 2, Iranul rămâne celălalt mare punct de litigiu dintre Statele Unite și o parte dintre statele europene în a căror avangardă se află Germania, Franța, dar și Marea Britanie.

În ciuda serioaselor tensiuni transatlantice, SUA și Europa par să se găsească totuși, deocamdată, pe aceeași lungime de undă atunci când vine vorba de poziționarea față de China.

Falimentul moral al modelului oligarhic, cu partide „proeuropene“ clasice, nereformate, susținute necondiționat de București, a afectat vectorul proeuropean.

„Ceea ce au făcut până acum este atât de grav, încât nu poate fi decât parte a unui plan din care noi vedem primii pași.“

Dileme identitare profunde îl fac pe istoricul Robert Frank să nu vadă în Brexit o alegere definitivă pentru britanici, un punct final al relațiilor lor cu Uniunea Europeană.

Încă mai există oameni care se împotrivesc – președintele Klaus Iohannis, procurori, judecători și societatea civilă. Mai există chiar și câțiva ziariști cinstiți, care nu se lasă cumpărați.

În Războiul rece, filmul lui Pawel Pawlikowski, detaliile de fundal conferă ritmul. Cuplul se face și se desface după cum îi dictează istoria. Bieții amanți sunt chiar supt vremi, vorba cronicarului.

(...) D-ale carnavalului, își cere însă drepturile. Se râde sănătos și, spre surprinderea noastră, acțiunea încă produce surpriză, semn că dramaturgul nu e chiar atât de... fumat pe cât cred unii.

În ciuda încercărilor la care a fost supusă, Regina-mamă Elena a făcut mult bine într-o epocă zguduită de războaie, în care mult mai ușor era să te refugiezi sub mantia indiferenței.

„Căci niciodată n-a fost poveste mai tristă decât a Julietei și al său Romeo.“ (Shakespeare)

Mai presus de a fi mesagerul unei memorii colective, domnul Piekielny este un personaj de roman.

Conținutul și stilistica celor mai multe cărți de self-help potențează cu succes ignoranța de fond și, în calitate de formulă ce oferă prompte rezolvări, asigură o cale netedă spre alienare.

Cu România te iubesc ești silit să parcurgi un rechizitoriu scris cu furie calmă, alcătuit dintr-un fluviu de dovezi strivitoare ale nemerniciei, ale haosului perfect în care acceptăm să trăim.