Solutii pentru Transnistria

ARMAND GOSU
Radacini istorice

Transnistria este o mostenire. O mostenire primita de la Iosif Visarionovici Stalin. Pe teritoriul de astazi al Transnistriei, Stalin a înfiintat, la 12 octombrie 1924, Republica Autonoma Sovietica Moldoveneasca. Era o rampa de lansare pentru actiunile de propaganda, spionaj si diversiune îndreptate împotriva Romaniei. Decizia lui Stalin venea la mai putin de o luna de la înfrangerea rascoalei de la Tatar Bunar (15-16 octombrie), pusa în scena de serviciile sovietice cu complicitatea unor comunisti locali. Dupa anexarea Basarabiei de catre URSS, în vara anului 1940, Stalin a hotarat, la 2 august, formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenesti prin unirea vechii Republici Autonome cu o parte a Basarabiei. Sudul Basarabiei, nordul Bucovinei si tinutul Hertei au fost atribuite Ucrainei sovietice.
Numele Transnistriei a capatat o sinistra rezonanta, devenind emblematic pentru “solutia romaneasca” la “chestiunea evreiasca”, în timpul regimului maresalului Antonescu. Daca Stalin a sadit samanta “problemei transnistrene”, Mihail Gorbaciov s-a îngrijit ca ea sa atinga dimensiunile din ultimul deceniu si jumatate. Potentate de glasnosti, Fronturile Populare au lansat miscari de redesteptare nationala, ajungand sa-si impuna propriile programe. La loc de cinste au fost obtinerea suveranitatii si iesirea din componenta URSS. Gorbaciov, care dorea reformarea, si nu lichidarea Uniunii, a combatut prin toate mijloacele proiectele de secesiune. Presiunilor politice si economice exercitate de centrul unional asupra republicilor li s-a adaugat si amenintarea unor conflicte armate cu entitatile separatiste, care aparusera ca ciupercile dupa ploaie. Unele aveau radacini istorice. Cum e cazul Abhaziei si Osetiei de Sud (deosebiri etnice, religioase, conflicte sangeroase în trecut). In cazul Moldovei, Moscova a inventat doua dosare, cel transnistrean si cel gagauz. Cum transnistrenii nu sunt o etnie, nici nu au o alta religie, acest dosar este cu totul atipic, chiar si pentru spatiul sovietic, care nu duce lipsa de inovatii în materie. Cat despre dosarul gagauz, acesta a stralucit doua veacuri prin absenta, pentru ca, dintr-o data, în 1989, sa-si faca simtita agresiv prezenta. S-a stins la fel de repede.
Transnistria si Gagauzia au fost instrumentele prin care Gorbaciov a santajat Moldova, care putea avea un proiect de succes, cel a unificarii cu Romania, asigurandu-i integritatea teritoriala în schimbul ramanerii în plutonul republicilor sovietice. Cum puciul din august 1991 a pus cruce proiectelor de reformare a Uniunii, iar Gorbaciov a iesit din scena, nimeni nu mai parea ca are nevoie de Transnistria. Si totusi, enclavele separatiste au ramas aceleasi instrumente de santaj, de aceasta data în mainile Moscovei, utilizate împotriva republicilor ex-sovietice care încearca sa iasa din sfera de influenta a Rusiei.
Incidentul de la Dubasari (2 martie 1992) a declansat razboiul dintre Republica Moldova si autoproclamata Republica Moldoveasca Nistreana. Razboiul s-a încheiat cu victoria separatistilor, prin semnarea unui acord ruso-moldovenesc de reglementare a conflictului (21 iulie 1992). Au urmat 13 ani de negocieri privind principiile reunificarii Republicii Moldova. S-au facut publice mai multe proiecte de reglementare a conflictului: planul OSCE (2002), memorandumul Kozak (2003), planul 3 D (2004), planul Iuscenko, legea din 22 iulie 2005 privind principiile rezolvarii conflictului transnistrean, votata de Parlamentul de la Chisinau. Se asteapta, de la o zi la alta, un nou plan rusesc, pornind de la memorandumul Kozak.
Pe fondul dezbaterii privind rezolvarea conflictului transnistrean, recent au fost date publicitatii, la Bucuresti, doua rapoarte, primele exercitii intelectuale din dreapta Prutului, pe aceasta tema. Primul raport apartine Societatii Academice din Romania si propune “autonomizarea Moldovei fata de Transnistria, izolarea acesteia din urma printr-un embargo sustinut si pregatirea Moldovei pentru a deveni un candidat la integrare”. Al doilea raport a fost dat publicitatii de catre Institutul “Ovidiu Sincai” si propune “decuplarea provizorie” a Transnistriei de restul Moldovei si punerea ei sub protectorat international, integrarea Moldovei în UE cu aplicarea modelului cipriot, urmand ca statutul Transnistriei sa fie negociat doar dupa demilitarizare, democratizare si decriminalizarea regiunii.

Miercuri, 21 septembrie, la sediul GDS a avut loc dezbaterea cu tema Solutii pentru Transnistria, organizata in colaborare cu Fundatia pentru Educatie Civica si Dezvoltare Academica. Discutiile au fost moderate de Armand Gosu, la ele participand Excelenta Sa Victor Zlacevski, ambasadorul Republicii Moldova la Bucuresti, reprezentanti ai MAE roman si ai societatii civile din tara noastra si din Republica Moldova. Publicam in continuare fragmente din aceasta dezbatere.

Alina Mungiu-Pippidi (Societatea Academica din Romania): Argumentul numarul unu pe care l-a propus SAR este ca, in absenta unei interventii externe de orice forma in Transnistria, a insista pe rezolvarea imediata a acestui conflict nu face decat sa precipite rezolvari proaste. Argumentul numarul doi din lucrarea noastra reia de fapt unul mai vechi: solutia de perspectiva pentru Moldova nu este sa se cramponeze de aceasta chestiune transnistreana si sa spuna ca nu poate sa existe progres pana nu se rezolva, ci, dupa modelul Ciprului, sa incerce sa evolueze, sa se apropie cat mai mult de integrarea europeana, lasand Transnistria intr-un fel blocata. Astfel incat, intr-o situatie viitoare, Transnistria sa fie cea care sa aiba interes si sa vrea sa vina la Moldova. Din acest al doilea argument am scos principala noastra recomandare catre Guvernul Romaniei. Dupa parerea mea, ceea ce poate sa faca Guvernul Romaniei este asistenta pentru Moldova pe calea integrarii europene, cu alte cuvinte, sa faca ceea ce a facut Grecia pentru Cipru.

Decriminalizare, demilitarizare si democratizare

Anne Juganaru (Institutul Social Democrat “Ovidiu Sincai”): Raportul nostru propune internationalizarea problemei. Nu ne gandim la o chestiune abstracta, ci cerem implicarea unor actori cu un potential deosebit - UE, sigur, nefacand abstractie de ceilalti actori foarte importanti. Aceasta strategie trebuie sa tina seama de interesele tuturor. Daca ne-am imagina ca problema transnistreana trebuie transformata intr-un joc de suma nula ne-am insela. Este evident ca Rusia are niste interese in acea zona si nu putem sa nu tinem seama de acest lucru. Pe de alta parte, dupa parerea noastra trebuie sa definim foarte clar, in termeni foarte precisi, care este interesul national al Romaniei. Abia dupa ce vom defini interesul national, vom putea sa devenim la randul nostru actori. In viziunea noastra, o solutie ar putea fi decuplarea pe o perioada a Transnistriei de Republica Moldova, inceperea unor demersuri consistente pentru a pregati Republica Moldova pentru integrare.
Radu Gorincioi (Universitatea de Stat din Chisinau): Abordarea Institutului “Ovidiu Sincai”, de a separa cele doua parti, Transnistria de Republica Moldova, cred ca este intarziata. UE, SUA, dar si alti actori internationali au depasit deja stadiul tatonarilor si si-au specificat o pozitie, un rol al lor. Ei vorbesc de o democratizare a acestei regiuni, ceea ce este opusul izolarii Transnistriei. Cred ca, in acest caz, Romania trebuie sa tina cont de schimbarea neasteptata a situatiei internationale regionale, odata cu alegerile din Ucraina. Europa vorbeste de necesitatea democratizarii, Romania vorbeste de necesitatea izolarii Transnistriei. Este necesara schimbarea regimului in Transnistria, aducerea la putere, pe cale democratica, a unor forte politice care ar tine cont, sigur, si de interesele rusofonilor, dar ar satisface criterii de colaborare, de integrare cu Republica Moldova.
Victoria Stoiciu (Societatea Academica din Romania): Planul Institutului “Ovidiu Sincai” nu propune izolarea definitiva a Transnistriei, ci o decuplare, supraveghere si internationalizare, dupa care urmeaza implementarea acestui plan 3 D - decriminalizare, demilitarizare si democratizare -, dar sub controlul organizatiei si al actorilor internationali. Mi se par niste deziderate foarte frumoase, dar foarte greu de implementat in practica. In situatia actuala nu putem sa organizam alegeri democratice in Transnistria, pentru ca regimul de acolo este sustinut din spate de Rusia si, in culise, Moldova nu negociaza numai cu regimul de acolo, ci in special cu Rusia. Atunci cand propunem un plan, trebuie sa pornim de la un status quo, de la situatia care exista astazi. Aceasta izolare nu este o abandonare a Transnistriei in voia sortii, ci un pas necesar, chiar daca este dureros pentru sentimentul national al celor de acolo, inclusiv al meu, dar este un rau necesar pentru un viitor mai bun.

Interesul Romaniei este ca Transnistria sa fie o zona stabila

Florin Abraham (Institutul Social Democrat “Ovidiu Sincai”): Se observa o incompatibilitate intre tendinta naturala a Republicii Moldova de a merge spre Vest si cea a Transnistriei de a ramane intr-un fel sau altul in spatiul fost sovietic al CSI. Ca atare, noi am identificat doua mecanisme: aplicarea protectoratului international de tip Kosovo (care nu e un succes ca aplicare efectiva, dar important este modelul) si crearea unui protectorat international al ONU, in care este reprezentata si Rusia. Al doilea mecanism se refera la aplicarea “modelului Cipru”. Sa vedem cine poate sa joace rolul Greciei pentru Republica Moldova.
De fapt, raportul a pornit de la faptul ca intreaga discutie in jurul problemei transnistrene a inceput in jurul unor proiecte rusesti, ucrainene, iar un punct de vedere romanesc nu a fost articulat. De ce a fost aceasta reticenta fata de Romania? Pentru ca gestionarea problemei transnistrene nu a ajuns la un nivel politic, ci doar la nivelul birocratic, la nivelul UE.
Alexandru Lazescu (Grupul pentru Dialog Social): Raportul SAR are un merit important, si anume acela ca sparge un tabu: isi pune problema intr-un mod care rupe cumva acest tip de discurs lipsit de substanta. Influenta Romaniei, dincolo de nivelul tehnic, diplomatic, este si de natura comerciala, in contrapondere cu relatiile cu Rusia, este si de un alt tip de influenta culturala... Elemente care sa permita Romaniei sa aiba intr-adevar o influenta importanta in zona se vor aduna intr-un fel in timp. Deocamdata sunt mai putin consistente fata de cat ne-ar placea noua.
Iulian Chifu (SNSPA): Interesul Romaniei este ca Transnistria sa fie o zona stabila, gestionata responsabil de catre guvernul legitim al Republicii Moldova. La raportul Institutului “Ovidiu Sincai” apreciez in mod special faptul ca tentativa este de a face un plan cu eticheta romaneasca si de a-l apropia de niste pozitii virtuale ale Rusiei si Transnistriei, pentru a reaseza Romania in dezbaterea si interesul acelor zone. Dar mai departe, in cazul planului respectiv, interesul national ar fi definit sub forma ca nu avem nevoie de Transnistria. Aici marea problema este cum decuplam Transnistria, ce facem cu ea si daca exista un precedent in care un stat isi lasa o bucata a teritoriului sau si cetatenii sai deoparte. Parerea mea este ca, la aceasta data, la Chisinau nu exista un proiect real de abordare a Transnistriei, care inseamna vointa politica, constructie institutionala (de la nivelul unor ONG-uri la nivelul unor schimburi economice, la nivelul unor decizii, al unor rupturi chiar cu un anumit tip de lobby, de surse de venituri pentru anumiti oameni din zona politicului).

Necesitatea implicarii comunitatii europene

Victor Zlacevski (ambasadorul Republicii Moldova la Bucuresti): Dupa alegerile parlamentare si prezidentiale din Republica Moldova, s-a obtinut un consens asupra a doua probleme: integrarea europeana a Republicii Moldova si problema transnistreana. In problema integrarii europene obtinem unele mici succese care ne bucura, prima parte a planului de actiuni se discuta zilele acestea. La sfarsitul lunii septembrie va fi conferinta consacrata reglementarii problemei transnistrene. Paralel, parlamentul a adoptat legea cu privire la principiile de baza ale statutului Transnistriei. Pe teritoriul regiunii transnistrene vor aparea niste lastari de democratie, intr-un teritoriu ramas la nivelul anului 1990. In Transnistria nu exista practic partide politice, nici organizatii neguvernamentale, nu exista libertatea presei, sunt organele represive care activeaza excesiv si inca nu s-au cicatrizat ranile conflictului din 1992, nici pe partea stanga, nici pe partea dreapta a Nistrului.
Care este rolul Romaniei in procesul reintegrarii teritoriului Republicii Moldova? Tara noastra solicita sprijin de la vecinii sai (in primul rand Ucraina si Romania, dar si vecinii din structurile regionale). A lasa Moldova singura cu problema asta e un lucru imoral. Iata ca, in Romania, opozitia si guvernarea au puncte similare in problema transnistreana: necesitatea implicarii comunitatii europene.
Eu am facut studiile in Transnistria si am fost, in calitate de parlamentar, in ‘94, in componenta unui grup. Am deblocat cai ferate, am depichetat scoli, am luat parte la marsuri pro si contra puterii, am monitorizat. Sunt lucruri pe care, cu parere de rau, nici presa nu le oglindeste obiectiv, si nici oficialitatile, in intalnirile lor, nu prea reusesc sa propuna rezolvari in problema de fata. Totul e sa fie un rezultat util pentru Republica Moldova. Cu totii vom trai bine si vom multumi unul altuia pentru victorie, pentru un precedent care va fi creat probabil in lumea intreaga.

Solutionare in 4 etape

Ovidiu Dranga (Ministerul Afacerilor Externe): Pentru a ajunge la identificarea unui pachet de solutii viabile pentru situatia din Transnistria, trebuie sa parcurgem un anumit algoritm. Eu as vedea 4 etape esentiale. Prima: trebuie sa definim foarte bine problema. Si aici cred ca trebuie sa avem in vedere cel putin trei dimensiuni: este aceasta o problema de securitate? Daca da, suntem cu totii de acord ca aceasta problema in Transnistria reprezinta o sursa de instabilitate pentru o zona mai larga? De asemenea, trebuie sa definim parametrii economici ai acestei probleme, pentru ca in aceasta regiune exista o serie de complicitati regionale in ceea ce priveste dimensiunea de crima organizata si de economie subterana. O a treia dimensiune: cea a drepturilor omului si a deficitului de democratie. O a doua etapa: interesele actorilor principali. Eu n-as incepe de la interesele Romaniei, ci de la cele ale Chisinaului si ale Tiraspolului in aceasta situatie. Or, cred ca n-am parcurs toate etapele in a clarifica interesele acestor parti. Sigur, interesele Rusiei si Ucrainei sunt deosebit de importante. Apoi, nu stiu daca s-au definit cu claritate interesele occidentale in ceea ce priveste conflictul transnistrean. Aici ma refer in primul rand la UE si la SUA, care vor determina cu siguranta atitudinea celor doua parti in rezolvarea acestei situatii.
O a treia etapa: analiza realitatilor din teren si, intr-un plan ceva mai larg, din regiune. Rezolvarea acestei situatii trebuie sa tina cont de anumite elemente: retragerea trupelor straine din regiune, implicarea in monitorizarea segmentului transnistrean al frontierei dintre Republica Moldova si Ucraina, dificultatile pe care le presupune acest proces de negociere.
O a patra etapa ar fi cea legata de instrumentele pe care le avem la dispozitie la ora actuala si in ce masura ele si-au epuizat resursa. Nu cumva este momentul sa gasim instrumente care ies din aceasta suita pe care o cunoastem deja? Or, aici eu nu vad adaugarea vreunei parti la acest format de negociere ca un scop in sine. Ea trebuie judecata in functie de valoarea adaugata pe care o eventuala participare o aduce in rezolvarea acestui conflict. Sigur ca esentiala pentru Romania este dezvoltarea acestui parcurs european al Republicii Moldova si, sigur, pozitia oficiala a Romaniei sustine o astfel de abordare. S-a evocat aici de cateva ori aceasta participare a Romaniei la rezolvarea problemei. Romania participa deja si n-as vrea sa trec in revista toata gama de instrumente la care avem deja acces si pe care, va asigur, le folosim. Romania face serioase eforturi, pe care le-as aprecia ca fiind de succes, in ceea ce priveste influentarea politicii UE fata de acest subiect.

Problema securitatii

Mihail Ionescu (Institutul pentru Studii Politice de Aparare si Istorie Militara): Se propune un plan sub formula Ciprului, dar, daca ne gandim la istoria Ciprului, ma apuca durerea de cap; la fel si analogia cu Kosovo. Deci are Romania un obiectiv maxim sa solutioneze problema? Daca gandim cu inima, s-ar putea sa fie un obiectiv; daca gandim cu ratiunea, cum e normal, se vede ca, de la resurse la potential de influentare, sunt o sumedenie de motive care se impotrivesc. Este aceasta o parte a unei politici rasaritene a Romaniei? Pe baltici ii intalnim din Azerbaidjan pana-n Ucraina, pe polonezi la fel, au o coerenta in abordarea problematicii spatiului de la est de ei. Noi, din cate imi dau eu seama, in afara de Transnistria, dar si acolo cu niste extraordinare salturi, si putin in Georgia, in plan militar, nu prea avem o coerenta.
Liliana Popescu (Fundatia pentru Educatie Civica si Dezvoltare Academica): Cred ca interesul national al Romaniei este problema securitatii. Un teritoriu necontrolat democratic, la conducerea caruia se afla persoane care nu sunt cetateni ai Republicii Moldova, in care se produce si se comercializeaza de la armament pana la tot felul de produse, de substante chimice cu potential nuclear etc., in care nu se poate controla acest lucru, cred ca reprezinta o amenintare de securitate, undeva la 100 de km de granita Romaniei si, implicit, de granita NATO. Ceea ce imi place in raportul Institutului “Ovidiu Sincai” este ca pledeaza pentru un activism al Romaniei, pentru o implicare mai serioasa si mai aplicata. Pe de alta parte, la raportul SAR apreciez ideea ca pragmatismul ar trebui sa primeze.
Vlad Alexandrescu (Grupul pentru Dialog Social): S-a facut un foarte mare progres la nivel diplomatic. Acum doi ani nu puteam avea o discutie precum cea de azi. S-a conturat o politica regionala a Romaniei - si aici e meritul MAE si al presedintelui Basescu - pe ideea ca tara noastra trebuie sa fie un furnizor, si nu un consumator de securitate, pe ideea unei politici de negociere cu Rusia si pe ideea respectarii angajamentelor reciproce, printre care demilitarizarea Transnistriei este in primul rand de mentionat. Cred, cu tot pesimismul care si-a facut aparitia aici, ca, daca va veni o solutie in chestiunea transnistreana, ea va fi una diplomatica, datorata in primul rand repunerii pe agenda internationala a chestiunii transnistrene.

Esecul “modelului cipriot”

O. Dranga: Vreau sa mentionez o particularitate esentiala a situatiei din Moldova si Transnistria: ne confruntam cu absenta unui asa-numit sens al urgentei. De obicei, interesele si solutiile ies la iveala mai usor sub presiunea unei crize. Stim foarte bine ce s-a intamplat in Kosovo. Problema Kosovo exista inainte de criza, dar o discutie aprofundata a inceput dupa criza propriu-zisa. O criza faciliteaza tranzitia de la impasul intelectual la un proiect politic viabil. Cum facem sa construim aproape de la zero un astfel de sens al urgentei? Ce poate face Romania in aceasta chestiune? In primul rand, cresterea vizibilitatii acestei probleme intr-un spatiu mult mai larg. S-a mentionat ceea ce se face deja la nivel european. Aici, Romania poate sa joace un rol. De asemenea, un rol foarte important al Romaniei este de a multiplica oportunitatile de discutare a acestei probleme in diferite formate, nu neaparat cele existente. Putem imagina formate noi, forme de cooperare regionala care sa scoata in evidenta traseul european al Moldovei si necesitatea implicarii internationale inteligente, pragmatice, orientate catre solutii viabile.
R. Gorincioi: Autoritatile de la Chisinau au incercat sa aplice acest “model Cipru”, prin blocada, razboi economic etc. Or, astazi asistam in cele din urma la un esec al aplicarii acestui model. Asa-zisa blocada s-a dovedit a fi total ineficienta. Dimpotriva, Republica Moldova a devenit dependenta si de Transnistria in multe privinte. Statul nu este pregatit sa aplice o o decuplare brusca, transanta a Transnistriei, cu toate rigorile care decurg de aici. Daca Romania poate sa ne ajute cu ceva in acest moment este sa promoveze prin toate mijloacele pe care le are o mai mare implicare a societatii civile, a ONG-urilor. Daca noi putem coopera cu organizatii de oriunde si suntem primiti la ambasadele Americii, Germaniei etc., pentru a consolida rezolvarea sectorului negru din Transnistria si a ONG-urilor de pe cele doua maluri ale Nistrului, de ce nu am avea un sprijin in acest sens din partea Romaniei?
Armand Gosu (Revista 22): Nu pot sa inchei fara sa remarc pesimismul dvs. Exista un plan, planul Iuscenko, avem o lege adoptata de parlamentul de la Chisinau de reglementare a conflictului transnistrean, suntem in fata unui traseu de parcurs. Cred ca inca nu s-au epuizat aceste proiecte, ceea ce imi da un motiv sa fiu optimist.

A consemnat Razvan Braileanu