„Politica nu este o mizerie decât dacă e făcută de oameni mizerabili“

Silvia Simion | 08.12.2015

Pe aceeași temă

ȘERBAN MARINESCU este membru al Comitetului de Inițiativă Națională al partidului M10. Absolvent al Facultății de Arhitectură a Universității „Ion Mincu“, este, în prezent, asistent universitar și doctorand al aceleiași universități. L-a denunțat la DNA pe fostul primarul al municipiului Râmnicu Vâlcea pentru cerere de mită, după ce el câștigase un concurs de urbanism. Primarul a fost condamnat la o pedeapsă de patru ani cu executare.

 

Manifestările generate de tragedia din clubul Colectiv au creat o premisă pentru schimbarea clasei politice, iar, prin numirea unui guvern tehnocrat, există și un termen rezonabil pentru ca partidele să propună alt fel de candidați pentru alegerile din noiembrie 2016. M10 este un partid foarte tânăr, fără lideri casați“ din alte formațiuni și aduși la revitalizare în partidul dvs. M10 răspunde așteptărilor protestatarilor din Piața Universității sau există riscul ca aceștia să se îndrepte către un eventual partid creat chiar de ei?

 

Partidul M10, pe care îl reprezint, s-a abținut de la declarații politice în timpul protestelor. Personal, am pierdut prieteni apropiați în acea tragedie. Furia antipolitică a acelor zile nu lăsa loc pentru dezbateri și orice intervenție politică ar fi fost inadecvată. Acum, la peste o lună de la tragedie, când furia s-a calmat, trebuie să acceptăm că singurele soluții sunt cele politice. Dezgustul față de politică, în general, este una dintre cele mai toxice moșteniri lăsate societății românești de cei 26 de ani de politicieni corupți, lași, mincinoși, care nu au știut să-și servească cetățenii. Nu trebuie lăsată furia antipolitică să lovească nediscriminatoriu, furia trebuie îndreptată împotriva celor vinovați, adică a majorității clasei politice actuale. Politica nu este o mizerie decât dacă e făcută de oameni mizerabili. Politica în sine este singura modalitate civilizată prin care ne putem gestiona colectiv viețile. Ține de noi, cei care ne implicăm de acum înainte, să facem o politică onorabilă și merituoasă. Posibil este.

http://revista22.ro/files/news/manset/default/serban-marinescu.jpg

M10 nu este emanația străzii, căci în stradă am ieșit toți: de stânga, de dreapta, de centru sau apolitici. La sfârșitul zilei însă trebuie să propunem niște soluții, un plan care să ducă România, de unde e, unde vrea și merită să fie. Pe mine mă bucură apariția oricărei inițiative politice noi, oriunde s-ar afla pe spectrul politic, căci dezbaterile de care România are nevoie acum în spațiul public sunt cele principiale, de substanță, nu eternele „golăneli“ meschine de la TV, care ne irită de 26 de ani încoace. În acest moment, mi se pare mai relevantă împărțirea nou/vechi decât stânga/dreapta, așa cum am văzut-o la PSD și PNL. Suntem prieteni cu orice inițiativă nouă care își propune reformarea României, schimbarea clasei politice și susține integritatea ca valoare fundamentală.

 

Pornind de la acest deziderat, de schimbare a clasei politice, structura partidului M10 e construită ca o casă, de la temelie spre acoperiș, sau ca orice alt partid din ultimii 26 de ani, de la acoperiș spre bază?

 

Știți, casele se construiesc de jos în sus, dar se proiectează unitar, luând în calcul și fundația, și acoperișul, în același timp. Asta a fost o glumă de arhitect. Cred însă că cele două paradigme, top-down și bottom-up trebuie să coexiste. Nu ne dorim un partid creat de la centru, care se duce în teritoriu numai după observatori în secțiile de votare și lipitori de afișe. Dar, nici dacă ni l-am dori, nu am putea să facem așa ceva. E foarte greu să controlezi totul de la centru, îți trebuie capacități și resurse foarte mari, de timp și financiare. Nu le avem. Și atunci, singurul model în care putem exista este să ne bazăm pe inițiative locale puternice. Oameni care își cunosc foarte bine comunitățile, problemele, dar și soluțiile. Noi ne uităm foarte atent la partidele locale care apar. Milităm pentru liberalizarea vieții politice și ne-am pus speranțele în ideea de start-up politic. Există deja iniţiative locale foarte bune la Târgu Mureş, Partidul Oamenilor Liberi al lui Dan Maşca, la Iași, partidul Pentru Iași, sau la București, partidul lui Nicușor Dan, Uniunea Salvați Bucureștiul sau Inițiativa România. Privind lucrurile invers, bottom-up, iarăși, îmi e greu să îmi imaginez o mișcare națională politică creată numai din alăturarea unor mișcări locale. E nevoie de o minimă coordonare. Suntem însă conștienți toți cei care am intrat acum, de curând, în jocul politic că, oricum s-ar întâmpla, nu trebuie să lăsăm acțiunile să se piardă și că trebuie să găsim modalitatea prin care să ne amplificăm unii pe alții.

 

Propunerea M10 ca partidele să poată să fie înființate în România doar cu trei membri fondatori a trecut de parlament și se regăsește acum în noua Lege a partidelor. Nu cumva v-ați făcut un deserviciu în primul rând dvs., ca partid nou înființat, printr-o astfel de prevedere, care ar putea segmenta electoratul în avantajul tot al marilor partide?

 

Noi credem profund că singura soluție a schimbării actualei clase politice este liberalizarea vieții politice. Am așteptat ani și ani să apară alții mai buni și nu au apărut. Concluzia mea este că alții nu sunt. Nu putem schimba clasa politică decât cu noi. Doar că actuala clasă politică și-a creat ziduri de apărare foarte greu de depășit. Totuși, noua lege, care dă posibilitatea înființării de partide cu doar trei membri, este un prim pas fundamental în direcția liberalizării. Pe vechea lege nu aveai nicio șansă. Cineva care îți cere 25.000 de semnături și francize în 18 județe numai pentru a putea înființa o firmă e clar că nu te dorește pe piață. Din punctul de vedere al partidului M10, această schimbare legată de numărul de membri e doar începutul. Următorul nostru proiect ce ține de liberalizarea vieții politice este eliminarea pragului electoral. Degeaba facem ușor partide, dacă păstrăm pragul electoral de 5%. 5% la nivel național este imens. 5% îți oferă în jur de 15-20 parlamentari. Dacă vrei doi, nu poți. Poți să ai minimum 15. E absurd și e un sistem făcut ca să îi privilegieze pe cei mari, nedând aproape nicio șansă celor noi.

 

Nu cred deloc că apariția mai multor nuclee de inițiativă este un lucru rău, care va dizolva voturile. Cred că este un lucru bun că toți cei care au o idee despre cum schimbăm România ar trebui să candideze, dând, astfel, electoratului posibilitatea de a-i alege pe cei mai buni. Doar așa îi putem scoate la vot pe acei aproape 50% de cetățeni cu drept de vot care nu participă de obicei pentru că nu au avut până acum cu cine să voteze. Dacă am făcut un deserviciu cuiva, l-am facut celor din PSD și PNL, pentru care ideea că 80-90% din populația cu drept de vot chiar ar vota este terifiantă.

 

PPE este grupul parlamentar european cel mai puternic, cu mulți șefi de stat și de guverne din UE și din care făcea parte până acum o lună și Monica Macovei, președintele M10. Orice formațiune de dreapta și-ar dori să intre în acest important partid internațional al popularilor. De ce ați optat pentru alt grup politic?

 

La câteva luni după înregistrarea oficială a partidului, ne-am pus problema afilierii europene și un sondaj intern în cadrul membrilor a arătat cu 70% opțiunea ECR - Grupul Conservatorilor Reformiști Europeni. Cred că, din foarte multe puncte de vedere, ECR se potrivește mult mai bine unui partid nou. Ei înșiși sunt un grup parlamentar nou, care încearcă să se lupte cu monopolul celor două partide mainstream mari, popularii și socialiștii. Seamănă foarte tare cu ce se întâmplă pe scena politica românească. Două partide mari, unul pe dreapta, PNL, și unul pe stânga, PSD, care acaparează întreaga scenă politică și nu lasă loc inovației și reformei. La PPE, noi, ca români, am fi colegi cu PNL, cu UDMR, cu PMP, cu PNȚCD. Or, aceștia nu sunt niște parteneri pe care ni-i dorim, ba sunt chiar unii din opozanții noștri politici, cei de care încercăm să scăpăm. Faptul că ne aflăm în Parlamentul European nu ne poate face să trecem asta cu vederea.

 

Grupul ECR mai are un avantaj foarte mare: este un grup eterogen. În ECR aderi la niște valori de bază comune, cele enumerate în Declarația de la Praga: economie de piață, libertate individuală, energie curată, importanța parteneriatului transatlantic, eliminarea birocrației excesive etc., dar în rest poți să fii cine vrei, nu există o linie europeană impusă de la centru. Partidele membre în ECR nu vor dizolvarea Uniunii Europene, asta este o percepție provincială a noastră, în care oricine nu e entuziast este împotrivă. Nimeni nu vrea dispariția UE, discuțiile se poartă despre direcția în care ar trebui să o ia UE. Ar trebui să devină un stat federal sau nu? Publicul din România încă nu este conectat la discuțiile despre viitorul UE. Pentru noi, UE este un factor evident de progres, încât nimeni nu a pus până acum nimic în discuție. Acest lucru nu se aplică tuturor țărilor membre UE însă și nu va fi nici pentru noi așa întotdeauna. La un moment dat, o să ne deranjeze și pe noi cât de ineficient sunt cheltuiți banii europeni. Încă nu vorbim despre asta, pentru că suntem unii dintre principalii beneficiari ai cheltuielilor bugetare, ba chiar unii dintre responsabilii pentru proasta lor gestiune. Dar ne vor ajunge și pe noi discuțiile astea destul de repede și eu doresc ca, la nivel european, M10 să militeze pentru aceleași lucruri pentru care militează în țară.

 

Interviu realizat de SILVIA SIMION

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22