De același autor
Pentru că, iată, după aproape 29 de ani de la revoluție, cu toată așa-zisa noastră apartenență la UE și NATO, după câteva dezamăgitoare alternanțe la putere, sunt tot ei, feseniștii, pesediștii. Mai răi, mai proști, mai hoți și mai îndârjiți ca niciodată. Cum-necum și-au atins scopul. ”Dragnea și ai lui” au pus mâna pe toată puterea și vor face cu ea tot răul de care sunt capabili. Să nu-i subestimăm.
Au înțeles încă din 2016, de la OUG 13 și proteste, că nu e suficient să ai majoritatea parlamentară ( și ce majoritate!), guvernul, administrația, internele și televiziunile, dacă ai împotriva ta justiția și președintele. Adică dacă justiția încă nu îți mînâncă din palmă și președintele mai are puteri, degeaba. Și atunci au pus mâna pe singura instituție care e deasupra tuturor, ale cărei decizii sunt ca mortul la groapă, nu mai pot fi întoarse. Sunt ”definitive și obligatorii”, acționează pentru viitor și, mai nou, pentru trecut. Respectată și susținută, inclusiv de cancelariile străine, în 2012, Curtea Constituțională e acum arma invincibilă de care PSD se folosește fără scrupule pentru a-și lichida adversarii și a obține controlul absolut.
Câți iepuri a împușcat CCR-PSD
Prin decizia de miercuri (dar nu numai), brațul înarmat al PSD a lovit simultan mai mult ținte:
1. Procurorii au intrat sub control politic, miză pe termen lung a PSD.
Decizia CCR a trecut procurorii șefi ( și pe cale de consecință toți procurorii, deci parchetele) sub bocancul politic al ministrului justiției, care îi poate numi și revoca după cum îi dictează șefii de la partid sau în funcție de interese personale sau oculte. Independența procurorilor devine astfel un basm din vremea lui Stănoiu. În plus, Curtea a depășit prevederile constituționale, unde, la articolul 132 se spune că ”... procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului justiției” și a atribuit ”putere de decizie a ministrului Justitiei asupra activitatii desfasurate de procurori si indica faptul ca in aceasta procedura ministrul are un rol central [a se vedea Decizia nr.45/2018], aspect care se reflecta si asupra carierei procurorilor". (minuta CCR). Asta înseamnă că ministrul politic va decide nu doar care vor fi șefii parchetelor, dar își va putea băga nasul în anchetele penale ( căci asta e „activitatea” procurorilor) și va avea la îndemână arma distrugerii carierei acelor procurori care instrumentează dosare sensibile ce ating mahării politici și amicii lor. În plus, prin decizia Curtii, CSM își pierde orice relevanță, așa cum explica judecătorul Cristi Danileț.
2. Sub domnia PSD, președintele a rămas fără atribuții esențiale, funcția devenind una de mucava, fără miză politică.
Decizia CCR golește de conținut instituția prezidențială, șeful statului transformându-se într-un notar angajat la biroul ministrului justiției. Din moment ce președintele nu mai are dreptul de a refuza revocarea procurorilor șefi, fiind obligat să se rezume la ”verificarea regularității”acesteia, iar ”prerogativa Preşedintelui României de a revoca procurorul din funcţia de conducere se circumscrie exclusiv unui control de regularitate şi legalitate a procedurii. Astfel, Preşedintele României nu are competenţa constituţională de a opune argumente de oportunitate în raport cu propunerea de revocare din funcţie iniţiată.”
Dana Gârbovan scrie că acest lucru înseamnă că președintele ”are dreptul și obligația de a verifica dacă procedura este legală și dacă motivele invocate de ministru se încadrează – în fapt și în drept – în condițiile de revocare prevăzute ÎN MOD LIMITATIV de lege”. Păi, exact asta a făcut Klaus Iohannis pe câteva pagini în raportul care a însoțit refuzul revocării lui Kovesi, în care a arătat că motivele invocate de Tudorel Toader sunt nelegale pentru că nu se încadrează în condițiile de revocare. Doar în ultimele paragrafe s-a referit la ”oportunitate”. Cu toate astea, CCR nu a ținut cont de argumentele legale ale președintelui, reținând doar ceea ce îi convine-”oportnuitatea”- pentru care a dezvoltat o întreagă obsesie începând cu OUG 13.
3. PSD a schimbat cu ajutorul CCR regimul constituțional al României fără modificarea Constituției și fără referendum și a distrus sistemul ”checks and balances” prin care puterile în stat se supraveghează și echilibrează reciproc.
4. Curtea s-a erijat în legiuitor, precedent periculos, dar nu primul, impunând președintelui să emită un decret de revocare a șefei DNA.
În puterea Curții stă doar constatarea neconstituționalităților și a conflictelor de natură constituțională între puterile statului, explicațiile în ce constă acestea. Ea nu poate dicta nici Parlamentului, nici președintelui calea de urmat, poate face doar recomandări. De exemplu, nu poate impune, așa cum a facut deja, un anumit prag la abuzul în serviciu. Altfel spus, faptul că CCR a devenit legiuitor pozitiv, fie adăgând la lege, fie impunând anumite acte normative ( decret prezidențial) este o depășire a propriilor atribuții, pe care, din păcate, nu le poate cenzura nimeni. Curtea Constituuțională face astfel treaba murdară a partielor politice, în cazul de față PSD.
Ce mai poate face Iohannis?
În primul rând, trebuie să plecăm de la constatarea că acțiunea CCR-PSD depășește cu mult cazul punctual al Laurei Codruța Kovesi. Așa cum am spus, e vorba de politizarea completă a parchetelor, de transformarea instituției prezidențiale într-un decor de teatru ieftin și de schimbarea regimului constituțional în mod parșiv și fără consultarea poporului. Cu sau fără revocarea Codruței Kovesi, lucrurile astea rămân și își vor produce efectele până la următoarea revizuire a Constituției. Sau până când CCR nu se va contrazice pe ea însăși, așa cum s-a mai întâmplat, Curtea abundând în decizii contradictorii, care se bat în cap în cap.
De aceea cred că importantă va fi găsirea căilor legale de a întoarce decizia CCR în substanța ei. Aici rolul constituționaliștilor de la Administrația prezidențială sau altor specialiști din exterior este esențial. Iohannis trebuie să pună la aceeași masă profesori în drept (sunt convinsă că mare parte a minților luminate din țara asta nu a intrat în solda PSD), care să găsească o soluție. Care poate fi asta, habar n-am, dar sunt convinsă că se poate mai mult decât ceea ce am citit/auzit zilele astea în media.
În al doilea rând, consider că Iohannis trebuie să facă orice efort pentru a împiedica revocarea lui Kovesi. Nu atât pentru Kovesi, care cred că ar pleca și mâine din funcție după câte a înghițit anii ăștia, ci pentru că revocarea ei ar avea consecințe dezastruoase pe mai multe direcții. 1. Ar fi o victorie a Cartelului penalo-mediatic, un semnal că sensul s-a schimbat. 2. DNA și toate parchetele vor fi decimate. După Kovesi vor urma ( nu am niciun dubiu în ce privește intențiile lui Tudorel Toader și a celor pe care îi slugărește) adjuncții, șefii de secție și toți procurorii incomozi regimului Dragnea. Dosarelor li se va pune capac, iar anticorupția va înceta să mai existe. În timp record. Vor curge achitările si condamnările cu suspendare. Deja vedem că Înalta curte a închinat steagul. 3. Se încalcă flagrant angajamentele asumate de Romania pentru aderarea la UE, angajamente care s-au concretizat în Legea 303/2004, inițiată de Guvernul Năstase. Mai exact, în respectarea independenței procurorilor. În contextul în care la nivelul Comisiei Europene se discută despre condiționarea fondurilor Uniunii de statul de drept, asta e tot ce ne mai lipsea. 4. Președintele Iohannis va fi terminat.
Semnează sau refuză?
O decizie complicată. Nerespectarea deliberată a unei decizii a Curții Constituționale e un gest grav într-un stat de drept. (Dar mai e România un stat de drept?) Iar pentru asta vor trebui găsite argumente serioase, inclusiv legale, așa cum am spus, pentru că și acesta va fi un precedent periculos.
Probabil că PSD nu va rata ocazia și va merge la suspendare. În cele 30 de zile de interimat Tăriceanu, partida Kovesi va fi pierdută, revocarea va fi semnată în timp record de acesta. Puțin probabil ca Tăriceanu ( sau Dragnea) individ despre al cărui caracter nu mai are rost să discutăm, va ceda presiunilor externe.
Iohannis va da însă semmnalul că își asumă riscurile, că luptă și, mai mult ca sigur, fără o fraudă majoră din partea PSD, va câștiga referendumul de demitere. Se va întoarce victorios la Cotroceni. Ei și ? ar spune mulți. Problemele de fond nu se vor fi rezolvat: Kovesi revocată, anticorupția pe butuci, procurorii la mâna la Toader, instituția prezidențială tot golită de conținut.
Da, dar... PSD va pierde masiv, electoratul se va reactiva, antipesedimul va ajunge religie, Iohannis își asigură al doilea mandat. Dar înainte de toate referendumul se va un semnal clar că România derapează grav, că CCR nu e Dumnezeu din ceruri să-și permită orice, că instituția nu trebuie să fie preșul de la ușa lui Dragnea și că președintele mai poate juca un rol în pofida PSD-CCR. Alegerile prezidențiale din 2019 și-ar putea recăpăta miza, iar pentru cele parlementare, esențiale, reactivarea electoratului ar putea fi fatală PSD. Nu e mult, poate fi și teorie, dar e ceea ce se poate face în situația dată.
Desigur, Iohannis trebuie pentru început să iasă la atac și să tragă de timp- adică să nu semneze decretul pe termen scurt, indiferent de amenințări. Adevăratul război trebuie împins până la toamnă, deși PSD va încerca suspendarea vara. Îi place sezonul.
Nu știu ce soluție va alege Iohannis, dar știu că trebuie să lupte chiar dacă e în corzi. Nu așa cum a făcut până acum. Altfel poate să plece acasă chiar de mâine, că tot aia va fi. Ceea ce e valabil și pentru societatea civilă.
