Bucurestiul Cultural, nr. 116 - Literatura între clandestinitate şi identitate

Redactia | 07.08.2012

Pe aceeași temă

Deşi cartea prin care s-a impus nu se in­titulează Literatura română sub co­mu­nism, nu găsesc deloc imprudentă afir­ma­ţia conform căreia perspectiva cea mai incitantă şi, deopotrivă, cea mai obiec­tivă construcţie teoretică asupra com­plicatei perioade îi aparţin Sandei Cordoş. Apărută la sfârşitul anilor nouă­zeci, dar comentată insuficient în raport cu anvergura ei, Literatura între revoluţie şi reacţiune (Biblioteca Apostrof, 1999) pro­pune o incursiune inconfundabilă prin­­­tre condiţionările sociale, politice, ideologice ale literaturii sub regimul totalitar comunist. Mobilizând o biblio­gra­fie impresionantă, cercetătoarea clu­jea­nă demonstrează comparativ cum bio­grafia socio-politică a Estului Europei a de­terminat o altfel de reprezentare a cri­zei moderne în raport cu Occidentul. Dacă în Vest criza se fixează la nivelul ima­ginarului şi rămâne mai degrabă o temă literară, în spaţiul autohton însin­gu­rarea omului are drept cauză pre­siu­nea represiv-ideologică. În vreme ce pen­tru occidentali Dumnezeu a murit, scrie me­morabil Sanda Cordoş, în România şi Rusia, „El a fost executat politic“. Aceas­tă subtilă conectare a literaturii române la atmosfera unui Occident pe cât de invocat, pe atât de îndepărtat, dar şi la apăsătorul model sovietic, con­fe­ră proiectului nu doar greutate exe­getică, ci chiar o relevanţă internaţională nevalorificată încă.

Prelungiri fireşti ale comentariilor de­spre Literatura crizei (cum se intitulează un capitol consistent al volumului ante­rior menţionat, unde sunt interpretaţi Marin Preda, Augustin Buzura, D.R. Po­pescu, Feodor Abramov, Valentin Ras­pu­tin, Cinghiz Aitmatov), micromonografia Alexandru Ivasiuc (Aula, 2001) ori eseu­rile/cronicile din În lumea nouă (Dacia, 2004) scot la iveală – uneori sub forma mărturiei existenţiale – intimitatea ger­mi­nativă, în egală măsură compre­hen­sivă şi implicată, ce caracterizează lec­tu­rile Sandei Cordoş. Critica devine „for­mă de viaţă“, Al. Cistelecan fiind de­plin îndreptăţit să-i plaseze perspectiva – nu şi scrisul, aş adăuga – în des­cen­denţa lui Lucian Raicu. Acestuia din urmă, criticul clujean îi moşteneşte lu­ci­di­tatea empatică, mai puţin viziona­ris­mul metaforic. E, mai degrabă, o comu­niune de stări decât o corespondenţă de stiluri.

Particularitatea abordărilor Sandei Cordoş poate fi observată încă de la ale­ge­rea temelor. Ghidată de simţul rele­van­ţei, iar nu de puseuri pragmatice, cer­cetătoarea descoperă subiecte ne­vral­gi­ce, ofertante din punct de vedere ştiin­ţific, însă, deopotrivă, cu impact comu­ni­tar. Cea mai recentă dintre cărţile sale, Lumi din cuvinte (Cartea Românească, 2012), ilustrează această dublă tendinţă. Contribuţia academică – potenţată de impecabila documentare, de subtilitatea corelaţiilor, de limpezimea ideilor, de fluenţa expresiei – nu prilejuieşte re­strân­gerea drastică a publicului ţintă, ci, dimpotrivă, îl sporeşte. Exegeta deţi­ne arta de a construi un orizont de aş­tep­tare cititorului nespecializat, fără a-şi sacrifica originalitatea demersului. Au­toarea reface impecabil contextul unei epoci alegând cele mai adecvate sur­se, dispunerea argumentelor instituie un cod al accesibilităţii subtile – studen­ţilor le pare didactică, connaisseurilor dialectică –, tranzitivitatea îndelung şle­fuită a limbajului nu îngăduie fragmente parazitare sau volute retorice. Prin ur­mare, urzind, la rândul său, lumi din „cuvinte potrivite“, Sanda Cordoş pro­pune lectorului, prin acest nou volum, câteva studii – unele publicate anterior
în reviste culturale – care ar putea fi gru­pate în două categorii: pe de o parte, „restanţele“ despre viaţa literară sub comunism – unde accentul cade asupra raporturilor tensionate dintre ideologia oficială, respectiv strategiile, inevitabil duplicitare, ale scriitorilor de a-şi nego­cia demnitatea/libertăţile –, pe de cea­lal­tă parte, incursiunile în proza tran­zi­ţiei postcomuniste, nucleul conceptual fiind acela de roman identitar.

 

Fantele ideologiei                                                

Circumscrierea Ideologiei realismului so­cialist, precum şi reconstituirea, exem­plar documentată, din studiul 1956: Ca­lendarul oficial au drept corespondent eseurile despre Lectura clandestină în Ro­mânia comunistă, respectiv despre modul în care literatura se sustrăgea în epocă op­timismului oficial, proclamându-şi sub­versiv Dreptul la nefericire. E o con­struc­ţie oarecum în contrapunct care dă sea­ma de aspectele esenţiale ale unei în­­frun­tări mocnite, unde ambiguitatea reacţiilor, spectacolul jumătăţilor de mă­sură rămâne singurul cod valid. Fireşte, trimiterea îi vizează pe scriitorii neîn­­regimentaţi, nu pe propagandişti. Aceş­tia aveau misiuni ideologice ferme. In­genioasă este tipologia propusă de Sanda Cordoş. Dacă stegarii „frontului ideologic“ (Leonte Răutu, Ion Vitner, Sorin Toma), chiar corifeii noii puteri (Mihail Sadoveanu, G. Călinescu, Camil Petrescu, Zaharia Stancu, ulterior Ar­ghezi) glorifică (ne)condiţionat dogma realismului socialist, diferenţiindu-se doar prin calibrul intelectual, înnoitorii (tineri scriitori ai perioadei precum Ov. S. Crohmălniceanu, Marin Preda, Vera Călin, chiar un creator matur ca Petru Du­mitriu, resimţind „acut presiunile dogmei“) îşi permit vagi nuanţări sau pa­lide contestări ale realismului socialist. Consecinţele unor asemenea tentative vor rămâne însă fără ecou imediat, de­dog­matizarea relativă fiind un proces lent, cu roade concrete, cum se ştie, abia la jumătatea anilor şaizeci. Un ecou mai degrabă imploziv, în circuitul închis al puterii, l-au avut, în obsedantul deceniu, luările de poziţie ale unor scriitori în cadrul unor şedinţe scriitoriceşti sau de partid. Într-o naraţiune amară şi pal­pi­tantă, Sanda Cordoş dezvăluie ponoasele socio-profesionale pe care Radu Cosaşu a fost nevoit să le tragă după ce s-a ex­pri­mat cam liber la o consfătuire a ti­ne­rilor scriitori, din 1956. Mobilizat pro­babil de cuvântarea euforică a lui Nicolae Labiş care denunţase „«preju­de­căţile înguste, osificate (...), frica de as­pectele aspre ale vieţii, interzicerea pen­tru literatură a acestor aspecte»“, Cosaşu face o pledoarie în favoarea adevărului vieţii, atrăgând atenţia că, de fapt, „con­flictele pure, despuiate de complicaţiile inerente realităţii, falsifică lucrările lite­rare“. Eticheta de susţinător al „teoriei obiectiv-burgheze a adevărului integral“ i-a fost pusă imediat, autocritica fusese insuficientă, iar emulaţia tinerilor în ju­rul ideii „duşmănoase“ – zadarnică. După înăbuşirea revoluţiei de la Buda­pesta, Radu Cosaşu este anchetat, îşi pierde locul de muncă, iar dreptul de a lucra în presă îl redobândeşte abia peste 12 ani. „Disciplina de partid – observă Sanda Cordoş – recurge, iată, la orice mijloace pentru a-şi reintra în drepturi, iar drepturile ei suzerane nu mai în­­gă­duie dreptul artei de a rosti adevărul vieţii. Nici măcar un fost ilegalist precum Al. Jar nu a fost cruţat, când şi-a rostit nemulţumirile la o şedinţă ra­io­nală de partid. Întărâtat „să-şi frângă singur gâtul“ de către însuşi Gheorghiu-Dej, acesta a răbufnit într-un gest de sinucidere politică.

Chiar dacă Rezoluţia Congresului Uniunii Scriitorilor din RSR (des­fă­şu­ra­tă în iunie 1956) „nu reţine nimic din tentativa scriitorilor de a obţine drepturi artistice pentru literatură“, Sanda Cor­doş corelează veridic surse memoria­lis­ti­ce, publicistice sau alte documente oficia­le demonstrând efervescenţa, fireşte, codi­ficată, a dezbaterii. Indignaţi de ra­poartele redactate în limba de lemn a propagandei, menite să le anestezieze reacţia, Marin Preda, Titus Popovici, Ov.S. Crohmăniceanu, A.E. Baconsky sus­ţin depoziţii asemănătoare cu ere­ti­cul Radu Cosaşu. Inclusiv seniorul Ar­ghezi, reintrodus în circuitul progresului, scapă, în discursul său ambiguu (pen­dulând „între laudă festivă şi cinism“), o sintagmă simptomatică – „«bocetul şoptit al conştiinţei»“ – secondată, câteva luni mai târziu, de furia îndoliată din arti­colul lui Paul Georgescu despre moartea lui Nicolae Labiş.

Ideologia realismului socialist, iar ulterior sufocarea spaţiului public de că­tre o ideologie opresivă, indiferent câte libertăţi pretindea că-i oferă scriitorului, a proiectat literatura într-un soi de clandestinitate fertilă. Paginile Sandei Cordoş dedicate actului lecturii, ca răs­puns la o perversă „politică a interdic­ţiei“, merită toată atenţia. De la spaima euforică a Anei Blandiana care desco­pe­rise un depozit cu cărţi interzise, până la tragedia celor din „lotul Noica“, con­dam­naţi întrucât citiseră un manuscris de-al lui Cioran, există o serie întreagă de mărturii care certifică un fenomen stra­niu, de neînţeles, probabil, pentru cei netrecuţi prin „rigorile“ totalitaris­mului.

 

Canonul tranziţiei

Dacă prima parte a Lumilor din cuvinte este consacrată radiografierii ideologiei co­muniste, confruntate cu pledoaria scrii­torilor/publicului în favoarea libertăţii artei, eseurile din partea a doua sunt rezervate chiar literaturii. E drept, unei alte literaturi, fără constrângeri ideolo­gice, dar cu o audienţă considerabil com­primată. Astfel, identificând un adevărat fenomen literar – numit „de-tabuizarea României“ – la care participă prozatori din generaţii diferite, Sanda Cordoş re­strânge abordarea la „romanul identitar (ce poate fi privit şi ca o replică la ro­manul politic ce ocupa prim-planul speciei în anii optzeci)“. Fireşte, con­tex­tualizarea pertinentă nu omite niciunul dintre numele importante ale prozei noastre postdecembriste, însă comen­ta­riul privilegiază trei romane semnate de Bogdan Suceavă, Petre Barbu, respectiv Florina Ilis. Faptul mi se pare relevant, deoarece selecţia nu-i motivată exclusiv de criteriul tematic, ci are o puternică re­zonanţă axiologică: „Venea din timpul diez este un roman remarcabil, ce se cu­vine să stea nu doar în trena, ci şi în tovărăşia Crailor de Curtea-Veche“; „Vocea lui Petre Barbu (din Blazare) este profundă, autentică, inconfundabilă literar“; „Cruciada Copiilor – un excep­ţio­nal roman“. O accepţiune relativ extinsă a conceptului de roman identitar ne-ar permite să integrăm în aceeaşi sferă inclusiv consideraţiile despre imaginarul românesc al scriitorilor de origine ger­mană, emigraţi înainte de 1989 (de la Herta Müller până la Aglaja Veteranyi sau Cătălin Dorian Florescu), despre „metamorfoza“ livresc-existenţială a exi­la­tului Norman Manea (De la August Prostul la hooligan), despre „urmele“ post­moderne ale Orbitorului cărtărescian, de­spre feminitatea bovarică atât de preg­nantă în Pupa Russa de Gheorghe Cră­ciun ori în Provizoratul Gabrielei Ada­meş­teanu. Prin urmare, un veritabil canon al tranziţiei literare româneşti, schiţat fără insistenţe, dar cu accente ferme.

Fără obsesiile arhivarului de meserie, fără spectaculozitatea publicistului sprin­ten, fără morga universitarului scrobit, fără ticurile cercetătorului hiperspecia­li­zat, fără certitudinile intelectualului mo­ralist, fără risipă de erudiţie, fără stri­denţe, fără umori, Sanda Cordoş scrie incredibil de firesc. Adică adecvat, lim­pe­de, cuceritor. Impecabil documentată, apoi conectată deplin actualităţii noastre li­terare, Lumi din cuvinte merită reco­man­dată ca bibliografie obligatorie.

 

Sanda Cordoş, Lumi din cuvinte, Cartea Românească, Bucureşti, 2012, 195 p.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22