Finalul lui 2005 in cinematografe (I)

Ca în orice an, si-n 2005 perioada octombrie-decembrie a fost una foarte aglomerata din punct de vedere al premierelor cinematografice. Si parca mai diversa ca de obicei. Pentru ca, pe langa filmul hollywoodian, acela mai putin comercial e destul de prezent. Odata cu aparitia unor distribuitori independenti noi (Transilvania Film, Moebius), filmele independente distribuite în salile romanesti sunt tot mai numeroase, ceea ce nu poate fi decat îmbucurator, caci fiecare spectator va putea alege ce-l intereseaza. Sunt înca zone întregi ce lipsesc aproape cu desavarsire din salile romanesti (cea asiatica, de exemplu), dar ele sunt compensate cand si cand prin festivaluri.

Asadar, finalul lui 2005 a fost destul de divers si bogat în premiere cinematografice, în genuri si acoperind cam tot spectrul calitativ: de la catastrofe la filme foarte bune. Voi începe cu cele care atrag atentia, pentru a termina/începe anul într-o nota optimista.

Torremolinos 73 (2003), regia Pablo Berger, e o comedie spaniola de calitate, dar care a trecut, din pacate, aproape neobservata. E un film nu tocmai nou, dar care poate fi vazut fara nici o problema la doi ani si jumatate de la premiera mondiala. Axata pe sex, ca multe din comediile spaniole, Torremolinos 73 spune povestea unui experiment - unui comis voiajor care vinde (în pierdere) enciclopedii i se propune sa realizeze filme porno pentru un studiu international. Umorul e retinut, iar poantele cu tenta sexuala bine echilibrate, astfel ca filmul nu cade nici o clipa în vulgar. Daca-l mai prindeti pe undeva, nu-l ocoliti!

Tot spaniola si tot cu mult umor de calitate e Crimen ferpecto/O crima ferpecta (2004), de Alex de la Iglesia. Cu un simt al fizionomiilor foarte ascutit, regizorul pe asta se bazeaza cel mai mult - pe figurile personajelor, dintre care adorabila e cea care-l asalteaza pe vanzatorul dintr-un raion de barbati (Monica Cervera), vanzator care trebuie sa dea lovitura la încasari ca sa nu-si piarda slujba.

Va, vis et deviens/Traieste! (2005) e filmul romanului Radu Mihaileanu, care filmeaza în Franta de mult timp. Mihaileanu e cel ce facuse un film de mare succes - Trenul vietii, cu un sat de evrei care a fugit de nazisti într-un tren, prin toata Europa, în timpul celui de-al doilea razboi mondial. Traieste! e povestea (grava) a unui copil din Etiopia ce se da drept evreu pentru a putea fi adoptat de . Filmul jongleaza foarte bine cu tema cautarii identitatii, a luptei pentru supravietuire si a problemelor ce decurg din acestea. E bine tinut în mana si, în ciuda lungimii (2 ore si 20 de minute), nu plictiseste deloc.

E o comedioara (bosniaca) putin fortata Sivi kamion crvene boje/Camionul rosu-gri (2004), de Srdan Koljevic, cu un umor kusturician nu întotdeauna eficient. Are scene reusite, dar pe ansamblu putin cam agitat si obositor. Eventual, pentru amatorii de film balcanic...

The Chumscrubber/Revolta generatiei X (2005), de Arie Posin, e un film american independent de cea mai buna calitate. E acel gen de film-fresca ce face portretul unei comunitati aproape dezumanizate - clasa medie americana fara mari probleme financiare, care traieste în suburbiile linistite. De la figura transpusa în alta lume a lui Ralph Fiennes (primarul localitatii), la adolescentii ce derapeaza grav si rapesc un baietel pentru a face rost de droguri, filmul e punctat prin laitmotivicul joc video The Chumscrubber, personaj ce-si smulge capul si-l foloseste ca pe o ghiulea. E un film pertinent si cu gaselnite foarte inspirate.

Schita unei comunitati e si The Football Factory/Fanaticii fotbalului (2004), de Nick Love, de data asta lumea de cartier din Anglia. E genul de film cu golani de cartier, fara identitate, care se asociaza în gasti, eventual pe criterii de afinitati fotbalistice. Dinamic si inspirat vizual, nu neaparat original, dar foarte OK, The Football Factory are ca punct forte portretul pe care-l face unei lumi în deriva, violenta în mod gratuit si-n care fiecare individ încearca sa supravietuiasca cum poate.

Cronica unei generatii avem si-n Babylonsjukan/Sindromul Babilon (2004), de Daniel Espinosa. E vorba de un grup de tineri din Stockholm, ratacind în cautarea unui sens. E o comedie, dar una mai degraba amara. Chefuri, nebunii, sex, dragoste, rapiri - totul e un carusel alert, în care protagonistii se cauta, se evita, se doresc ori se urasc unii pe altii si totul împreuna da senzatia de babilonie. Iar sindromul Babilon se refera la alienarea pe care o induce societatea de consum robotizata si la sclavul pe care si l-a facut din consumatorul dependent de actul consumului.

Crash (1996) si eXistenZ (1999) raman, fara-ndoiala, varfurile lui David Cronenberg. A History of Violence/ Umbrele trecutului (2005) e însa confirmarea unei alte perioade din cariera sa - cea a analizei aprofundate a fenomenului si a resorturilor angoasei si violentei. Spider era deja centrat pe aceasta tema, iar A History of Violence continua introspectia si analiza obsesiva a angoasei. Filmul e extrem de bine ritmat, echilibrul familial solid de la-nceput se zdruncina încetul cu încetul, pana la cutremurul din punctul culminant. Lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi, iar apele calme la suprafata pot ascunde maluri îngrozitoare în adancime, ne transmite Cronenberg. Un film ce nu trebuie ratat.

Un fil à la patte/Cum se tin barbatii în lesa (2005) e filmul unui clasic francez - Michel Deville. E o ecranizare dupa o piesa bulevardiera, de Georges Feydeau, iar meritul major al lui Deville e ca stie sa faca, dintr-un gen desuet, o comedie rafinata. E-adevarat ca se bazeaza foarte mult pe actori (Emmanuelle Béart, Charles Berling, Dominique Blanc, Stanislas Merhar, Sara Forestier...), dar distantarea fata de text e la fel de importanta, iar nota usor ironica, subtila da întreaga masura ecranizarii.

Joyeux Noël/Craciun fericit (2005), de Christian Carion, nu e neaparat un film de Craciun, ci poate fi vazut oricand. O productie europeana (Franta, Germania, Marea Britanie, Belgia, Romania), Joyeux Noël e povestea unei fraternizari de Craciun, în timpul primului razboi mondial, în prima linie a frontului, cand armatele scotiana, franceza si germana au încetat focul si au sarbatorit Craciunul împreuna. Semi-comedie, semi-drama, filmul e “în spirit larg european”, adica în spiritul vremilor în care traim, putin exagerat pe alocuri, dar nu rau în ansamblu.

Sunt si doua filme de animatie pe ecrane - unul britanic (Wallace & Gromit: The Curse of the Were-Rabit/ Wallace si Rabit: Blestemul iepurelui rau, 2005, de Steve Box si Nick Park), celalalt american (Chicken Little/Puiu’ mic, 2005, de Mark Dindal). Nick Park (Chicken Run) e un maestru al animatiei cu plastilina si are la activ 3 Oscaruri pentru scurt-metraj de animatie (dintre care 2 din seria Wallace & Gromit). Filmul de fata e (si) o parodie la genul horror, de filme cu varcolaci (de unde si jocul de cuvinte: were-rabit, de la werewolf) si e adorabil de “ecologist”, aproape mai ecologist chiar si ca Myiazaki!

Chicken Little e produs de studiourile Disney, nu lipsit de imaginatie, dar nici debordand. Dialogurile sunt OK, dar la capitolul animatie nimic special.

In sfarsit, un film “de sezon”, cu multa zapada adica - La Marche de l’empereur/Calea împaratului (2005), de Luc Jacquet. E un film cu si despre pinguini, filmat în totalitate în Antarctica, în conditii extrem de dificile. Sunt adorabili pinguinii observati cu camera, înduiosatoare povestile de supravietuire în conditii atat de grele, dar prea lacrimogene o parte din comentariile din off. De asemenea, muzica nu tocmai inspirata. In rest - imagini foarte frumoase, pentru care merita o deplasare la cinema.