Pe aceeași temă
Întrebare pusa între paranteze, caci nu stim cat sau cum au receptat invitatii straini discursurile prelungite ale unor laureati. Dar asta e o alta poveste, printre multiplele peripetii ale Galei strabatand perioade mai putin favorabile, pana la instalarea amfitrionului sau la conducerea institutiei care o gazduieste. Merita totusi efortul de a-i descifra întelesul, ce depaseste, oricum, într-un context marcat de acute contradictii (asemanator, vorba marxistului, luptei dintre vechi si nou, acum în malaxorul tranzitiei), caracterul de fapt monden. Sa convenim mai întai ca simbolul primeaza, nu figuratia, oricat de stralucitoare, pusa în joc pentru un efect garantat. Regele Simeon al II-a al Bulgariei si Regina Margareta, dar si perechea princiara a Casei Regale a Belgiei, tara ce gazduieste Comisia Europeana, de la care asteptam promovarea în UE, trebuie sa fi beneficiat de un bun translator, pe langa documentatia aferenta despre teatrul de la noi. In caz contrar, pe langa intraductibilul cascat, protocolarul mesaj de unitate & solidaritate... S-au aflat în loja oficiala de la Sala Mare a TNB rezervata pana în ’89 dictatorilor comunisti (excedat de spectrul "continuitatii", regizorul Andrei Serban schitase nu demult un proiect demolator, incompatibil, cum s-a vazut, cu mentalitatea curenta), în compania membrilor Casei Regale romane, alaturi de politicieni republicani autohtoni. De altfel, si prin evolutia împrejurarilor în 2007, Gala UNITER va avea loc la Sibiu.
La a XIV-a editie, spectacolul montat de regizorul Cornel Todea a fost unul auster prin comparatie cu cele anterioare, sobrietate pretinsa într-un fel de prezenta înaltelor figuri reclamand un anume set de valori. Intentia de a focaliza atentia asupra personalitatii artistilor distinsi gratie juriilor îndrituite, doua la numar, e deja un punct castigat. In al treilea rand, daca si laureatii ar fi respectat regula jocului, cu toate reprosurile ce i se pot aduce în privinta criteriilor de selectie, spre profitul vreuneia sau alteia din echipele de zgomot avand mereu ceva de revendicat, proiectul spectacular îsi contura înca mai clar obiectivul.
Dincolo de anecdotica ce însoteste un asemenea eveniment, într-o comunitate în care convietuiesc, de voie, de nevoie, caractere si umori incontrolabile - oferind nu o data remarcabile schimbari de macaz, in functie de împlinirile unor mult clamate asteptari -, exista o memorie conservata în timp, în pofida conjuncturilor relativizante prin chiar natura lor. Si fara doar si poate ca în numele ei au traversat scena buna parte dintre premiatii din seara de 3 aprilie, care s-a întins pana în zori. Trofeul Galei, creat de Ion Bitzan în 1992 si executat pentru actuala editie de artistul plastic Vlad Ciobanu, a ajuns chiar în mana unor veritabili colectionari de premii, pentru ca au contribuit la nobletea acestei arte. La categoria Cei mai buni... îl regasim, cum era si firesc, pe Victor Rebengiuc (Premiul pentru actor în rol principal - din spectacolul Inima de caine montat de Yuriy Kordonskiy), precum si pe Valeria Seciu (Cea mai buna actrita în rol principal - din Cum gandeste Amy, regia Catalina Buzoianu) sau Adriana Grand (pentru scenografia spectacolului Scaunele, de Eugène Ionesco, la Teatrul German din Timisoara). E bine, e discutabil fata de atatia dintre colegii de breasla gravitand în jurul UNITER privat azi de sediul cuceririlor postdecembriste, rasfatat în schimb de finantisti, fundatii, oameni de afaceri, printre care si traditionalul Mecena premiat an de an cu acelasi trofeu, fara sa trezeasca reactii adverse? Patroni aI unui cotidian central, mecenatii si-au prezentat ofertele ambitioase vizand construirea unui nou edificiu unional, iar din toamna lansarea revistei de teatru purtand sigla aceleiasi institutii. Suntem deja într-un alt domeniu, publicitat în programul de sala al spectacolului Chicago în format A4, cu invitatia de a vizita Unirea Shopping Center, subiectul în chestiune. "Colectionar" de cu totul alt gen este regizorul Mihai Maniutiu, primind Premiul pentru cel mai bun spectacol - Woyzeck, Teatrul Maghiar de Stat Cluj, apreciat si de publicul bucurestean. Socotite nu mai putin elocvente, nominalizarile aduc printre personalitatile consacrate (Coca Bloos, Alexandru Tocilescu, Victor Ioan Frunza, Yuriy Kordonskiy ori Tompa Gábor pentru spectacolul Asteptandu-l pe Godot de la Teatrul "Tamási Áron" din Sfantu Gheorghe) si numele unor foarte talentati tineri (József Bartha, Kézdi Imola, Marius Manole, Marius Stanescu...). Interesant este si faptul ca, printre nominalizati, figureaza destui dintre premiantii editiilor trecute, parte implicati în structurile UNITER, care, pe principiul rularii, trebuie sa mai astepte o runda-doua ca sa urce iarasi pe podium. Asa s-a nascut folclorul circuitului închis al valorilor teatrale în cultura, abil speculat de promotorii grupati în jurul ideii de teatru alternativ, care poate spune totul si nimic. Tonul devine atunci mai conciliant, cata vreme raman înca motive de negocieri. Nominalizat anul trecut, regizorul Radu Afrim a fost recompensat cu Premiul pentru regie - spectacolul Plastilina de la teatrul ploiestean, iar proaspatul absolvent Alex Mihail, care a debutat în programul Teatrului de Comedie, a închinat premiul obtinut generatiei din care face parte. Reprezentatia în speta se numeste Comedie neagra, dupa piesa unui celebru dramaturg, întru totul tipica unui debutant. Semnificative sunt premiile pentru cel mai bun rol secundar (Constantin Draganescu si Peter Hilda). Biroul AICT a acordat Premiul de onoare omului de teatru George Banu, pentru multiplele sale contributii, detaliate succint, Premiul criticii actritei si cantautoarei Ada Milea, Diploma de excelenta teatrologilor Alina Moldovan si Tamara Susoi. Un alt rand de premii decernat de Senatul UNITER au revenit unei mari actrite care a ales calea exilului, Liliana Tomescu, scenografului Valeriu Penisoara Stegaru, regizorului Dinu Cernescu - pentru întreaga activitate. Distinctie oferita si actorului Misu Fotino, în cadrul unei ceremonii nu umbrita de tristete, amintind cumva episodul tarziu al sarbatoririi unui alt monstru sacru al teatrului romanesc, Gina Patrichi, binemeritand recunostinta publica. Incat asaltul celor mai tineri spre culmile gloriei oficializate s-ar cuveni temperat putin. Cea mai buna piesa a anului (2005) a fost declarata, sub egida Casei Regale a Romaniei, Colonia ingerilor de Stefan Caraman. Regizoarea Cezarina Ionescu a primit Premiul pentru teatrul radiofonic, pentru teatrul de marionete actorii Horia Davidescu si Eustatiu Gregorian, la critica teatrala Doina Papp, un Premiu special pentru teatrul de revista - actorul Nicu Constantin, la sectiunea Teatrul pentru copii actorul Lucian Ifrim, pentru spectacolul de circ - Mihai Ciuca, iar pentru muzica de teatru compozitorul Nicu Alifantis. Un Premiu de excelenta i-a fost acordat lui Constantin Chiriac. Nu întamplator am lasat-o la urma pe Elisabeta Popp, distinsa cu Premiul pentru întreaga activitate (critica si istorie literara), fiindca printre atatea patimi locale ce nu ocolesc scena poate fi considerata un bun agent de echilibru. Cum s-a si dovedit în vremuri tulburi, ca si în cele de precara normalitate. In sfarsit, tocmai era sa-l uitam pe Dominic Dembinski, care a primit Premiul pentru Teatrul TV la TVR cu productia Alegerea lui Alexandru Sutto de Dumitru Crudu. Uite ca n-am facut-o. British Council a oferit si de aceasta data un premiu pentru UNITER, iar BCR chiar un cec pentru presedinte.