Deontologie profesionala si libertatea presei

 Marti, 5 iunie, la sediul  Grupului pentru Dialog Social a avut loc dezbaterea cu tema Deontologie profesionala si libertatea presei, organizata impreuna cu Asociatia Ziaristilor Independenti din Romania si moderata de Andrei Plesu.

Publicam in continuare fragmente din aceasta dezbatere.

Andrei Plesu (GDS): O dezbatere ca cea de azi, desi necesara, e mereu amanata, pentru ca exista cateva prejudecati in legatura cu statutul presei, in general. Intai, e socotit contraproductiv sa te legi de presa. Risti sa o incasezi din toate partile. Exista un soi de imunitate a presei, castigata intre altele si prin acest procedeu. Pe de alta parte, exista ideea ca, daca te legi de presa, te legi de democratie, de libertatea de expresie, de spiritul critic. Prin urmare, opinia critica in acest domeniu e taxata drept subversiva. Sunt de acord ca nu e cazul sa innegrim presa cu totul, sa demonizam o institutie care isi are rostul ei si care - trebuie sa o spunem apasat - in foarte multe momente ale "zbuciumatei" noastre istorii contemporane a avut un rol de jucat: a fost un ochi insomniac fixat asupra societatii romanesti, o voce utila, uneori prea apasata, alteori inadecvata sau excesiva. Prin urmare, cred ca prinde bine igienei publice sa incercam o discutie obiectiva, fara pasiuni inutile, despre cum este si cum trebuie sa fie mass-media. As pune ca motto al acestei dezbateri o fraza din Umberto Eco: "Pentru o tara democratica este un certificat de sanatate ca presa sa poata sa se puna pe ea insasi in cauza". Asa arata o societate democratica adevarata, o societate care-si pune in discutie institutiile, care intretine o stare de veghe permanenta si presa nu cred ca poate sa faca exceptie de la aceasta regula.

Cred ca suntem una dintre tarile din lume cu un serviciu de presa inflationar, supraabundent. Exista, pentru cati suntem, o imensa cantitate de posturi de televiziune. Fiecare dintre posturile de televiziune are o serie de talk show-uri - talk show-ul e institutia cheie a spectacolului televizat. Daca imi cereti o definitie, va voi spune ca talk show-ul e o "instalatie" in cuprinsul careia un ziarist sau doi isi expun punctele de vedere politice, "doctrina" lor, cu ajutorul unor invitati, care din cand in cand trec si ei prin scena timid si ineficace. Sunt foarte multe asemenea talk show-uri si asta a creat un corp de experti nationali, care uneori sunt simpatici, de multe ori sunt inteligenti, dar care, printr-un mecanism care nu e transparent, au devenit purtatorii de idei, de mesaj, de orientare ai poporului. Sunt cativa insi in Romania, in afara de partide, de parlament etc., care, seara de seara, ne explica ce trebuie sa intelegem, ce s-a intamplat, ce o sa se intample, ce a fost bine, ce a fost rau, care e directia de urmat, care sunt buni, care sunt rai s.a.m.d. Rolul lor nu e sa-ti livreze o informatie care sa te provoace sa gandesti, rolul lor e sa substituie gandirea tuturor celor care se uita, printr-o judecata gata facuta.

Sunt trei mari categorii de gazetari, dupa parerea mea. Exista expertul (l-am portretizat nitel adineaori): e cel care stie, si te invita si pe tine - ministru, parlamentar, societate civila etc. -, ca sa-ti dea ocazia sa inveti cate ceva, ori de la el, ori de la cativa telespectatori care telefoneaza. In general, grupul acesta de gazetari e un fel de guvern din umbra, care, daca ar fi la guvernare, ar sti sa rezolve rapid toate lucrurile, dar care, nefiind la guvernare, incearca sa transmita un mesaj salutar prin unii intermediari nefericiti. Pe urma, exista gazetarul indignat. Eu n-am vazut nicaieri in lume tipul asta de gazetar sau, daca l-am vazut, el constituie exceptia, nu regula. Exista cativa gazetari in lume care, intr-un moment sau altul al vietii lor, au dat cu barda, si care au ramas celebri pentru acel episod. Dar, in general, gazetarul pe care l-am vazut eu e un domn sau o doamna care apare pe ecran, relateaza succint un eveniment, face un scurt comentariu analitic, dupa care dispare. Tipul asta de gazetar e foarte rar la noi. La noi, exista, dimpotriva, gazetarul imens participativ. In perioada campaniei pentru referendum, am vazut grupuri ample de gazetari TV mai ales, dar si din presa scrisa, care apareau seara de seara intr-o stare precomatoasa, apoplectica, dardaiau de furie, de iritare, n-aveau rabdare sa mai suporte mizeria asta extraordinara, atacau, clasau, biciuiau, reactionau umoral. Un talk show de tipul asta te lasa lat. Dupa o ora si jumatate abia mai respiri, ai trecut printr-o avalansa de istericale, care nu te lamuresc cu nimic. Exista si un al treilea tip: gazetarul haios, care face emisiunea ca sa se distreze, pe el in primul rand, pe cei cativa invitati si publicul in general; gazetarul e simpatic, face glumite, spune mici povestioare, in fine, e un maestru al entertainment-ului. Nu vreau sa spun ca nu trebuie sa fim experti, ca nu trebuie sa stim despre ce vorbim, ca nu trebuie sa exprimam o atitudine si ca nu trebuie sa avem haz. Dar cand asta devine dominanta strategiei gazetaresti, mi se pare riscant.

Constat, pe de alta parte, ca exista o severitate extraordinara a breslei gazetaresti fata de toti ceilalti actori ai scenei politice, nedublata, insa, de o autoevaluare echivalenta. Ai voie, ca gazetar, sa te legi de toti, de la presedinte pana la omul de pe strada. Dar nu prea are voie nimeni sa se lege de gazetari. Dai in gazetari, dai in temeiurile democratice ale societatii. Asta se vede in faptul ca gazetarii au un spirit critic diferentiat. Cand presedintele tarii vorbeste urat, ceea ce i se cam intampla, el este admonestat sever si se propun severe boicoturi mediatice. Romania Mare si Tricolorul sunt gazete care de 17 ani se comporta irespirabil din punct de vedere al limbajului, stilisticii, atitudinii. Ati vazut vreo reactie a Clubului Roman de Presa fata de aceasta ordura toxica a vietii publice romanesti? Se pune eticheta "pamflet", pe care tot Vadim ne-a invatat sa o folosim, si cu asta orice e permis. Faptul ca tipul asta de abuz si de malformatie a limbii si a mentalitatii autohtone e posibil, numai pentru ca e cumva inauntrul breslei, mi se pare scandalos. Nefiresc e si faptul ca anumite figuri politice importante de astazi, cum e d-l Becali, sunt stricte produse de presa, respectiv de televiziune. Ca sa continuu in aceeasi linie, nu cred ca exista in lume un post de televiziune cum este OTV. OTV si Dan Diaconescu nu exista decat la noi. Lucrurile astea ar trebui sa creeze panica, iritare. Or, asta nu se intampla.

Ma opresc aici, cu rugamintea ca dvs. sa intrati in joc, raspunzand unor intrebari: e presa intr-o situatie normala, la noi, in ziua de azi? Are ea responsabilitati cand e vorba sa analizam criza prin care trecem? Este ea o breasla coerenta si eficace in ansamblul ei? Ce e de facut? Cine poate face ceva? Repet, nu-mi propun sa demonizez o institutie a carei utilitate e de necontestat, ci sa creez oportunitatea unor corecturi, a unor reglaje.

Rolul opiniei publice

Grigore Cartianu (Evenimentul Zilei): V-ati referit la Romania Mare ca fiind o entitate tolerata din interiorul presei. Eu o simt altfel, ca pe o entitate din exteriorul presei. Nu e presa acolo, e altceva si nu e tolerata, ci e pusa la index, este marginalizata prin nebagare in seama.

In rest, cred ca blamul ar trebui sa vina de la cititori. Daca e ceva oripilant, cred ca cititorii mai inteligenti ai unui ziar sunt in masura sa puna la index acel ziar si eventual sa nu-l mai cumpere.

Ioana Avadani (Centrul pentru Jurnalism Independent): Suntem obisnuiti sa tratam presa ca un monolit. Exista extrem de multe nuante, extrem de multe flexibilitati in interiorul domeniului presei, exista discutii care se poarta sotto voce la nivelul comunitatii si care nu razbat in public, exista un vacarm de nedescris pe listele de jurnalisti in care se dezbat toate aceste probleme. Nu imi pot imagina in acest moment o solutie care sa poata drege lucrurile pe termen scurt. Este un proces indelungat care include mecanisme legislative, mecanisme de ordine profesionala, opinie publica, reactie de la cititor, de la consumatorul de media. In SUA, daca faci o greseala pe post, a doua zi asociatia mamelor, asociatia berarilor etc. iti fac protest in fata postului. La noi, aceasta veriga a opiniei publice nu exista, iar atunci cand exista se manifesta pe forumurile versiunilor on line ale postului.

Cred ca trecem printr-un fel de recrudescenta. Stiti cum e cu vinul, care fierbe o data in octombrie si daca il lasi mai fierbe o data prin primavara. Eu cred ca suntem in a doua fierbere a vinului nostru si lucrurile se vor decanta. Nu pe termen scurt, insa, si nu de la sine. Deci e nevoie de interventie, dar nu de interventie unica. Nu trebuie sa asteptam pastila si efectul imediat.

G. Cartianu: Asa cum dvs. simtiti nevoia ca presa sa dea niste semnale si sa sustina niste idei corecte, si noi, in presa, simtim uneori nevoia unei sustineri din partea dvs., a intelectualilor, a societatii civile. Uneori, in momentele politice delicate, in aceste momente de dezbatere publica din presa, noi, ziaristii, simtim nevoia unei picaturi care sa lumineze publicul in haosul acesta: "A zis Liiceanu, a zis Plesu, a zis Patapievici, inseamna ca acolo e adevarul". E foarte important. Chiar ar fi bine sa fiti un grup de presiune in sensul asta. Nu strica sa dati semnale. Eu zic ca a fost bine sa dati semnale in conjunctura politica din aceasta primavara.

Problema proprietatii si finantarilor din presa

Andrei Cornea (GDS): As mai adauga un punct in schema generala a subiectelor fierbinti: mogulii de presa, adica chestiunea finantarii. Fiecare grup de presa are, desigur, un patron, e normal sa aiba. Intrebarea e in ce masura acest patronat exercita o presiune redactionala. E indiscutabil ca in foarte multe cazuri exercita aceasta presiune. D-l Plesu a vorbit mai inainte despre abundenta de mijloace de presa, in special televiziuni, foarte multe pentru o tara ca Romania. Explicatia acestei abundente poate fi ca politicieni, oameni cu influenta, cu dare de mana construiesc grupuri de presa pentru a-si promova interesele. Ceea ce nu e normal, pentru ca presa trebuie sa informeze in primul rand publicul, pe cat se poate echilibrat, ca sa nu zic obiectiv.

Andrei Oisteanu (GDS): Mai este un aspect (mai antipatic) de care ar trebui sa tinem cont, care a devenit mai vizibil in ultimul timp si pe care am neglijat sa-l discutam: care este granita dintre dreptul la libera informare (si exprimare) al jurnalistului si dreptul la viata privata al politicianului? Ambele drepturi sunt esentiale, dar divergente si, daca nu trasam (legal sau moral) o granita, ele intra in coliziune. Sigur ca politicianul este o persoana publica si spatiul sau privat se restrange simtitor. Dar cât de mult? Se zice ca tot ceea ce spune un politician, fie si intr-un spatiu intim, trebuie sa fie cunoscut pentru ca este "de interes public". Ne putem imagina, de pilda, montarea unor camere de luat vederi in dormitorul unei persoane publice si crearea unui "reality show", pentru ca tot ce face si spune politicianul este "de interes public". In urma cu cateva decenii, in SUA, aparusera un fel de specialisti (asa-numiti "garbologi"), care analizau gunoiul de la casele VIP-urilor si politicienilor. Analizand acest fragment de intimitate (fragmente de scrisori, chitante, ziare citite, resturi menajere), "garbologii" produceau "stiri de presa". Cum spuneam, sunt lucruri care trebuie intr-un fel reglementate. Nu orice este subiect de presa. Ceea ce cumpara presedintele intr-un supermarket nu este o informatie de presa. La randul lor, politicienii ar trebui sa-si creeze un "cordon sanitar" pentru a-si proteja spatiul privat. Si ar trebui sa invete o formula miraculoasa, atat de uzuala in Occident si atat de dispretuita la noi: No comment!

I. Avadani: As vrea sa vin cu un set de informatii tehnice pe problema proprietatii si finantarilor din presa. La CJI avem acum un proiect prin care incercam sa gasim care sunt mecanismele legale sau de bune practici prin care sa transpunem in fapt acea prevedere din Constitutie, anume ca legea poate cere companiilor mass-media sa-si faca publice sursele de finantare. Legea putea sa faca chestia asta pana la aderarea la UE. Dupa ce am intrat in UE, legea ne spune ca fiecare poate sa faca ce vrea cu banul lui si poate investi si intr-o operatiune perdanta pentru ca e dreptul lui sa finanteze in pierdere. Se pare ca am pierdut un moment de emulatie. Lucrul pe care il mai putem face acum este sa expunem publicului sursele de finantare. Informatiile exista oricum la Registrul Comertului. Trebuie doar sa gasim o modalitate de a le face mai usor accesibile si necesita o procesare a informatiei la nivelul consumatorului, lucru mai greu de realizat. Dar ajungem la aceeasi problema: exista reactie din partea publicului? Exista public educat, interesat de aceste probleme?

Catalin Avramescu (GDS): Noi discutam aici despre patologia presei, despre oameni care dezinformeaza, despre lucruri care decad uneori spre ticalosie, cum ar fi santajul sau demolarea unui om. Dar mi se pare ca aceste lucruri, oricat de importante ar fi, trebuie privite si in adevarata lor perspectiva, care este una si mai sumbra: toate aceste lucruri plutesc pe un adevarat ocean al nonsensului. Pentru ca, daca ne uitam la televiziuni si in ziare, dar mai ales in media electronica, vedem ca ce se intampla acolo este un show aproape continuu al carui sens rational mie, cel putin, imi scapa complet. Va dau un exemplu: in timpul suspendarii presedintelui, in vreme ce alte posturi de televiziune dadeau luari de cuvant mai mult sau mai putin indignate, talk show-uri etc., TVR 1, marele informator al publicului national, dadea telenovele. Mi se pare ca aceasta prezenta a nonsensului in sfera noastra media este marea problema, pentru ca, pe fondul acesta, ce fel de mesaj cu sens sa mai transmiti in cele 10 minute care ti se aloca din cand in cand intr-un talk show?

Derapaje deontologice

Gabriel Liiceanu (GDS): Si eu cred ca, daca n-am fi avut presa in acesti 17 ani, situatia noastra ar fi fost dramatica. Cu o clasa politica reusind sa-si creeze structuri clare de putere, de conducere, de control si, la limita, de represiune, societatea romaneasca in nici un caz n-ar fi fost astazi in Europa si ar fi ramas intr-un stadiu politic cu totul retrograd. Deci n-am sa incetez niciodata sa le multumesc acelor ziaristi care au avut curajul, uneori eroismul sa intervina in momentele cheie ale istoriei zbuciumate a acestor 17 ani. Iarasi, nu se poate vorbi in general: sunt ziaristi si ziaristi. Ca in toate meseriile, exista oameni exceptionali, exista persoane de o mare tinuta morala, exista lichele, santajisti, oameni care-si folosesc ziarul ca pe o maciuca. Problema ar fi sa discutam putin despre ce este general in presa noastra, dincolo de nuantele de care vorbeam.

Ce derapaje deontologice am putea identifica in presa noastra din acesti ani? Ne plangem de atata vreme ca nu avem un ziar de informatie pur, ca inca nu am obtinut acel ziar la care lumea, indiferent de optiunile politice pe care le are, sa se duca cu increderea ca poate obtine o stire onesta, nepartinitoare, bine pusa in pagina, intr-un limbaj decent. Un ziar la care sa te duci cu drag, fara sa stii ca vei fi impins intr-o parte sau alta de umorile sau angajarile politice ale patronului x sau y. De ce s-a intamplat asta? Pentru ca, traind anterior intr-un limbaj controlat si sub o cenzura perfecta, in ‘90, in clipa in care capacul oalei a sarit, atunci au sarit si "capacele" limbajului. Limbajul instaurat de-atunci a fost unul exclamativ, pasional, limbajul pamfletului prin excelenta, si nu limbajul informatiei. Cei care au inceput atunci sa dea tonul in scrisul jurnalistic, sa marcheze prin editorialele lor si sa devina un model pentru ziaristii mai tineri au folosit acest tip de limbaj si au impins uneori aceasta marca stilistica foarte sus. D-l Cristian Tudor Popescu s-a suparat la un moment dat pentru ca i-am spus ca nu este ziarist, in sensul analistului care da seama de evenimente, ci un pamfletar, un om care, cu forta pasionalitatii lui, pune in pagina, trecand prin grila lui afectiva, evenimentele. Avand un talent deosebit, a transformat oarecum in regula imaginea ziaristului fioros care practica pamfletul, lovind in dreapta si in stanga. Dar acest ton al pamfletului, care presupune o deosebita libertate a limbajului, a intrat in scena la brat cu limbajul crud, buruienos, de mahala. Vulgaritatea a devenit regula anumitor posturi de televiziune (OTV, dar nu e singurul), iar mahalaua a devenit taietura stilistica a mediilor noastre si, odata cu ele, a intregii societati.

Un alt posibil derapaj in structura deontologica a presei ar fi obsesia ratingului. Ziarele si televiziunile functioneaza la noi ca societati comerciale. Si atunci, ele au mereu scuza ca stirile trebuie filtrate prin cota lor de succes. Evenimente care au prestanta istorica sau politica extraordinara trec in umbra si, invers, evenimente nerelevante politic sau istoric, dar speculabile pe linia amintita a mahalalei, sunt exaltate. Dau un singur exemplu. Va rog sa ma credeti ca ce am trait in 18 decembrie anul trecut in parlament, la condamnarea comunismului, n-a fost nici o clipa legat de vreun atom de teama. Acolo nu era nimic de ordinul fricii. Cei care au stat pe margine sau au vazut la televizor si-au imaginat ca a venit un bau-bau si a spus "va arunc peste balcon", si cei din balcon s-au uitat in jos, au vazut ca e distanta mare si ca pot sa pateasca lucruri rele si s-au temut. Nu e vorba de asta. Ce s-a petrecut atunci a fost o infamie istorica in raport cu evenimentul care se petrecea acolo - condamnarea comunismului -, a fost grosolania, vulgaritatea si agresivitatea impinse la extrem. Ei bine, acest lucru a trecut in presa noastra, in televiziuni sau ziare, o vreme - o zi, doua, trei. El n-a devenit, asa cum s-ar fi cuvenit, o obsesie a constiintei publice. Cu ajutorul ziaristilor, el ar fi trebuit sa ramana asa pana in ziua de azi si nimeni sa nu accepte ca asa ceva se poate intampla fara ca lucrul sa-si capete replica pe masura. Dar de ce s-a intamplat asa? Pentru ca treaba asta nu da rating; pe mine, societatea romana, nu ma intereseaza ca niste golani adusi cu autocarele sunt instalati in balcoanele parlamentului ca sa huiduie condamnarea comunismului. Lucrul a trecut. In schimb, un "biletel" a facut cariera. Ganditi-va! Dintr-un biletel s-a nascut o pagina de istorie a Romaniei, numita referendum, iar cand un sfert dintre parlamentari instituie batjocura si teroarea ca regula de comportament parlamentar, asta poate sa treaca fara sa lase urme.

In sfarsit, un alt raspuns posibil la intrebarea pe unde se strecoara in presa noastra derapajul de la deontologia breslei este comanda patronatului. Putine ziare si posturi TV pot, prin cei care le asigura functionarea, sa conditioneze aceasta functionare de independenta in raport cu patronul. Antena 3 a functionat pur si simplu ca un avanpost de linsaj al unor persoane, seara de seara, timp de 2-3 luni. Daca asa arata presa, nu e in regula. In general, toate verigile institutionale, toate entitatile in jurul carora graviteaza societatea romaneasca au cenzuri, de un tip sau de altul. Televiziunea publica e cenzurata de parlament, justitia are un CSM; presa cum se regleaza? Presa de cine este "controlata"? De Clubul Roman de Presa. Ce a facut CRP cu aceste halucinante aparitii care sunt Romania Mare si Tricolorul, care nu-si au echivalentul in nici o tara a Europei? Deci nu am incredere ca CRP isi face treaba, cata vreme aceste ziare functioneaza asa. L-am auzit pe presedintele CRP, d-l Cristian Tudor Popescu, spunand: "eu m-as bate daca ar fi desfiintata  Romania Mare", lucru care m-a uimit, pentru ca nu e vorba aici de libertatea unor ziare, ci de standardele europene de civilizatie ale presei. E ca si cum ai spune ca tolerezi un comportament huliganic pe strada, in numele libertatii.

Cine ar mai putea sa controleze functionarea presei? Societatea civila, a spus d-na Avadani. Dar ce structura are societatea civila la noi? Societatea civila nu e in stare sa reactioneze cand e scos GDS din aceasta cladire. Se petrec crime publice in tacerea totala a societatii civile. Legea ar fi o a treia cale de reglare. Dar s-a sesizat vreodata procuratura de cele scrise in Romania Mare? Publicul, spuneati dvs., scarbit la un moment dat, incepe sa-si retraga cumparatorii si ziarul se duce de rapa. Nu cred. Pentru ca, in general, e vorba de ziare intretinute de un patron sau altul.

Cum se autoregleaza breasla la nivelul formarii ziaristilor? De-a lungul acestor ani, am avut ocazia sa intru in contact cu ziaristi care vin la diferite evenimente, ziaristi care-ti pun un microfon in gura si care intreaba lucruri naucitoare, care dovedesc lipsa unei formatii elementare si teribile goluri de cultura generala. Mi-aduc aminte ca recent, la un post de televiziune, numele lui Saint-Simon a fost reprodus de ziaristul care prezenta nu stiu ce eveniment cu "Sfantul Simon"... Mi se intampla in mod curent sa am in fata tineri ziaristi care vin sa facem un interviu si care nu stiu nimic nici despre domeniul in care ne miscam, nici despre mine, nici despre subiect. Ce scoli de ziaristica avem si cum ii selectati dvs., marii directori de constiinta ai presei, pe tinerii dvs. colaboratori?

Relatia vinovata dintre presa si politica

Carmen Musat (Observator Cultural): Mi se pare ca la noi s-a trecut foarte rapid de la presa de partid de pana in decembrie 1989, la presa de tip tabloid. Aceasta dubla origine se vede inca foarte clar in modul in care arata majoritatea ziarelor noastre, chiar si acelea care au astazi un statut onorabil. S-a vorbit aici despre fuga dupa rating a televiziunilor in mod special. Cred ca avem de a face cu o relatie vinovata in care presa si clasa politica functioneaza ca doua oglinzi paralele. Pentru ca, in timp ce presa alearga dupa rating, clasa politica alearga dupa imagine, pe care o converteste in capital electoral. Cred ca, daca politicienii, figurile publice ar fi mai exigente si daca ar avea niste criterii in functie de care sa raspunda sau sa nu raspunda unor invitatii, poate ca si presa ar arata cumva altfel. Pentru ca e o relatie de interdependenta. Sunt politicieni care accepta orice invitatie, care se duc oriunde, ca sa fie vazuti, nu conteaza televiziunea, nu conteaza ce tip de moderator, ce tip de invitati a avut pana in momentul respectiv. Cred ca in acest fel politicienii ii crediteaza pe acesti moderatori si aceste televiziuni, iar televiziunile, evident, produc nu numai figuri politice, ci si realitate. Mi se pare ca ne aflam in punctul in care foarte multe publicatii si televiziuni nu se mai multumesc sa reflecte ceea ce se intampla in jurul nostru, ci au ambitia de a produce realitate, de a determina un anumit curs al evenimentelor.

As mai adauga la seria de maladii ale presei noastre provincialismul, nombrilismul. E surprinzator modul in care arata jurnalele de stiri, modul in care arata ierarhia stirilor la noi. Te uiti la BBC, CNN si vezi ca traim in lumi total diferite. Ceea ce reprezinta in momentul de fata prioritati pentru lumea intreaga nu exista in agenda televiziunilor noastre. Noi ne consumam energia si inteligenta, cata e, in dispute de foarte multe ori sterile si nu ne intereseaza, inchidem ochii la ceea ce se intampla dincolo de granitele tarii, de multe ori dincolo de granitele Bucurestiului. Nu exista un cult al informatiei si al analizei si ceea ce ma surprinde de foarte multe ori este accentul care se pune pe opinie si graba cu care unii comentatori, unii ziaristi sunt trecuti la categoria analisti politici, in absenta unei profesionalizari a lor. Pe ce criterii oameni care-si dau cu parerea, si atat, devin peste noapte analisti politici? Cred ca ar trebui sa existe o proba de competenta.

Tudorel Urian (Ministerul Culturii si Cultelor): Pe prima pagina a unui numar din Ziua, legat de Festivalul de la Cannes, apare o informatie scrisa cu litere mari: "Mafia din cinematografie, aparata de un anumit ministru face, drege... ". Am trimis un drept la replica pe aceasta informatie, destul de sec, in care demonstram ca ministrul respectiv n-avea nici un fel de putere de a se implica in concursuri la cinematografie. Aceasta replica a aparut in pagina 10 intr-o forma in care nu putea fi bagata in seama. Alt ziar, Curentul, in aceeasi zi avea aceeasi informatie pe prima pagina, iar dreptul la replica nu a aparut nici pana azi. Ma intreb ce se poate face in fata unei situatii care aduce grave prejudicii unor institutii, unor persoane si care nu are nici un fel de reparatie la nivelul ziarului respectiv.

Din experienta cu presa pot sa spun ca e destul de gresit sa vorbim la modul general. Exista paliere diferite: exista reporterul simplu, care e de un anumit nivel cultural de pregatire, dar care de cele mai multe ori nu poate fi banuit de rea-credinta. El transmite ce vede acolo, face ceea ce stie. De aici incolo incep problemele. E limpede ca exista ziare care fac politica si care, indiferent de ceea ce se vede si ceea ce se stie, vor scrie intr-un anumit fel. Este destul de predictibila pozitia pe care o adopta un ziar, in functie de patronat si de cei care conduc ziarul la momentul respectiv.

A. Cornea: Mai e o problema aici. Sunt publicatii - Ziua e etalon aici, dar nu e singura - care mai au nevoie si de prestigiu intelectual, si atunci aduc personalitati care scriu editoriale. Aceste personalitati, indirect, inevitabil, confera prestigiul lor unei publicatii. Aici e un lucru foarte grav, nu in primul rand pentru jurnalul respectiv, ci pentru public si pentru acele personalitati care, contra unui onorariu suficient, gireaza publicatia.

Cazul OTV

I. Avadani: As vrea sa va spun cum am ajuns la concluzia ca trebuie sa ma lupt pentru OTV atunci cand i-a fost retrasa licenta. CNA a decis sa retraga licenta de functionare a unei televiziuni pentru lipsa de activitate a moderatorului in cadrul unui show in care aparuse d-l Vadim Tudor. Am inceput sa intoarcem problema pe toate partile. Ce facem, totusi e retragerea unei licente unui post TV pentru ceva ce a spus seful celui mai mare partid de opozitie din Romania. Sanctiunea nu era pentru moderator, ci pentru declaratiile lui Corneliu Vadim Tudor. Am incercat sa analizam acest nod procedural si am ajuns la concluzia ca, daca licenta unui post poate fi retrasa pentru ceea ce spune invitatul, intram intr-un joc periculos. Erau proaspetii ani 2000 si presiunea era destul de mare pe televiziuni. Am ajuns la concluzia ca trebuie aparat mecanismul general, principiul de protejare a licentei si, eventual, introdus alt mecanism de sanctionare a continutului. Ulterior s-a schimbat Legea audiovizualului. Ceea ce am sanctionat noi la momentul respectiv a fost principiul de sanctionare a unei televiziuni pentru o declaratie facuta in direct si proasta administrare a momentului de criza de catre CNA. Eu m-am simtit prost ca am facut din Dan Diaconescu o victima a libertatii de expresie, dar principiul trebuia aparat.

A. Plesu: Eu m-am pronuntat de cate ori am avut ocazia asupra delirului pe care il produce "principiul" principiilor, adica tendinta "principiilor" de a avea o viata autonoma, supra-contextuala. Principiile devin, astfel, niste abstractiuni, care ajung sa sistematizeze realitatea simplificand-o, creand un fel de utopie, in care nimic nu mai ramane viu. Eu raman la ideeea ca principiile sunt bune atunci cand izvorasc dintr-o practica. Nu sunt niste jaloane stabilite a priori, ci izvorasc dintr-o practica sociala comunitara indelunga. Altfel, ele sunt instrumente foarte riscante.

Mai sunt si alte instrumente, mai potrivite, chiar daca nu atat de pompoase. Bunul simt, de pilda, dreapta judecata. Altfel, ne trezim intr-o societate care reuseste sa-l protejeze pe Dan Diaconescu de noi toti, dar nu reuseste sa ne protejeze si pe noi toti de Dan Diaconescu.

I. Avadani:  Vadim a spus la OTV ceea ce spunea si in parlament. Ceea ce inseamna ca, daca spune acelasi lucru in parlament si il filmez cu camere in parlament, e ok. Daca il invit in studiou, nu mai e ok.

A. Oisteanu:  Problema este ca la OTV nu vorbea pur si simplu "reprezentantul celui mai important partid de opozitie", ca si cum C.V. Tudor isi prezenta acolo simple opinii politice. Liderul PRM a tinut un lung discurs delirant, xenofob, antimaghiar si antisemit, homofob, antioccidental si reactionar, in care asa-zisul moderator, Dan Diaconescu, nu a schitat nici un gest de inconfort. Asa ceva nu este permis la nici o televiziune din lume. S-a sustinut ideea ca, prin ridicarea licentei OTV, se creeaza un precend periculos. Andrei Cornea a dat atunci un raspuns inteligent: "Abia prin neridicarea licentei OTV se creeaza un precedent periculos". Cu alte cuvinte, daca permitem astfel de emisiuni, fara sa le sanctionam, atunci va trebui sa le permitem tot timpul. Este un cutit cu doua taisuri si ne-am putea taia cu el iremediabil.

C. Musat:  Dar anul acesta s-a creat un alt precedent, dupa parerea mea, care legitimeaza profesional OTV. Este vorba de Asociatia Profesionistilor din Televiziune, care a considerat ca o emisiune de la OTV merita un premiu APTR.

Gabriela Stoica  (Consiliul National al Audiovizualului): Legat de suspendare, e vorba de o emisiune in care Dan Diaconescu, moderator, il avea ca interlocutor, ca invitat pe Corneliu Vadim Tudor. In acea emisiune, acesta din urma s-a dezlantuit impotriva unor institutii, NATO, UE, impotriva Ambasadei SUA, spunand ca n-ar avea ce sa mai caute in Romania. S-a referit la probleme de discriminare sexuala, vorbind despre homosexualitate, in termeni revoltanti, aducand jigniri teribil de grave intregii comunitati a homosexualilor. Eram membru CNA atunci si am votat pentru ridicarea licentei postului OTV in baza unui articol de lege care ne-a permis sa facem acest lucru. Articolul 95 ne permitea sa ridicam licenta in momentul cand, in spatiul public, la o televiziune, moderatorul nu-si face datoria si nu intrerupe un discurs xenofob, rasist s.a.m.d. E de precizat ca relatia CNA este numai cu radiodifuzorii; cu invitatii diversilor realizatori de emisiuni noi nu avem nici un fel de relatii.

 Dupa asta au urmat foarte multe reactii. Dan Diaconescu devenise victima absoluta, era aparat din multe zone, iar noi, cei de la  CNA, eram "calai" care atentasem la libertatea presei si care facuseram un lucru impardonabil. Ne-am ales si cu un proces. Pana la urma Dan Diaconescu a pierdut acel proces, dar la capatul a trei sau patru ani de mare batalie juridica, inclusiv la Strasbourg.

Teodora Stanciu  (Radio Romania Cultural): Eu m-as opri putin la tratamentul informatiei, al comentariului si al analizei, dar in aspectul care tine de relatia dintre un jurnalist si patronul lui. Si as da doua exemple. Unul tine de ziarul aproape confidential in privinta circulatiei lui si care se chema  Dreptatea. A aparut acolo un articol semnat de d-l Andrei Dimitriu, care a fost cenzurat fara nici un fel de mila. Ce anume a fost scos din acel articol? Ei, tocmai pozitia pe care o avea d-l Dimitriu fata de justitia romana de astazi, fata de scoaterea din rol a d-nei Monica Macovei. Deci, patronul a considerat ca in acest articol nu trebuie sa apara asa ceva. Al doilea exemplu: la Radiodifuziune, unde lucrez, exista o emisiune de un sfert de ora, care se numeste La zi in presa culturala si in care aducem in prim-plan fragmente din articolele, eseurile, textele din revistele noastre culturale. Ei bine, de mai multe ori, aceasta emisiune a fost plimbata prin tot programul postului Radio Romania Cultural.

Daniela Zeca Buzura  (TVR Cultural): A fost o observatie ca Asociatia Profesionistilor de Televiziune a luat in vizor si a si premiat un produs al OTV. Ceea ce a premiat APTR de la OTV era un reportaj social in specie pura, de foarta buna calitate - va spun asta cu discernamantul unui lector doctor la catedra de presa a Universitatii Bucuresti. Cand a fost invitat pe scena acel realizator, student in anul IV, s-a spus ca, intr-o lume de duri si semnata Dan Diaconescu, el este un ziarist adevarat care merita acest premiu.

Dana Deac  (TVR 1): Am intrat in televiziune din ‘93 si am constatat ca televiziunea este o afacere. Va multumim pentru invitatia pe care ne-ati facut-o si v-as ruga sa luati in considerare o discutie la GDS despre cum trebuie sa functioneze o televiziune publica.

A. Plesu:  Nu stiu daca se pot trage concluzii, scopul nostru nu a fost sa provocam un raport coerent asupra situatiei. Tot ce am discutat se poate rezuma, in stil romanesc, in doua propozitii. Prima propozitie: e criza teribila, monser. A doua: asta e situatia!

Pagini realizate de Razvan Braileanu