Pe aceeași temă
Dublarea Ministerului Culturii si a Ministerului Educatiei
Stelian Tanase (GDS): Initiativa infiintarii unui Institut Cultural Roman a provocat mari dezbateri in lumea culturala, fara insa ca initiatorii legii sa se fi consultat cu cineva. Nici institutiile acreditate, de pilda, uniunile de creatie, nici redactorii revistelor literare sau grupurile de artisti plastici, compozitori, muzicieni, regizori sau scriitori nu au fost intrebati nimic. Cum avem obiceiul sa fim adesea inoportuni, ne-am gandit sa inoportunam din nou, provocand aceasta discutie care noua ni se pare extrem de utila. Am facut invitatii catre initiatori: Presedintia, Ministerul de Externe, Fundatia Culturala Romana. Noi speram ca aceasta dezbatere gazduita de GDS sa fie doar un inceput de discutie.
Carmen Musat (Observator cultural): In momentul de fata, legea a fost deja dezbatuta si aprobata in Senat si se afla in Comisia de cultura a Camerei Deputatilor, urmand sa fie discutata acolo si apoi, eventual, aprobata si promulgata de presedintele Romaniei. Care ar fi modul in care initiatorii legii vad Institutul Cultural Roman? Ideea infiintarii unui institut cultural roman nu e noua. In 2001 a existat un proiect de lege conceput de Theodor Baconsky, in cadrul Ministerului de Externe. Acest proiect prevedea infiintarea unui institut cultural roman dupa modelul institutelor culturale straine, care sa coordoneze activitatea tuturor centrelor culturale romanesti din strainatate, sub directa obladuire a Ministerului de Externe. Asa cum era conceput, el era o structura flexibila si functionala. S-a renuntat la acel proiect si azi ni se ofera un Institut Cultural Roman care are atributii deopotriva in plan intern si extern.
In plan intern acest institut ar dubla sarcinile Ministerului Culturii si, uneori, ale Ministerului Educatiei, ale unor edituri, fundatii private sau de stat care au ca obiect promovarea culturii romane in interiorul tarii. Institutul Cultural Roman are si o structura marcat politizata, pentru ca in fruntea lui se afla, ca presedinte de onoare, presedintele tarii. As face o paranteza si as spune ca singurul institut strain care este pus sub o tutela de acest fel este British Council: este vorba de o regina, nu de un presedinte, iar Regina are un rol pur simbolic.
Asadar, presedintele tarii este cel care il numeste direct pe presedintele ICR. In lege se spune foarte clar ca functia de presedinte al ICR este incompatibila cu calitatea de membru al unui partid politic. Dar imediat se face o precizare si se spune ca functia de presedinte al ICR este echivalenta cu aceea de ministru secretar de stat.
Chiar daca isi mareste mandatul la 5 ani, presedintele Romaniei este temporar, el nu poate fi ales pe viata, cum este Regina Angliei. Presedintele Romaniei numeste 14 dintre cei 21 de membri ai Consiliului national. Ceilalti 7 sunt numiti de primul ministru, ministrul de Externe, ministrul Informatiilor, ministrul Educatiei, ministrul Culturii, presedintele Academiei si patriarhul Romaniei. Toate strategiile, politicile culturale, nu doar pentru interior, ci si pentru exterior, se elaboreaza aici. Or, asta este iarasi o trasatura care vine in flagranta contradictie cu scopurile si obiectivele celorlalte institute culturale care au constituit, se pare, modelul institutului nostru.
As putea sa va citez cateva dintre obiectivele ICR: "Institutul are urmatoarele obiective si contributii: valorificarea potentialului creativ al cetatenilor Romaniei, fara deosebire de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, opinie, apartenenta politica, avere sau de origine sociala, precum si al romanilor din afara granitelor tarii". V-as intreba cum se va face aceasta "valorificare a potentialului creativ al cetatenilor", prin ce mijloace? Un brainstorming in masa? Si cat de relevanta este aceasta actiune, pentru promovarea culturii, a limbii si civilizatiei romanesti in strainatate?
Pentru ca in toate statutele si dosarele de presa care mi s-au pus la dispozitie - statutul de la Goethe Institut, de la British Council si statutul Institutului Italian -, nu se vorbeste de activitati pe plan intern. Toate institutele culturale straine sunt menite sa promoveze limba, cultura si civilizatia tarii respective in strainatate. Singurele atributii pe care aceste institute le au in tara de origine sunt de a oferi cursuri de limba, cultura si civlizatie strainilor dornici sa afle mai multe despre tarile respective.
Un organism controlat de presedinte
Andrei Oisteanu (GDS): Acest ICR ar trebui centrat pe promovarea culturii si civilizatiei romanesti in strainatate. De aceea, ar trebui sa aiba un anumit tip de flexibilitate, lucru cu colaboratori, pe programe, obtinere de bani de la diversi sponsori, ceea ce legea aceasta nu ii confera. In Comisia de cultura, arte si mass-media din Camera Deputatilor au fost aduse unele amendamente care corecteaza legea in forma in care ea a fost publicata. De exemplu, s-au scos unele dintre obiectivele care sunau a "Cantarea Romaniei". S-a renuntat la "initierea si desfasurarea unor ample manifestari de nivel national si international consacrate relansarii culturale sub genericul «Deceniul culturii romane»", care suna foarte ceausist. De asemenea, s-a renuntat la mentionarea unei megaedituri Minerva, care sa se alature editurii deja existente in cadrul Fundatiei Culturale Romane (care se va transforma in institut). Conform legii, aceasta editura ar fi trebuit sa publice clasici romani, lucruri foarte necesare, e adevarat, dar care nu tineau de ICR si bine ca au fost scoase. O editura in cadrul acestui institut ar trebui sa faca traduceri bune, sa publice cultura romaneasca in lume si sa se asocieze cu edituri straine, ajutand la o buna distribuire si promovare a acestor carti.
Mi se pare abuziva personalizarea acestui institut. S-a considerat ca presedintele tarii este cel mai putin politizat dintre factorii politici de pe scena societatii romanesti si atunci i s-a acordat lui autoritatea. Insa el numeste pe presedintele institutului si mai sunt inca 20 de membri care creeaza impreuna un board, un Consiliu de administratie. Dintre acestia, doua treimi sunt numiti de presedintele Romaniei. Pe langa cei 14 numiti de presedinte, mai este un membru desemnat de presedinte si, in plus, presedintele institutului insusi. Deci presedintele tarii numeste 16 membri din 21, ceea ce inseamna 76%. Or, deciziile se iau cu 50% plus 1. In mod evident, presedintele Romaniei are un mare cuvant de spus in legatura cu functionarea institutului.
Mai departe, exista un Comitet director, care este organismul executiv. Pana acum, cei 7 membri erau numiti de acest Consiliu descris inainte. Acum comitetul director este numit de presedintele institutului. Daca presedintele e bun, echipa e buna si treaba merge bine. Daca presedintele e rau... Nu exista nici un echilibru care sa balanseze o eventuala optica gresita sau un oarecare derapaj. Tot presedintele institutului numeste directorii si directorii adjuncti de la institutele culturale din strainatate, cu acordul Ministerului de Externe si al Ministerului Culturii.
Un minister al culturii al presedintelui Romaniei
Radu F. Alexandru (PNL): In momentul in care am primit proiectul ICR mi-am imaginat nasterea unui minister de externe al culturii romanesti. M-am gandit ca experienta acumulata in cei 13 ani de existenta a Fundatiei Culturale Romane capata, sau urma sa capete, o dimensiune noua intr-un context international cu totul diferit de cel din 1990. Acest institut, asa cum se prezinta, este insa un minister al culturii al presedintelui Romaniei. Un proiect, o lege nu se naste pentru un presedinte sau altul. Faptul ca astazi este un presedinte pe care il putem aprecia bun nu imi da dreptul sa legiferez o lege stramba.
Iar daca, dupa alegerile urmatoare, presedintele va avea o competenta mai scazuta pentru cultura, asta nu inseamna ca imediat Legislativul trebuie sa modifice legile. Este frapanta si greu de inteles aceasta apetenta a presedintelui Iliescu de a face in anexa Prezidentiei o anexa a Culturii. Este greu de inteles de ce unul din primele obiective ale ICR este "raspandirea culturii in mediile defavorizate si mai ales in mediul rural", iar promovarea culturii e undeva spre finalul acestor atributii. Este greu de inteles cum se poate imagina intr-un stat democratic un for de conducere, alcatuit din 21 de membri, din care 14 sunt numiti de presedintele Romaniei. Este greu de imaginat cum un institut care trebuie sa fie prin excelenta apolitic este politizat prin numirea a 16 membri de presedinte. Este greu de crezut si as spune chiar greu de reclamat ca un candidat al unui partid, in momentul in care s-a instalat la Cotroceni, sa devina un presedinte al tuturor romanilor si sa nu mai aiba nici un fel de nuanta. In afara celor 14, primul ministru e om politic, ministrul Culturii - om politic, cel de Externe - om politic, al Educatiei - om politic. Nu merg mai departe la presedintele Academiei etc. Este prin excelenta un Consiliu National si, oricare ar fi coloratura partidului de guvernamant si a presedintelui tarii, va reflecta aceasta forta politica.
Nu cred ca este bine. Una din cele mai acute temeri la nasterea Fundatiei Culturale Romane era temerea ca romanii din afara granitelor statului sa nu perceapa aceasta fundatie ca un departament al puterii, prin care se incearca racolarea romanilor din afara granitelor tarii. Spre cinstea ei, FCR a functionat ca o institutie culturala total apolitica. Vreau sa-i spun d-lui Oisteanu ca ceea ce citeste ca amendamente sunt propuneri si eu am siguranta ca aceste propuneri, cele mai multe, vor fi respinse in plenul Camerei, asa cum au fost respinse in plenul Senatului.
Ana Sincai (GDS): Imi pare foarte rau ca d-l Augustin Buzura nu este prezent, pentru ca ar fi putut vorbi la obiect. Initiativa cred ca este foarte buna, dar legea pare abuziva, pentru ca Presedintia are partea leului in privinta deciziilor, a numirilor, a alegerii. Ma surprinde faptul ca se dubleaza activitatea Fundatiei Culturale Romane. Credeam ca aceasta fundatie va fi transformata intr-un institut cu centre, pentru ca nu trebuie sa pornim de la zero si sa facem tabula rasa din ceea ce exista.
Independenta si raspunderea personala a directorilor din Institutele Cervantes
S. Tanase: Cine tuteleaza din Spania Institutul Cervantes?
Ioana Zlotescu-Simatu (Institutul Cervantes): Se poate spune ca Institutul Cervantes este un organism public, de drept privat, creat prin lege in 1991 si aprobat prin decret regal, ca entitate publica, cu personalitate juridica proprie si o mare libertate de decizie, fiind tutelat de doua organisme: Consiliul Director (Patronato), care orienteaza activitatile Institutului, sub presedintia de onoare a Regelui Spaniei, si un Consiliu de Administratie care aproba planurile generale ale Institutului. Din primul organism fac parte primul ministru al Guvernului Spaniei, ministrul Afacerilor Externe, ministrul Educatiei, Culturii si Sportului, presedintele si vicepresedintele Consiliului de Administratie, directorul Institutului Cervantes, presedintele si directorul Academiei Regale, scriitorii carora le-a fost decernat din 1976 pana in prezent Premiul Cervantes. Pe de alta parte, Consiliul de Administratie este format din reprezentanti ai diferitelor ministere.
Institutul Cervantes este condus de un director a carui atributie principala este gestionarea si reprezentarea Institutului in lume. El are rang de subsecretar de stat si este numit de catre Consiliul de Ministri din momentul respectiv, indiferent de guvernul aflat la putere. Actualul director al Institutului Cervantes este un cunoscut poet, eseist si profesor, Jon Juaristi. Implicarea sa politica i-a adus o permanenta amenintare cu moartea din partea organizatiei teroriste ETA. Sub conducerea sa, ca si pana acum, libertatea de decizie in organizarea evenimentelor culturale a fiecaruia din cei 39 de directori de institute din lume este totala. S. Tanase: E limitata de buget?
I. Zlotescu Simatu: Asta este marea limita. Dar, din punct de vedere cultural, politic, social, libertatea este totala. Bineînteles, îngradita de lipsa de mijloace, pentru ca bugetul Institutului Cervantes este el însusi limitat, si aici as gasi o oarecare contradictie: desi este o institutie de stat, functioneaza într-un fel si ca o institutie privata, în sensul ca, în principiu, ar trebui sa ne finantam din încasarile obtinute pe baza înscrierilor. La Institutul Cervantes din Bucuresti noi nu suntem foarte satisfacuti de numarul înscrierilor pe care l-am dori în crestere; aceia care se înscriu sa studieze limba spaniola nu o fac din motive pragmatice. Tinerii care vin la noi vin dintr-o dragoste patimasa pentru frumusetea limbii spaniole, neexistand înca mari intreprinderi spaniole care sa ofere functii sau sponsorizari. Asta este realitatea noastra. Iar lupta personala a fiecarui director de institut este patrunderea în spatiul cultural al tarii gazda.
Proiectul ICR s-a inspirat de la Fundatiile Culturale Regale
Octavian Stireanu (Presedintie): Pot sa va spun, ca un om care a facut corp comun cu acest proiect, ca acesta este rezultatul compunerii mai multor idei, mai multor opinii, formulate in diferite si succesive runde de consultari, de intalniri, de discutii. Nu este un produs de eprubeta. Dimpotriva, am incercat ca pe traseul acelor forumuri culturale regionale si in forumul national, in discutiile formale, informale care au avut loc, sa sintetizam ceea ce se poate articula in legatura cu un asemenea proiect, care este atipic, e adevarat. Primum movens legat de acest proiect l-a dat o comparatie cu ceea ce au fost candva Fundatiile Culturale Regale in Romania. Proiectul este un text perfectibil, iar dezbaterile, optiunile, cum sunt cele pe care cu siguranta GDS le va formula, sunt cred binevenite la forul legiuitor.
Nu sunt un sustinator al acestui proiect, ci doar un receptor al lui si incerc, alaturi de dvs., sa sesizez imperfectiunile si, in masura in care procedurile imi vor ingadui, sa elimin cat mai multe. Observatia generala pe care as face-o este ca, intr-adevar, acest institut se vrea un melanj intre o institutie care trebuie sa aiba o sursa bugetara sigura si un mecanism autonom de tip societate civila. Am aici, in dosar, si o schema. Voiam sa se numeasca "Fundatia Palatul Cotroceni", sa fie infiintata prin Ordonanta 26 etc. Dar pana la urma am considerat ca ar fi prea soft ideea de fundatie, pe cand institutul infiintat prin lege ar da o anumita tarie, o anumita legitimitate. Dar este o constructie intre un efort bugetar absolut necesar si o deschidere foarte larga catre societatea civila si, in paralel cu asta, catre alte surse de venituri.
S-a spus aici ca presedintele institutului are rang de secretar de stat si ca aceasta ar da o conotatie politica institutului. In textul proiectului de lege se spune ca are rang de secretar de stat, dar asta trebuie coroborat cu faptul ca presedintele institutului este ordonator principal de credit, ceea ce este fundamental pentru seful unei institutii de cultura. Fundatia Culturala Romana reproseaza tocmai acest lucru, ca este dependenta de trei ministri, ca este sufocata de o increngatura de aprobari si ca este incorsetata si la propriu, si la figurat. Acest proiect nu numai ca nu dubleaza fundatia, dar chiar dilata atributiile acesteia si le confera o alta deschidere, un alt orizont. S-a mai spus aici ca centrele culturale romane sunt infiintate de presedintele acestui institut. Centrele culturale se infiintau, ca si acum, prin hotarari de guvern, cu avizul a doua ministere care erau foarte implicate si al Consiliului National.
Directorii si directorii adjuncti ai centrelor erau numiti, ca si acum, prin hotarari de guvern, dar la propunerea Ministerului Culturii. Stiti ca a fost eterna dilema: cine ii numeste pe directori? Ministerul Culturii sau Ministerul de Externe? Bugetul centrelelor culturale din strainatate este administrat de Ministerul de Externe, functia culturala este de sorgintea Ministerului Culturii. N-o sa putem trece de eternul obstacol al politizarii. Nu putem spera ca viitorul presedinte al Romaniei sa fie de o echidistanta desavarsita, cuantificabila cu etalon de farmacie. Pornind de la ideea originara, ca institutul trebuie sa fie subordonat sefului statului, a ramas acolo mentiunea ca seful statului intruneste, cel putin principial, conditiile relativei obiectivitati. S-a mai discutat aici ca sunt 16 membri ai institutului numiti de presedinte.
Initiatorul proiectului mai spune insa acolo ca: "incluzand reprezentanti desemnati de asociatiile si uniunile de creatie din tara". Sa zicem ca va fi un presedinte care isi va numi toate rubedeniile lui si atunci desigur ca totul intra in derizoriu. Dar sa pornim de la prezumtia de responsabilitate, legata de aprobarea acestui proiect, si anume ca cele sase uniuni de creatie, reunite chiar printr-o asociatie nationala, vor fi invitate, solicitate sa desemneze acei oameni acolo. Vor fi trei de la cate un minister si inca 14 de la uniunile si asociatiile de creatie. Se mai spune acolo de un Comitet director, care nu e numit de presedinte, ci de Consiliul National, format din sapte persoane. Se presupune ca din cei 21, inteleptii, vor alege un Comitet director mobil, flexibil, destept, pragmatic, eficient, performant etc., care sa tina seama de ceea ce trebuie facut acolo.
A fost invocata aici o relativa lipsa de flexibilitate. N-o contest. O institutie, oricat de supla ar fi ea in proiect, pana la urma capata depuneri in timp si probabil devine mai rigida. Dar intentia exista cel putin intr-un loc, si anume ca institutul are ca scop promovarea si sustinerea unor proiecte si programe culturale de interes national (in art. 4 este o mentiune conform careia institutul nu se substituie nici unei alte institutii sau organ de specialitate al administratiei publice). O sa-mi spuneti ca asta nu inseamna ca nu se va calca pe picioare cu Ministerul Culturii. Nu cred, pentru ca o asemenea prevedere legala trimite la contencios administrativ si nu trebuie sa ignoram faptul ca acest institut nu are la randu-i institutii in teritoriu, nu are directii teritoriale de cultura, nu are in subordine teatre sau ceea ce un minister al culturii sau al educatiei are.
Flexibilitatea mai rezulta si din faptul ca bugetul se elaboreaza exclusiv pe baza de programe. Este invocata aici capabilitatea manageriala a institutului de a gandi programe cu adresabilitate interna sau externa. Ramane de vazut cat de inventivi si de creativi vor fi cei care vor conduce acest institut.
Fundatiile Culturale Regale erau finantate de Domeniile Coroanei; care sunt domeniile presedintelui?
C. Musat: Nu e vorba de o obsesie a obiectivitatii, ci de o obsesie a functionalitatii unei structuri care ar trebui sa aiba obiective precise. Ati spus ca ideea initiala a pornit de la o comparatie cu Fundatiile Regale. Dar, iertati-ma, dupa stiinta mea, statutul unui presedinte si cel al unui rege sunt total diferite. Fundatiile Regale erau finantate din banii de pe Domeniile Coroanei Regale, deci aici nu stiu daca Presedintia are domenii care sa finanteze.
Paul Cornea (Universitatea Bucuresti): Fundatiile Regale erau o editura. E o diferenta enorma intre Fundatiile Culturale Regale si acest proiect.
Suprapunerea peste Ministerul Culturii
C. Musat: Este adevarat ca aici se spune foarte clar ca "institutul nu se substituie nici unei alte institutii sau organ de specialitate al administratiei publice centrale cu atributii in domeniile invatamantului, culturii, stiintei" s.a.m.d. Dar, spuneti-mi, va rog, daca nu cumva "promovarea marilor valori ale stiintei, culturii si artei nationale in toate mediile sociale" nu este una dintre atributiile Ministerului Culturii? Spuneti-mi daca nu cumva "incurajarea creatiei tinerilor si stimularea talentelor si valorilor creative in cultura, stiinta si arta, acordarea de burse in tara si strainatate, premii, diplome si alte distinctii, precum si alte forme de sustinere materiala a copiilor si tinerilor" nu intra in atributiile Ministerului Educatiei? Spuneti-mi daca nu cumva "lansarea si sustinerea de proiecte culturale care sa favorizeze accesul tinerei generatii, inclusiv a celor din mediile dezavantajate, la marile valori ale creatiei culturale romane si universale" nu intra, deopotriva, in atributiile Ministerului Culturii si ale Ministerului Educatiei? La fel, "initierea si desfasurarea unor ample manifestari de nivel national si international consacrate relansarii culturale sub genericul «Deceniul culturii romane»"? Oare vom face "deceniul culturii romane"?, si care "relansare"? si cum? Dvs. spuneti ca aceasta lege este perfectibila, ca e doar un text, dar deja acest text a fost aprobat de Senat.
O. Stireanu: Nu este rusinos faptul ca acest institut are suprafete de intersectie cu obiectivele pe care un minister serios de cultura sau un minister serios de externe si le asuma. Nu cred ca in asta consta nocivitatea proiectului. Problema este a constructiei unor forme complementare, care sa convearga spre o vascularizare cu informatie culturala a sistemului social.
Institutul nu va reusi daca nu va convinge societatea civila
Serban Stati (Ministerul Afacerilor Externe): Am sa pornesc de la ultima ideea a d-lui Stireanu, de la idee de "vascularizare" a tesutului social. Cred ca in aceste cuvinte putem gasi o formula care sa ne uneasca in dialog. Mi s-a pus intrebarea de ce s-a renuntat la proiectul initial? Proiectul initial era o emanatie intr-un fel de laborator al Ministerului de Externe, bazat pe experienta redusa a numai 7 centre culturale, cate avem acum. De fapt, ele erau atunci doar 6, Berlinul s-a adaugat mai tarziu. Deci, foarte putin. Ideea de a face un institut cu doua interfete a fost legata de nostalgia unei fundatii, prezidentiale in cazul nostru, care sa contribuie, cu ajutorul societatii civile, la promovarea culturii romane, nu numai cu efortul bugetar si birocratic al statului. Aceasta vascularizare a tesutului social se poate face folosind absolut toate fortele la dispozitie, si in primul rand fortele societatii civile. Acest institut nu va reusi, daca nu va putea convinge societatea civila sa conlucreze la aceste proiecte si la infaptuirea lor.
Proiectul initial, venind din experienta mica a centrelor culturale, venea si din dorinta Ministerului de Externe de a spori prezenta valorilor romanesti in strainatate. Dorinta ministerului, reprezentata de acel proiect initial, era de a largi, in primul rand numeric, centrele culturale. Nu se poate sa avem numai 7.
Un institut cultural puternic din punct de vedere bugetar poate oferi solutii din acest punct de vedere. Un presedinte al ICR ordonator de credite este o solutie pentru aceste probleme, pentru ca el poate bate cu pumnul in masa intr-o sedinta de cabinet de cateva minute si decide care din proiectele prezentate pot duce peste ocean cultura romana. Este foarte important sa existe un asemenea institut, pentru ca Ministerul de Externe singur, cu propriul lui buget, care nu este un miracol, nu poate reusi. Ideea unui institut care sa aiba autonomie bugetara si un buget respectabil ne-a determinat sa fim interesati de acest proiect.
Modelul polonez
Luiza Savescu (Institutul Polonez): Directorul Institutului Polonez din Bucuresti accede la aceasta functie in urma unui concurs. Concursul este deschis, anuntat in doua publicatii de larga circulatie din Polonia, pe pagina de Internet a ministerului si in echivalentul Monitorului Oficial din Polonia, la care, practic, se poate inscrie oricine, nu exista nici un fel de restrictii. Evident, exista niste cerinte care trebuie intrunite. In conditiile in care castiga acest concurs, directorul ramane la postul respectiv pe o durata de 4 ani. In situatia in care doreste sa ramana in continuare pe post, se prezinta la un nou concurs, nu se reinnoieste automat mandatul lui.
In activitatea pe care o conduce, directorul institutului are libertate, desigur, in limitele unui buget care are mai multe componente. As vrea sa mentionez ca este o componenta administrativa si una care tine de problemele de fond, de activitatea propriu-zisa. Bugetul de baza poate sa fie dublat sau triplat in conditiile in care institutul este foarte activ, ceea ce se traduce practic prin supunerea unor proiecte care intra in niste concursuri, in afara activitatilor de baza, pe niste jaloane comune tuturor institutelor poloneze din lume. Exista insa aceste concursuri de proiecte deschise tuturor institutelor si, in urma castigarii unui asemenea concurs, se poate lansa un asemenea proiect.
Institutul Polonez din Bucuresti in aceasta jumatate de an, practic, deruleaza doua proiecte. Unul este conferinta care va avea loc in iulie, Confluente literare polono-romane, iar cel de-al doilea este un proiect privind teatrul evreiesc, care va fi derulat in colaborare cu Institutul Francez si cu Delegatia Comisiei Uniunii Europene. Pentru aceste proiecte au fost alocate fonduri separate, dar, pe baza de concurs. Pentru ca vorbim de concurs, tot personalul, care evident este extrem de putin numeros, este recrutat tot pe baza de concurs de catre director, cerintele impuse fiind la latitudinea directorului.
As mai mentiona un lucru, activitatea institutului nu este adresata decat ocazional reprezentantilor comunitatii poloneze din Romania. La capitolul finantare: finantarea se face exclusiv din bugetul MAE, dar, evident, fondurile se pot obtine pana la o limita, iar, de acolo, depinde exclusiv de ceea ce se intampla la institut. Este foarte greu, pentru ca nu beneficiaza de sponsorizari, singurele facilitati care pot sa intervina sunt niste reduceri la tarifele biletelor de avion pe care le cumparam pentru oaspetii nostri care vin si pentru prietenii nostri care pleaca in Polonia. Sunt niste facilitati care practic sunt insignifiante.
E curios ca un institut care isi propune activitati interne sa il aiba in frunte pe presedintele tarii
Paul Cornea: Intentia acestui proiect este, fara indoiala, buna si generoasa. Pe masura ce discutia a avansat, impresia mea a fost ca ea nu poate fi realizata in cadrul acestui proiect din trei cauze. Prima este ca acest institut structureaza doua activitati care au fost pana acum tratate la noi separat si cred ca in mod necesar ele trebuiau tratate separat. Una este activitatea externa de popularizare a culturii romane si cu totul altceva este raspandirea culturii romane in masa larga a publicului, pe toate filierele respective. Gasesc ca era perfect legitima infiintarea unui institut care sa se ocupe de centrele culturale romanesti, si mai ales cu prezumtia optimista ca aceste centre vor fi multiplicate si nu vor ramane la 7. Un institut care sa tuteleze in acelasi timp activitati interne si activitati externe e foarte dificil de construit. Inteleg dificultatea.
Nimeni nu s-ar opune ca un institut care sa se refere numai la strainatate sa aiba in frunte presedintele tarii. Pe cine sa aiba? E normal si e normal ca din structura lui sa faca parte reprezentanti ai forurilor guvernamentale. In schimb, un institut care isi propune niste activitati interne e cam curios sa aiba in frunte pe presedintele tarii. Cred ca aceste doua componente nu se lipesc. A doua observatie pe care o fac este urmatoarea: un Consiliu National, alcatuit din reprezentanti ai diferitelor organe ale statului, mi se pare ca e condamnat din capul locului la o activitate slaba.
Noi n-avem deocamdata competenta si experienta de a face din asemenea organisme niste organisme functionale si eficiente. Pe de alta parte, ma indoiesc ca un asemenea consiliu, cu atatia reprezentanti, va fi in stare sa elaboreze niste politici care sa fie reprezentative si pentru componenta sa interna, si pentru componenta sa externa. Daca exista un asemenea Consiliu National, de ce mai e nevoie de un Consiliu Consultativ? Dupa parerea mea, Consiliul National ar trebui sa fie Consiliu Consultativ, iar conducerea fundatiei ar trebui sa aiba sarcina de a se ocupa de toate problemele care rezulta din programele odata fixate. Bineinteles, ar fi de preferat ca, in loc de un megainstitut, cu doua componente, sa avem unul singur, care sa se ocupe de chestiunile externe. In al treilea rand, intre atributii sunt unele care realmente nu se coreleaza deloc cu programele expuse aici si cu bunele intentii - alcatuirea de referate, partea editoriala, care intra in concurenta cu toate celelalte edituri ale noastre din momentul de fata.
Obsesia gigantismului
Andrei Cornea (GDS): D-le Stireanu, dvs. ati spus ca orice proiect este perfectibil, deci si acesta. A spune, insa, ca este perfectibil nu e suficient. Ma asociez si eu acelor pareri conform carora proiectul este extrem de prost conceput. S-a spus de ce. Rezumand putin, el vadeste, la o lectura fie si superficiala, trei lucruri: gigantism, obsesia gigantismului de a face tot, de a acoperi tot, de a intra in toate domeniile, interne, externe, de a se amesteca peste tot, si centralism. Nu stiu de ce atata ipocrizie, de fapt poate sa numeasca presedintele pe toti membrii consiliului, de ce trebuia numai pe 16, sa fie toti 21 si cu asta se incheia, macar era mai cinstit. Ca presedintele Iliescu vrea sa ramana in istorie si ca om de cultura, asta e foarte onorabil, dar nu cred ca in felul asta se poate ramane in istorie. Mai ales ca, peste doi ani, cand domnia sa nu va mai fi in istorie, urmatorul presedinte ii va da afara pe toti acesti 21, printr-un mic artificiu, cum stiti ca s-au facut, va schimba eventual numele institutului, prin decret.
Sunteti foarte abili sa faceti lucruri de-astea si le veti face. In al treilea rand: se cheama institut cultural. Lectura acestui text arata ca aceia care l-au conceput nu au prea multe cunostinte. Sunt niste formulari imposibile. Ce inseamna: "valorificarea potentialului creativ al cetatenilor Romaniei, fara deosebire de rasa, de nationalitate, origine etnica, de limba, de religie"? Parca am mai auzit povestea asta. Acum 13-15 ani tot asa se vorbea. Nu se poate sa-mi spuneti "organizarea si dezvoltarea capacitatii asociative", ce inseamna asta?, "mobilizarea si convergenta in jurul unor proiecte culturale de interes national a tuturor acelor...". Cine decide care e interesul national in cultura? Decide presedintele tarii, fie el Iliescu, Constantinescu, Ionescu sau cine va fi?
Ioan Flora (Uniunea Scriitorilor): Acum aproape 10 ani am facut niste proiecte, in cadrul Ministerului Culturii, in legatura cu difuzarea culturii romane (nu doar contemporane) in lume. Bineinteles, nici unul nu a fost luat in seama, desi s-au schimbat vreo cinci ministri, desi dadeam fiecaruia cate un proiect si chiar niste modele - de pilda, Las Dom, care a facut imens pentru literatura slava. Am fost foarte entuziast fata de ideea infiintarii Institutului Cultural Roman. M-am gandit ca unul dintre obiectivele lui va fi infiintarea unor edituri sau macar a unor librarii romanesti in marile centre europene, cu tipografie proprie, unde sa se tipareasca si sa se difuzeze carte romaneasca. Degeaba tiparim carte la Fundatia Culturala Romana sau la editura Minerva. Tiparirea traducerilor de carte romaneasca in alte limbi la noi in tara nu inseamna absolut nimic, pentru ca in cel mai bun caz vor ajunge la unele ambasade unde nu se vor atinge nici macar soarecii de ele. Acum vad ca institutul mai are de gand, pe langa aceasta misiune de a difuza "cultura si arta romaneasca contemporane in lume", si misiunea de a raspandi cultura in masele populare. Nu aceasta este menirea lui.
Ideea alegerii celor 16 membri ai Comitetului director d e catre presedintele Romaniei mi se pare exagerata si ineficienta. Si ma astept acum (am sa fiu sarcastic) ca in fruntea ICR sa vina unul dintre ministrii care au ramas fara ministere.
Lipseste din proiect finantarea traducerilor in strainatate si sustinerea traducatorilor
Gheorghe Craciun (Ed. Paralela 45): Din discutiile dvs. am inteles clar un lucru. Ministerul Culturii e o institutie guvernamentala. Acest ICR e o institutie prezidentiala. Nici eu nu ma indoiesc de bunele intentii ale constituirii acestui institut. Ma intreb totusi de ce e nevoie ca el sa inlocuiasca o institutie deja existenta? Am inteles ca Fundatia Culturala Romana va fi inghitita de acest institut care va avea niste proportii mult mai grandioase decat FCR. Si eu cred, ca si d-l prof. Paul Cornea, ca un astfel de institut nu va fi institutia de care avem nevoie. Un astfel de institut ar trebui sa aiba, in primul rand, in vedere prezenta noastra in afara granitelor tarii. M-a surprins foarte tare, parcurgand proiectul publicat in forma lui inca nedezbatuta, generalitatea pompieristica a enuntarii obiectivelor institutului. In cadrul acestor obiective, s-a dat si un exemplu concret, ceea ce este foarte ciudat - e vorba de problema Bibliotecii pentru toti, a Editurii Minerva. Din cate stiu, un statut, care de obicei este dublat de un regulament de organizare si ordine interioara, are un caracter abstract. Un astfel de exemplu e neavenit in forma aceasta abstracta si gaunoasa. Probabil ca a existat graba de a marca o recuperare pe care o face guvernul sau alte foruri in privinta unei privatizari jenante, frauduloase, scandaloase, cum a fost aceea a Editurii Minerva. In ceea ce priveste Biblioteca pentru toti, stim cu totii in ce stadiu se afla in momentul de fata, ea in continuare nu apare. O alta observatie pe care as face-o se refera la acelasi nivel al concretetei obiectivelor pe care ar trebui sa o contina statutul. Se vorbeste despre departamente, compartimente de functionare, dar nimic concret, nici macar sa se aminteasca concret clasica departajare a culturii in domeniile pe care le cunoastem. Un element care lipseste dintre obiectivele statutului si mie mi se pare de absoluta necesitate in momentul cultural pe care il traversam este cel privitor la posibilitatea de a finanta din Romania proiecte editoriale, artistice, culturale in general, pe care le pot avea editori sau manageri culturali din strainatate. Mai exact, pot da exemplul Ungariei, care are o Casa a traducatorilor, infiintata dupa 1990 dupa buna traditie occidentala, unde exista si un fond care se aloca pentru finantarea traducerilor in strainatate.
Este esential omul care te reprezinta in afara
Ion Bulei (Universitatea Bucuresti): Eu am o indoiala asupra eficacitatii acestei discutii. Nu stiu in ce masura dvs. sunteti acel grup de presiune care poate determina o atitudine la nivel decizional in legatura cu crearea unei astfel de noi structuri. Nu-mi dau seama, pentru ca pana acum nu apar acele concluzii care ar putea fi apoi popularizate. Vin cu o experienta mai indelungata din Italia, deci lucrand intr-o astfel de structura. Mi se pare ca se creeaza o noua structura culturala si nu stiu daca era nevoie de ea, oricand putea fi imbunatatita una din cele existente, eventual Fundatia. Cred ca, dincolo de intentiile noastre de a propune structuri, ar trebui sa stea un obiectiv, o tinta: sa trimitem in afara efectiv ce avem mai bun, in primul rand prin oamenii pe care ii avem. Adica, nu trimiti intr-o tara, sa zicem ca Italia, neaparat o personalitate din Romania, ci trebuie sa trimiti pe unul care are legaturi cu cultura italiana si prin aceasta se poate integra acolo. Este esential omul care te reprezinta in afara.
S. Tanase: As face cateva remarci. Este o discutie tardiva, ea ar fi trebuit avuta inainte ca acest proiect sa iasa din biroul care a finalizat textul ei si sa apara in Parlament. A doua observatie este ca, daca se va crea acest institut, va avea, cel putin pe hartie daca nu si in fapte, destule posibilitati de a promova cultura romaneasca. A treia observatie este ca, intr-adevar, discutia este deschisa, pentru ca luari de pozitie cum au fost aici s-ar putea prelungi daca am invita alti 20 de oameni de cultura, fara ca sa existe neaparat concluzii.
Nu stiu daca menirea noastra este sa dam concluzii, dar oricum este de a provoca un dialog. Deja de aici s-au desprins cateva concluzii: centralismul, ambitiile foarte mari, neprecizarea fondurilor, a reprezentarii, apare aceasta activitate - cultura romaneasca - in lume, dar si pe plan intern. Cred ca d-l Stireanu sau cei care au fost din presa aici le-au notat, pentru ca sunt punctele slabe ale acestui proiect. Ii spuneam d-lui Stati un lucru: aceasta institutie va avea sprijinul societatii civile sau al oamenilor de cultura, al institutiilor culturale romanesti, in masura in care ele se vor simti reprezentate in institut. Dar mai este si reversul. Exista pericolul ca, daca aceste dialoguri nu continua si nu ating oamenii de cultura, ei sa priveasca cu ostilitate si sa lase institutul sa pluteasca undeva, in afara realitatii culturale romanesti, ceea ce ar fi cel mai mare pericol si ar fi un esec al votului din Camera si Senat.
A consemnat Rodica Diaconu
