Bătălia pentru europarlamentare

În perioada 22-25 mai, în toate statele membre ale Uniunii Europene vor avea loc alegeri pentru Parlamentul European. Cum se prezintă primele patru grupuri politice de pe continent cu mai puţin de două săptămâni înaintea europarlamentarelor?

Mizele și șansele popularilor europeni

Bianca Toma

Popularii europeni sunt dați favoriți ai alegerilor europarlamentare, cu un avans de câteva mandate (216) în fața socialiștilor europeni (205).

Scăderea dramatică a socialiștilor lui François Hollande în Franța, ajuns la o cotă de popularitate de 18%, cea mai scăzută din ultimii doi ani, vine pe fondul creşterii intenţiei de vot pen­tru partide ce fac parte din grupul Partidului Popularilor Europeni (PPE) în Spania, România şi Polonia, no­tea­ză PollWatch. Competiţia rămâne în con­tinuare strânsă, mai ales că, în lu­na februarie, socialiştii erau în faţa po­pu­larilor cu 15 mandate. Fiecare loc în Par­lamentul European este cu atât mai important cu cât, pentru pri­ma da­tă, grupul politic câştigător va da pre­şedintele Executivului de la Bru­xelles.

Marea coaliție a viitoarelor mandate

Popularii europeni reprezintă cel mai important grup politic în actualul Parlament European, cu 274 de man­date (din totalul de 766), cu 80 mai multe decât socialiștii. Analiştii an­ticipează deja o mare coaliţie a po­pu­larilor cu socialiștii în viitor, având în vedere scăderea liberalilor și creșterea numărului de voturi pentru for­ma­țiunile antieuropene. PPE a fost con­siderat de-a lungul timpului un grup politic de orientare centru-dreapta, du­pă ce inițial (1976) reunise în spe­cial partidele creștin-democrate din vechile state membre. În ultimii ani, dreapta moderată a Grupului Eu­ro­pean al PPE a căpătat și accente neo­liberale, odată cu acceptarea unor par­tide cu tendinţe de extremă dreap­ta, precum FIDESZ-ul lui Viktor Or­bán din Ungaria. Personalităţi cu me­rite istorice în fondarea Uniunii Eu­ropene şi, mai târziu, în consolidarea ei au făcut parte din formaţiuni care au format PPE: Konrad Adenauer, primul cancelar al Republicii Federale a Germaniei, ori Robert Schuman, con­siderat arhitectul proiectului de in­te­grare europeană (fost ministru de Ex­terne francez şi preşedinte al Par­la­mentului European între anii ’58-’60).

PPE și România

Popularii europeni, în frunte cu re­gretatul Wilfried Martens și Joseph Daul, au criticat aspru coaliția USL pentru atacul fără precedent din vara lui 2012, care a culminat cu ame­nin­țarea judecătorilor Curții Cons­ti­tu­ționale și suspendarea șefului sta­tu­lui. Influenții europarlamentari ger­mani, printre care Markus Ferber și El­mar Brok, au apreciat că acțiunile puterii de la București încalcă flagrant principiile fundamentale ale UE pri­vind statul de drept şi au avertizat că voturile României în cadrul Con­si­liu­lui European ar putea fi suspendate. Popularilor europeni li se reproşează însă că nu au avut acelaşi ton şi ace­eaşi vehemenţă atunci când Viktor Or­bán la Budapesta a promovat ac­ţiuni anticonstituţionale.

Mandatul eurocrizei

Deciziile cele mai grele din ultimului mandat al Parlamentului European au venit pe fondul crizei datoriilor, ca­re a generat schimbări fără pre­ce­dent în regulile Uniunii Europene. Altele vor fi necesare în viitorul man­dat, pentru a consolida reglementările de până acum. Multe presupun acor­darea unor puteri sporite Bru­xel­le­sului. PPE a susţinut aşa-numitul pa­chet de reguli Basel III, care a impus băncilor, tot mai expuse la criza da­to­riilor, alte praguri de asigurare a re­surselor minime obligatorii, a pledat pentru regândirea suveranităţii na­ţio­nale şi pentru mai multă integrare po­litică. Piaţa digitală şi eliminarea to­tală a tarifelor la roaming în UE, în­fiinţarea serviciului e-call – alertarea automată a 112 în cazul unor ac­ci­dente rutiere -, guvernanţa Schengen au fost câteva din pachetele legislative pentru care popularii au lucrat şi le-au susținut în mandatul 2009–2014. Nu întâmplător, șeful euro-grupului (gru­pul miniștrilor de Finanțe din cele 18 state care au introdus moneda euro), Jean-Claude Juncker, a fost desemnat la congresul din Dublin candidat al Popularilor Europeni pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene.

Mr. Euro, candidatul

„Mr. Euro“ - cum i se mai spune lui Juncker - a fost cel mai longeviv şef de guvern din UE, după ce a ocupat timp de 18 ani postul de premier al Ducatului Luxemburg. Este considerat cel mai socialist dintre creştin-de­mocraţi, un activist european şi unul dintre cei mai influenţi seniori ai UE. Soarta euro depinde de doi oameni, Jean-Claude Juncker şi Mario Monti, spunea fostul cancelar german Hel­mut Schmidt. Lui Juncker îi este re­cunoscut meritul de a fi fost un ex­celent negociator al crizei datoriilor din zona euro, funcţia de preşedinte al Eurogrupului în timpul tur­bu­lenţelor din perioada crizei euro cos­tându-l postul de premier. Lui Junc­ker i s-a reproşat că şi-a neglijat res­ponsabilităţile de premier fiind prea preocupat de criza euro, iar în urma unui scandal de spionaj politic a fost nevoit să demisioneze în 2013. Con­vingerile lui Juncker însă sunt clare: „moneda unică este singurul lucru care dă UE putere şi importanţă. Acum şi în viitor“, a spus el într-un interviu pentru Huffington Post. Tot el a avertizat, în cea mai turbulentă perioadă traversată de UE, cea a cri­zei din zona euro, că „demonii răz­boiului nu au plecat pentru tot­dea­u­na din Europa. Sunt doar adormiţi“. Viitorul preşedinte al Comisiei Eu­ro­pene va avea câteva misiuni extrem de dificile în mandatul 2014-2020: im­punerea măsurilor pentru redresarea şi creşterea economică în UE, cu com­plicata problemă a locurilor de mun­că, negocierea acordului UE–SUA şi problema energetică – reducerea de­pendenţei de Federaţia Rusia.

BIANCA TOMA, cercetător al Centrului Român de Politici Europene, fost corespondent al ziarului Adevărul la Bruxelles

Socialiștii în Europa și la noi

Raluca Alexandrescu

În privința opțiunilor pentru marile familii politice, socialiștii se clasează pe locul al doilea, la distanță mică de popularii europeni.

Alianța Progresistă a socialiștilor și de­mo­craților (S&D) a avut în legislatura 2009-2014 un număr de 195 de membri, fiind a doua grupare, ca număr, în Par­la­men­tul European. Președintele PE, Martin Schulz, a exercitat până în ianuarie 2012 și funcția de lider al grupului so­cialist din Parlament, urmat fiind de austriacul Hannes Swoboda. Grupul So­cia­liștilor este format din parlamentari europeni membri ai partidelor naționale de orientare social-democrată și so­cia­listă, membre ale Partidului Socialiștilor Europeni (PES), condus de bulgarul Ser­ghei Stanișev. Asociată Alianței Pro­gre­siste și PES-ului este și Fundația pentru Studii Europene Progresiste (FEPS), think-tank independent înființat în sco­pul promovării și dezbaterii ideilor so­cial-democrate și progresiste la nivel eu­ropean. În România, formațiunea afiliată socialiștilor europeni este USL.

Numărătoarea inversă până la alegerile europene se apropie de final, iar son­da­je­le și analizele privind participarea cetă­țenilor Uniunii la momentul electoral in­dică o mobilizare mult sub așteptările par­tidelor angrenate în cursă. Pe de o par­te, UE nu a părut, în ultimii ani, ca­pa­bilă să ofere un răspuns coerent și efi­cient în fața dificultăților economice ma­jore ale multora dintre membrii ei. Pe de altă parte, atitudinea prudentă și ușor ti­morată în fața invaziei din Crimeea a in­dicat slăbiciunea unei politici externe uni­tare la nivelul Europei, divizată de in­terese politice și adânci complicități și dependențe economice față de Rusia. Nu există, la ora actuală, semnale destul de puternice pentru a convinge cetățenii ezitanți ai Europei de capacitatea reală a instituțiilor ei în îndeplinirea pro­mi­siu­nilor de campanie. Pe site-ul de cam­pa­nie al PES, temele de politică externă sunt cvasiabsente, iar punctul de vedere al socialiștilor respectă linia prudentă adop­tată și până acum față de Rusia. Astfel, prezent pe 9 mai la Florența, la a do­ua dezbatere a candidaților la funcția de pre­ședinte al Comisiei Europene, Mar­tin Schulz a răspuns la o întrebare le­ga­tă de subiectul Ucraina-Crimeea cu eter­na ver­siune clasic-lemnoasă a di­plo­ma­ției europene neangajate (și pe deplin „ino­cente“) - „poziție fermă, dar în li­mitele cooperării și ale dialogului di­plo­matic“.

Sondajele cele mai recente indică, în acest sens, o creștere a preferințelor alegătorilor pentru curentul eurosceptic. În privința opțiunilor pentru marile fa­mi­lii politice, socialiștii se clasează pe locul al doilea, la distanță mică de popularii europeni. PES a pus în centrul campaniei sale electorale problema locurilor de mun­că pentru tineri într-o Europă de­dicată cetățenilor. Tema e greu de re­gă­sit în campania națională din România: există o evidentă incongruență a cam­pa­niilor electorale la nivelul grupurilor po­litice europene, în raport cu discursul par­tidelor naționale afiliate. Campania ro­mânească a formațiunii afiliate, USL, ne vorbește de „mândria de a fi român“ și de capacitatea candidaților săi de a „apă­ra România“ la Bruxelles, în fața unei agresiuni de origine neclară, provenită apa­rent din interiorul unei conspirații la nivelul instituțiilor comunitare. Pentru USL, votul românilor este unul con­s­pirativ, dat în scopul dejucării unei di­fu­ze coaliții îndreptate împotriva in­te­re­selor românești.

Relația PES cu partidul corespondent din România, USL, are o istorie recentă pre­sărată de episoade intense. Liderii so­cialiștilor europeni au fost puși, chiar și ei, la grea încercare de caracterul im­pre­vizibil și complet lipsit de logică ins­ti­tu­țională comună valorilor euopene ex­hi­bat de președintele PSD, Victor Ponta, și de aliații lui, mai vechi sau mai noi. Pri­mul din această serie se plasează cu aproape doi ani în urmă, la începutul lui iulie 2012. În plină pregătire a re­fe­ren­dumului pentru suspendarea pre­șe­din­telui Băsescu, pe 11 iulie 2012, Martin Schulz l-a convins pe Victor Ponta să renunțe la ideea coborârii pragului de pre­zență la urne necesară validării re­fe­rendumului. După alegerile parlamentare din decembrie 2012 din România, co­la­borarea dintre socialiștii europeni și cei au­tohtoni s-a așezat pe legitimitatea da­tă de scrutin.

Ultima vizită a președintelui PE, Martin Schulz, în România, întregită pe 27 apri­lie și cu ritualul inițiatic al prezenței la An­tena 3 (unde a primit și botezul unei po­lemici cu președintele Traian Bă­ses­cu), nu a limpezit însă deloc apele în sen­sul unei coerențe a discursului socialist european și românesc, lăsând impresia că, pe plan național, PES nu e deranjat de un discurs electoral a cărui tușă de originalitate nu stă în dezbaterea pieței muncii pentru tinerii români, ci în cio­ro­vă­iala nesfârșită cu președintele țării.

Liberalii și Verzii pierd mandate

Ovidiu Nahoi

Potrivit sondajelor, ALDE ar urma să piardă 20 de europarlamentari, iar grupul Verzilor ar urma să aibă mai puţin cu opt parlamentari în urma alegerilor.

Grupul ALDE (Alianța Liberalilor și De­mo­craților Europeni) este, cu cei 83 de mem­bri proveniți din 20 de state membre, cel de-al treilea ca mărime în actualul Parlament European. Doar unul dintre par­tidele liberale europene se poate lău­da că are un șef de guvern în funcție - Mark Rutte în Olanda. Dar, profitând de raportul de forțe din adunarea legislativă europeană, ALDE a reușit să câștige o influență politică mult peste condiția sa de grup de rangul al treilea.

Parlamentul European nu funcționează pe principiul putere-opoziție, chiar dacă Executivul (Comisia) este dominat de populari. În perioada care a trecut de la alegerile europarlamentare din 2009, ALDE a reușit un balans foarte inteligent între primele două grupuri ca mărime, po­pu­larii și socialiștii. Potrivit raportului Vo­ting in the 2009-2014 European Par­lia­ment: Who Holds the Power?, publicat de organizația Votewatch în vara anului 2011, grupul ALDE este cel care influențează de cele mai multe ori votul în plenul Par­la­mentului European – mergând când cu PPE, când cu S&D. ALDE se află de cele mai multe ori acolo unde este victoria.

Un alt punct forte al liberalilor îl re­pre­zintă chiar liderul lor din Parlamentul Eu­ropean. Belgianul Guy Verhofstadt, 61 de ani, este o figură politică respectată și charismatică. În 1999 a devenit premier și a condus trei guverne în decursul ur­mă­torilor zece ani, ceea ce spune mult despre capacitatea sa de negociator, în­tr-o țară în care nu e deloc simplu să ob­ții o majoritate într-un parlament atât de divizat, politic și etnic. El este și can­didatul ALDE pentru funcția de pre­șe­dinte al Comisiei Europene.

Susținător puternic al construcției eu­ro­pene pe modelul federalist, Verhofstadt s-a remarcat prin insistența cu care a mi­litat pentru rezolvarea crizei datoriilor prin punerea acestora în comun, la ni­ve­lul zonei euro, și prin emiterea de euro-obligațiuni. ALDE se pronunță, de ase­me­nea, pentru o reformare a mecanismelor bugetare ale Uniunii, prin creșterea re­surselor proprii și prin orientarea marilor lucrări publice la nivel european spre zo­nele unde este mai multă nevoie de ele. Liderul ALDE s-a pronunțat ferm şi pen­tru o piață unică a energiei, în contextul crizei ucrainene.

Potrivit unui sondaj realizat de Vo­te­watch, la începutul lunii mai, ALDE ar urma să piardă 20 de europarlamentari în urma alegerilor, dar tot ar rămâne cel de-al treilea grup – aceasta, în situația în care formațiunile antieuropene nu vor reuși să se unească în cadrul noului parlament. În noile condiții, ALDE va mai putea cu greu să joace rolul de balanță a puterii, urmând să facă parte dintr-o alianță cu PPE sau chiar dintr-o alianță în trei, cu participarea S&D.

Grupul Verzilor / Alianța Liberală Eu­ro­peană (pe scurt, Verzii) este cel de-al pa­trulea grup ca mărime din Parlamentul European, numărând 57 de membri, la egalitate cu grupul Conservatorilor și Re­formiștilor Europeni (eurosceptic mo­de­rat). Grupul îi reunește pe ecologiști și pe reprezentanți ai regiunilor și ai na­țio­nalităților fără stat („regionaliștii“). Verzii reprezintă, prin excelență, un grup „de opoziție“, dacă se poate vorbi despre așa ceva în PE, dar se consideră pe ne­drept ținuți la periferia jocului. Ei au de­nunțat, de altfel, „pactul“ dintre „gru­pu­rile mari“ ale Parlamentului European, prin care s-a decis rotația PPE/S&D la pre­ședinția instituției, obținerea ma­jo­ri­tății decizionale devenind un joc în trei: PPE, S&D și ALDE.

Verzii se pronunță pentru un „New Deal“ ecologic în Uniunea Europeană, pentru crearea de locuri de muncă „verzi“, prin încurajarea industriilor legate de ener­gii­le alternative, dar acordă și o mare aten­ție protejării sistemelor sociale și de să­nă­tate și prevenirii „dumpingului social“. Bineînțeles, grupul militează cu foarte multă forță împotriva tehnologiilor ne­prietenoase cu mediul (cum ar fi frac­tu­rarea hidraulică), împotriva energiei nu­cleare și și-a făcut un adevărat cal de bă­taie din organismele modificate genetic.

Grupul a beneficiat mult, în ce privește imaginea, de figura convingătoare a li­derului său, Daniel Cohn-Bendit, om po­litic franco-german, unul dintre prin­ci­palele personaje ale manifestațiilor stu­dențești din 1968. Negociator abil, cu bu­ne relații personale în mediile politice din Franța și Germania, Daniel Cohn-Ben­dit a știut să balanseze în Parlamentul Eu­ropean între stânga și dreapta. Cohn-Bendit a împărțit poziția de lider al gru­pului cu eurodeputata germană Rebecca Harms – un principiu la care Verzii țin foa­rte mult fiind acela al parității băr­bați-femei. Dar Daniel Cohn-Bendit a ră­mas figura centrală a Verzilor, dincolo de amănuntele de ordin organizatoric.

Daniel Cohn-Bendit se va retrage însă din viața politică, la finele acestui man­dat, predând ștafeta unui „tandem“ care respectă, din nou, principiul parității: José Bové (Franța) și Ska Keller (Ger­ma­nia), de altfel vârfurile de lance ale Ver­zilor în actuala campanie electorală. Jose Bové, 61 de ani, este un fermier francez, cunoscut pentru acțiunile sale adesea în forță împotriva organismelor modificate genetic și fruntaș al mișcării an­ti­glo­ba­lizare. Ska Keller, 33 de ani, specialist în chestiuni de migrație și în relațiile UE-Turcia, este un tânăr lider politic în afir­mare și s-a pronunțat în mai multe rân­duri pentru principiile Europei sociale, sus­ținând necesitatea unor măsuri fer­me de combatere a șomajului în rândul tinerilor.

Potrivit analizei Votewatch din luna mai, grupul Verzilor ar urma să piardă opt par­lamentari în urma alegerilor.