Un simbol: Doina Cornea

Redactia | 28.04.2006

.

Pe aceeași temă

SMARANDA VULTUR

A trai cu sens este înca posibil

Puterea fragilitatii* e o carte ce trebuie citita, nu rezumata, nu prezentata. E o carte publicata într-o prima editie în urma cu 15 ani, dar a carei necesitate nu putea fi perceputa cu aceeasi acuitate, cum poate fi, cel putin teoretic, azi, cand lucrurile s-au mai limpezit. Sperantele si îngrijorarile pe care Doina Cornea le comunica în 1991 prin intermediul acestei carti au azi un alt fundal pentru a fi judecate decat învalmaseala pasionala si confuza, în parte spontana, în parte rezultata din tot felul de manipulari, ce forma atmosfera dominanta a primilor ani de dupa 1989. Mesajul acestei carti nu si-a pierdut din actualitate, pentru ca bataliile pentru o viata libera si demna despre care autoarea ne vorbeste nu sunt înca pe deplin castigate.

Doina Cornea a fost supusa imediat dupa 1989 unei campanii de denigrare de o violenta si o lipsa de respect care ne arata clar ca cei care au fost persecutorii ei se aflau înca în pozitii de putere. Exista un caz Doina Cornea ce ar merita o discutie mai ampla, o analiza socio-politica, pentru care Puterea fragilitatii poate fi un document de pornire si care ar duce la o radiografiere cat se poate de exacta a societatii romanesti "de tranzitie", cu tensiunile si confruntarile ei, cu evolutia prin reveniri periodice la trecut.

E o carte ce poate fi folosita cu succes, cred, de profesori pentru o dezbatere cu elevii sau studentii lor, ca un capitol de istorie pre- si postrevolutionara, în locul celei pe care, din varii motive, istoricii se feresc sa o scrie. E o marturie despre ce însemna a fi disident în perioada ceausista, despre cat de greu si cu cate obstacole romanii s-au desprins si se elibereaza de trecutul lor comunist. Pentru cei care se plang ca nu au documentele necesare ca sa înteleaga si sa judece acest trecut, pentru cei care cred ca raul se rezuma la perioada stalinista si mimeaza a nu avea habar de natura profund antidemocratica a unui regim închistat într-o ideologie pierzatoare si mutilanta pentru spirit, bucurandu-se totusi si chiar profitand de faptul ca traiesc într-o democratie, pentru toti aceia "care n-au încetat sa gandeasca", cum îi numeste Doina Cornea pe adresantii primei sale scrisori publice, marcand începutul disidentei ei, Puterea fragilitatii este o sursa de informare de netagaduit, ce aduce argumente teoretice si practice într-o dezbatere azi foarte actuala.

Aceasta carte este însa mai ales una de filosofie morala. Ea contine, în prima jumatate, un lung interviu pe care i l-a acordat în 15 aprilie 1990 (suntem, iata, chiar 16 ani mai tarziu!) lui Michel Combes, interviu ce reface traseul disidentei Doinei Cornea si datele unei istorii de viata si ale unei biografii spirituale, care explica felul în care aceasta disidenta a devenit posibila si, chiar mai mult, a devenit o conditie pentru ca un proiect de viata cu mize existentiale majore sa poata capata chip. Intrebarile sunt excelent puse si în dialogul la care asistam raspunsurile nu ocolesc chestiunile dificile, nu ezita sa afirme opinii si idei nonconformiste, sa arate ca frica a existat, dar ca cea mai buna terapie împotriva ei e capacitatea de a trai cu sens, adica de a reflecta la sensurile pe care istoria le impune vietii tale, la obligatiile morale pe care le ai fata de tine însuti, atunci cand traiesti într-un orizont spiritual.

Un Cuvant înainte al lui Gabriel Liiceanu ne propune sa meditam exact la aceste aspecte, remarcand nota de firesc ce o aduce traitul coerent cu propriile idealuri si nevoi spirituale unei actiuni dintre cele mai putin firesti: încercarea Doinei Cornea de a dialoga cu un tiran. Asa cum subliniaza Gabriel Liiceanu, "disidenta ei n-a fost pana la urma decat expresia publica pe care a capatat-o în chip firesc o devenire interioara".

Sunt publicate, în a doua parte a cartii, scrisorile pe care Doinea Cornea le-a adresat lui Nicolae Ceausescu, încercand prin intermediul presei libere din strainatate si în primul rand prin Radio Europa Libera sa poarte un dialog imposibil: dialogul cu un dictator care, în timp ce perora despre libertate si patriotism, îsi oprima si ignora poporul în numele caruia pretindea ca guverneaza. De o maxima importanta e scrisoarea adresata muncitorilor brasoveni, la un an dupa înfrangerea revoltei lor din noiembrie 1987. Nu lipsesc scrisorile pe care Doina Cornea le-a facut publice dupa 1989, dintre care interventia de la televiziune din 26 decembrie 1989 si cele adresate lui Ion Iliescu si lui Petre Roman sunt esentiale pentru a întelege ca nici soarta pluripartitismului, nici cea a democratiei în Romania nu au fost lucruri transate clar, odata cu înlaturarea lui Ceausescu de la putere, si ca Doina Cornea nu s-a lasat pacalita de intentiile care au guvernat înfiintarea FSN.

Au fost selectate pentru acest volum si fragmente din interviul Rodicai Palade cu Doina Cornea, publicat în 1999 la editura Dacia sub numele de Fata nevazuta a lucrurilor (1990-1999), fragmente ce limpezesc, între altele, relatiile Doinei Cornea cu Corneliu Coposu (un excelent portret al acestuia) si cu Nicolae Steinhardt, care a avut curajul sa o viziteze pe Doina Cornea în timpul disidentei sale si sa exprime astfel un tip de solidaritate ce conta enorm în acel context.

Semnificatia spirituala a actului marunt

Titlul pe care l-am împrumutat din ultimul capitol al cartii defineste una dintre ideile forta ale autoarei. Pentru Doina Cornea, atitudinea individului conteaza enorm, de felul în care el traieste si actioneaza depinde felul în care societatea evolueaza: "societatea decade cand indivizii se degradeaza - ne avertizeaza ea, fiecare atitudine spirituala individuala conteaza". Nu este indiferent deci cum traim si nu ne putem plange de raul societatii daca suntem purtatorii lui.

Solutia "vindecarii" este aceea a unei întoarceri spre spiritual, care, în termenii Doinei Cornea, înseamna valoare maxima, generatoare de inteligenta, de etica si cultura, de libertate si de responsabilitate. Individul care, prin îndoctrinare ideologica, se lasa redus la starea de simplu instrument al consensului obligatoriu, asa cum se întampla în comunism, a pierdut legatura cu un sens launtric si a suferit un tip de amputare morala ce îi reduce dramatic creativitatea. Dar acest lucru distorsioneaza grav si relatia dintre indivizi în interiorul societatii si, în cele din urma, relatia dintre stat si societate. Un individ fara repere proprii, care mimeaza participarea sau care se lasa purtat de istorie fara sa o traiasca, nu poate fi un bun cetatean. Individul complet este unul care e, în acelasi timp, împlinit pe plan moral, afectiv si creator în raport cu lumea în care traieste. A-ti asuma responsabilitatea fata de tine însuti si fata de ceilalti, crede Doina Cornea, e o forma de a-ti exersa libertatea interioara.

Unele dintre afirmatiile pe care le facea în 1982 mi se pare ca raman tulburator de actuale: "Majoritatea concetatenilor nostri, indiferent de categoria lor sociala, nu mai cred decat în situatie, bani, relatii si confort. Rupti de un adevar interior, spre care scoala si familia au fost incapabile sa-i ghideze, ei cad prada lacomiei si totdata fricii de a nu si-o putea satisface". Cum s-a ajuns la acest lucru, la reducerea individului la o materialitate tot mai opaca? Doina Cornea crede ca ideologiile rapesc individului orice conexiune cu un orizont transcendent, luandu-i astfel orice posibilitate de a se împlini spiritual, ceea ce duce inevitabil la esecul societatilor în care conducatorii procedeaza prin omogenizare si înregimentare, în loc sa se bazeze pe nevoia de libertate a indivizilor, pe creativitate si aspiratiile lor, în loc sa accepte si sa încurajeze eterogenitatea umana, diversificarea spirituala, pluralismul social.

Carentele pe care o societate malformata le-a produs au ca efect imediat lipsa de raspuns în fata oprimarii, minciuna institutionalizata, cultul personalitatii, frica, lasitatea disimularea, minciuna, egoismul, indiferenta, inertia. A lupta cu ele înseamna pentru individ a-si regasi reperele necesare pentru o buna orientare în lume si acest lucru nu e posibil fara cutezanta si fara o regasire a radacinilor religioase si spirituale de care omul a fost atata vreme rupt. Cu alte cuvinte, Doina Cornea nu vede posibila o reformare a societatii romanesti în afara unui examen de constiinta al fiecaruia dintre noi si fara vointa oamenilor de a trai altfel decat au facut-o sub presiunile regimului comunist. De aici, actualitatea ideilor sale privitoare la reformarea învatamantului, la formarea unei noi elite intelectuale, precum si la impasul în care diferite categorii sociale au ajuns, lipsite de posibilitatea de a se manifesta liber si de a-si recupera o minima demnitate. Patosul ideii e bine pus în echilibru de precizia diagnosticului politic, de examenul lucid al felului în care functioneaza societatile totalitare, pentru care guvernarea Ceausescu nu e decat un tragic, "bun" exemplu.

Cine citeste Scrisoarea din 23 august (cu privire la necesitatea unor reforme), scrisa la cererea a doi muncitori, fondatori ai sindicatului liber Libertatea, Iulius Filip si Dumitru Alexandru Pop, va fi uimit sa vada în ce masura programul politic al Doinei Cornea corespunde, aproape pas cu pas, cu programul prin care societatea romaneasca s-a democratizat treptat dupa decembrie 1989 si care azi face parte dintr-o normalitate cu greu castigata.

Cu modestia ce o caracterizeaza, Doina Cornea crede ca ceea ce i-a atras la început destituirea din învatamant si apoi alte persecutii si pedepse nu e atat faptul ca deranja politic, ci acela ca tinea la ideea de adevar în general. E si motivul pentru care ea a devenit deranjanta pentru noua putere si a fost nevoita sa se retraga din structurile ei abia constituite în 1990, fara a renunta la idealurile pentru care s-a luptat cu toate riscurile, deoarece, asa cum spune ea însasi, "nu e cu putinta sa te retragi din istorie, caci traiesti în istorie".

De unde, te poti întreba dupa toate acestea, mitul fragilitatii care însoteste imaginea publica a Doinei Cornea? Tot ce afli despre personalitatea ei din acesta carte sugereaza contrariul. Uimeste faptul ca o profesoara de franceza, o universitara din Cluj care credea ca trebuie sa le vorbeasca despre adevar studentilor ei a luat în piept, asumandu-si enorme riscuri (inclusiv periclitarea celor apropiati), un regim bazat pe forta si represiune? Sau în raport cu ce se poate defini fragilitatea ei? Cu forta pe care o reprezenta o multime tacuta din care rar apareau semne de solidarizare, atat timp cat riscurile erau prea mari? Numele celor care totusi au îndraznit sunt consemnate cu scrupulozitate. E vorba despre vulnerabilitatea unei mame care îsi angajeaza si pune astfel în pericol si fiul? Sau se refera fragilitatea la tenta usor utopica pe care o are discursul fostei disidente pentru o lume care nu mai crede în idealuri? E drept, titlul cartii vorbeste de puterea acestei fragilitati, ducandu-ne totusi, fara sa vrem, cu gandul la fragilitatea oricarei forme de putere ce si-ar propune sa ignore morala acestei simple istorii de viata. Una povestita fara nici o tenta de eroizare, dar punand mereu o nelinistitoare întrebare, pe care ne-o aminteste în Postfata Ariadna Combes: "cum sa regasim drumul spre noi însine ca popor?". Regasindu-l pe cel spre noi însine ca indivizi, pare a ne spune Doina Cornea prin tot ce ne comunica.

*Doina Cornea, Puterea fragilitatii, Cuvant înainte de Gabriel Liiceanu, Bucuresti, Humanitas, 2006, 324 p.

SERENELA GHITEANU

Exemplul unei doamne

Un poet contemporan a spus ca exista Romanii paralele, referindu-se la diferentele enorme, din societatea noastra, între noile "clase sociale". Diferentele nu exista, însa, niciodata doar la nivel material: exista o Romanie a oamenilor liberi si alta a celor care înca nu au descoperit libertatea (si nici nu sunt constienti de asta). Dobandirea libertatii este un exercitiu dificil si care cere timp, ne spune înca o data doamna Doina Cornea, prin textele reeditate recent la editura Humanitas, sub titlul Puterea fragilitatii. Volumul cuprinde Scrisorile deschise adresate lui Nicolae Ceausescu, în anii ’80 (difuzate, la vremea aceea, si la Radio Europa Libera), un interviu cu Michel Combes, din primavara anului 1990, cateva texte din cursul anului 1990 si un interviu cu Rodica Palade, din 1999. De asemenea, textele sunt precedate de un Cuvant înainte al lui Gabriel Liiceanu.

Modestia cu care aceasta doamna, care a facut dovada curajului înainte ca semnele prabusirii regimului comunist sa apara, modestia si simplitatea cu care îsi marturiseste, în interviul cu Michel Combes, sentimente ca teama, deznadejdea, amaraciunea - sunt coplesitoare. Pentru ca ne-am obisnuit, poate, sa credem ca eroii sunt niste supraoameni, niste fiinte harazite de Dumnezeu cu capacitatea de a sfida normele si autoritatile fara sa depuna vreun efort si ca atunci cand acestia îndraznesc sa spuna ca "Regele este gol", o aripa divina îi protejeaza în mod obligatoriu si ca nu li se poate întampla nimic iremediabil. Aceasta perceptie ne face sa stam cuminti, într-o conformitate nu foarte laudabila, dar cu siguranta foarte sanatoasa. Si, eventual, suntem dispusi sa îi admiram pe eroi, pe acesti "mici zei", din alta plamada decat noi, de departe, rar, si, vai, mai ales postum.

Doina Cornea povesteste "aventura libertatii" pe care a trait-o în anii ’80 fara sa-si transforme actele în ceva supraomenesc. I se pare chiar firesc sa protesteze împotriva insuportabilului. Nu o împiedica si nu o descurajeaza faptul ca, alaturi de familie si, în timp, alaturi de cateva persoane, nu o sprijina nimeni (dintr-un popor de 22 milioane).

I se pare firesc sa înfrunte o dictatura, pentru ca este cu adevarat o fiinta libera si demna. Nu se gandeste prea mult la sortii de izbanda, ci se comporta tinand seama de propriile-i exigente fata de ea însasi: "Nu ma asteptam ca actiunea mea sa aiba vreun efect practic, dar trebuia sa ma încadrez într-un anumit principiu si sa-l aplic în propria-mi existenta".

Aceasta conduita admirabila, unica se numeste a avea caracter. Doina Cornea nu este, deci, o Ioana d’Arc, ci o femeie care, în ciuda fragilitatii fizice, a învatat libertatea (are gesturi de nesupunere fata de sistem înca din anii ’50) si a trait-o ca un om... normal. In interviul cu Michel Combes, ea priveste spre propria-i conduita din anii ’80 ca spre o atitudine absolut fireasca - acest lucru apare, mai ales astazi, uimitor. Vor fi fiind între noi oameni care sa se simta vinovati ca nu au avut curajul sa se solidarizeze cu doamna Doina Cornea, altii care vor fi indignati, pentru ca au fost profitorii (mai mari sau mai mici) ai acelui regim, altii, foarte multi, care au uitat-o, si pentru ca nu le-a convenit niciodata sa ia act de existenta si de valoarea morala a acestei doamne.

Protestul Doinei Cornea nu l-a vizat pe Nicolae Ceausescu, ci comunismul în sine, asa cum aminteste ea însasi: "…lupta mea nu s-a îndreptat, în esenta, împotriva lui Ceausescu, ci împotriva comunismului ca ordine sociala. Am luptat împotriva unui sistem. Ceausescu nu era decat un produs al sistemului!". I se adreseaza presedintelui-dictator în scrisori care uimesc, si astazi, prin tonul simplu si natural cu care spun Adevarul, denunta Raul. In urma lor, va fi arestata, va petrece aproape doua luni în închisoare (alaturi de fiul ei, care raspandise manifeste), apoi, datorita presiunilor externe, este eliberata si arestata la domiciliu. Sunt zile în care nu este lasata sa iasa din curte, exista o zi în care este literalmente batuta de ofiterul supraveghetor pentru ca nu vrea sa renunte sa iasa din curte, sa cumpere mancare. Doina Cornea priveste înapoi "fara manie", cu luciditate, marturisind ca a învatat sa devina libera, pe parcursul a zece ani, dupa un voiaj în Occident (primul), în Franta: "...ca sa fac ce am început sa fac din 1982, mi-au trebuit zece ani. Zece ani mi-au trebuit ca sa ajung sa-mi înfrang frica, sa ajung libera înlauntrul fiintei mele".

A-ti impune sa sfidezi calaul, printr-un mod de a trai ca si cum calaul nu ar exista, presupune o dorinta enorma de eliberare, ca si o autodisciplina de fier: "M-am straduit realmente sa traiesc ca si cum frica nu ar exista, chiar daca am resimtit-o destul de des... Trebuie sa ramanem liberi, sa nu devenim robi ai fricii. Adevarul este ca toti acesti ani au reprezentat pentru mine un bun exercitiu, în fond. Mi-am spus: trebuie sa traiesc ca si cum Securitatea nu ar exista!".

Mai aflam, din acest volum, numele unor oameni care au sustinut-o, de la un moment dat, în protestele sale, pe doamna Doina Cornea, oameni simpli, care, dupa 1989, nu au aparut pe nici o scena: Dumitru Alexandru Pop, Iulius Filip, George Vasilescu, Haralambie Chirco, Samoila Popa, Puiu Neamtu, Teodor Mihadas, Isaia Vatca, Dan si Gina Sampaleanu, Crucita Mariana, Peter Ivan si Melinda Chelu, Zoltan si Judith Wrabel, Marius Tabacu, Eniko Koss Tabacu, Rachel Szocs, Marin Lupu, Ioan Voicu, Mihai Torja, Marin Brancoveanu, Bogdan Serban, Monica Serban, Mihai Hurezeanu, Ion Rostas, Viorica Hecia.

Convorbirea cu Michel Combes ne dezvaluie si pretuirea pe care Doina Cornea o are pentru opera lui Mircea Eliade, Constantin Noica, Stefan Lupascu, Eugène Ionesco sau pentru Nicolae Steinhardt sau Corneliu Coposu. Sunt si pagini despre "sacru", despre iubirea de Dumnezeu, despre muzica... Atunci cand se raporteaza la repere culturale si morale, doamna Cornea este plina de admiratie si umilitate. Intr-o lume în care falsele valori se gasesc foarte adesea în lumina reflectoarelor, modestia, justa masura a lucrurilor si reverenta în fata adevaratelor valori de care da dovada doamna Doina Cornea sunt impresionante. O fiinta vie (profesoara, comme par hasard...) si angajata, în sensul cel mai bun al cuvantului, care vorbeste despre necesitatea implicarii în treburile Cetatii: "Nu e cu putinta sa te retragi din istorie, caci traiesti în istorie. Nu pot sa raspund negativ istoriei, nu doresc sa nu raspund istoriei daca o pot face, daca sunt în situatia de a o face. Ar fi o lasitate si nu vreau sa fiu lasa, nu vreau sa fiu tematoare, nu vreau sa tac cand trebuie vorbit".

Initiativa lui Gabriel Liiceanu de a reedita textele doamnei Doina Cornea este, în consecinta, un meritoriu exercitiu de memorie: exista mai multe Romanii - o Romanie a celor care îsi pot identifica adevaratii eroi, adevaratele modele, si o Romanie care pacatuieste grav, admirand impostori...

GABRIEL LIICEANU

Tactica firescului

(...) Tertipul - si curajul - Doinei Cornea a fost acela de a intra in mod public in dialog cu Ceausescu, adica tocmai cu persoana care, reprezentand comunismul, era un simbol al dialogului imposibil. Pentru ca dialogul nu se poate purta decat in spatiul consacrat al libertatii, care este logos-ul, orice intrare in dialog inseamna pasire automata pe teritoriul libertatii si dreptul de a te afirma pe tine, liber, ca egal al celuilalt. In comunism, dialogul public (cu martori) nu era interzis in forma ("sa discutam, tovarasi!"), ci doar imposibil in fapt. Orice suport al dialogului public - ziarul, radioul, televiziunea - era incadrat ideologic si perfect controlat. Forta comunismului se sprijina pe discursul univoc. Microfonul se afla intr-o singura mana si ce spune celalalt nu se poate auzi. Replica, in comunism, nu depaseste stadiul bombanelii. Pentru a putea intra in dialog cu puterea si a te afirma astfel ca om liber in fata ei era nevoie de o portita de iesire din acest univers inchis, de un spatiu, cat de mic, din care se putea vorbi in auzul tuturor. Acest spatiu a fost, in anii '80, postul de radio Europa Libera. Din clipa in care Doina Cornea s-a adresat in mod public celui care intruchipa totalitarismul, ea l-a tras pe acesta in spatiul dialogului si l-a transformat in egal al ei. Vorbindu-i lui Ceausescu "de la egal la egal", ea punea comunismul din Romania in criza: ori Ceausescu intra in dialog, incalca regula de baza a sistemului si, oricum, nu avea ce raspunde, ori refuza dialogul, il pedepsea pe cel care avusese indrazneala initierii lui, dar atunci dadea pe fata esenta represiva, ipocrita si mincinoasa a comunismului.

Ceea ce, dupa cum stim, s-a si intamplat. Gasind un loc din care sa i se poata adresa in mod public, Doina Cornea l-a obligat pe Ceausescu sa replice violent si, astfel, sa puna sistemul in criza. Ea nu a fost singurul disident care a facut asta. Dar a fost singurul care a facut-o sistematic si folosind o tactica coroziva a firescului - intr-o lume in care nimic din ce se facea sau spunea nu era firesc - de-a dreptul magistrala. Observati ca aproape toate scrisorile Doinei Cornea au aerul cel mai pasnic din lume. Forta lor vine tocmai din firescul subinteles al tonului care, in cutuma dialogului din comunism, nu era deloc subinteles. Puterea Doinei Cornea a stat intr-o retorica a adresarii pe care si-a interiorizat-o tocmai pentru ca devenise, interior, libera. Scrisorile ei, aproape pana in ultima clipa, isi pastreaza bonomia si au aerul ca se bazeaza pe dreptul pe care il are orice cetatean intr-un stat liber de a-si da cu parerea, gospodareste, despre cum merg treburile tarii. Formal, ea nu putea fi acuzata de nimic. In fond, stand de vorba asa cu seful unui stat comunist, ea dadea exemplul scandalos al unui om care se simtea liber si care vorbea pe masura acestui sentiment. Doinea Cornea se purta ca si cum ar fi trait intr-o lume normala. Iar normalitatea, intr-o lume pe dos, este subversiva. Obligat sa se priveasca in oglinda normalitatii, comunismul se naruie. Doina Cornea i-a pus lui Ceausescu in fata, insuportabila, aceasta oglinda.

De atunci, Doina Cornea nu a evoluat. A ramas prizoniera a ceea ce dobandise atunci, la capatul unui exercitiu de zece ani. Si asa cum atunci nu astepta nimic de la noi - nu s-a oferit ca exemplu si nu a cerut ca cineva s-o urmeze sau sa ii sara in ajutor -, nici acum nu asteapta multumiri si nici ofranda vreunei recunoasteri publice. Din Consiliul National al FSN, in care a fost preluata imediat dupa Revolutie, a plecat dupa douazeci de zile, spunandu-le celor care il conduceau ca ceea ce fac ei echivaleaza de asta data cu un glont moral tras in sufletul tinerilor din Romania. Si astazi Doina Cornea continua sa spuna, in extrem de rarele momente cand i se cere parerea, ce crede despre lumea in care traim. Este libertatea ei, dintotdeauna. Asa cum a noastra, se pare, este aceea de a o ingropa in uitare sau in deriziune.

(fragment din Cuvant inainte la volumul Puterea fragilitatii; titlul fragmentului apa

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22